Wie Israel zu einem König kommt, der aber Gott ungehorsam ist und den von Gott bestimmten künftigen König verfolgt. Eine Frau betet um einen Sohn
1Der Mann stammte aus dem Rama[1] der Zufiten im Gebirge Efraïm[2] und hieß Elkana Ben-Jerocham. Er war ein Enkel Elihus und Urenkel von Tohu, dem Sohn des Efraïmiters Zuf.2Elkana hatte zwei Frauen, Hanna und Peninna. Peninna hatte Kinder, doch Hanna war kinderlos.3Einmal im Jahr ging Elkana nach Schilo hinauf, um Jahwe, den Allmächtigen, anzubeten und ihm ein Opfer zu bringen. Als Priester Jahwes wirkten die beiden Söhne Elis, Hofni und Pinhas, dort.4Beim Opfermahl gab Elkana seiner Frau Peninna und ihren Söhnen und Töchtern immer die Anteile, die ihnen zukamen,5Hanna jedoch gab er einen auserlesenen Anteil, denn er hatte sie besonders lieb. Doch Jahwe ließ sie keine Kinder bekommen.6Ihre Rivalin kränkte sie schwer und demütigte sie wegen ihrer Kinderlosigkeit.7Das wiederholte sich jedes Jahr. Immer wenn sie zum Haus Jahwes hinaufzogen, kränkte die andere sie derartig, dass Hanna weinte und nichts aß.8Elkana, ihr Mann, sagte dann zu ihr: „Hanna, warum weinst du denn? Warum isst du nichts? Warum bist du so traurig? Bin ich dir nicht mehr wert als zehn Söhne?“9Eines Tages jedoch stand Hanna nach dem Opfermahl in Schilo auf. Der Priester Eli saß auf einem Stuhl neben dem Eingang zum Heiligtum Jahwes.10Hanna war verbittert, als sie zu Jahwe betete und hemmungslos weinte.11Dabei legte sie ein Gelübde ab und sagte: „Jahwe, du Allmächtiger! Sieh doch das Elend deiner Dienerin an, denk an mich und vergiss mich nicht! Wenn du mir einen Sohn schenkst, dann soll er sein Leben lang dir, Jahwe, gehören. Und niemals soll sein Haar geschnitten werden.“12Sie betete auf diese Weise lange vor Jahwe, und Eli beobachtete sie. Er sah, wie sich ihre Lippen bewegten,13konnte aber nichts hören, weil sie still für sich betete. Darum hielt er sie für betrunken14und fuhr sie an: „Wie lange willst du dich hier als Betrunkene aufführen? Sieh zu, dass du deinen Rausch loswirst!“15„Nein, mein Herr“, erwiderte Hanna. „Ich bin nicht betrunken, ich bin nur eine unglückliche Frau und habe Jahwe mein Herz ausgeschüttet.16Denk nicht so schlecht von deiner Dienerin. Denn aus großem Kummer und lauter Verzweiflung habe ich so lange gebetet.“17Da erwiderte Eli: „Geh in Frieden! Der Gott Israels wird deine Bitte erfüllen.“18Sie sagte: „Lass deine Dienerin Gnade vor dir finden!“ Dann ging sie ihres Weges. Sie aß wieder und sah nicht mehr so traurig aus.19Früh am nächsten Morgen brachen sie auf, beteten noch einmal vor Jahwe und kehrten in ihr Haus nach Rama zurück. Als Elkana das nächste Mal mit ihr schlief, erhörte Jahwe ihr Gebet.20Sie wurde schwanger und bekam einen Sohn. „Ich habe ihn von Jahwe erbeten“, sagte sie und nannte ihn Samuel.[3]21Als dann Elkana mit seiner ganzen Familie wieder hinaufzog, um Jahwe das jährliche Opfer und die Gaben, die er ihm versprochen hatte, zu bringen,22reiste Hanna nicht mit. „Ich werde den Jungen erst zu Jahwe bringen, wenn ich ihn abgestillt habe“, sagte sie zu ihrem Mann. „Dann soll er für immer dort bleiben.“23Elkana sagte zu ihr: „Tu, was du für richtig hältst. Bleib zu Hause, bis du ihn entwöhnt hast. Möge Jahwe dann auch sein Wort wahr machen.“ So blieb die Frau zu Hause und versorgte ihren Sohn.24Als sie ihn abgestillt hatte, brachte sie ihn zum Haus Jahwes nach Schilo, dazu einen dreijährigen Stier, einen Beutel[4] Mehl und einen Schlauch Wein. Das Kind war aber noch sehr jung.25Sie schlachteten den Stier und brachten den Jungen zu Eli.26Hanna sagte: „Verzeihung, mein Herr! So wahr du lebst, mein Herr, ich bin die Frau, die hier bei dir stand, um zu Jahwe zu beten.27Hier ist das Kind, um das ich damals gebetet habe. Jahwe hat mein Gebet erhört; er gab mir, worum ich ihn bat.28So will auch ich mein Versprechen erfüllen und übergebe ihn Jahwe. Sein Leben lang soll er Jahwe gehören.“ Dann warfen sie sich[5] zum Gebet vor Jahwe nieder.
1Era un bărbat din Ramatayim-Țofim[1], din muntele lui Efraim, al cărui nume era Elkana, fiul lui Ieroham, fiul lui Elihu, fiul lui Tohu, fiul lui Țuf, un efratit.2El avea două soții. Numele celei dintâi era Ana, iar numele celei de‑a doua era Penina. Penina avea copii, dar Ana nu avea.3În fiecare an, bărbatul acesta se suia din cetatea sa la Șilo ca să se închine și să aducă jertfe DOMNULUI Oștirilor[2]. Acolo se aflau cei doi fii ai lui Eli, Hofni și Fineas, preoți ai DOMNULUI. (1Mo 2,1; 2Mo 7,4; 5Mo 4,19; Jos 5,14; 1Kön 22,19; Ps 44,9; Ps 148,2; Jes 40,26)4În ziua în care Elkana aducea jertfa, el dădea câte o parte soției sale, Penina, și tuturor fiilor și fiicelor ei,5dar Anei îi dădea o parte dublă fiindcă o iubea. Însă DOMNUL îi închisese pântecul.6Potrivnica ei obișnuia s‑o necăjească[3], ca s‑o facă să se mânie din cauză că DOMNUL îi închisese pântecul.7Ea făcea lucrul acesta în fiecare an. Ori de câte ori Ana se suia la Casa DOMNULUI, ea o necăjea în felul acesta, iar Ana plângea și nu mânca nimic.8Atunci Elkana, soțul ei, îi spunea: „Ana, de ce plângi și nu mănânci și de ce îți este mâhnită inima? Oare nu prețuiesc eu pentru tine mai mult decât zece fii?“9Odată, după ce au mâncat și au băut ei la Șilo, Ana s‑a ridicat. Preotul Eli ședea pe un scaun, lângă unul din stâlpii porții Templului[4] DOMNULUI.10Ea avea sufletul amărât și s‑a rugat DOMNULUI, plângând cu amar.11A făcut următorul jurământ, zicând: „DOAMNE al Oștirilor, dacă, într-adevăr, vei privi la întristarea slujitoarei Tale, dacă Îți vei aduce aminte de mine și n‑o vei uita pe slujitoarea Ta și dacă‑i vei da slujitoarei Tale un fiu, atunci îl voi dărui DOMNULUI pentru toate zilele vieții lui, iar briciul nu va trece peste capul lui.“12Fiindcă ea stătea mult în rugăciune înaintea DOMNULUI, Eli se uita cu atenție la gura ei.13Ana vorbea în inima ei și numai buzele i se mișcau, fără să i se audă vocea. Atunci Eli, crezând că este beată,14i‑a zis: – Femeie, cât timp vei mai fi beată? Lasă‑te de vin!15Ana i‑a răspuns și a zis: – Nu, stăpâne. Sunt o femeie cu duhul întristat. N‑am băut nici vin și nici băutură tare, ci îmi vărsam sufletul înaintea DOMNULUI.16Să n‑o privești pe slujitoarea ta ca pe o fiică a lui Belial[5], căci din prea multa mea durere și supărare am vorbit până acum. (1Sam 2,12; 2Kor 6,15)17Atunci Eli i‑a zis: – Mergi în pace și Dumnezeul lui Israel să răspundă cererii pe care I‑ai făcut‑o.18Ana i‑a răspuns: – Fie ca roaba ta să găsească bunăvoință înaintea ta[6]! Apoi femeia a plecat în drumul ei. Ea a mâncat, și fața ei n‑a mai fost mâhnită.19S‑au sculat dis‑de‑dimineață, s‑au închinat înaintea DOMNULUI, și apoi s‑au întors acasă, în Rama. Elkana a intrat la[7] Ana, soția sa, iar DOMNUL Și‑a adus aminte de ea.20Astfel, după o vreme, Ana a rămas însărcinată și a născut un băiat căruia i‑a pus numele Samuel[8], zicând: „De la DOMNUL l‑am cerut.“21Soțul ei, Elkana, s‑a suit cu toată familia lui ca să aducă DOMNULUI jertfa anuală și ca să‑și împlinească jurământul.22Ana însă nu s‑a suit, ci i‑a zis soțului ei: – După ce‑l voi înțărca pe băiat, îl voi aduce și‑l voi înfățișa înaintea DOMNULUI, unde va locui pentru totdeauna.23Elkana, soțul ei, i‑a zis: – Fă ce consideri că este bine![9] Rămâi până îl vei înțărca. Fie numai ca DOMNUL să‑Și împlinească cuvântul! Femeia a rămas și a alăptat copilul până l‑a înțărcat.24După ce l‑a înțărcat, l‑a suit cu ea, împreună cu un taur de trei ani, o efă[10] de făină și un burduf cu vin, și l‑a adus la Casa DOMNULUI, în Șilo; copilul era mic.25După ce au jertfit taurul, l‑au adus pe băiat la Eli.26Ana a zis: „Ah, stăpâne! Viu este sufletul tău, stăpâne, că eu sunt femeia care stătea aici, lângă tine, rugându‑se DOMNULUI.27Pentru acest băiat mă rugam, iar DOMNUL mi‑a dat ceea ce am cerut de la El.28De aceea îl dăruiesc DOMNULUI. Pentru toate zilele vieții lui, el va fi dăruit DOMNULUI.“ Și s‑au închinat acolo DOMNULUI.