2.Mose 27 | Noua Traducere Românească Lutherbibel 2017

2.Mose 27 | Noua Traducere Românească

Instrucțiuni privind altarul arderii‑de‑tot

1 Să faci altarul din lemn de salcâm, lung de cinci coți și lat de cinci coți*. Altarul să fie în formă de pătrat, iar înălțimea lui să fie de trei coți*. 2 La cele patru colțuri să‑i faci niște coarne care să fie din aceeași bucată cu el, după care să‑l poleiești cu bronz. 3 Să‑i faci oale pentru cenușa îmbibată de grăsime, lopeți, vase, furculițe și fărașe pentru cărbuni. Toate uneltele lui să i le faci din bronz. 4 Să‑i faci un grătar din bronz, ca o rețea, și pe el să torni patru inele de bronz, la cele patru colțuri ale sale. 5 Să‑l pui sub pervazul altarului, astfel încât grătarul să fie la jumătatea înălțimii altarului. 6 Apoi să faci drugi pentru altar, drugi din lemn de salcâm pe care să‑i poleiești cu bronz. 7 Drugii să fie introduși prin inelele de pe laturile altarului, pentru ca acesta să poată fi dus. 8 Altarul să fie făcut din scânduri, gol pe dinăuntru, așa cum ți‑a fost arătat pe munte.

Instrucțiuni privind curtea Tabernaculului

9 Curtea Tabernaculului să o faci astfel: în partea de sud, pe o lungime de o sută de coți*, să pui draperii din fir de in subțire răsucit. 10 Cei douăzeci de stâlpi cu cele douăzeci de piedestale ale lor să fie din bronz, iar cârligele stâlpilor și legăturile lor să fie din argint. 11 În partea de nord, pe o lungime de o sută de coți, să pui draperiile cu cei douăzeci de stâlpi ai lor și cele douăzeci de piedestale din bronz ale acestora; cârligele stâlpilor și legăturile lor să fie din argint. 12 Pe lățimea curții, în partea de apus, să pui draperii pe o lungime de cincizeci de coți*, cu cei zece stâlpi ai lor și cele zece piedestale ale acestora. 13 În partea de răsărit, lățimea curții să fie de cincizeci de coți. 14 Draperiile pentru una din părțile intrării să fie pe o lungime de cincisprezece coți*, cu cei trei stâlpi ai lor și cele trei piedestale ale acestora. 15 În cealaltă parte să fie puse draperii pe o lungime de cincisprezece coți, cu cei trei stâlpi ai lor și cele trei piedestale ale acestora. 16 Pentru intrarea curții să fie o draperie lungă de douăzeci de coți*, din fire de culoare albastră, purpurie și cărămizie, din fir de in subțire răsucit, lucrată la gherghef, cu cei patru stâlpi ai ei și cele patru piedestale ale acestora. 17 Toți stâlpii de jur împrejurul curții să aibă legăturile și cârligele din argint, iar piedestalele din bronz. 18 Curtea să fie lungă de o sută de coți, lată de cincizeci de coți și înaltă de cinci coți*, având draperii din fir de in subțire răsucit și piedestale din bronz. 19 Toate uneltele folosite pentru întreaga slujbă de la Tabernacul, toți țărușii lui și toți țărușii curții să fie din bronz.

Instrucțiuni privind uleiul pentru sfeșnic

20 Să poruncești fiilor lui Israel să‑ți aducă pentru luminat ulei pur din măsline presate, ca să ardă în candele și astfel sfeșnicul să lumineze continuu. 21 Aaron și fiii lui să‑l pregătească în Cortul Întâlnirii, dincoace de draperia care este în fața Mărturiei, ca să ardă de seara până dimineața înaintea DOMNULUI. Aceasta să fie o hotărâre veșnică pentru fiii lui Israel, de‑a lungul generațiilor lor.

Holy Bible, New Romanian Translation TM (Noua Traducere În Limba Română TM) Copyright © 2007, 2010, 2016 by Biblica, Inc. Used with permission. All rights reserved worldwide. “Biblica”, “International Bible Society” and the Biblica Logo are trademarks registered in the United States Patent and Trademark Office by Biblica, Inc. Used with permission.

Lutherbibel 2017

Der Brandopferaltar

1 Du sollst einen Altar machen aus Akazienholz, fünf Ellen lang und ebenso breit, dass er viereckig sei, und drei Ellen hoch. 2 Und du sollst auf seinen vier Ecken Hörner machen, aus einem Stück mit ihm, und sollst ihn mit Bronze überziehen. 3 Mache auch Töpfe für die Fettasche, Schaufeln, Schalen, Gabeln, Kohlenpfannen; alle seine Geräte sollst du aus Bronze machen. 4 Du sollst auch ein Gitterwerk aus Bronze machen wie ein Netz und vier Ringe aus Bronze an seine vier Enden. 5 Du sollst es aber unter die Einfassung des Altars legen, von unten her, und das Gitterwerk soll bis zur halben Höhe des Altars reichen. 6 Und du sollst zu dem Altar auch Stangen machen aus Akazienholz, mit Bronze überzogen. 7 Und man soll die Stangen in die Ringe tun, dass die Stangen an beiden Seiten des Altars seien, wenn man ihn trägt. 8 Als einen Kasten von Brettern sollst du ihn machen, dass er inwendig hohl sei, wie er dir auf dem Berge gezeigt wurde.

Der Vorhof

9 Du sollst einen Vorhof für die Wohnung machen, Behänge von gezwirntem feinem Leinen, für eine Seite hundert Ellen lang, für die Südseite, 10 und zwanzig Säulen auf zwanzig Füßen von Bronze und ihre Nägel und ihre Ringbänder von Silber. 11 Ebenso sollen an der Nordseite Behänge sein, hundert Ellen lang, und zwanzig Säulen auf zwanzig Füßen von Bronze und ihre Nägel und ihre Ringbänder von Silber. 12 Und nach Westen soll die Breite des Vorhofes Behänge haben, fünfzig Ellen lang, zehn Säulen auf zehn Füßen. 13 Nach Osten aber soll die Breite des Vorhofes fünfzig Ellen haben, 14 fünfzehn Ellen Behänge auf einer Seite, dazu drei Säulen auf drei Füßen, 15 und wieder fünfzehn Ellen auf der andern Seite, dazu drei Säulen auf drei Füßen. 16 Und in dem Tor des Vorhofes soll eine Decke sein, zwanzig Ellen breit, gewirkt aus blauem und rotem Purpur, Karmesin und gezwirntem feinem Leinen, dazu vier Säulen auf ihren vier Füßen. 17 Alle Säulen um den Vorhof her sollen silberne Ringbänder und silberne Nägel und Füße aus Bronze haben. 18 Die Länge des Vorhofes soll hundert Ellen sein, die Breite fünfzig Ellen, die Höhe fünf Ellen, und alle Behänge sollen von gezwirntem feinem Leinen sein und seine Füße aus Bronze. 19 Alle Geräte der Wohnung für den gesamten Dienst und alle ihre Pflöcke und alle Pflöcke des Vorhofes sollen aus Bronze sein.

Das Öl für den Leuchter

20 Gebiete den Israeliten, dass sie zu dir bringen das allerreinste Öl aus zerstoßenen Oliven für den Leuchter, dass man eine Lampe aufsetzen kann, die ständig brennt. 21 In der Stiftshütte, außen vor dem Vorhang, der vor der Lade mit dem Gesetz hängt, sollen Aaron und seine Söhne den Leuchter zurichten, dass er brenne vom Abend bis zum Morgen vor dem HERRN. Das soll eine ewige Ordnung sein für ihre Nachkommen bei den Israeliten.