Josua 14 | Menge Bibel

1 Und dies sind die Gebiete, welche die Israeliten im Lande Kanaan als Erbbesitz empfangen haben, die ihnen der Priester Eleasar und Josua, der Sohn Nuns, und die Häupter der israelitischen Stämme

2 als ihren Erbbesitz durch das Los zugeteilt haben, wie der HERR es durch Mose bezüglich der neuneinhalb Stämme verordnet hatte;

3 denn den zweieinhalb Stämmen hatte Mose ihren Erbbesitz jenseits des Jordans angewiesen, den Leviten aber keinen Erbbesitz unter den Israeliten verliehen.

4 Die Nachkommen Josephs bildeten nämlich zwei Stämme, Manasse und Ephraim; den Leviten aber gab man keinen Anteil am Landbesitz, sondern nur einzelne Städte zum Bewohnen nebst den zugehörigen Weidetriften für ihr Vieh und ihre Habe.

5 Wie der HERR dem Mose geboten hatte, so verfuhren die Israeliten bei der Verteilung des Landes.

6 Da traten die Judäer vor Josua in Gilgal, und Kaleb, der Sohn Jephunnes, der Kenissite, sagte zu Josua: »Du weißt selbst, was der HERR zu Mose, dem Manne Gottes, in bezug auf mich und auf dich in Kades-Barnea gesagt hat.

7 Vierzig Jahre war ich alt, als Mose, der Knecht des HERRN, mich von Kades-Barnea zur Auskundschaftung des Landes aussandte, und ich erstattete ihm Bericht, wie ich in meinem Herzen wirklich dachte.

8 Meine Volksgenossen aber, die mit mir hinaufgezogen waren, machten dem Volk das Herz verzagt, während ich dem HERRN, meinem Gott, vollen Gehorsam bewies.

9 Da sprach Mose an jenem Tage folgenden Schwur aus: ›Fürwahr das Land, das dein Fuß betreten hat, soll dir und deinen Nachkommen auf ewige Zeiten als Erbbesitz zuteil werden, weil du dem HERRN, meinem Gott, vollkommen gehorsam gewesen bist!‹

10 Und nun hat mich der HERR, wie du siehst, seiner Verheißung gemäß noch fünfundvierzig Jahre am Leben erhalten seit der Zeit, als der HERR jenes Wort zu Mose gesprochen hat und während die Israeliten in der Wüste umhergezogen sind; und so bin ich jetzt fünfundachtzig Jahre alt.

11 Ich bin heute noch so rüstig wie damals, als Mose mich aussandte; wie meine Kraft damals war, so ist sie jetzt noch zum Kriegsdienst, zum Ausmarsch und zur Heimkehr* ausreichend.

12 So überweise mir nun dieses Bergland, von dem der HERR damals gesprochen hat; du selbst hast ja damals gehört, daß es dort noch Enakiter (11,21) und große, feste Städte gibt; vielleicht ist der HERR mit mir, so daß ich sie nach der Verheißung des HERRN aus ihrem Besitz vertreiben kann.«

13 Da segnete Josua den Kaleb, den Sohn Jephunnes, und verlieh ihm Hebron als Erbbesitz.

14 Auf diese Weise ist Hebron an Kaleb, den Sohn Jephunnes, den Kenissiten, als Erbbesitz bis auf den heutigen Tag gekommen, weil er nämlich dem HERRN, dem Gott Israels, vollen Gehorsam bewiesen hatte.

15 Hebron hieß aber ehemals Kirjath-Arba*; Arba war der größte Mann unter den Enakitern gewesen. – Und das Land hatte Ruhe vom Kriege.

Public Domain

Noua Traducere Românească

Teritoriul repartizat în Cisiordania

1 Acestea sunt teritoriile primite drept moștenire de către fiii lui Israel în țara Canaan, teritorii împărțite de preotul Elazar, de Iosua, fiul lui Nun, și de căpeteniile de familie ale semințiilor fiilor lui Israel.

2 Moștenirea le‑a fost dată prin sorți, așa cum poruncise DOMNUL prin Moise, pentru cele nouă seminții și jumătate.

3 Căci Moise dăduse o moștenire celor două seminții și jumătate, de cealaltă parte a Iordanului, însă leviților nu le dăduse nicio moștenire printre ei.

4 Căci urmașii lui Iosif erau două seminții, – Manase și Efraim –, iar ei nu dăduseră leviților niciun teritoriu în țară, ci doar cetăți pentru locuit, împreună cu pășunile acestora pentru turmele și averile lor.

5 Fiii lui Israel făcuseră așa cum DOMNUL îi poruncise lui Moise, și împărțiseră țara.

Teritoriul moștenit de Caleb

6 Fiii lui Iuda s‑au apropiat de Iosua la Ghilgal, iar Caleb, fiul chenizitului Iefune, i‑a zis: „Tu știi ce i‑a spus DOMNUL lui Moise, omul lui Dumnezeu, despre mine și despre tine, pe când eram la Kadeș-Barnea.

7 Eu aveam patruzeci de ani atunci când Moise, robul DOMNULUI, m‑a trimis din Kadeș-Barnea ca să cercetez țara, iar eu i‑am adus vești potrivit cu ceea ce era în inima mea.

8 Frații mei care se suiseră împreună cu mine au înmuiat inima poporului, însă eu L‑am urmat pe deplin pe DOMNUL, Dumnezeul meu.

9 În acea zi, Moise mi‑a jurat, zicând: «Teritoriul pe care l‑ai străbătut cu piciorul tău va fi moștenirea ta și a urmașilor tăi pentru totdeauna, pentru că ai urmat pe deplin calea DOMNULUI, Dumnezeul tău.»*

10 Acum, iată că DOMNUL m‑a ținut în viață așa cum a spus. Sunt patruzeci și cinci de ani, de când DOMNUL i‑a spus aceste cuvinte lui Moise, pe vremea când Israel străbătea pustia și iată‑mă astăzi, în vârstă de optzeci și cinci de ani!

11 Sunt la fel de puternic astăzi ca și în ziua în care Moise m‑a trimis și am tot atâta vigoare cât aveam atunci pentru a merge la luptă*.

12 Dă‑mi deci muntele acesta despre care a vorbit DOMNUL în ziua aceea! Căci tu însuți ai auzit încă de pe atunci că acolo trăiesc anachiții*, iar cetățile sunt înalte și fortificate. Poate că DOMNUL va fi cu mine și îi voi alunga, așa cum a promis DOMNUL.“

13 Atunci Iosua l‑a binecuvântat pe Caleb, fiul lui Iefune, și i‑a dat Hebronul ca moștenire.

14 De aceea, Hebronul a rămas moștenirea lui Caleb, fiul chenizitului Iefune, până în ziua aceasta, pentru că L‑a urmat pe deplin pe DOMNUL, Dumnezeul lui Israel.

15 Înainte, Hebronul se numise Chiriat-Arba*; Arba fusese un om cu seamă printre anachiți. După aceea țara s‑a odihnit de război.

Holy Bible, New Romanian Translation TM (Noua Traducere În Limba Română TM) Copyright © 2007, 2010, 2016 by Biblica, Inc. Used with permission. All rights reserved worldwide. “Biblica”, “International Bible Society” and the Biblica Logo are trademarks registered in the United States Patent and Trademark Office by Biblica, Inc. Used with permission.