1Adu‑Ți aminte, DOAMNE, de ce ni s‑a întâmplat! Uită‑Te și vezi disprețul nostru!2Moștenirea noastră s‑a dus la necunoscuți, iar casele noastre – la străini.3Am ajuns orfani de tată, iar mamele noastre sunt ca niște văduve.4Apa noastră o bem pe bani, iar lemnele noastre trebuie să le cumpărăm.5Prigonitorii noștri sunt pe urmele noastre. Suntem obosiți, dar nu suntem lăsați să ne odihnim.6Am dat mâna cu Egiptul și cu Asiria, ca să ne săturăm cu pâine.7Părinții noștri au păcătuit și nu mai sunt, iar noi purtăm pedeapsa pentru nelegiuirea lor.8Robii stăpânesc peste noi și nimeni nu ne eliberează din mâna lor.9Ne câștigăm pâinea riscându‑ne viața din cauza sabiei din pustie.10Ne arde pielea ca un cuptor de febra pricinuită de foame.11Au necinstit pe femei în Sion, pe fecioare – în cetățile lui Iuda.12Prinții au fost spânzurați de mâinile lor, iar bătrânilor nu li s‑a dat cinste.13Tinerii trudesc la piatra de moară, iar copiii cad sub poverile de lemne.14Bătrânii nu mai vin la poarta cetății, iar tinerii au încetat să mai cânte.15A încetat bucuria inimii noastre, iar dansul nostru s‑a prefăcut în bocet.16A căzut coroana de pe capul nostru. Vai de noi, căci am păcătuit!17Iată de ce ne leșină inima, iată de ce ni s‑au întunecat ochii:18muntele Sion a ajuns pustiit și pe el se plimbă șacalii.[1]19DOAMNE, Tu împărățești veșnic. Tronul Tău dăinuie din generație în generație.20De ce să ne uiți pentru totdeauna? De ce să ne părăsești pentru atât de multe zile?[2]21Întoarce‑ne la Tine, DOAMNE, ca astfel să ne întoarcem! Dă‑ne iarăși zile ca cele din trecut!22Să ne fi respins Tu oare de tot și să Te fi mâniat Tu pe noi peste măsură?!