Browserul nu este actualizat. Dacă ERF Bibleserver este foarte încet, te rugăm să-ți actualizezi browserul.

Autentificare
... și folosiți toate facilitățile!

  • Citiți1. Mose 3
  • Note
  • Etichete
  • Aprecieri
  • Istoric
  • Dicționare
  • Plan de citire
  • Grafice
  • Video
  • Ocazii speciale
  • Donații
  • Blog
  • Buletin informativ
  • Partener
  • Ajutor
  • Contatct
  • Aptitudine Alexa
  • Pentru webmasteri
  • Politica de confidențialitate
  • Accessibility Statement
  • Reguli generale de protecție a datelor (GDPR)
  • Semn de carte
  • Language: român
© 2025 ERF
Înregistrați-vă gratuit

Estera 5

Noua Traducere Românească

de la Biblica

Demersul Esterei pentru izbăvirea evreilor

1 A treia zi împărăteasa Estera s‑a îmbrăcat cu hainele împărătești și a venit în curtea interioară a palatului împăratului, chiar în fața palatului împăratului. Împăratul ședea pe tronul său imperial, în palatul împărătesc, în fața intrării palatului. 2 Împăratul a văzut‑o pe împărăteasa Estera stând în curte. Ea a căpătat bunăvoință înaintea[1] lui, și el i‑a întins Esterei sceptrul de aur pe care‑l ținea în mână. Estera s‑a apropiat și a atins vârful sceptrului. 3 Împăratul a întrebat‑o: – Ce ți s‑a întâmplat, împărăteasă Estera? Care‑ți este cererea? Chiar dacă ai cere jumătate din împărăție, ți se va da! 4 Estera a răspuns: – Dacă împăratul găsește că este bine, să vină astăzi împreună cu Haman la ospățul pe care i l‑am pregătit! 5 Împăratul a zis: – Grăbiți‑l pe Haman să facă după dorința Esterei! Împăratul și Haman au venit la ospățul pregătit de Estera. 6 În timp ce petreceau bând vin, împăratul i‑a zis Esterei: – Care‑ți este dorința? Îți va fi împlinită! Oricare‑ți este cererea, chiar și jumătate din împărăție de ar fi, ți se va face după voie! 7 Estera a răspuns și a zis: – Iată dorința mea și cererea mea. 8 Dacă am găsit bunăvoință înaintea împăratului și dacă împăratul găsește că este bine să‑mi accepte dorința și să‑mi îndeplinească cererea, să vină împăratul împreună cu Haman și la ospățul pe care îl voi pregăti pentru ei. Și mâine voi face după cuvântul împăratului. 

Ura lui Haman față de Mardoheu

9 În acea zi, Haman a ieșit vesel și cu inima mulțumită. Dar când Haman l‑a văzut pe Mardoheu la poarta împăratului și a observat că nu se ridică și nici nu tremură înaintea lui, s‑a umplut de mânie împotriva acestuia. 10 Haman s‑a stăpânit totuși și s‑a dus acasă. Apoi a trimis după prietenii lui și după Zereș, soția sa. 11 Haman le‑a vorbit despre splendoarea bogățiilor sale, despre mulțimea fiilor săi și despre tot ce făcuse împăratul ca să‑l înalțe, punându‑l deasupra demnitarilor și a slujitorilor împăratului. 12 Apoi Haman a zis: – Mai mult, împărăteasa Estera nu a invitat pe nimeni, alături de împărat, la ospățul pe care l‑a pregătit, decât pe mine, iar mâine m‑a chemat din nou împreună cu împăratul. 13 Toate acestea însă nu au valoare pentru mine, câtă vreme îl văd pe iudeul Mardoheu stând la poarta împăratului. 14 Atunci Zereș, soția lui, și toți prietenii săi i‑au zis: – Să se pregătească o spânzurătoare înaltă de cincizeci de coți[2], iar în zori cere‑i împăratului să‑l spânzure pe Mardoheu pe ea. Apoi du‑te împreună cu împăratul la ospăț și fii vesel! Sfatul i‑a plăcut lui Haman și el a pregătit spânzurătoarea. 

Holy Bible, New Romanian Translation TM
(Noua Traducere În Limba Română TM)
Copyright © 2007, 2010, 2016 by Biblica, Inc.
Used with permission. All rights reserved worldwide.

“Biblica”, “International Bible Society” and the Biblica Logo are trademarks registered in the United States Patent and Trademark Office by Biblica, Inc. Used with permission.