Psalm 39 | Noua Traducere Românească Lutherbibel 2017

Psalm 39 | Noua Traducere Românească

Pentru dirijor. Pentru Iedutun. Un psalm al lui David.

1 Ziceam: „Voi veghea asupra căilor mele ca să nu păcătuiesc cu limba! Îmi voi pune frâu gurii, cât timp se va afla cel rău în prezența mea!“* 2 Am rămas deci mut, în tăcere, nerostind nici măcar o vorbă bună; dar durerea mi‑a fost răscolită. 3 Îmi ardea inima înăuntrul meu și un foc îmi mistuia șoaptele! Atunci mi‑a venit cuvânt pe limbă: 4 „DOAMNE, fă‑mi cunoscut care este sfârșitul meu și care este măsura zilelor mele? Fă‑mă să înțeleg cât sunt de trecător! 5 Iată, Tu mi‑ai dat zile cât un lat de palmă, iar lungimea vieții mele este o nimica toată înaintea Ta. Într-adevăr, orice om care se ține bine este de fapt o biată suflare.“ Selah 6 Într-adevăr, omul cutreieră ca o umbră*! Da, el se agită degeaba, strânge bogății, și nu știe cine le va aduna. 7 Și acum ce mai pot nădăjdui eu, Stăpâne? Speranța mea este în Tine! 8 Eliberează‑mă de toate fărădelegile mele, nu mă lăsa la disprețul nebunului! 9 Stau mut și nu‑mi deschid gura, căci Tu ai lucrat. 10 Abate‑Ți lovitura de la mine, căci sunt mistuit de lovitura mâinii Tale! 11 Pedepsind nelegiuirea, Tu disciplinezi pe fiecare și îi prăpădești ca molia, ce are mai scump. Într-adevăr, orice om este doar o suflare! Selah 12 DOAMNE, ascultă‑mi rugăciunea și ia aminte la strigătul meu după ajutor! Nu rămâne surd la plânsul meu, căci, față de Tine, sunt un călător străin, un peregrin ca toți părinții mei! 13 Abate‑Ți privirea de la mine, ca să mă pot bucura iarăși, până nu mă duc și nu voi mai fi!

Holy Bible, New Romanian Translation TM (Noua Traducere În Limba Română TM) Copyright © 2007, 2010, 2016 by Biblica, Inc. Used with permission. All rights reserved worldwide. “Biblica”, “International Bible Society” and the Biblica Logo are trademarks registered in the United States Patent and Trademark Office by Biblica, Inc. Used with permission.

Lutherbibel 2017

Die Vergänglichkeit des Menschen

1 Ein Psalm Davids, vorzusingen, für Jedutun. 2 Ich habe mir vorgenommen: Ich will mich hüten, dass ich nicht sündige mit meiner Zunge; ich will meinem Mund einen Zaum anlegen, solange ich den Frevler vor mir sehen muss. 3 Ich bin verstummt und still und schweige fern der Freude und muss mein Leid in mich fressen. 4 Mein Herz ist entbrannt in meinem Leibe; / wenn ich seufze, brennt es wie Feuer. So rede ich mit meiner Zunge: 5 »HERR, lehre doch mich, / dass es ein Ende mit mir haben muss und mein Leben ein Ziel hat und ich davon muss. 6 Siehe, meine Tage sind eine Handbreit bei dir, und mein Leben ist wie nichts vor dir. Ach, wie gar nichts sind alle Menschen, die doch so sicher leben! Sela. 7 Sie gehen daher wie ein Schatten / und machen sich viel vergebliche Unruhe; sie sammeln und wissen nicht, wer es kriegen wird.« 8 Nun, Herr, wes soll ich mich trösten? Ich hoffe auf dich. 9 Errette mich von aller meiner Sünde und lass mich nicht den Narren zum Spott werden. 10 Ich will schweigen und meinen Mund nicht auftun; denn du hast es getan. 11 Wende deine Plage von mir; ich vergehe, weil deine Hand nach mir greift. 12 Wenn du den Menschen züchtigst um der Sünde willen, / so verzehrst du seine Schönheit wie Motten ein Kleid. Ach, wie gar nichts sind doch alle Menschen. Sela. 13 Höre mein Gebet, HERR, und vernimm mein Schreien, schweige nicht zu meinen Tränen; denn ich bin ein Gast bei dir, ein Fremdling wie alle meine Väter. 14 Lass ab von mir, dass ich mich erquicke, ehe ich dahinfahre und nicht mehr bin.