Römer 9 | Noua Traducere Românească

Alegerea suverană a lui Dumnezeu

1 Spun adevărul în Cristos, nu mint: conștiința mea mărturisește, prin Duhul Sfânt, pentru mine 2 că am o mare întristare și o durere neîncetată în inimă. 3 Căci aș vrea, mai degrabă, să fiu eu însumi blestemat* și despărțit de Cristos de dragul fraților mei, al rudelor mele după trup, 4 care sunt israeliți! Ale lor sunt înfierea*, slava*, legămintele, darea Legii, închinarea* și promisiunile. 5 Ai lor sunt patriarhii* și din ei a venit, după trup, Cristos, Care este deasupra tuturor, Dumnezeu binecuvântat în veci! Amin. 6 Dar aceasta nu înseamnă că a dat greș Cuvântul* lui Dumnezeu. Căci nu toți cei din Israel sunt Israel 7 și nu toți sunt copiii lui Avraam doar pentru că sunt sămânța lui, ci, așa cum este scris: „Prin Isaac își va primi numele sămânța* ta.“* 8 Aceasta înseamnă că nu copiii trupești sunt copiii lui Dumnezeu, ci copiii promisiunii sunt priviți ca sămânță. 9 Căci cuvântul promisiunii a fost acesta: „Cam pe vremea aceasta voi veni, iar Sara va avea un fiu.“* 10 Dar nu numai atât, ci și Rebeca a primit o promisiune, când a rămas însărcinată printr‑un singur om*, strămoșul* nostru Isaac. 11 Căci, deși gemenii nu se născuseră încă, nici nu făcuseră ceva bine sau rău (pentru ca scopul lui Dumnezeu în alegere să rămână, nu prin fapte, ci prin Cel Care cheamă), 12 i s‑a spus: „Cel mai mare îi va sluji celui mai tânăr.“* 13 Așa cum este scris: „Pe Iacov l‑am iubit, dar pe Esau l‑am urât.“* 14 Așadar, ce vom spune? Nu cumva este nedreptate din partea lui Dumnezeu? În niciun caz! 15 Căci lui Moise i‑a spus: „Eu voi avea milă de cel ce vreau să am milă și Mă voi îndura de cel ce vreau să Mă îndur.“* 16 Prin urmare, nu depinde de cel ce dorește, nici de cel ce aleargă, ci de Dumnezeu, Care are milă. 17 Căci Scriptura îi spune lui Faraon: „Te‑am ridicat tocmai pentru aceasta: ca să‑Mi arăt în tine puterea Mea și astfel Numele Meu să fie vestit pe întreg pământul.“* 18 Astfel, El are milă de cine dorește și împietrește pe cine dorește. 19 Dar îmi vei zice: „Atunci, de ce mai găsește vină?! Căci cine se poate împotrivi voii Lui?!“ 20 Dar, mai degrabă, cine ești tu, omule, ca să te contrazici cu Dumnezeu?! Oare lucrul întocmit îi va spune celui care l‑a întocmit: „De ce m‑ai făcut așa?“?* 21 Sau nu are olarul autoritate peste lut, ca să facă, din același bulgăre de lut, un vas pentru o întrebuințare de cinste, iar altul pentru o întrebuințare lipsită de cinste? 22 Dar dacă Dumnezeu, dorind să‑Și arate mânia și să‑Și facă cunoscută puterea, a suportat cu multă răbdare niște vase ale mâniei, pregătite pentru distrugere, 23 pentru ca să‑Și facă cunoscută bogăția slavei Sale față de niște vase ale milei, pe care le pregătise mai dinainte pentru slavă? 24 Astfel, El ne‑a chemat și pe noi, nu numai dintre iudei, ci și dintre neamuri. 25 Așa cum spune în Osea: „Pe cel ce nu era poporul Meu îl voi numi«Popor al Meu», și pe cea care nu era iubită, o voi numi«Iubită».“* 26 Și „În locul unde li s‑a spus: «Voi nu sunteți poporul Meu!», acolo vor fi numiți«Fii ai Dumnezeului cel Viu».“* 27 Iar Isaia strigă despre Israel: „Chiar dacă numărul fiilor lui Israel ar fi ca nisipul mării, doar rămășița va fi mântuită, 28 căci Domnul va duce la îndeplinire pe deplin și repede cuvântul rostit asupra pământului.“* 29 Și, așa cum a spus deja Isaia: „Dacă Domnul Oștirilor* nu ne‑ar fi lăsat o sămânță, am fi ajuns ca Sodoma și ne‑am fi asemănat cu Gomora.“*

Necredința lui Israel

30 Și atunci ce vom spune? Neamurile, care n‑au urmărit dreptatea, au obținut o dreptate, și anume o dreptate care este prin credință. 31 Însă Israel, care urmărea o lege a dreptății, n‑a ajuns la această lege. 32 De ce? Pentru că n‑a urmărit‑o prin credință, ci, ca și cum ar fi fost posibil, prin fapte. Ei s‑au lovit de Piatra de poticnire, 33 așa cum este scris: „Iată, așez în Sion o Piatră de poticnire și o Stâncă de cădere. Cel ce crede în El nu va fi făcut de rușine.“*

English Standard Version

God’s Sovereign Choice

1 I am speaking the truth in Christ—I am not lying; my conscience bears me witness in the Holy Spirit— 2 that I have great sorrow and unceasing anguish in my heart. 3 For I could wish that I myself were accursed and cut off from Christ for the sake of my brothers,* my kinsmen according to the flesh. 4 They are Israelites, and to them belong the adoption, the glory, the covenants, the giving of the law, the worship, and the promises. 5 To them belong the patriarchs, and from their race, according to the flesh, is the Christ, who is God over all, blessed forever. Amen. 6 But it is not as though the word of God has failed. For not all who are descended from Israel belong to Israel, 7 and not all are children of Abraham because they are his offspring, but “Through Isaac shall your offspring be named.” 8 This means that it is not the children of the flesh who are the children of God, but the children of the promise are counted as offspring. 9 For this is what the promise said: “About this time next year I will return, and Sarah shall have a son.” 10 And not only so, but also when Rebekah had conceived children by one man, our forefather Isaac, 11 though they were not yet born and had done nothing either good or bad—in order that God’s purpose of election might continue, not because of works but because of him who calls— 12 she was told, “The older will serve the younger.” 13 As it is written, “Jacob I loved, but Esau I hated.” 14 What shall we say then? Is there injustice on God’s part? By no means! 15 For he says to Moses, “I will have mercy on whom I have mercy, and I will have compassion on whom I have compassion.” 16 So then it depends not on human will or exertion,* but on God, who has mercy. 17 For the Scripture says to Pharaoh, “For this very purpose I have raised you up, that I might show my power in you, and that my name might be proclaimed in all the earth.” 18 So then he has mercy on whomever he wills, and he hardens whomever he wills. 19 You will say to me then, “Why does he still find fault? For who can resist his will?” 20 But who are you, O man, to answer back to God? Will what is molded say to its molder, “Why have you made me like this?” 21 Has the potter no right over the clay, to make out of the same lump one vessel for honorable use and another for dishonorable use? 22 What if God, desiring to show his wrath and to make known his power, has endured with much patience vessels of wrath prepared for destruction, 23 in order to make known the riches of his glory for vessels of mercy, which he has prepared beforehand for glory— 24 even us whom he has called, not from the Jews only but also from the Gentiles? 25 As indeed he says in Hosea, “Those who were not my people I will call ‘my people,’ and her who was not beloved I will call ‘beloved.’” 26 “And in the very place where it was said to them, ‘You are not my people,’ there they will be called ‘sons of the living God.’” 27 And Isaiah cries out concerning Israel: “Though the number of the sons of Israel* be as the sand of the sea, only a remnant of them will be saved, 28 for the Lord will carry out his sentence upon the earth fully and without delay.” 29 And as Isaiah predicted, “If the Lord of hosts had not left us offspring, we would have been like Sodom and become like Gomorrah.”

Israel’s Unbelief

30 What shall we say, then? That Gentiles who did not pursue righteousness have attained it, that is, a righteousness that is by faith; 31 but that Israel who pursued a law that would lead to righteousness* did not succeed in reaching that law. 32 Why? Because they did not pursue it by faith, but as if it were based on works. They have stumbled over the stumbling stone, 33 as it is written, “Behold, I am laying in Zion a stone of stumbling, and a rock of offense; and whoever believes in him will not be put to shame.”

Römer 9 | Noua Traducere Românească English Standard Version

Alegerea suverană a lui Dumnezeu

Necredința lui Israel

God’s Sovereign Choice

Israel’s Unbelief