Ajutor

Noua traducere în limba românã

Invitaţie la abundenţă

1 Voi toţi cei care sunteţi însetaţi, veniţi la ape! Voi care n-aveţi argint, veniţi, cumpăraţi şi mâncaţi! Veniţi, cumpăraţi vin şi lapte fără argint şi fără plată!
2 De ce vă cheltuiţi argintul pe ceea ce nu este pâine şi truda pe ceea ce nu satură? Ascultaţi-Mă cu atenţie şi mâncaţi ce este bun, desfătaţi-vă sufletul cu mâncare bogată!
3 Luaţi aminte şi veniţi la Mine! Ascultaţi şi sufletul vostru va trăi! Voi încheia cu voi un legământ veşnic şi astfel îndurările faţă de David vor fi întărite.
4 Iată, l-am făcut un martor înaintea popoarelor, un conducător şi un stăpânitor pentru popoare.
5 Iată, vei aduna neamuri pe care nu le cunoşti şi neamuri care nu te cunosc vor alerga la tine, din pricina DOMNULUI, Dumnezeul tău, a Sfântului lui Israel, căci El te-a glorificat.»
6 Căutaţi pe DOMNUL cât timp mai poate fi găsit! Chemaţi-L cât timp mai este aproape!
7 Nelegiuitul să-şi părăsească calea, iar omul rău să renunţe la gândurile lui! Să se întoarcă la DOMNUL, Care îi va arăta îndurare, la Dumnezeul nostru, Care îl va ierta pe deplin.
8 «Căci gândurile Mele nu sunt gândurile voastre, iar căile voastre nu sunt căile Mele, zice DOMNUL.
9 Pentru că, aşa cum sunt de sus cerurile faţă de pământ, tot aşa sunt de sus căile Mele faţă de căile voastre şi gândurile Mele faţă de gândurile voastre.
10 Căci, aşa cum ploaia şi zăpada coboară din ceruri şi nu se întorc înapoi până nu udă pământul, făcându-l să rodească şi să încolţească, dând sămânţă semănătorului şi pâine celui ce mănâncă,
11 tot aşa este şi cu al Meu Cuvânt, care iese din gura Mea: nu se va întoarce la Mine fără rod, ci Îmi va împlini dorinţa şi va reuşi în lucrul pentru care L-am trimis.
12 Veţi ieşi cu bucurie şi veţi fi călăuziţi în pace; munţii şi dealurile vor izbucni în strigăte de bucurie înaintea voastră şi toţi copacii câmpiei vor bate din palme.
13 În locul mărăcinilor va creşte chiparosul şi în locul ciulinului1 va creşte mirtul, iar aceasta va fi o faimă pentru DOMNUL, un semn veşnic, nepieritor.»“
1 <footnote>53:13 Identificarea exactă a acestei plante este nesigură</footnote>
© 2017 ERF Medien