Plângerile lui Ieremia 3:22-23 | Noua Traducere Românească

Noua Traducere Românească

Mângâiere găsită în bunătățile Domnului

1 ^[1] Eu sunt bărbatul care a văzut suferința sub nuiaua furiei Lui. (Ps 119:1) 2 El m‑a condus și m‑a făcut să merg prin întuneric, nu prin lumină! 3 Da, El Își întoarce mâna împotriva mea toată ziua! 4 El mi‑a îmbătrânit trupul și pielea și mi‑a zdrobit oasele. 5 M‑a asediat și m‑a înconjurat cu otravă și cu nenorocire. 6 M‑a făcut să locuiesc în întunecimi asemenea celor morți demult. 7 M‑a înconjurat cu un zid, ca să nu pot scăpa, și m‑a pus în lanțuri grele. 8 Chiar și atunci când strig și plâng după ajutor, El îmi oprește rugăciunea. 9 Drumurile mi le‑a blocat cu pietre cioplite și mi‑a sucit cărările. 10 A fost pentru mine un urs care stă la pândă, un leu în ascunzișuri. 11 M‑a abătut de la căile mele, m‑a sfâșiat și m‑a lăsat pustiit. 12 Și‑a încordat arcul și m‑a pus să stau țintă pentru săgeata Lui. 13 Mi‑a străpuns rărunchii cu săgeți din tolba Lui. 14 Am ajuns de râs pentru tot poporul meu. Sunt batjocorit toată ziua în cântările lor. 15 M‑a săturat cu ierburi amare și m‑a îndestulat cu pelin. 16 Mi‑a zdrobit dinții cu pietriș și m‑a culcat în cenușă. 17 Mi‑a luat pacea și am uitat ce înseamnă binele. 18 Am zis: „Mi‑a pierit tăria și speranța pe care o aveam de la DOMNUL!“ 19 Amintește‑Ți de suferința și de rătăcirea mea, de pelin și de fiere. 20 Sufletul meu își aduce aminte mereu de ele și se întristează în mine. 21 Dar iată ce‑mi vine în minte și ce mă face să mai nădăjduiesc: 22 „Îndurările^[2] DOMNULUI nu s‑au sfârșit, mila^[3] Lui nu este la capăt. 23 Ele se înnoiesc în fiecare dimineață; mare este credincioșia Ta!“ 24 Sufletul meu a zis: „DOMNUL este moștenirea mea și de aceea voi nădăjdui în El!“ 25 DOMNUL este bun cu cel ce nădăjduiește în El, cu sufletul care‑L caută. 26 Bine este să aștepți în tăcere izbăvirea DOMNULUI. 27 Este bine ca omul să poarte un jug în tinerețea lui. 28 Să stea singur și să tacă, fiindcă Domnul l‑a așezat pe gâtul lui; 29 să‑și umple gura cu țărână – s‑ar putea să mai existe speranță; 30 să‑și dea obrazul celui ce‑l lovește și să se sature de dispreț! 31 Fiindcă Stăpânul nu respinge pentru totdeauna. 32 Ci, când mâhnește pe cineva, are milă iarăși de el, după îndurările Lui cele mari. 33 Căci El nu necăjește, nici nu întristează cu plăcere pe fiii oamenilor. 34 Când sunt călcați în picioare toți prizonierii unei țări, 35 când se încalcă dreptatea unui om înaintea feței Celui Preaînalt, 36 când un om este nedreptățit în cauza lui, nu vede, oare, Stăpânul? 37 Cine poate spune ceva și să se înfăptuiască, dacă Stăpânul nu a poruncit? 38 Oare nu din gura Celui Preaînalt vine și nenorocirea, și bunăstarea?^[4] 39 Atunci de ce murmură omul, când este pedepsit pentru păcatele lui? 40 Să luăm aminte la căile noastre, să le cercetăm și să ne întoarcem la DOMNUL. 41 Să ne înălțăm inimile și mâinile spre Dumnezeul din ceruri și să spunem: 42 „Am păcătuit și ne‑am răzvrătit, iar Tu nu ai iertat!“ 43 Te‑ai învăluit cu mânie și ne‑ai urmărit; ai ucis fără milă. 44 Te‑ai învăluit cu un nor, ca nicio rugăciune să nu ajungă la Tine. 45 Ne‑ai prefăcut în gunoi și în murdărie în mijlocul popoarelor. 46 Toți dușmanii noștri și‑au deschis larg gura împotriva noastră. 47 Am avut parte de groază și de groapă, de prăpăd și de distrugere. 48 Șuvoaie de lacrimi se scurg din ochii mei căci fiica poporului meu a fost distrusă. 49 Ochii îmi varsă lacrimi neîncetat, fără oprire, 50 până când DOMNUL din ceruri Se va uita în jos și va vedea. 51 Mi s‑a întristat sufletul când le‑am văzut pe toate fiicele cetății mele. 52 Cei ce‑mi erau dușmani fără motiv m‑au vânat ca pe o pasăre. 53 Au încercat să‑mi pună capăt vieții într‑o groapă și au aruncat cu pietre în mine. 54 Apele s‑au revărsat peste capul meu și mi‑am zis: „Sunt pierdut!“ 55 Dar am chemat Numele Tău, DOAMNE, din groapa celor mai de jos locuri. 56 Tu mi‑ai auzit glasul: „Nu‑Ți astupa urechea la strigătul meu după ajutor!“ 57 În ziua când Te‑am chemat, Te‑ai apropiat și mi‑ai răspuns: „Nu te teme!“ 58 Stăpâne, Tu ai apărat cauza sufletului meu, mi‑ai răscumpărat viața! 59 DOAMNE, Tu ai văzut asuprirea mea! Judecă‑mi cauza! 60 Ai văzut toată dorința lor de răzbunare și planurile lor împotriva mea. 61 DOAMNE, Tu ai auzit insultele lor și toate uneltirile lor împotriva mea. 62 Ai auzit șoaptele celor ce s‑au ridicat împotriva mea și murmurul lor împotriva mea toată ziua. 63 Privește! Șezând sau în picioare, ei mă batjocoresc în cântările lor! 64 Răsplătește‑le, DOAMNE, după faptele mâinilor lor! 65 Pune un văl peste inimile lor și fie blestemul Tău peste ei! 66 Urmărește‑i în mânia Ta și nimicește‑i de sub ceruri, DOAMNE!

Lutherbibel 2017

de la Deutsche Bibelgesellschaft

Klage und Trost eines Leidenden

1 Ich bin der Mann, der Elend sehen muss durch die Rute seines Grimmes. 2 Er hat mich geführt und gehen lassen in die Finsternis und nicht ins Licht. 3 Er hat seine Hand gewendet gegen mich und erhebt sie gegen mich Tag für Tag. 4 Er hat mir Fleisch und Haut alt gemacht und mein Gebein zerschlagen. 5 Er hat mich ringsum eingeschlossen und mich mit Bitternis und Mühsal umgeben. 6 Er hat mich in Finsternis versetzt wie die, die längst tot sind. 7 Er hat mich ummauert, dass ich nicht herauskann, und mich in harte Fesseln gelegt. 8 Und wenn ich auch schreie und rufe, so stopft er sich die Ohren zu vor meinem Gebet. (Ps 22:3; Ps 69:4) 9 Er hat meinen Weg vermauert mit Quadern und meinen Pfad zum Irrweg gemacht. 10 Er hat auf mich gelauert wie ein Bär, wie ein Löwe im Verborgenen. 11 Er lässt mich den Weg verfehlen, er hat mich zerfleischt und zunichtegemacht. 12 Er hat seinen Bogen gespannt und mich dem Pfeil zum Ziel gegeben. 13 Er hat mir seine Pfeile in die Nieren geschossen. 14 Ich bin ein Hohn für mein ganzes Volk und täglich ihr Spottlied. (Iov 30:9) 15 Er hat mich mit Bitterkeit gesättigt und mit Wermut getränkt. 16 Er hat mich auf Kiesel beißen lassen, er drückte mich nieder in die Asche. 17 Meine Seele ist aus dem Frieden vertrieben; ich habe das Gute vergessen. 18 Ich sprach: Mein Ruhm und meine Hoffnung auf den HERRN sind dahin. 19 Gedenke doch, wie ich so elend und verlassen, mit Wermut und Bitterkeit getränkt bin! 20 Du wirst ja daran gedenken, denn meine Seele sagt mir’s. 21 Dies nehme ich zu Herzen, darum hoffe ich noch: 22 Die Güte des HERRN ist’s, dass wir nicht gar aus sind, seine Barmherzigkeit hat noch kein Ende, (Ne 9:31) 23 sondern sie ist alle Morgen neu, und deine Treue ist groß. 24 Der HERR ist mein Teil, spricht meine Seele; darum will ich auf ihn hoffen. (Ps 16:5; Ps 73:26) 25 Denn der HERR ist freundlich dem, der auf ihn harrt, und dem Menschen, der nach ihm fragt. 26 Es ist ein köstlich Ding, geduldig sein und auf die Hilfe des HERRN hoffen. (Ro 8:25) 27 Es ist ein köstlich Ding für einen Mann, dass er das Joch in seiner Jugend trage. 28 Er sitze einsam und schweige, wenn Gott es ihm auferlegt, 29 und stecke seinen Mund in den Staub; vielleicht ist noch Hoffnung. 30 Er biete die Backe dar dem, der ihn schlägt, und lasse sich viel Schmach antun. (Mat 5:39) 31 Denn der Herr verstößt nicht ewig; (Is 54:8) 32 sondern er betrübt wohl und erbarmt sich wieder nach seiner großen Güte. 33 Denn nicht von Herzen plagt und betrübt er die Menschen. 34 Wenn man alle Gefangenen auf Erden unter die Füße tritt 35 und eines Mannes Recht vor dem Allerhöchsten beugt 36 und eines Menschen Sache verdreht, – sollte das der Herr nicht sehen? 37 Wer darf denn sagen, dass solches geschieht ohne des Herrn Befehl (Is 45:7; Amos 3:6) 38 und dass nicht Böses und Gutes kommt aus dem Munde des Allerhöchsten? 39 Was murren denn die Leute im Leben, ein jeder über die Folgen seiner Sünde? 40 Lasst uns erforschen und prüfen unsern Wandel und uns zum HERRN bekehren! 41 Lasst uns unser Herz samt den Händen aufheben zu Gott im Himmel! 42 Wir, wir haben gesündigt und sind ungehorsam gewesen, darum hast du nicht vergeben. (Ps 106:6) 43 Du hast dich in Zorn gehüllt und uns verfolgt und ohne Erbarmen getötet. 44 Du hast dich mit einer Wolke verdeckt, dass kein Gebet hindurchkonnte. 45 Du hast uns zu Kehricht und Unrat gemacht unter den Völkern. 46 Alle unsere Feinde reißen ihr Maul auf über uns. 47 Wir werden gedrückt und geplagt mit Schrecken und Angst. 48 Wasserbäche rinnen aus meinen Augen über den Jammer der Tochter meines Volks. 49 Meine Augen fließen und können’s nicht lassen, und es ist kein Aufhören da, 50 bis der HERR vom Himmel herabschaut und darein sieht. (Ps 102:20) 51 Mein Auge macht mir Schmerzen wegen all der Töchter meiner Stadt. 52 Meine Feinde haben mich ohne Grund gejagt wie einen Vogel. 53 Sie haben mein Leben in der Grube zunichtegemacht und Steine auf mich geworfen. 54 Wasser hat mein Haupt überschwemmt; da sprach ich: Nun bin ich verloren. 55 Ich rief aber deinen Namen an, HERR, unten aus der Grube, 56 und du erhörtest meine Stimme: »Verbirg deine Ohren nicht vor meinem Seufzen und Schreien!« 57 Du nahtest dich zu mir, als ich dich anrief, und sprachst: Fürchte dich nicht! 58 Du führst, Herr, meine Sache und erlöst mein Leben. 59 Du siehst, HERR, wie mir Unrecht geschieht; hilf mir zu meinem Recht! 60 Du siehst, wie sie Rache üben wollen, und kennst alle ihre Gedanken gegen mich. 61 HERR, du hörst ihr Schmähen und alle ihre Anschläge gegen mich, 62 die Reden meiner Widersacher und ihr Geschwätz über mich den ganzen Tag. 63 Sieh doch: Ob sie sitzen oder aufstehen, singen sie über mich Spottlieder. 64 Vergilt ihnen, HERR, wie sie verdient haben! (Ps 137:8; Pl 1:21; 1 Pe 2:23; 1 Pe 3:9)

Ps 137:8Pl 1:211 Pe 2:231 Pe 3:9

65 Lass ihnen das Herz verstockt werden, lass sie deinen Fluch fühlen! 66 Verfolge sie mit Grimm und vertilge sie unter dem Himmel des HERRN.