NTR

  • DBU
  • ELB
  • EU
  • GNB
  • HFA
  • LUT
  • MENG
  • NeÜ
  • NGÜ
  • NLB
  • SLT
  • ZB

Psalm 111 | Noua Traducere Românească

Psalm 111 | Noua Traducere Românească
1 Lăudați‑L pe DOMNUL!* Îi voi mulțumi DOMNULUI din toată inima mea, în sfatul celor drepți și în comunitate! 2 Mari sunt lucrările DOMNULUI; ele sunt cercetate de toți cei ce găsesc plăcere în ele. 3 Plină de măreție și splendoare este lucrarea Lui, iar dreptatea Lui rămâne pe vecie. 4 El a făcut minuni spre aducere-aminte. DOMNUL este plin de har și milostiv! 5 El dă hrană celor ce se tem de El; El Își aduce întotdeauna aminte de legământul Său. 6 El a arătat puterea lucrărilor Sale poporului Său, dându‑le drept moștenire posesiunile neamurilor. 7 Lucrările mâinilor Sale sunt credincioșie și judecată; toate orânduirile Sale sunt demne de încredere, 8 sunt întărite pe veci de veci, fiind făcute în credincioșie și dreptate. 9 El a trimis poporului Său răscumpărarea; Și‑a decretat legământul pe vecie. Sfânt și de temut este Numele Lui! 10 Teama de DOMNUL este începutul înțelepciunii. Toți cei ce fac aceste lucruri* au un discernământ bun. Lauda Lui rămâne pe vecie.