1Warum nur, HERR? Du bist so weit entfernt. Du versteckst dich, jetzt, wo die Not da ist!2Selbstherrlich setzt der Gottesfeind den Armen zu. Sie verfangen sich in der List, die er sich ausgedacht hat.3Ja, der Gottesfeind prahlt laut über das, woran er Gefallen hat, er lobt den Geldgierigen und verachtet den HERRN.4Hochnäsig denkt der Gottesfeind: »Er wird schon nicht genau hinschauen!« »Es gibt keinen Gott!«, das ist alles, was er denken kann.5Alles, was er sich vornimmt, gelingt ihm, immer wieder. Was du für recht erklärst dort in der Höhe, das ist weit entfernt von ihm. Alle seine Feinde – verächtlich pfeift er auf sie.6In seinem Herzen sagt er sich: Ich werde schon nicht umfallen! Nie und nimmer werde ich zu Schaden kommen!7Nur Fluch ist in seinem Mund, Hinterlist und Unterdrückung. Was er sagt, bringt Elend und Unheil.8Er lauert in den Ecken der Höfe, im Verborgenen bringt er die Unschuldigen um, er hält Ausschau nach den Schutzlosen.9Wie ein Löwe im Dickicht lauert er, ja, er lauert darauf, den Armen zu fangen, er fängt den Armen und zieht ihn in sein Netz.10Dann schlägt er zu und duckt sich wieder, durch seine Gewalt bringt er die Schutzlosen zu Fall.11In seinem Herzen sagt er sich: Gott hat es sicher vergessen, er hält sein Angesicht ja verborgen und wird es niemals zu sehen bekommen!12Steh doch auf, HERR! Gott, erhebe deine Hand! Vergiss die Elenden doch nicht!13Warum darf der Gottesfeind Gott verachten? Er sagt ja in seinem Herzen: »Du wirst schon nicht nachforschen!«14Doch du hast es gesehen! Ja, du achtest auf die Mühsal und das, was den Menschen beschwert, und willst dich selbst darum kümmern. Dir vertraut der Schutzlose sich an, der, der keinen Vater hat, denn du bist ein starker Helfer.15Zerbrich doch den Arm des Gottesfeindes, des Boshaften! Mach ein Ende seiner Bosheit, sodass sie keinen Raum mehr findet!16Der HERR ist König für immer und ewig. Verschwinden müssen die Feinde aus seinem Land!17HERR, du weißt, wonach die Demütigen sich sehnen. Du machst ihre Herzen fest. Aufmerksam achtest du auf sie,18um Recht zu schaffen den Elternlosen und den Unterdrückten, sodass in Zukunft kein Mensch auf der Erde mehr in Schrecken leben muss.
Psalm 10
Noua Traducere Românească
von Biblica1De ce stai departe, DOAMNE, și Te ascunzi în vremuri de lipsă?2Cel rău îl urmărește cu aroganță pe cel sărac, însă ei sunt prinși în planurile pe care le‑a urzit.3Căci cel rău se laudă cu pofta sufletului său, binecuvântându‑l pe cel lacom și disprețuindu‑L pe DOMNUL.4Cel rău, în înfumurarea lui[1], nu caută. Toate gândurile lui sunt: „Nu există Dumnezeu!“5Căile lui sunt prospere întotdeauna; judecățile Tale sunt departe de el; el suflă cu dispreț împotriva tuturor dușmanilor săi.6El zice în inima lui: „Nimic nu mă va clătina de‑a lungul generațiilor, pe mine, care nu sunt în nenorocire!“[2]7Gura îi este plină de blestem, înșelătorii și asuprire; sub limba lui este numai necaz și nelegiuire.8El locuiește în ascunzișurile din preajma așezărilor; îl ucide în ascunzători pe cel nevinovat; ochii lui stau la pândă după vreun neajutorat.9Pândește din ascunziș ca leul din desiș; pândește să‑l prindă pe cel sărac, să‑l prindă pe cel sărac și să‑l atragă în lațul lui.10Victimele lui sunt zdrobite și se prăbușesc; cad sub puterea lui.11El zice în inima lui: „Dumnezeu a uitat! Și‑a ascuns fața. În veac nu va vedea!“12Ridică‑Te, DOAMNE Dumnezeule! Ridică‑Ți mâna! Nu‑i uita pe cei săraci!13De ce‑L disprețuiește cel rău pe Dumnezeu? De ce zice în inima lui: „Tu nu ceri socoteală!“?14Tu însă vezi necazul și întristarea; Te uiți, ca să le iei în mâna Ta! Ție Ți se încredințează cel neajutorat; Tu ești ajutorul orfanului.15Zdrobește deci brațul celui rău și al celui nelegiuit; cere‑le socoteală de răutatea lor, ca să nu mai fie de găsit!16DOMNUL este Împărat în veci de veci! Neamurile vor pieri din țara Lui!17Tu, DOAMNE, asculți dorința celor sărmani; Tu le întărești inima, plecându‑Ți urechea spre ei,18ca să faci dreptate orfanului și celui asuprit, pentru ca omul, care este din țărână, să nu mai insufle groaza.