Johannes 11,1 | Neue evangelistische Übersetzung

Neue evangelistische Übersetzung

Dafür muss er sterben!

1 Nun wurde ein Mann in Betanien krank. Er hieß Lazarus. Betanien war das Dorf, in dem auch Maria und ihre Schwester Marta wohnten. 2 Maria war die Frau, die dem Herrn das kostbare Salböl über die Füße gegossen und sie dann mit ihren Haaren abgetrocknet hatte. Lazarus war ihr Bruder. 3 Da schickten die Schwestern eine Botschaft zu Jesus und ließen ihm sagen: „Herr, der, den du lieb hast, ist krank!“ 4 Als Jesus das hörte, sagte er: „Am Ende dieser Krankheit steht nicht der Tod, sondern die Herrlichkeit Gottes. Der Sohn Gottes soll dadurch geehrt werden.“ 5 Jesus hatte Marta, ihre Schwester und Lazarus sehr lieb. 6 Als er nun hörte, dass Lazarus krank sei, blieb er noch zwei Tage an dem Ort, wo er war. 7 Erst dann sagte er zu seinen Jüngern: „Wir gehen wieder nach Judäa zurück!“ 8 „Rabbi“, wandten die Jünger ein, „eben noch haben die Juden dort versucht, dich zu steinigen. Und jetzt willst du wieder dahin?“ 9 Jesus entgegnete: „Ist es am Tag nicht zwölf Stunden hell? Solange es hell ist, kann ein Mensch sicher seinen Weg gehen, ohne anzustoßen, weil er das Tageslicht hat. 10 Wenn er aber in der Nacht unterwegs ist, stolpert er, weil er ja kein Licht in sich selbst hat.“ 11 Dann sagte er zu seinen Jüngern: „Unser Freund Lazarus ist eingeschlafen. Aber ich gehe jetzt hin, um ihn aufzuwecken.“ 12 „Herr, wenn er schläft, wird er gesund werden“, sagten die Jünger. 13 Sie dachten, er rede vom natürlichen Schlaf. Jesus hatte aber von seinem Tod gesprochen. 14 Da sagte er es ihnen ganz offen: „Lazarus ist gestorben. 15 Und wegen euch bin ich froh, dass ich nicht dort war, damit ihr glauben lernt. Aber kommt, lasst uns zu ihm gehen!“ 16 Thomas, den man auch Zwilling nannte, sagte zu den anderen Jüngern: „Ja, lasst uns mitgehen und mit ihm sterben!“ 17 Als Jesus ankam, erfuhr er, dass Lazarus schon vier Tage in der Grabhöhle lag. 18 Betanien war nur drei Kilometer^[1] von Jerusalem entfernt, 19 und viele Leute aus der Stadt waren zu Marta und Maria gekommen, um sie wegen ihres Bruders zu trösten. 20 Als Marta hörte, dass Jesus auf dem Weg zu ihnen war, lief sie ihm entgegen. Maria blieb im Haus. 21 „Herr“, sagte Marta zu Jesus, „wenn du hier gewesen wärst, dann wäre mein Bruder nicht gestorben. 22 Aber ich weiß, dass Gott dir auch jetzt keine Bitte abschlagen wird.“ 23 „Dein Bruder wird auferstehen!“, sagte Jesus zu ihr. 24 „Ich weiß, dass er auferstehen wird“, entgegnete Marta, „bei der Auferstehung am letzten Tag.“ 25 Da sagte Jesus: „Ich bin die Auferstehung und das Leben. Wer an mich glaubt, wird leben, auch wenn er stirbt. 26 Und wer im Glauben an mich lebt, wird in Ewigkeit nicht sterben. Glaubst du das?“ 27 „Ja, Herr!“, antwortete sie, „ich glaube, dass du der Messias bist, der Sohn Gottes, der in die Welt kommen soll.“ 28 Danach ging sie weg, um ihre Schwester Maria zu holen. „Der Rabbi ist da!“, flüsterte sie ihr zu. „Er will dich sehen!“ 29 Da stand Maria sofort auf und lief ihm entgegen. 30 Jesus war noch nicht ins Dorf hineingekommen. Er war immer noch an der Stelle, wo Marta ihn getroffen hatte. 31 Die Juden, die bei Maria im Haus gewesen waren, um sie zu trösten, sahen, wie sie plötzlich aufstand und hinausging. Sie dachten, sie wolle zur Gruft gehen, um dort zu weinen, und folgten ihr. 32 Als Maria nun an die Stelle kam, wo Jesus war, warf sie sich ihm zu Füßen und sagte: „Herr, wenn du hier gewesen wärst, dann wäre mein Bruder nicht gestorben.“ 33 Als Jesus sah, wie sie weinte und ebenso die Juden, die mit ihr gekommen waren, wurde er innerlich aufgewühlt und war sehr erregt. 34 „Wo habt ihr ihn hingelegt?“, fragte er sie. „Komm und sieh selbst“, antworteten die Leute. 35 Da brach Jesus in Tränen aus. 36 „Seht einmal, wie lieb er ihn gehabt hat“, sagten die Juden. 37 Aber einige von ihnen meinten: „Er hat doch den Blinden geheilt. Hätte er dann nicht auch Lazarus vor dem Tod bewahren können?“ 38 Erneut ergrimmte Jesus innerlich und ging zur Gruft. Das war eine Höhle, die mit einem Stein abgedeckt war. 39 „Hebt den Stein weg!“, sagte Jesus. Doch Marta, die Schwester des Verstorbenen, wandte ein: „Herr, der Geruch! Er liegt ja schon vier Tage hier.“ 40 Jesus erwiderte: „Ich habe dir doch gesagt, dass du die Herrlichkeit Gottes sehen wirst, wenn du mir vertraust!“ 41 Da nahmen sie den Stein weg. Jesus blickte zum Himmel auf und sagte: „Vater, ich danke dir, dass du mich erhört hast. 42 Ich weiß, dass du mich immer erhörst. Aber wegen der Menschenmenge, die hier steht, habe ich es laut gesagt. Sie sollen glauben, dass du mich gesandt hast.“ 43 Danach rief er mit gewaltiger Stimme: „Lazarus, hierher! Heraus!“ 44 Da kam der Tote heraus, Hände und Füße mit Grabbinden umwickelt und das Gesicht mit einem Schweißtuch^[2] zugebunden. „Macht ihn frei und lasst ihn gehen!“, sagte Jesus. 45 Als sie das gesehen hatten, glaubten viele der Juden, die zu Maria gekommen waren, an Jesus. 46 Doch einige von ihnen gingen zu den Pharisäern und berichteten, was Jesus getan hatte. 47 Da riefen die Hohen Priester und Pharisäer den Hohen Rat zusammen. „Was sollen wir tun?“, fragten sie. „Dieser Mensch tut viele aufsehenerregende Dinge! 48 Wenn wir ihn so weitermachen lassen, werden schließlich noch alle an ihn glauben. Und dann werden die Römer eingreifen. Sie werden unseren Tempel und das ganze Volk vernichten.“ 49 Einer von ihnen, Kajafas, der in jenem Jahr der amtierende Hohe Priester war, sagte: „Ihr begreift aber auch gar nichts! 50 Versteht ihr denn nicht, dass es viel besser für uns ist, wenn einer für alle stirbt und nicht das ganze Volk umkommt?“ 51 Er hatte das nicht von sich aus gesagt, sondern in seiner Eigenschaft als Hoher Priester die Weissagung ausgesprochen, dass Jesus für diese Nation sterben sollte. 52 Jesus starb allerdings nicht nur für das jüdische Volk, sondern auch, um die in aller Welt verstreuten Kinder Gottes zu einem Volk zusammenzuführen. 53 Von diesem Tag an waren sie fest entschlossen, ihn zu töten. 54 Jesus zeigte sich deshalb nicht mehr öffentlich unter den Juden, sondern hielt sich mit seinen Jüngern in einer Gegend am Rand der Wüste auf, in einer Ortschaft namens Ephraim.^[3] 55 Doch das jüdische Passafest kam näher, und viele Menschen aus dem ganzen Land zogen nach Jerusalem, um sich dort den Reinigungszeremonien für das Fest zu unterziehen. 56 Sie hielten Ausschau nach Jesus. Wenn sie im Tempel zusammenstanden, fragten sie einander: „Was meint ihr? Ob er wohl zum Fest kommen wird?“ 57 Die Hohen Priester und die Pharisäer hatten angeordnet: „Wenn jemand weiß, wo Jesus sich aufhält, muss er das melden.“ Sie wollten ihn nämlich verhaften.

Noua Traducere Românească

von Biblica

Moartea lui Lazăr

1 Un oarecare Lazăr din Betania, satul Mariei și al Martei, sora acesteia, era bolnav. 2 Maria era cea care L‑a uns pe Domnul cu parfum și I‑a șters picioarele cu părul ei. Fratele ei, Lazăr, era bolnav. 3 Surorile au trimis la Isus să‑I spună: „Doamne, iată că cel pe care‑l iubești este bolnav!“ 4 Dar Isus, când a auzit, a zis: „Boala aceasta nu este spre moarte, ci spre slava lui Dumnezeu, pentru ca Fiul lui Dumnezeu să fie slăvit prin ea.“ 5 Isus îi iubea pe Marta, pe sora ei și pe Lazăr. 6 Prin urmare, când a auzit că Lazăr este bolnav, a mai rămas două zile în locul unde era. 7 După aceea, Isus le‑a zis ucenicilor: – Să ne ducem din nou în Iudeea! 8 Ucenicii I‑au răspuns: – Rabbi^[1], iudeii tocmai căutau să Te omoare cu pietre, și Tu Te duci iarăși acolo?! (Joh 1,38) 9 Isus a răspuns: – Nu sunt douăsprezece ore de lumină în zi? Dacă cineva umblă ziua, nu se împiedică, pentru că vede lumina acestei lumi. 10 Dar dacă cineva umblă noaptea, se împiedică, pentru că lumina nu este în el. 11 După ce a spus acestea, le‑a zis: – Lazăr, prietenul nostru, doarme, dar Mă duc să‑l trezesc. 12 Ucenicii I‑au zis: – Doamne, dacă doarme, atunci se va face bine. 13 Isus vorbise despre moartea lui, dar ei credeau că vorbește despre somnul obișnuit. 14 Atunci Isus le‑a spus deschis: – Lazăr a murit. 15 Și Mă bucur pentru voi că n‑am fost acolo, ca să credeți. Dar să mergem la el! 16 Atunci Toma, căruia i se zicea „Didymos“^[2], le‑a zis celorlalți ucenici: – Să mergem și noi să murim împreună cu El!

Isus, învierea și viața

17 Când a ajuns Isus, a aflat că Lazăr era deja de patru zile^[3] în mormânt. 18 Betania era aproape de Ierusalim, cam la cincisprezece stadii^[4], 19 și mulți dintre iudei veniseră la Marta și la Maria ca să le mângâie pentru moartea fratelui lor. 20 Când a auzit Marta că vine Isus, s‑a dus să‑L întâmpine. Maria însă ședea în casă. 21 Marta I‑a zis lui Isus: – Doamne, dacă ai fi fost aici, n‑ar fi murit fratele meu! 22 Dar chiar și acum știu că orice‑I vei cere lui Dumnezeu, Dumnezeu Îți va da! 23 Isus i‑a zis: – Fratele tău va învia. 24 Marta I‑a răspuns: – Știu că va învia la învierea din ziua de pe urmă. 25 Isus i‑a zis: – Eu sunt Învierea și Viața. Cel ce crede în Mine va trăi chiar dacă moare. 26 Și oricine trăiește și crede în Mine în veci nu va muri. Crezi lucrul acesta? 27 Ea I‑a răspuns: – Da, Doamne, cred că Tu ești Cristosul, Fiul lui Dumnezeu, Cel Care urma să vină în lume. 28 Și zicând aceasta, s‑a dus și a chemat‑o pe Maria, sora ei, spunându‑i în șoaptă: „A sosit Învățătorul și te cheamă!“ 29 Cum a auzit aceasta, Maria s‑a ridicat repede și s‑a dus la El. 30 Isus încă nu intrase în sat, ci era tot în locul unde‑L întâmpinase Marta. 31 Atunci iudeii care erau cu ea în casă și o mângâiau, când au văzut că Maria se ridică repede și iese, au urmat‑o, crezând că se duce la mormânt, ca să plângă acolo. 32 Maria, când a ajuns unde era Isus și L‑a văzut, a căzut la picioarele Lui, zicându‑I: – Doamne, dacă ai fi fost aici, n‑ar fi murit fratele meu! 33 Isus, când a văzut‑o plângând, pe ea și pe iudeii care veniseră cu ea, S‑a înfiorat^[5] în duh și S‑a tulburat. 34 El a întrebat: – Unde l‑ați pus? Ei I‑au răspuns: – Doamne, vino și vezi! 35 Lui Isus I‑au dat lacrimile.^[6] 36 Atunci iudeii au zis: „Iată cât de mult îl iubea!“ 37 Însă unii dintre ei ziceau: „El, Care a deschis ochii orbului, nu putea face ca nici acesta să nu moară?“

Învierea lui Lazăr

38 Isus S‑a înfiorat din nou în Sine și S‑a dus la mormânt. Mormântul era o peșteră la intrarea căreia fusese pusă o piatră. 39 Isus a zis: – Dați piatra la o parte! Marta, sora celui mort, I‑a zis: – Doamne, deja miroase urât, căci este mort de patru zile! 40 Isus i‑a zis: – Nu ți‑am spus că, dacă crezi, vei vedea slava lui Dumnezeu? 41 Au dat deci piatra la o parte. Isus Și‑a ridicat ochii și a zis: „Tată, Îți mulțumesc că M‑ai ascultat^[7]! 42 Știam că întotdeauna Mă asculți, dar am spus aceasta de dragul mulțimii care stă împrejur, ca să creadă că Tu M‑ai trimis.“ 43 După ce a spus acestea, a strigat cu glas tare: „Lazăr, vino afară!“ 44 Cel ce murise a ieșit cu picioarele și mâinile legate cu fâșii de pânză și cu fața înfășurată într‑un ștergar. Isus le‑a zis: – Dezlegați‑l și lăsați‑l să meargă!

Uneltire împotriva lui Isus

45 Mulți dintre iudeii care au venit la Maria și au văzut ce a făcut Isus, au crezut în El. (Mt 26,1; Mk 14,1; Lk 22,1) 46 Dar unii dintre ei s‑au dus la farisei și le‑au spus ce făcuse Isus. 47 Conducătorii preoților și fariseii au adunat Sinedriul^[8] și au zis: – Ce facem? Omul Acesta face multe semne. 48 Dacă‑L lăsăm să continue așa, toți vor crede în El și vor veni romanii și ne vor nimici atât locul^[9], cât și neamul. 49 Însă unul dintre ei, Caiafa^[10], care era mare preot în anul acela, le‑a zis: – Voi nu știți nimic, 50 nici nu vă gândiți^[11] că este mai de folos pentru voi să moară un singur om pentru popor și să nu piară întregul neam. 51 Dar nu a spus lucrul acesta de la el, ci, fiind mare preot în anul acela, a profețit că Isus urma să moară pentru neam 52 și nu numai pentru neam, ci și ca să‑i adune laolaltă^[12] pe copiii lui Dumnezeu cei risipiți. 53 Așadar, din ziua aceea s‑au hotărât să‑L omoare. 54 Drept urmare, Isus nu mai umbla pe față printre iudei, ci a plecat de acolo în regiunea din apropierea pustiei, într‑o cetate numită Efraim, și a rămas acolo cu ucenicii. 55 Paștele iudeilor era aproape și mulți din ținutul acela se suiau la Ierusalim înainte de Paște ca să se curățească. 56 Ei Îl căutau pe Isus și‑și spuneau unii altora, în timp ce stăteau în Templu: „Ce credeți? Nu va veni deloc la sărbătoare?“ 57 Dar conducătorii preoților și fariseii dăduseră porunci ca, dacă cineva știe unde este, să le dea de știre, astfel încât să‑L poată aresta.