Lukas 9 | Noua Traducere Românească

Trimiterea celor doisprezece

1 Isus i‑a chemat pe cei doisprezece, le‑a dat putere și autoritate peste toți demonii și peste boli, ca să le vindece, 2 și i‑a trimis să proclame Împărăția lui Dumnezeu și să‑i vindece pe cei neputincioși. 3 El le‑a zis: „Să nu luați nimic cu voi pe drum – nici toiag, nici traistă, nici pâine, nici argint și să nu aveți două cămăși. 4 În orice casă intrați, rămâneți acolo și din locul acela să plecați. 5 Și oriunde nu vă vor primi, scuturați‑vă praful de pe picioare când ieșiți din cetatea aceea, drept mărturie împotriva lor!“ 6 Ei au plecat și au călătorit prin sate, vestind Evanghelia și vindecând pretutindeni.

Confuzia lui Irod despre Isus

7 Tetrarhul Irod* a auzit despre toate câte se întâmplaseră și era nedumerit, pentru că unii ziceau că Ioan fusese înviat dintre cei morți. 8 Alții ziceau că s‑a arătat Ilie, iar alții că a înviat vreun profet dintre cei din vechime. 9 Dar Irod a zis: „Pe Ioan l‑am decapitat. Deci Cine este Acesta despre Care aud asemenea lucruri?“ Și căuta să‑L vadă.

Isus hrănește peste cinci mii de oameni

10 Când s‑au întors, apostolii I‑au povestit lui Isus tot ce au făcut. El i‑a luat deoparte și s‑au retras, doar ei singuri, spre o cetate numită Betsaida. 11 Dar mulțimile au aflat lucrul acesta și L‑au urmat. El le‑a primit bine, le‑a vorbit despre Împărăția lui Dumnezeu și i‑a vindecat pe cei care aveau nevoie de vindecare. 12 Când ziua a început să se sfârșească, cei doisprezece s‑au apropiat și I‑au zis: – Lasă mulțimea să se ducă prin satele și cătunele dimprejur, ca să găsească găzduire și provizii, fiindcă aici suntem într‑un loc pustiu. 13 Însă El le‑a zis: – Dați‑le voi să mănânce! Ei I‑au răspuns: – N‑avem cu noi mai mult de cinci pâini și doi pești. Le putem da numai dacă ne ducem noi să cumpărăm mâncare pentru tot poporul acesta! 14 Căci erau aproape cinci mii de bărbați. Isus le‑a zis ucenicilor Săi: – Puneți‑i să se așeze în grupuri de aproximativ cincizeci! 15 Ei au făcut întocmai – i‑au pus pe toți să se așeze. 16 Isus a luat cele cinci pâini și cei doi pești și, privind spre cer, le‑a binecuvântat și le‑a frânt. Apoi le‑a dat ucenicilor ca să le așeze înaintea mulțimii. 17 Ei au mâncat cu toții și s‑au săturat. Și s‑au ridicat douăsprezece coșnițe pline cu firimiturile rămase.

Mărturisirea de credință a lui Petru

18 Într‑o zi, în timp ce Se ruga singur, cu El fiind doar ucenicii, Isus i‑a întrebat, zicând: – Cine zic mulțimile că sunt Eu? 19 Ei, răspunzând, au zis: – Unii zic că ești Ioan Botezătorul, alții zic că ești Ilie, iar alții spun că a înviat un profet dintre cei din vechime. 20 El le‑a zis: – Dar voi, cine ziceți că sunt Eu? Petru, răspunzând, a zis: – Tu ești Cristosul lui Dumnezeu!

Isus vorbește despre moartea și învierea Sa

21 Însă Isus le‑a atras atenția și le‑a poruncit să nu spună nimănui aceasta, 22 zicând: – Fiul Omului trebuie să sufere multe și să fie respins de către bătrâni*, de către conducătorii preoților și de către cărturari, să fie omorât, iar a treia zi să fie înviat.

Prețul uceniciei

23 Apoi le‑a spus tuturor: „Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să‑și ia crucea în fiecare zi și să Mă urmeze. 24 Căci oricine vrea să‑și salveze viața, o va pierde, dar cel ce‑și pierde viața de dragul Meu, acela o va salva. 25 Într-adevăr, la ce i‑ar folosi unui om să câștige întreaga lume, dacă s‑ar distruge sau s‑ar pierde pe sine însuși? 26 Căci de cel ce îi va fi rușine de Mine și de cuvintele Mele, de acela Îi va fi rușine și Fiului Omului când va veni în slava Sa, a Tatălui și a sfinților îngeri. 27 Adevărat vă spun că sunt unii dintre cei ce stau aici care nu vor gusta nicidecum moartea înainte de a vedea Împărăția lui Dumnezeu.*“

Schimbarea la față

28 Cam la opt zile după cuvintele acestea, Isus i‑a luat cu Sine pe Petru, pe Iacov și pe Ioan și a urcat pe munte ca să Se roage. 29 În timp ce Se ruga, I s‑a schimbat înfățișarea feței, iar hainele Lui au devenit strălucitor de albe. 30 Și iată că doi bărbați stăteau de vorbă cu El – erau Moise și Ilie, 31 care se arătaseră în slavă. Ei vorbeau despre plecarea* Lui, pe care urma s‑o ducă la îndeplinire în Ierusalim. 32 Petru și cei ce erau cu el erau îngreunați de somn, dar când s‑au trezit bine au văzut slava Lui și pe cei doi bărbați care stăteau împreună cu El. 33 Tocmai când aceștia se despărțeau de El, Petru I‑a zis lui Isus: „Stăpâne, este bine să fim aici! Să facem trei corturi: unul pentru Tine, unul pentru Moise și unul pentru Ilie.“ Nu știa ce zice. 34 În timp ce spunea el aceste lucruri, a venit un nor și i‑a acoperit. Când au intrat în nor, s‑au înspăimântat. 35 Și din nor s‑a auzit un glas care zicea: „Acesta este Fiul Meu, pe Care L‑am ales*! De El să ascultați!“ 36 Când s‑a auzit glasul, Isus Se afla acolo singur. Ei au păstrat tăcerea și, în zilele acelea, n‑au istorisit nimănui nimic despre lucrurile pe care le văzuseră.

Vindecarea unui băiat demonizat

37 În ziua următoare, când au coborât de pe munte, o mare mulțime L‑a întâmpinat pe Isus. 38 Și iată că un bărbat din mulțime a strigat: – Învățătorule, Te rog fierbinte să privești cu îndurare la fiul meu, căci este singurul meu fiu! 39 Iată, un duh îl apucă și deodată el începe să strige. Duhul îl face să aibă convulsii și spume la gură și cu greu pleacă de la el, lăsându‑l zdrobit! 40 I‑am rugat fierbinte pe ucenicii Tăi să‑l alunge, dar n‑au putut. 41 Isus, răspunzând, a zis: – O, generație necredincioasă și pervertită! Până când voi mai fi cu voi și vă voi mai îngădui? Adu‑l aici pe fiul tău! 42 Chiar în timp ce băiatul se apropia, demonul l‑a trântit la pământ și l‑a aruncat în convulsii. Dar Isus a mustrat duhul necurat, l‑a vindecat pe băiat și l‑a dat înapoi tatălui său.

Isus vorbește din nou despre moartea și învierea Sa

43 Toți au rămas uimiți de măreția lui Dumnezeu. Dar în timp ce toți se mirau de toate lucrurile pe care le făcea El, Isus le‑a zis ucenicilor Săi: 44 „Plecați bine urechea la cuvintele acestea: Fiul Omului urmează să fie predat* în mâinile oamenilor.“ 45 Ei însă nu pricepeau cuvintele acestea; fuseseră ascunse de ei, ca să nu le înțeleagă. Și se temeau să‑L întrebe cu privire la aceste cuvinte.

Cine este cel mai mare?

46 Apoi a început o dispută între ei cu privire la cine ar fi cel mai mare dintre ei. 47 Dar Isus, cunoscând gândul inimii lor, a luat un copilaș, l‑a pus să stea lângă El 48 și le‑a zis: – Oricine îl primește în Numele Meu pe acest copilaș, pe Mine Mă primește, iar cel ce Mă primește pe Mine Îl primește pe Cel Ce M‑a trimis pe Mine. Căci cine este cel mai mic dintre voi toți, acela este cel mai mare.

De partea lui Isus

49 Atunci Ioan, răspunzând, a zis: – Stăpâne, noi am văzut pe cineva care alunga demoni în Numele Tău și l‑am oprit, pentru că nu ne urmează. 50 Dar Isus i‑a zis: – Nu‑l opriți, pentru că cel care nu este împotriva voastră este de partea voastră.

Opoziție din partea samaritenilor

51 Când s‑a apropiat vremea în care avea să fie luat la cer, Și‑a îndreptat hotărât fața să meargă la Ierusalim. 52 A trimis înaintea Lui niște mesageri, care s‑au dus și au intrat într‑un sat al samaritenilor*, ca să facă pregătirile pentru El. 53 Dar aceștia nu L‑au primit, pentru că fața Sa se îndrepta spre Ierusalim. 54 Când au văzut acest lucru, Iacov și Ioan, ucenicii Lui, au zis: – Doamne, vrei să spunem să se coboare foc din cer și să‑i mistuie, cum a făcut Ilie? 55 Însă Isus, întorcându‑Se, i‑a mustrat și a zis: – Nu știți de ce duh sunteți însuflețiți! 56 Căci Fiul Omului nu a venit să piardă sufletele oamenilor, ci să le mântuiască! Apoi au plecat într‑un alt sat.

Costurile uceniciei

57 În timp ce mergeau pe drum, cineva I‑a zis: – Doamne, Te voi urma oriunde vei merge! 58 Însă Isus i‑a spus: – Vulpile au vizuini și păsările cerului au cuiburi, dar Fiul Omului nu are unde să‑Și plece capul. 59 Altuia i‑a zis: – Urmează‑Mă! Dar acela I‑a răspuns: – Doamne, dă‑mi voie mai întâi să mă duc să‑l înmormântez pe tatăl meu!* 60 Dar Isus i‑a zis: – Lasă morții să‑și înmormânteze morții,* iar tu du‑te și vestește Împărăția lui Dumnezeu! 61 Un altul a zis: – Te voi urma, Doamne, însă dă‑mi voie mai întâi să‑mi iau rămas bun de la cei din casa mea! 62 Dar Isus i‑a răspuns: – Niciun om care pune mâna pe plug și se uită înapoi nu este potrivit pentru Împărăția lui Dumnezeu!

Библия, синодално издание

1 А като свика дванайсетте Свои ученици, даде им сила и власт над всички бесове, и да лекуват болести, 2 и ги разпрати да проповядват царството Божие и да изцеряват болни. 3 И рече им: нищо не си вземайте за по път, ни тояга, ни торба, ни хляб, ни сребро, нито да имате по две дрехи; 4 и в която къща влезете, там оставайте, и оттам потегляйте на път; 5 и ако някои ви не приемат, като излизате от оня град, отърсете и праха от нозете си, за свидетелство срещу тях. 6 Те тръгнаха и ходеха по селата, като благовестяха и лекуваха навред. 7 Ирод четвъртовластник чу за всичко, що вършеше Иисус, и недоумяваше; понеже едни казваха, че Иоан е възкръснал от мъртвите; 8 други пък – че Илия се явил, а някои – че един от старовремските пророци е възкръснал. 9 И рече Ирод: Иоана аз обезглавих; кой пък ще да е Тоя, за Когото слушам такива неща? И търсеше случай да Го види. 10 Апостолите, като се завърнаха, разказаха на Иисуса, какво са извършили; и Той, като ги взе, отдалечи се в уединено място насаме до един град, наречен Витсаида. 11 Ала народът, като узна, тръгна подире Му; и Той, като ги прие, приказваше с тях за царството Божие и изцеляваше ония, които имаха нужда от изцеление. 12 А денят начена да преваля. И като приближиха до Него дванайсетте, рекоха Му: разпусни народа, за да отидат в околните села и колиби да нощуват и да намерят храна; понеже тук сме на пусто място. 13 Но Той им рече: дайте им вие да ядат. Те рекоха: ние нямаме повече от пет хляба и две риби, – освен ако отидем да купим храна за всички тия човеци. 14 Защото те бяха около пет хиляди души. Но Той рече на учениците Си: турете ги да насядат на редици по петдесет. 15 И сториха тъй, и ги туриха всички да насядат. 16 А Той, като взе петте хляба и двете риби и погледна към небето, благослови ги, разчупи и даде на учениците да сложат на народа. 17 И ядоха и се наситиха всички; и дигнаха останалите им къшеи – дванайсет коша. 18 По едно време, когато Иисус се молеше насаме, и учениците бяха с Него, Той ги попита: за кого Ме мисли народът? 19 Те отговориха и рекоха: едни – за Иоана Кръстителя, други – за Илия, други пък мислят, че един от старовремските пророци е възкръснал. 20 Той ги попита: а вие за кого Ме мислите? Петър отговори и рече: за Христа Божий. 21 Но Той строго им заповяда, никому да не говорят за това, 22 като каза, че Син Човеческий трябва много да пострада, да бъде отхвърлен от старейте, първосвещениците и книжниците, да бъде убит и на третия ден да възкръсне. 23 А към всички казваше: ако някой иска да върви след Мене, нека се отрече от себе си, нека носи кръста си всеки ден и Ме следва. 24 Защото, който иска да спаси душата си, той ще я погуби; а който погуби душата си зарад Мене, той ще я спаси. 25 Защото каква полза за човека, ако придобие цял свят, а себе си погуби, или повреди? 26 Защото, който се срами от Мене и от думите Ми, от него ще се срами Син Човеческий, кога дойде в славата Своя, и на Отца, и на светите Ангели. 27 Казвам ви наистина: тук стоят някои, които няма да вкусят смърт, докле не видят царството Божие. 28 Около осем дена подир тия думи, като взе със Себе Си Петра, Иоана и Иакова, възлезе на планината да се помоли. 29 И когато се молеше, видът на лицето Му се измени, и дрехата Му стана бяла, бляскава. 30 И ето, двама мъже приказваха с Него, а те бяха Моисей и Илия; 31 като се явиха в слава, те говореха за смъртта Му, с която щеше да свърши в Иерусалим. 32 А Петра и ония, които бяха с Него, бе налегнал сън; но, като се събудиха, видяха славата Му и двамата мъже, които стояха с Него. 33 И когато те се отделяха от Него, Петър рече на Иисуса: Наставниче, добре ни е да бъдем тук; да направим три сенника: за Тебе един, за Моисея един, и един за Илия, – без да знаеше, що говори. 34 Когато говореше това, ето, яви се облак и ги засени; и се уплашиха, когато влязоха в облака. 35 И чу се из облака глас, който казваше: Този е Моят възлюбен Син: Него слушайте. 36 И когато се чу тоя глас, Иисус бе останал Сам. И те замълчаха и никому не обадиха през тия дни за това, що видяха. 37 А на следния ден, когато те слязоха от планината, посрещна Го много народ. 38 И ето, някой от народа извика: Учителю, моля Те, погледни на сина ми, понеже едничък ми е: 39 прехваща го дух, и той изведнъж закрещява, и го сгърча тъй, че се запеня; и, мъчейки го, едвам го напуща; 40 аз молих Твоите ученици да го изгонят; ала те не можаха. 41 Иисус отговори и рече: о, роде неверен и развратен! Докога ще бъда с вас и ще ви търпя? Доведи сина си тук. 42 А когато той още идеше, бесът го повали и почна да го тръшка; но Иисус запрети на нечистия дух, и изцери момчето, и го предаде на баща му. 43 И всички се смаяха пред Божието величие. Когато пък всички се чудеха на всичко, що правеше Иисус, Той рече на учениците Си: 44 вложете в ушите си тия думи: Син Човеческий ще бъде предаден в ръце човешки. 45 Но те не разбираха тая дума; защото тя беше прикрита за тях, за да я не схванат, а бояха се да Го попитат за тая дума. 46 И дойде им мисъл: кой от тях ще да е по-голям. 47 А Иисус, като видя мисълта на сърцето им, взе едно дете и го изправи до Себе Си, 48 и рече им: който приеме това дете в Мое име, Мене приема; а който Мене приеме, приема Тогова, Който Ме е пратил; защото, който е най-малък между всички вас, той ще бъде голям. 49 А Иоан продума и рече: Наставниче, видяхме човек, който в Твое име изгонва бесове, и му забранихме, защото не ходи с нас. 50 Иисус му рече: не забранявайте, защото, който не е против вас, той е за вас. 51 А когато се приближаваха дните да бъде взет от света, Той се обърна към пътя за Иерусалим; 52 и изпрати пред Себе Си вестители; те отидоха и влязоха в едно село самарянско, за да приготвят за Него; 53 но там Го не приеха, защото имаше вид на пътник за Иерусалим. 54 Като видяха това учениците Му Иаков и Иоан, рекоха: Господи, искаш ли да кажем да падне огън от небето и да го изтреби, както и Илия направи? 55 Но Той, като се обърна към тях, смъмри ги и рече: не знаете, от какъв дух сте вие; 56 защото Син Човеческий дойде, не за да погуби човешки души, а да спаси. И отидоха в друго село. 57 И когато те вървяха по пътя, рече Му някой: Господи, ще Те последвам, където и да идеш. 58 Иисус му рече: лисиците имат леговища, и птиците небесни – гнезда; а Син Човеческий няма, де глава да подслони. 59 Другиму пък каза: върви след Мене. А тоя рече: Господи, позволи ми, първом да отида и погреба баща си. 60 Но Иисус му каза: остави мъртвите да погребват своите мъртъвци, а ти върви, проповядвай царството Божие. 61 А друг един рече: аз ще тръгна след Тебе, Господи, но първом ми позволи да се простя с домашните си. 62 Но Иисус му каза: никой, който е сложил ръката си върху ралото и поглежда назад, не е годен за царството Божие.

Lukas 9 | Noua Traducere Românească Библия, синодално издание