Markus 12 | King James Version

1 And he began to speak unto them by parables. A certain man planted a vineyard, and set an hedge about it, and digged a place for the winefat, and built a tower, and let it out to husbandmen, and went into a far country. 2 And at the season he sent to the husbandmen a servant, that he might receive from the husbandmen of the fruit of the vineyard. 3 And they caught him, and beat him, and sent him away empty. 4 And again he sent unto them another servant; and at him they cast stones, and wounded him in the head, and sent him away shamefully handled. 5 And again he sent another; and him they killed, and many others; beating some, and killing some. 6 Having yet therefore one son, his wellbeloved, he sent him also last unto them, saying, They will reverence my son. 7 But those husbandmen said among themselves, This is the heir; come, let us kill him, and the inheritance shall be ours. 8 And they took him, and killed him, and cast him out of the vineyard. 9 What shall therefore the lord of the vineyard do? he will come and destroy the husbandmen, and will give the vineyard unto others. 10 And have ye not read this scripture; The stone which the builders rejected is become the head of the corner: 11 This was the Lord's doing, and it is marvellous in our eyes? 12 And they sought to lay hold on him, but feared the people: for they knew that he had spoken the parable against them: and they left him, and went their way. 13 And they send unto him certain of the Pharisees and of the Herodians, to catch him in his words. 14 And when they were come, they say unto him, Master, we know that thou art true, and carest for no man: for thou regardest not the person of men, but teachest the way of God in truth: Is it lawful to give tribute to Caesar, or not? 15 Shall we give, or shall we not give? But he, knowing their hypocrisy, said unto them, Why tempt ye me? bring me a penny, that I may see it. 16 And they brought it. And he saith unto them, Whose is this image and superscription? And they said unto him, Caesar's. 17 And Jesus answering said unto them, Render to Caesar the things that are Caesar's, and to God the things that are God's. And they marvelled at him. 18 Then come unto him the Sadducees, which say there is no resurrection; and they asked him, saying, 19 Master, Moses wrote unto us, If a man's brother die, and leave his wife behind him, and leave no children, that his brother should take his wife, and raise up seed unto his brother. 20 Now there were seven brethren: and the first took a wife, and dying left no seed. 21 And the second took her, and died, neither left he any seed: and the third likewise. 22 And the seven had her, and left no seed: last of all the woman died also. 23 In the resurrection therefore, when they shall rise, whose wife shall she be of them? for the seven had her to wife. 24 And Jesus answering said unto them, Do ye not therefore err, because ye know not the scriptures, neither the power of God? 25 For when they shall rise from the dead, they neither marry, nor are given in marriage; but are as the angels which are in heaven. 26 And as touching the dead, that they rise: have ye not read in the book of Moses, how in the bush God spake unto him, saying, I am the God of Abraham, and the God of Isaac, and the God of Jacob? 27 He is not the God of the dead, but the God of the living: ye therefore do greatly err. 28 And one of the scribes came, and having heard them reasoning together, and perceiving that he had answered them well, asked him, Which is the first commandment of all? 29 And Jesus answered him, The first of all the commandments is, Hear, O Israel; The Lord our God is one Lord: 30 And thou shalt love the Lord thy God with all thy heart, and with all thy soul, and with all thy mind, and with all thy strength: this is the first commandment. 31 And the second is like, namely this, Thou shalt love thy neighbour as thyself. There is none other commandment greater than these. 32 And the scribe said unto him, Well, Master, thou hast said the truth: for there is one God; and there is none other but he: 33 And to love him with all the heart, and with all the understanding, and with all the soul, and with all the strength, and to love his neighbour as himself, is more than all whole burnt offerings and sacrifices. 34 And when Jesus saw that he answered discreetly, he said unto him, Thou art not far from the kingdom of God. And no man after that durst ask him any question. 35 And Jesus answered and said, while he taught in the temple, How say the scribes that Christ is the Son of David? 36 For David himself said by the Holy Ghost, The Lord said to my Lord, Sit thou on my right hand, till I make thine enemies thy footstool. 37 David therefore himself calleth him Lord; and whence is he then his son? And the common people heard him gladly. 38 And he said unto them in his doctrine, Beware of the scribes, which love to go in long clothing, and love salutations in the marketplaces, 39 And the chief seats in the synagogues, and the uppermost rooms at feasts: 40 Which devour widows' houses, and for a pretence make long prayers: these shall receive greater damnation. 41 And Jesus sat over against the treasury, and beheld how the people cast money into the treasury: and many that were rich cast in much. 42 And there came a certain poor widow, and she threw in two mites, which make a farthing. 43 And he called unto him his disciples, and saith unto them, Verily I say unto you, That this poor widow hath cast more in, than all they which have cast into the treasury: 44 For all they did cast in of their abundance; but she of her want did cast in all that she had, even all her living.

Noua Traducere Românească

Pilda viticultorilor

1 Apoi a început să le vorbească în pilde: – Un om a plantat o vie. A împrejmuit‑o cu un gard, a săpat un teasc și a construit un turn de pază.* Apoi a arendat‑o unor viticultori și a plecat într‑o călătorie. 2 La vremea potrivită a trimis un sclav la viticultori ca să ia de la ei din roadele viei. 3 Viticultorii însă l‑au apucat, l‑au bătut și l‑au trimis înapoi cu mâinile goale. 4 Stăpânul a trimis apoi la ei un alt sclav, dar și pe acela l‑au lovit peste cap și l‑au umilit. 5 A trimis apoi un altul, dar pe acela l‑au omorât, și apoi încă mulți alții, dintre care pe unii i‑au bătut, iar pe alții i‑au omorât. 6 Singurul pe care‑l mai avea era un fiu preaiubit. În cele din urmă, l‑a trimis la ei, zicând: „Pe fiul meu îl vor respecta!“ 7 Dar viticultorii aceia și‑au zis între ei: „Acesta este moștenitorul! Haideți să‑l omorâm și moștenirea va fi a noastră!“ 8 Și l‑au apucat, l‑au omorât și l‑au scos afară din vie. 9 Așadar, ce va face stăpânul viei? El va veni și‑i va nimici pe viticultori, iar via o va da altora. 10 N‑ați citit cuvântul acesta în Scriptură: „Piatra pe care au respins‑o zidarii a devenit Piatra din capul unghiului. 11 Domnul a făcut acest lucru și este minunat în ochii noștri!“?* 12 Ei căutau să pună mâna pe El, dar le‑a fost frică de mulțime; căci știau că împotriva lor spusese Isus pilda. Așa că L‑au lăsat și au plecat.

Tributul datorat Cezarului

13 I‑au trimis la El pe câțiva dintre farisei și dintre irodieni* ca să‑L prindă în cursă cu vorba. 14 Ei au venit și I‑au zis: – Învățătorule, știm că ești adevărat* și că nu‑Ți pasă de nimeni, căci nu Te uiți la fața oamenilor,* ci‑i înveți calea lui Dumnezeu potrivit cu adevărul. Se cuvine să plătim tribut Cezarului* sau nu? Să plătim sau să nu plătim? 15 El însă, înțelegând ipocrizia lor, le‑a zis: – De ce Mă puneți la încercare? Aduceți‑Mi un denar*, să‑l văd! 16 Ei I‑au adus. Isus le‑a zis: – Chipul acesta și inscripția, ale cui sunt? Ei I‑au zis: – Ale Cezarului. 17 Isus le‑a zis: – Dați înapoi Cezarului ce este al Cezarului, iar lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu!* Ei erau foarte uimiți de El.

Despre înviere

18 Apoi au venit la El saducheii*, care zic că nu există înviere, și L‑au întrebat: 19 – Învățătorule, Moise ne‑a scris: „Dacă fratele cuiva moare și lasă în urmă o soție, dar fără să lase vreun copil, fratele lui s‑o ia de soție pe văduvă și să‑i ridice un urmaș* fratelui său.“* 20 Erau deci șapte frați. Primul și‑a luat o soție, dar, când a murit, n‑a lăsat niciun urmaș. 21 Al doilea a luat‑o de soție pe văduvă, dar și el a murit fără să lase vreun urmaș. Așa s‑a întâmplat și cu al treilea. 22 Și niciunul dintre cei șapte n‑a lăsat un urmaș. La urmă, după ei toți, a murit și femeia. 23 La înviere, când vor învia, soția căruia dintre ei va fi ea? Căci toți șapte au avut‑o de soție! 24 Isus le‑a zis: – Oare nu vă rătăciți voi tocmai pentru că nu cunoașteți nici Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu? 25 Căci atunci când învie dintre cei morți, nici nu se însoară, nici nu se mărită, ci sunt ca îngerii din ceruri. 26 Iar cu privire la faptul că cei morți sunt înviați, n‑ați citit în Cartea lui Moise, acolo unde scrie despre rug, cum i‑a vorbit Dumnezeu, zicând: „Eu sunt Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul lui Iacov.“*? 27 El nu este un Dumnezeu al celor morți, ci al celor vii! Sunteți foarte rătăciți!

Cea mai mare poruncă

28 Unul dintre cărturari venise și‑i auzise discutând. Când a văzut că Isus le‑a răspuns bine, L‑a întrebat: – Care este cea dintâi poruncă dintre toate? 29 Isus a răspuns: – Cea dintâi poruncă este: „Ascultă, Israel! Domnul, Dumnezeul nostru, este singurul Domn.* 30 Să‑L iubești pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu toată mintea ta și cu toată puterea ta.“* Aceasta este cea dintâi poruncă. 31 A doua este: „Să‑l iubești pe semenul tău ca pe tine însuți.“* Nu există altă poruncă mai mare decât acestea. 32 Cărturarul I‑a zis: – Bine, Învățătorule! Este adevărat ceea ce ai spus, și anume că El este Unul singur, că nu este altul în afară de El 33 și că a‑L iubi pe El cu toată inima, cu toată priceperea și cu toată puterea și a‑l iubi pe semenul tău ca pe tine însuți înseamnă mult mai mult decât toate arderile‑de‑tot și decât toate jertfele. 34 Când a văzut Isus că răspunsese cu înțelepciune, i‑a zis: – Tu nu ești departe de Împărăția lui Dumnezeu. Și nimeni nu mai îndrăznea să‑L întrebe nimic.

Al cui fiu este Cristos?

35 În timp ce dădea învățătură în Templu, Isus a întrebat: „Cum de zic cărturarii despre Cristos că este fiul lui David? 36 David însuși, prin* Duhul Sfânt, a spus: «Domnul I‑a zis Domnului meu:* ‘Șezi la dreapta Mea, până‑i voi pune pe dușmanii Tăi sub picioarele Tale!’»* 37 David însuși Îl numește«Domn». Deci cum este El fiul lui?“ Mulțimea cea mare Îl asculta cu plăcere.

Modul de viață ipocrit al cărturarilor

38 În învățătura Lui spunea: „Feriți‑vă de cărturari, cărora le place să umble în robe lungi, le plac saluturile în piețe, 39 scaunele de onoare în sinagogi și locurile de onoare la mese. 40 Ei devorează casele văduvelor și fac rugăciuni lungi de ochii lumii. Aceștia vor primi o condamnare mult mai mare.“

Văduva săracă și dărnicia ei

41 S‑a așezat în fața vistieriei* Templului și Se uita cum punea mulțimea bani în vistierie. Mulți dintre cei bogați puneau mult. 42 A venit și o văduvă săracă și a pus doi leptoni*, care fac împreună un codrant*. 43 Isus i‑a chemat pe ucenicii Lui și le‑a zis: „Adevărat vă spun că această văduvă săracă a pus mai mult decât toți cei care au pus în vistierie, 44 pentru că toți au pus din belșugul lor, dar ea, din sărăcia ei, a pus tot ce avea, întreaga ei sursă de trai.“

Markus 12 | King James Version Noua Traducere Românească