1După aceea, Moise și Aaron s‑au dus la Faraon și i‑au zis: – Așa vorbește DOMNUL, Dumnezeul lui Israel: „Lasă‑Mi poporul să plece ca să țină o sărbătoare pentru Mine în pustie.“2Dar Faraon a răspuns: – Cine este DOMNUL ca să ascult de glasul Lui și să‑l las pe Israel să plece? Nu‑L cunosc pe DOMNUL și nu‑l voi lăsa pe Israel să plece.3Atunci ei au zis: – Dumnezeul evreilor S‑a întâlnit cu noi. Lasă‑ne, te rugăm, să mergem cale de trei zile în pustie, ca să aducem jertfe DOMNULUI, Dumnezeul nostru, căci altfel El va veni peste noi cu molimă și cu sabie.4Dar regele Egiptului le‑a zis: – Moise și Aaron, de ce abateți poporul de la lucrul lui? Întoarceți‑vă la treburile voastre!5Apoi Faraon a zis: – Iată cât de numeros este acum poporul țării, și voi vreți să‑l opriți de la lucru!6În aceeași zi, Faraon le‑a poruncit asupritorilor* poporului și supraveghetorilor acestuia, zicând:7„Să nu mai dați poporului paie pentru facerea cărămizilor, ca mai înainte! Să se ducă ei înșiși să‑și adune paie.8Totuși, veți cere de la ei același număr de cărămizi pe care îl făceau înainte. Nu veți scădea nimic din el, căci sunt leneși. De aceea strigă, zicând: «Lasă‑ne să plecăm ca să aducem jertfe Dumnezeului nostru!»9Să li se îngreuneze lucrul acestor oameni, ca să se ocupe de el și să nu ia seama la cuvinte mincinoase.“10Asupritorii poporului și supraveghetorii lui au ieșit și au anunțat poporul, zicând: „Așa vorbește Faraon: «Nu vă mai dau paie.11Mergeți voi înșivă și adunați‑vă paie de oriunde găsiți, însă să știți că norma voastră nu va fi micșorată.»“12Poporul s‑a răspândit prin toată țara Egiptului ca să adune miriște în loc de paie.13Asupritorii îi grăbeau, zicând: „Terminați‑vă lucrările, norma zilnică, la fel ca atunci când erau paie!“14Supraveghetorii fiilor lui Israel, care fuseseră puși responsabili peste ei de către asupritorii numiți de Faraon, erau bătuți și întrebați: „De ce n‑ați terminat ieri și astăzi norma de cărămizi pe care‑o făceați înainte?“15Atunci supraveghetorii fiilor lui Israel au venit și s‑au plâns lui Faraon, zicând: – De ce te porți așa cu robii tăi?16Nu li se mai dau paie robilor tăi, și totuși ni se spune: „Faceți cărămizi!“ Iată că robii tăi sunt bătuți, dar vina este a poporului tău.17Faraon a răspuns: – Leneșilor! Asta sunteți, niște leneși! De aceea ziceți: „Lasă‑ne să plecăm ca să aducem jertfe DOMNULUI.“18Și acum, plecați și munciți! Nu vi se vor mai da paie, dar va trebui să faceți aceeași normă de cărămizi.19Supraveghetorii fiilor lui Israel și‑au dat seama că sunt în necaz când li s‑a spus: „Nu vi se va micșora norma zilnică de cărămizi!“20Când au ieșit de la Faraon, s‑au întâlnit cu Moise și cu Aaron, care stăteau acolo ca să‑i întâmpine.21Ei le‑au zis: „DOMNUL să Se uite la voi și să judece, pentru că ne‑ați făcut de nesuferit în ochii lui Faraon și în ochii slujitorilor săi, dându‑le sabia în mână ca să ne ucidă.“22Atunci Moise s‑a întors la DOMNUL și L‑a întrebat: – Stăpâne, de ce ai adus rău peste acest popor? De ce m‑ai trimis?23De când am venit și i‑am vorbit lui Faraon în Numele Tău, el a făcut și mai mult rău poporului, iar Tu nu Ți‑ai eliberat nicidecum poporul.
Einheitsübersetzung 2016
Erfolglose Verhandlungen mit dem Pharao
1Danach gingen Mose und Aaron zum Pharao und sagten: So spricht der HERR, der Gott Israels: Lass mein Volk ziehen, damit sie mir in der Wüste ein Fest feiern können!2Der Pharao erwiderte: Wer ist der HERR, dass ich auf ihn hören und Israel ziehen lassen sollte? Ich kenne den HERRN nicht und denke auch nicht daran, Israel ziehen zu lassen.3Da sagten sie: Der Gott der Hebräer ist uns begegnet und jetzt wollen wir drei Tagesmärsche weit in die Wüste ziehen und dem HERRN, unserem Gott, Schlachtopfer darbringen, damit er uns nicht mit Pest oder Schwert straft.4Der König von Ägypten entgegnete ihnen: Warum, Mose und Aaron, wollt ihr die Leute zum Nichtstun verleiten? Fort mit euch, tut euren Frondienst!5Der Pharao fuhr fort: So viele Leute sind jetzt im Land und ihr wollt sie vom Frondienst abhalten?6Am selben Tag noch gab der Pharao den Antreibern der Leute und den Listenführern die Anweisung:7Gebt den Leuten nicht mehr, wie bisher, Stroh zum Ziegelmachen! Sie sollen selber gehen und sich Stroh besorgen.8Legt ihnen aber das gleiche Soll an Ziegeln auf, das sie bisher erfüllen mussten! Lasst ihnen davon nichts nach! Denn sie sind faul und deshalb schreien sie: Wir wollen gehen und unserem Gott Schlachtopfer darbringen.9Erschwert man den Leuten die Arbeit, dann sind sie beschäftigt und kümmern sich nicht um leeres Geschwätz.10Da gingen die Antreiber der Leute und die Listenführer zu den Leuten und sagten: So spricht der Pharao: Ich gebe euch kein Stroh mehr.11Geht selbst und besorgt euch Stroh, wo ihr es findet! Von eurem Arbeitssoll aber wird euch nichts erlassen.12Die Leute verteilten sich also über ganz Ägypten, um sich Stroh zu besorgen.13Die Antreiber drängten und sagten: Ihr müsst euer tägliches Soll erfüllen wie bisher, als euch noch Stroh geliefert wurde.14Die Antreiber des Pharao schlugen die israelitischen Listenführer, die sie eingesetzt hatten, und sagten: Warum habt ihr heute nicht wie neulich noch das festgesetzte Soll an Ziegeln erfüllt?15Da gingen die israelitischen Listenführer zum Pharao und erhoben vor ihm Klage: Warum tust du deinen Sklaven das an?16Man gibt deinen Sklaven kein Stroh, aber man sagt uns: Macht Ziegel! Schau, man hat deine Sklaven geschlagen; die Schuld aber liegt bei deinen Leuten.17Er entgegnete: Faul seid ihr, faul. Nur deshalb sagt ihr: Wir wollen gehen und dem HERRN Schlachtopfer darbringen.18Jetzt aber fort mit euch und tut eure Arbeit! Stroh bekommt ihr nicht, aber euer Soll an Ziegeln müsst ihr erfüllen.19Da sahen sich die israelitischen Listenführer in einer üblen Lage, weil man ihnen sagte: Nichts von eurem täglichen Soll an Ziegeln wird euch erlassen.20Als sie vom Pharao kamen, stießen sie auf Mose und Aaron, die ihnen entgegenkamen.21Die Listenführer sagten zu ihnen: Der HERR soll euch erscheinen und euch richten; denn ihr habt uns beim Pharao und seinen Dienern in Verruf gebracht und ihnen ein Schwert in die Hand gegeben, mit dem sie uns umbringen können.22Da wandte sich Mose an den HERRN und sagte: Mein Herr, wozu behandelst du dieses Volk so schlecht? Wozu hast du mich denn gesandt?23Seit ich zum Pharao gegangen bin, um in deinem Namen zu reden, behandelt er dieses Volk noch schlechter, aber du hast dein Volk nicht gerettet.
Diese Website verwendet Cookies, um Ihnen die bestmögliche Nutzererfahrung bieten zu können.