2.Mose 1 | Neue evangelistische Übersetzung

Neue evangelistische Übersetzung

Gott befreit sein Volk

Wie Gott sein Volk Israel befreite und am Berg Sinai den Bund mit ihm schloss. Israels Unterdrückung in Ägypten

1 Das sind die Namen der Israeliten, die mit ihrem Vater Jakob und ihren Familien nach Ägypten gekommen waren: 2 Ruben und Simeon, Levi und Juda, 3 Issachar, Sebulon und Benjamin, 4 Dan und Naftali, Gad und Ascher. 5 Zusammen waren es siebzig Personen, die alle von Jakob abstammten.^[1] Josef war schon vorher nach Ägypten gekommen. (1Mo 46,27) 6 Dann starben Josef und seine Brüder. Auch von ihren Zeitgenossen lebte niemand mehr. 7 Aber die Israeliten waren fruchtbar und vermehrten sich und wurden überaus stark. Das Land füllte sich mit ihnen. 8 Da trat ein neuer König die Herrschaft über Ägypten an, der nichts mehr von Josef wusste. 9 Er sagte zu seinen Leuten: „Passt auf! Das Volk der Israeliten ist zahlreicher und stärker als wir. 10 Wir müssen geschickt gegen sie vorgehen, damit sie nicht noch stärker werden! Sonst laufen sie in einem Krieg womöglich zu unseren Feinden über und kämpfen gegen uns und ziehen dann aus dem Land weg.“ 11 Deshalb setzten die Ägypter Aufseher ein, um die Israeliten mit Zwangsarbeit unter Druck zu setzen. Sie mussten die Vorratsstädte Pitom^[2] und Ramses^[3] für den Pharao^[4] bauen. 12 Aber je mehr sie die Israeliten unterdrückten, umso stärker vermehrten sich diese. Sie breiteten sich derartig aus, dass die Ägypter das Grauen vor den Israeliten packte. 13 Darum gingen sie hart gegen sie vor und zwangen sie zu Sklavendiensten. 14 Sie machten ihnen das Leben bitter. Die Israeliten mussten in Schwerstarbeit Ziegel aus Lehm herstellen und harte Feldarbeiten verrichten. 15 Dann ließ der König von Ägypten die Hebammen für die Hebräer,^[5] Schifra und Pua, zu sich rufen 16 und befahl ihnen: „Wenn ihr den hebräischen Frauen bei der Entbindung helft und seht, dass ein Junge zur Welt kommt, dann tötet ihn sofort! Mädchen dürft ihr am Leben lassen.“ 17 Aber die Hebammen fürchteten Gott und befolgten den Befehl des ägyptischen Königs nicht. Sie ließen die Jungen am Leben. 18 Da rief der König sie wieder zu sich und fragte sie: „Warum tut ihr das und lasst die Jungen am Leben?“ 19 Sie erwiderten dem Pharao: „Weil die hebräischen Frauen nicht so wie die ägyptischen sind. Sie sind kräftig und haben ihre Kinder schon zur Welt gebracht, ehe die Hebamme zu ihnen kommt.“ 20 So vermehrte sich das Volk und wurde sehr stark. Gott tat den Hebammen Gutes. 21 Und weil sie Ehrfurcht vor ihm hatten, schenkte er ihnen Nachkommenschaft. 22 Da ließ der Pharao einen Befehl an sein ganzes Volk ergehen: „Werft jeden Jungen, der den Hebräern geboren wird, in den Nil! Nur die Mädchen dürfen am Leben bleiben.“

Noua Traducere Românească

von Biblica

Asuprirea fiilor lui Israel în Egipt

1 Acestea sunt numele fiilor lui Israel care au venit în Egipt împreună cu Iacov și împreună cu familiile lor: 2 Ruben, Simeon, Levi și Iuda, 3 Isahar, Zabulon și Beniamin, 4 Dan și Neftali, Gad și Așer. 5 Toți cei ieșiți din coapsele lui Iacov erau în număr de șaptezeci. Iosif se afla deja în Egipt. 6 După o vreme, Iosif a murit. Apoi au murit toți frații săi și toată generația aceea. 7 Fiii lui Israel au fost roditori și s‑au înmulțit foarte mult. Ei au devenit numeroși și au ajuns puternici, astfel încât țara s‑a umplut de ei. 8 Peste Egipt s‑a ridicat un nou rege, care nu‑l cunoscuse pe Iosif. 9 El a zis poporului său: „Iată că poporul fiilor lui Israel este prea mare și prea puternic pentru noi. 10 Haideți să ne purtăm cu înțelepciune față de el. Altfel, se va înmulți și, dacă se va întâmpla să fim în război, se va alătura și el dușmanilor noștri, va lupta împotriva noastră și va ieși din țară.“ 11 Și au pus peste ei stăpânitori, ca să‑i chinuiască prin poveri grele. Astfel, ei au zidit pentru Faraon^[1] cetățile-hambare Pitom și Ramses. 12 Însă cu cât erau mai asupriți, cu atât se înmulțeau și se răspândeau mai mult. Egiptenii s‑au scârbit de fiii lui Israel. 13 Atunci egiptenii i‑au supus la muncă pe fiii lui Israel cu asprime. 14 Le‑au făcut viața amară, punându‑i să muncească din greu la facerea mortarului, a cărămizilor și la tot felul de lucrări pe câmp. Orice lucrare pe care o făceau pentru egipteni era aspră. 15 Regele Egiptului le‑a vorbit moașelor evreilor (numele uneia era Șifra, iar cealaltă se numea Pua) 16 și le‑a zis: „Când le veți ajuta pe evreice să nască și le veți vedea pe scaunul de naștere, dacă va fi băiat, să‑l omorâți, dar dacă va fi fată, s‑o lăsați să trăiască.“ 17 Însă moașele s‑au temut de Dumnezeu și n‑au făcut cum le‑a poruncit regele Egiptului, ci au lăsat și băieții să trăiască. 18 Regele Egiptului le‑a chemat pe moașe și le‑a întrebat: – De ce ați făcut acest lucru și i‑ați lăsat și pe băieți să trăiască? 19 Moașele i‑au răspuns lui Faraon: – Deoarece femeile evreilor nu sunt ca femeile egiptene. Ele sunt viguroase și nasc înainte ca moașa să ajungă la ele. 20 Dumnezeu le‑a făcut bine moașelor, iar poporul s‑a înmulțit și a ajuns foarte puternic. 21 Pentru că moașele s‑au temut de Dumnezeu, El le‑a întemeiat familii. 22 Apoi Faraon a poruncit întregului său popor, zicând: „Să aruncați în Nil orice băiat care li se va naște evreilor! Dar să lăsați în viață orice fată.“