1Pe vremea când judecau[1] judecătorii, a fost o foamete în țară. Atunci un bărbat din Betleemul lui Iuda a plecat împreună cu soția lui și cu cei doi fii ai săi să locuiască temporar în câmpiile Moabului.2Bărbatul se numea Elimelek, soția lui se numea Naomi, iar cei doi fii ai săi se numeau Mahlon și Chilion. Ei erau efratiți din Betleemul lui Iuda. Când au ajuns în câmpiile Moabului, s‑au stabilit acolo.3Însă Elimelek, soțul lui Naomi, a murit, și ea a rămas astfel singură cu cei doi fii ai ei.4Aceștia s‑au căsătorit cu moabite; numele uneia era Orpa, iar numele celeilalte era Rut. După ce au locuit acolo aproape zece ani,5cei doi, adică Mahlon și Chilion, au murit și ei, astfel încât femeia a rămas singură, fără cele două odrasle ale ei și fără soțul său.6Atunci ea s‑a ridicat, împreună cu nurorile ei, ca să se întoarcă acasă din câmpiile Moabului, căci, pe când era în regiunea Moabului, auzise că DOMNUL Își cercetase poporul și le dăduse hrană.7Ea a ieșit din locul în care se afla, iar cele două nurori ale ei erau cu ea. Și au plecat la drum ca să se întoarcă în țara lui Iuda.8Naomi le‑a zis totuși celor două nurori ale ei: – Plecați! Întoarceți‑vă fiecare la casa mamei sale! DOMNUL să Se poarte față de voi cu bunătatea[2] cu care și voi v‑ați purtat față de cei ce au murit și față de mine!9Să dea DOMNUL ca fiecare din voi să găsească odihnă în casa viitorului soț! Apoi le‑a dat sărutare, iar ele și‑au ridicat glasul și au plâns.10Ele i‑au zis: – Nu! Vom merge cu tine la poporul tău.11Dar Naomi a răspuns: – Întoarceți‑vă, fiicele mele! De ce să veniți cu mine? Mai am eu oare fii în pântecul meu, care să vă fie apoi soți?12Întoarceți‑vă, fiicele mele! Plecați! Căci eu sunt prea bătrână să mă mai mărit. Chiar dacă aș zice că mai este speranță pentru mine, chiar dacă m‑aș mărita în noaptea aceasta și aș naște fii,13ați aștepta voi până s‑ar face mari? V‑ați păstra voi pentru ei, fără să vă măritați? Nu, fiicele mele! Eu sunt mult mai amărâtă decât voi[3], căci mâna DOMNULUI s‑a întins împotriva mea!14Ele și‑au ridicat glasul și au plâns din nou. Orpa i‑a dat sărutare soacrei sale și a plecat, dar Rut s‑a ținut de ea.15Naomi a zis: – Iată, cumnata ta s‑a întors la poporul ei și la dumnezeii ei! Du‑te și tu după cumnata ta!16Rut a răspuns: – Nu insista să te părăsesc și să mă întorc de la tine. Căci unde mergi tu, voi merge și eu. Unde vei înnopta tu, voi înnopta și eu. Poporul tău va fi și poporul meu, iar Dumnezeul tău va fi Dumnezeul meu.17Unde vei muri tu, voi muri și eu, și tot acolo voi fi și îngropată. DOMNUL să Se poarte cu mine cu toată asprimea[4] dacă altceva, în afară de moarte, mă va despărți de tine!18Văzând‑o hotărâtă să meargă cu ea, Naomi a încetat să‑i mai vorbească astfel.19Cele două au călătorit până au ajuns la Betleem. Când au intrat în Betleem, în toată cetatea a fost multă forfotă pe seama lor. Femeile se întrebau: – Aceasta este Naomi?20Ea le‑a zis: – Nu mă mai numiți Naomi[5], ci numiți‑mă Mara[6], pentru că Cel Atotputernic[7] m‑a amărât mult.21Când am plecat, aveam de toate, dar DOMNUL m‑a adus înapoi cu mâinile goale. De ce să mă mai numiți Naomi, de vreme ce DOMNUL a mărturisit împotriva mea și Cel Atotputernic a adus necazul asupra mea?[8]22Așa s‑a întors Naomi din câmpiile Moabului împreună cu moabita Rut, nora ei. Ele au sosit în Betleem, tocmai când începea seceratul orzului.
1Zu der Zeit, als die Richter richteten, entstand eine Hungersnot im Lande. Und ein Mann von Bethlehem in Juda zog aus ins Land der Moabiter, um dort als Fremdling zu wohnen, mit seiner Frau und seinen beiden Söhnen. (Num 25:1; 1 Sam 22:3)2Der hieß Elimelech und seine Frau Noomi und seine beiden Söhne Machlon und Kiljon; die waren Efratiter aus Bethlehem in Juda. Und als sie ins Land der Moabiter gekommen waren, blieben sie dort. (Gen 48:7; Mica 5:1)3Und Elimelech, Noomis Mann, starb, und sie blieb übrig mit ihren beiden Söhnen. (Deut 7:3; Deut 23:4; Ne 13:23)4Die nahmen sich moabitische Frauen; die eine hieß Orpa, die andere Rut. Und als sie ungefähr zehn Jahre dort gewohnt hatten,5starben auch die beiden, Machlon und Kiljon. Und die Frau blieb zurück ohne ihre beiden Söhne und ohne ihren Mann.6Da machte sie sich auf mit ihren beiden Schwiegertöchtern und zog aus dem Land der Moabiter wieder zurück; denn sie hatte erfahren im Moabiterland, dass der HERR sich seines Volkes angenommen und ihnen Brot gegeben hatte. (2 Re 8:3)7Und sie ging aus von dem Ort, wo sie gewesen war, und ihre beiden Schwiegertöchter mit ihr. Und als sie unterwegs waren, um ins Land Juda zurückzukehren,8sprach sie zu ihren beiden Schwiegertöchtern: Geht hin und kehrt um, eine jede ins Haus ihrer Mutter! Der HERR tue an euch Barmherzigkeit, wie ihr an den Toten und an mir getan habt.9Der HERR gebe euch, dass ihr Ruhe findet, eine jede in ihres Mannes Hause! Und sie küsste sie. Da erhoben sie ihre Stimme und weinten (Rut 3:1)10und sprachen zu ihr: Wir wollen mit dir zu deinem Volk gehen.11Aber Noomi sprach: Kehrt um, meine Töchter! Warum wollt ihr mit mir gehen? Wie kann ich noch einmal Kinder in meinem Schoße haben, die eure Männer werden könnten?12Kehrt um, meine Töchter, und geht hin; denn ich bin nun zu alt, um wieder einem Mann zu gehören. Und wenn ich dächte: Ich habe noch Hoffnung!, und diese Nacht einem Mann gehörte und Söhne gebären würde,13wolltet ihr warten, bis sie groß würden? Wolltet ihr euch einschließen und keinem Mann gehören? Nicht doch, meine Töchter! Mein Los ist zu bitter für euch, denn des HERRN Hand hat mich getroffen.14Da erhoben sie ihre Stimme und weinten noch mehr. Und Orpa küsste ihre Schwiegermutter, Rut aber ließ nicht von ihr.15Sie aber sprach: Siehe, deine Schwägerin ist umgekehrt zu ihrem Volk und zu ihrem Gott; kehre auch du um, deiner Schwägerin nach.16Rut antwortete: Bedränge mich nicht, dass ich dich verlassen und von dir umkehren sollte. Wo du hingehst, da will ich auch hingehen; wo du bleibst, da bleibe ich auch. Dein Volk ist mein Volk, und dein Gott ist mein Gott.17Wo du stirbst, da sterbe ich auch, da will ich auch begraben werden. Der HERR tue mir dies und das, nur der Tod wird mich und dich scheiden.18Als sie nun sah, dass sie festen Sinnes war, mit ihr zu gehen, ließ sie ab, ihr zuzureden.19So gingen die beiden miteinander, bis sie nach Bethlehem kamen. Und als sie nach Bethlehem hineinkamen, erregte sich die ganze Stadt über sie, und die Frauen sprachen: Ist das die Noomi?20Sie aber sprach zu ihnen: Nennt mich nicht Noomi, sondern Mara[1]; denn der Allmächtige hat mir viel Bitteres angetan. (Ex 15:23)21Voll zog ich aus, aber leer hat mich der HERR wieder heimgebracht. Warum nennt ihr mich denn Noomi, da doch der HERR mich gedemütigt hat und der Allmächtige mir Leid angetan hat?22Es war aber um die Zeit, da die Gerstenernte anging, als Noomi mit ihrer Schwiegertochter Rut, der Moabiterin, zurückkam vom Moabiterland nach Bethlehem.