Jeremia 17 | Menge Bibel

Judas unverzeihliche Schuld und Gottes schwere Strafe

1 Die Sünde Judas ist aufgeschrieben mit eisernem Griffel, mit diamantener Spitze eingegraben in die Tafel ihres Herzens und an die Hörner ihrer Altäre. 2 Wie ihrer Kinder, so gedenken sie ihrer Altäre und ihrer Ascheren* bei den dichtbelaubten Bäumen, auf den hohen Hügeln. 3 »Meinen Berg im Gefilde, deine Habe, alle deine Schätze gebe ich der Plünderung preis, deine Höhen als Entgelt für deine Versündigung in allen Teilen deines Gebiets. 4 Da mußt du denn, und zwar durch eigene Schuld, deinen Erbbesitz fahren lassen, den ich dir verliehen habe, und ich will dich deinen Feinden zum Knecht* machen in einem Lande, das du nicht kennst; denn ein Feuer habt ihr in meiner Nase* angezündet, das bis in Ewigkeit brennen wird.«

Falsches Menschenvertrauen und rechtes Gottvertrauen und ihre Früchte

5 So hat der HERR gesprochen: »Verflucht ist der Mann, der sich auf Menschen verläßt und Fleisch zu seinem Arm macht und dessen Herz sich vom HERRN abkehrt! 6 Der gleicht einem kahlen Baume* in der Steppe und wird nicht erleben, daß Gutes kommt; nein, er muß in dürren Wüstenstrichen wohnen, auf dem Salzboden der unwirtlichen Heide. 7 Gesegnet aber ist der Mann, der sich auf den HERRN verläßt und dessen Zuversicht der HERR ist! 8 Der gleicht einem Baume, der am Wasser gepflanzt ist und seine Wurzeln nach dem Bache hin ausstreckt; er hat nichts zu fürchten, wenn Hitze kommt, und sein Laub bleibt grün; auch in dürren Jahren ist ihm nicht bange, und ohne Aufhören trägt er Früchte.«

Zwei Sprüche der Lebenserfahrung: des Menschen Herz und die Unsicherheit des ungerechten Gewinnes

9 Arglistig ist das Herz, mehr als alles andere, und verschlagen ist es: wer kann es ergründen? 10 »Ich, der HERR, erforsche das Herz und prüfe die Nieren, und zwar um einem jeden zu vergelten nach seinem Wandel, nach der Frucht seiner Taten*.« 11 Wie ein Rebhuhn, das Eier bebrütet, die es nicht gelegt hat, so ist ein Mensch, der Reichtum erwirbt, aber nicht auf rechtmäßige Weise: in der Mitte seiner Lebenstage muß er ihn wieder fahren lassen, und an seinem Ende steht er da als Narr.

Israels herrlicher Besitz

12 O Thron der Herrlichkeit, hocherhaben von Anbeginn an, du Stätte unsers Heiligtums! 13 O Hoffnung Israels, HERR! Alle, die dich verlassen, werden zuschanden, und die von dir abfallen, deren Namen werden auf die Erde* geschrieben; denn verlassen haben sie den Brunnquell lebendigen Wassers, den HERRN.

Jeremias Rachegebet gegen Spötter und Gegner

14 Heile mich, HERR, so werde ich heil, hilf mir, so ist mir geholfen! Denn mein Lobpreis* bist du. 15 Siehe, jene sagen zu mir: »Wo bleibt denn das Drohwort des HERRN? Möge es doch eintreffen!« 16 Ich aber habe mich nicht dem Hirtenamt in deinem Dienst entzogen und habe den Tag des Unheils nicht herbeigewünscht: du weißt es wohl! Was über meine Lippen gekommen ist, liegt offen vor deinen Augen. 17 Mache mich nicht völlig hoffnungslos, du bist meine Zuflucht am Tage des Unheils! 18 Laß meine Verfolger zuschanden* werden, aber nicht mich! Laß sie verzagt dastehen, aber nicht mich! Bringe über sie den Tag des Unheils und zerschmettere sie mit doppelter Vernichtung! 19 So hat der HERR mir geboten: »Gehe hin und stelle dich auf im Tor der Söhne des Volkes*, durch das die Könige von Juda aus- und einziehen, und in allen übrigen Toren Jerusalems 20 und sage zu ihnen: Vernehmt das Wort des HERRN, ihr Könige von Juda und ihr Judäer insgesamt und alle ihr Bewohner Jerusalems, die ihr durch diese Tore eingeht! 21 So hat der HERR gesprochen: ›Hütet euch um eures Lebens willen, am Sabbattage eine Last auf euch zu nehmen und sie in die Tore Jerusalems hineinzubringen! 22 Tragt am Sabbattage auch keine Last aus euren Häusern hinaus und verrichtet überhaupt keinerlei Arbeit, sondern haltet den Sabbattag heilig, wie ich euren Vätern geboten habe!‹ 23 Doch sie haben nicht gehorcht und mir kein Gehör geschenkt, sondern haben sich halsstarrig gezeigt, so daß sie nicht gehorsam gewesen sind und sich nicht haben warnen lassen. 24 ›Wenn ihr nun willig auf mich hört‹ – so lautet der Ausspruch des HERRN –, ›daß ihr am Sabbattage keine Last durch die Tore dieser Stadt hereintragt, vielmehr den Sabbattag heilig haltet, indem ihr keinerlei Arbeit an ihm verrichtet, 25 so werden Könige [und Fürsten], die auf dem Throne Davids sitzen, durch die Tore dieser Stadt zu Wagen und zu Roß einziehen, sie samt ihren Fürsten*, die Männer von Juda samt den Bewohnern Jerusalems, und diese Stadt wird ewig bewohnt bleiben. 26 Dazu werden aus den Ortschaften Judas und aus der Umgegend von Jerusalem sowie aus dem Stamme Benjamin und aus der Niederung, vom Bergland und aus dem Südgau Leute kommen, die Brand- und Schlachtopfer, Speisopfer und Weihrauch darbringen und mit Dankopfern im Tempel des HERRN erscheinen. 27 Wenn ihr aber nicht auf mich hört, den Sabbattag heilig zu halten, so daß ihr am Sabbattage keinerlei Last tragt, noch mit einer solchen durch die Tore Jerusalems eingeht, so will ich Feuer an die Tore der Stadt legen, das soll die Paläste Jerusalems verzehren und nicht erlöschen!‹«

Noua Traducere Românească

Păcatul lui Iuda

1 Păcatul lui Iuda este scris cu o daltă de fier, cu un vârf de diamant; este gravat pe tăblița inimii lor și pe coarnele altarelor lor. 2 Chiar și copiii lor își amintesc de altarele lor și de așerele*, de lângă copacii verzi și de pe dealurile înalte. 3 Muntele Meu din țară, bogăția ta,* toate comorile tale le voi da ca pradă, împreună cu înălțimile tale, din cauza păcatelor din întreg teritoriul tău. 4 Din vina ta vei pierde moștenirea pe care ți‑o dădusem. Te voi face să slujești dușmanilor tăi într‑o țară pe care nu o cunoști, căci ai aprins focul mâniei Mele, care va arde pentru totdeauna.“ 5 Așa vorbește DOMNUL: „Blestemat este omul care se încrede în om, care face din muritor tăria lui și a cărui inimă se îndepărtează de DOMNUL. 6 El este ca un arbust în deșert, care nu vede venind fericirea. El sălășluiește în locurile arse ale pustiei, într‑un pământ sărat, unde nu locuiește nimeni. 7 Binecuvântat este omul care se încrede în DOMNUL și a cărui încredere este DOMNUL. 8 El este ca un pom sădit lângă ape, care își întinde rădăcinile spre râu. El nu se teme de căldură și frunzișul lui este întotdeauna verde. În anul secetei nu se îngrijorează și nu încetează să aducă rod. 9 Inima este mai înșelătoare decât toate lucrurile și este fără vindecare. Cine poate să o cunoască? 10 Eu, DOMNUL, cercetez inima și încerc rărunchii, ca să dau fiecăruia după căile lui, după rodul faptelor lui. 11 Ca o potârniche, care clocește niște ouă pe care nu ea le‑a ouat, așa este omul care câștigă bogății pe nedrept. Ele îl vor părăsi la jumătatea vieții lui, iar la urmă nu va fi decât un nebun.“ 12 Tron glorios, înălțat de la început, loc al Sfântului nostru Lăcaș! 13 DOAMNE, Speranța lui Israel! Toți cei ce Te părăsesc vor fi făcuți de rușine! Cei ce se îndepărtează de Mine vor fi scriși pe pământ, căci L‑au părăsit pe DOMNUL, Izvorul apelor vii! 14 Vindecă‑mă, DOAMNE, și voi fi vindecat! Mântuiește‑mă, și voi fi mântuit, căci Tu ești lauda mea! 15 Iată, ei îmi zic: „Unde este Cuvântul DOMNULUI? Să se împlinească dar!“ 16 Iar eu, ca să Te urmez, nu m‑am grăbit să nu mai fiu păstor și n‑am dorit o zi incurabilă, Tu știi. Rostirea buzelor mele este chiar înaintea feței Tale. 17 De aceea, nu fi o pricină de groază pentru mine, căci Tu ești adăpostul meu în ziua nenorocirii. 18 Fie ca persecutorii mei să fie rușinați, iar eu să nu fiu dat de rușine! Fie ca ei să se înspăimânte! iar eu să nu mă înspăimânt! Adu peste ei ziua cea rea! Zdrobește‑i de două ori mai mult.

Imperativul sfințirii Sabatului

19 DOMNUL mi‑a zis astfel: „Du‑te și stai la Poarta Fiilor Poporului, prin care intră și ies regii lui Iuda, și la toate celelalte porți ale Ierusalimului 20 și spune‑le: «Ascultați Cuvântul DOMNULUI, regi ai lui Iuda, voi, toți cei din Iuda și toți locuitorii Ierusalimului, care intrați pe aceste porți! 21 Așa vorbește DOMNUL: ‘Luați seama în sufletele voastre să nu cumva să purtați vreo povară în ziua de Sabat și să nu intrați cu ea pe porțile Ierusalimului. 22 Să nu scoateți din casele voastre vreo povară în ziua de Sabat și să nu faceți nicio lucrare, ci să sfințiți* ziua de Sabat, așa cum am poruncit părinților voștri. 23 Ei n‑au ascultat și n‑au luat aminte, ci și‑au înțepenit ceafa, ca să nu asculte și să nu primească îndrumarea. 24 Voi însă, dacă Mă veți asculta cu atenție, zice DOMNUL, și nu veți aduce nicio povară pe porțile acestei cetăți în ziua de Sabat, dacă veți sfinți ziua de Sabat și nu veți face nicio lucrare în timpul ei, 25 atunci, pe porțile acestei cetăți vor intra regi și prinți care stau pe tronul lui David. Ei și prinții lor, oamenii lui Iuda și locuitorii Ierusalimului vor veni în care și călare pe cai, iar cetatea aceasta va fi locuită pentru totdeauna. 26 Vor veni din cetățile lui Iuda și din împrejurimile Ierusalimului, din teritoriul lui Beniamin, din zona deluroasă*, de la munte și din Neghev*, cei ce aduc la Casa DOMNULUI arderi‑de‑tot și jertfe, daruri de mâncare și tămâie și cei ce aduc jertfe de mulțumire. 27 Dar dacă nu veți asculta când vă poruncesc să sfințiți ziua de Sabat, să nu purtați nicio povară și să nu intrați cu ea pe porțile Ierusalimului în ziua de Sabat, atunci voi aprinde un foc la porțile cetății, care va mistui palatele Ierusalimului și care nu va fi stins.’»“

Jeremia 17 | Menge Bibel Noua Traducere Românească