1Acestea sunt teritoriile primite drept moștenire de către fiii lui Israel în țara Canaan, teritorii împărțite de preotul Elazar, de Iosua, fiul lui Nun, și de căpeteniile de familie ale semințiilor fiilor lui Israel.2Moștenirea le‑a fost dată prin sorți, așa cum poruncise DOMNUL prin Moise, pentru cele nouă seminții și jumătate.3Căci Moise dăduse o moștenire celor două seminții și jumătate, de cealaltă parte a Iordanului, însă leviților nu le dăduse nicio moștenire printre ei.4Căci urmașii lui Iosif erau două seminții, – Manase și Efraim –, iar ei nu dăduseră leviților niciun teritoriu în țară, ci doar cetăți pentru locuit, împreună cu pășunile acestora pentru turmele și averile lor.5Fiii lui Israel făcuseră așa cum DOMNUL îi poruncise lui Moise, și împărțiseră țara.
Teritoriul moștenit de Caleb
6Fiii lui Iuda s‑au apropiat de Iosua la Ghilgal, iar Caleb, fiul chenizitului Iefune, i‑a zis: „Tu știi ce i‑a spus DOMNUL lui Moise, omul lui Dumnezeu, despre mine și despre tine, pe când eram la Kadeș-Barnea.7Eu aveam patruzeci de ani atunci când Moise, robul DOMNULUI, m‑a trimis din Kadeș-Barnea ca să cercetez țara, iar eu i‑am adus vești potrivit cu ceea ce era în inima mea.8Frații mei care se suiseră împreună cu mine au înmuiat inima poporului, însă eu L‑am urmat pe deplin pe DOMNUL, Dumnezeul meu.9În acea zi, Moise mi‑a jurat, zicând: «Teritoriul pe care l‑ai străbătut cu piciorul tău va fi moștenirea ta și a urmașilor tăi pentru totdeauna, pentru că ai urmat pe deplin calea DOMNULUI, Dumnezeul tău.»[1] (Deut 1:36)10Acum, iată că DOMNUL m‑a ținut în viață așa cum a spus. Sunt patruzeci și cinci de ani, de când DOMNUL i‑a spus aceste cuvinte lui Moise, pe vremea când Israel străbătea pustia și iată‑mă astăzi, în vârstă de optzeci și cinci de ani!11Sunt la fel de puternic astăzi ca și în ziua în care Moise m‑a trimis și am tot atâta vigoare cât aveam atunci pentru a merge la luptă[2].12Dă‑mi deci muntele acesta despre care a vorbit DOMNUL în ziua aceea! Căci tu însuți ai auzit încă de pe atunci că acolo trăiesc anachiții[3], iar cetățile sunt înalte și fortificate. Poate că DOMNUL va fi cu mine și îi voi alunga, așa cum a promis DOMNUL.“ (Ios 11:21)13Atunci Iosua l‑a binecuvântat pe Caleb, fiul lui Iefune, și i‑a dat Hebronul ca moștenire.14De aceea, Hebronul a rămas moștenirea lui Caleb, fiul chenizitului Iefune, până în ziua aceasta, pentru că L‑a urmat pe deplin pe DOMNUL, Dumnezeul lui Israel.15Înainte, Hebronul se numise Chiriat-Arba[4]; Arba fusese un om cu seamă printre anachiți. După aceea țara s‑a odihnit de război.