Ajutor

Noua traducere în limba românã

1 Viziunea pe care a avut-o Isaia, fiul lui Amoţ, cu privire la Iuda şi la Ierusalim, în timpul lui Uzia, Iotam, Ahaz şi Ezechia, regii lui Iuda.

Un neam răzvrătit

2 „Ascultaţi, ceruri! Ia aminte, pământ! pentru că DOMNUL a vorbit: «Am îngrijit copii şi i-am crescut, dar ei s-au răzvrătit împotriva Mea.
3 Boul îşi cunoaşte stăpânul, iar măgarul ştie ieslea stăpânului său, însă Israel nu cunoaşte, poporul Meu nu înţelege!»
4 Ah, neam păcătos, popor încărcat cu nedreptate, sămânţă de nelegiuiţi, copii stricaţi! Ei L-au părăsit pe DOMNUL, L-au dispreţuit pe Sfântul lui Israel şi I-au întors spatele!
5 Ce folos să mai fiţi pedepsiţi, de vreme ce stăruiţi în răzvrătire!? Tot capul e bolnav şi toată inima suferă!
6 Din tălpi şi până-n creştet, nimic nu e sănătos, doar vânătăi şi răni, răni sângerânde, care nu s-au uscat şi care n-au fost legate sau alinate cu untdelemn.
7 Ţara voastră este pustie, cetăţile voastre sunt arse de foc, câmpurile voastre sunt devorate de străini chiar în faţa voastră; ţara vă este devastată ca şi când ar fi fost răscolită de străini.
8 Fiica Sionului1 este părăsită ca o colibă în vie, ca un adăpost într-un câmp de castraveţi, ca o cetate asediată.
9 Dacă DOMNUL Oştirilor2 nu ne-ar fi lăsat câţiva supravieţuitori, am fi ajuns ca Sodoma şi ne-am fi asemănat cu Gomora.
10 Ascultaţi Cuvântul DOMNULUI, voi, conducători ai Sodomei! Luaţi aminte la Legea Dumnezeului nostru, voi, popor al Gomorei!
11 «Ce este pentru Mine mulţimea jertfelor voastre? zice DOMNUL. Sunt sătul de arderile de tot ale berbecilor şi de grăsimea viţeilor îngrăşaţi! Nu-Mi place deloc sângele taurilor, al mieilor sau al ţapilor.
12 Cine v-a cerut să vă înfăţişaţi înaintea Mea, pângărindu-Mi curţile?
13 Nu mai aduceţi jertfe fără rost! Mi-e scârbă de tămâia voastră! Nu pot suferi adunarea de sărbătoare unită cu nelegiuirea: lunile noi, Sabatele şi adunările voastre.
14 Sufletul Meu urăşte lunile voastre noi şi sărbătorile voastre; ele au devenit o povară pentru Mine, am obosit să le mai port.
15 Când vă veţi ridica mâinile, Îmi voi ascunde ochii de voi. Chiar dacă veţi face multe rugăciuni, nu le voi asculta. Mâinile vă sunt pline de sânge;
16 spălaţi-vă şi curăţaţi-vă! Îndepărtaţi faptele voastre rele dinaintea ochilor Mei! Nu mai faceţi rău,
17 ci învăţaţi să faceţi bine! Căutaţi dreptatea, scăpaţi pe cel asuprit!3 Faceţi dreptate orfanului şi vorbiţi în apărarea văduvei!
18 Veniţi acum să ne judecăm, zice DOMNUL. Deşi păcatele voastre sunt ca o haină stacojie, ele se vor face albe ca zăpada; deşi sunt roşii ca purpura, ele se vor face ca lâna.
19 Dacă veţi vrea şi veţi asculta, vă veţi hrăni cu ce are ţara mai bun,
20 dar dacă vă veţi împotrivi şi vă veţi răzvrăti, veţi fi nimiciţi de sabie», căci gura DOMNULUI a vorbit.

O cetate necredincioasă

21 Vezi cum cetatea credincioasă a ajuns ca o prostituată! Odată era plină de dreptate; dreptatea locuia în ea, dar acum e plină de ucigaşi!
22 Argintul vostru s-a făcut zgură, şi vinul vostru e amestecat cu apă.
23 Prinţii voştri sunt răzvrătiţi şi sunt prieteni cu tâlharii; toţi iubesc mita şi aleargă după daruri! Nu-l apără pe cel orfan, iar cauza văduvei n-ajunge înaintea lor.
24 De aceea DOMNUL, Dumnezeul Oştirilor, Puternicul lui Israel, zice: «Oh, Îmi voi vărsa mânia asupra duşmanilor mei, mă voi răzbuna pe vrăjmaşii Mei!
25 Îmi voi ridica mâna împotriva ta, voi curăţa zgura ta aşa cum o curăţă leşia şi voi îndepărta toate impurităţile tale.
26 Îi voi face pe judecătorii tăi cum erau odinioară, iar pe sfetnicii tăi ca la început. După aceea, ţi se va zice: ‘Cetate a dreptăţii, oraş credincios!’»
27 Sionul va fi răscumpărat prin judecată dreaptă, la fel ca şi cei ai lui care se pocăiesc.
28 Dar răzvrătiţii şi păcătoşii vor fi nimiciţi împreună şi cei ce-L părăsesc pe DOMNUL vor fi mistuiţi.
29 «Vă va fi ruşine de stejarii în care vă găseaţi desfătarea; veţi roşi din cauza grădinilor pe care le-aţi ales!
30 Veţi fi ca un stejar ale cărui frunze se usucă, ca o grădină fără apă!
31 Cel puternic va fi ca un pom uscat şi lucrarea sa ca o scânteie; el şi lucrarea lui vor arde împreună şi nimeni nu-i va stinge!»“
1 <footnote>1:8 Ierusalimul; peste tot în carte</footnote>
2 <footnote>1:9 Ebr.: YHWH Ţevaot. Termenul ebraic pentru oştiri se poate referi: (1) la oştirile lui Israel (Ex. 7:4; Ps. 44:9 – v. 10 în TM); (2) la corpurile cereşti (Gen. 2:1; Deut. 4:19; Is. 40:26); (3) la îngeri (Ios. 5:14; 1 Regi 22:19; Ps. 148:2); probabil acest titlu face referire la suveranitatea lui Dumnezeu peste orice putere din univers; peste tot în carte</footnote>
3 <footnote>1:17 Sau: mustraţi-l pe asupritor</footnote>
© 2017 ERF Medien