Noua Traducere Românească
(159 Treffer)
1Mo 14,18
Melchisedek, regele Salemului*, a adus pâine și vin. Acesta era preot al Dumnezeului cel Preaînalt*.
1Mo 18,5
Iar eu voi aduce o bucată de pâine, ca să vă înviorați inimile, după care puteți merge mai departe, căci de aceea ați trecut pe la robul vostru. Ei i‑au răspuns: – Da; fă cum ai spus.
1Mo 21,14
Avraam s‑a sculat dis‑de‑dimineață, a luat niște pâine și un burduf cu apă și i le‑a dat lui Agar, punându‑i‑le pe umăr; i‑a dat și copilul și a trimis‑o. Ea a plecat și a rătăcit în pustia Beer-Șeba.
1Mo 25,34
Apoi Iacov i‑a dat lui Esau niște pâine și niște ciorbă de linte. Acesta a mâncat, a băut, apoi s‑a ridicat și a plecat. Astfel, Esau și‑a desconsiderat dreptul de întâi născut.
1Mo 28,20
Apoi Iacov a făcut un jurământ, zicând: „Dacă Dumnezeu va fi cu mine, dacă mă va păzi în această călătorie pe care o fac și îmi va da pâine să mănânc și haine să mă îmbrac,
1Mo 31,54
Apoi Iacov a adus o jertfă pe munte și i‑a invitat pe frații lui să mănânce pâine. După ce au mâncat, au înnoptat pe munte.
1Mo 37,25
Apoi s‑au așezat să mănânce pâine. Ridicându‑și ochii, s‑au uitat și iată că o caravană de‑a ismaeliților venea din Ghilad. Cămilele lor erau încărcate cu condimente, balsam și smirnă, și mergeau să le ducă în Egipt.
1Mo 40,16
Când căpetenia brutarilor a văzut că Iosif a dat o interpretare îmbucurătoare, i‑a zis: – Și eu eram în visul meu și se făcea că pe capul meu se aflau trei coșuri de pâine.*
1Mo 41,54
și au început șapte ani de foamete, așa cum a zis Iosif. În toate țările era foamete, dar în toată țara Egiptului era pâine.
1Mo 45,23
Tatălui său i‑a trimis zece măgari încărcați cu ce era mai bun în Egipt și zece măgărițe încărcate cu grâne, pâine și provizii pentru călătorie.
2Mo 2,20
Atunci el le‑a zis fiicelor sale: – Și unde este omul acela? Cum de l‑ați lăsat acolo? Chemați‑l să mănânce pâine.
2Mo 12,15
Timp de șapte zile să mâncați azime. Chiar din prima zi să scoateți aluatul din casele voastre, pentru că oricine mănâncă pâine dospită din prima zi până în a șaptea zi va fi nimicit din Israel.
2Mo 13,3
Moise a zis poporului: „Aduceți‑vă aminte de ziua aceasta, în care ați ieșit din Egipt, din casa robilor, pentru că DOMNUL v‑a scos de acolo cu mână puternică. Să nu se mănânce pâine dospită.
2Mo 13,7
Timp de șapte zile să se mănânce azime. Să nu se vadă la tine pâine dospită și niciun fel de aluat să nu fie văzut pe întreg teritoriul tău.
2Mo 16,3
Fiii lui Israel le‑au zis: „O, de‑am fi fost omorâți de mâna DOMNULUI în țara Egiptului, când stăteam lângă oalele cu carne și mâncam pâine din belșug! Căci ne‑ați adus în pustia aceasta ca să faceți să moară de foame toată adunarea aceasta!“
2Mo 16,4
Atunci DOMNUL i‑a zis lui Moise: „Iată, voi face să plouă pâine din cer pentru voi. În fiecare zi poporul să iasă și să adune pâine pentru ziua aceea. Îi voi pune la încercare ca să văd dacă vor umbla sau nu potrivit cu legea* Mea.
2Mo 16,8
Moise a zis: „Veți ști aceasta când DOMNUL vă va da carne seara, iar dimineața – pâine din belșug, pentru că DOMNUL v‑a auzit cârtirile pe care le‑ați rostit împotriva Lui. Ce suntem noi? Cârtirile voastre nu sunt împotriva noastră, ci împotriva DOMNULUI.“
2Mo 16,12
„Am auzit cârtirile fiilor lui Israel. De aceea spune‑le: «Între cele două seri* o să mâncați carne, iar dimineața – pâine din belșug. Atunci veți ști că Eu sunt DOMNUL, Dumnezeul vostru.»“
2Mo 16,22
În ziua a șasea ei au adunat de două ori mai multă pâine, și anume doi omeri* de fiecare. Când toți conducătorii comunității au venit și l‑au înștiințat pe Moise,
2Mo 16,25
Moise a zis: „Mâncați‑o azi, pentru că azi este Sabatul DOMNULUI; azi nu veți găsi pâine pe câmp.
2Mo 16,27
În ziua a șaptea însă, unii oameni din popor au ieșit să adune pâine, dar n‑au găsit nimic.
2Mo 16,29
Vedeți că DOMNUL v‑a dat Sabatul; de aceea vă dă El în a șasea zi pâine pentru două zile. Orice om să rămână acolo unde este. Niciunul să nu iasă din locul său în ziua a șaptea.“
2Mo 23,18
Să nu aduci sângele jertfei Mele împreună cu pâine dospită, iar grăsimea de la sărbătoarea Mea să nu rămână până dimineața.
2Mo 29,23
Apoi să iei o turtă de pâine, o turtă făcută cu untdelemn și o turtă subțire din coșul azimelor, care este înaintea DOMNULUI
2Mo 29,34
Dacă, până dimineața, va mai rămâne ceva din carnea pentru învestirea în slujire sau din pâine, să arzi totul în foc. Să nu fie mâncată, căci este carne sfântă.
2Mo 34,25
Să nu aduci sângele jertfei Mele împreună cu pâine dospită, iar jertfa de la Sărbătoarea Paștelui să nu rămână până dimineața.
2Mo 34,28
Moise a stat acolo cu DOMNUL timp de patruzeci de zile și patruzeci de nopți, timp în care n‑a mâncat pâine și n‑a băut apă. El a scris pe table cuvintele legământului, Cele Zece Porunci.
3Mo 7,13
Alături de jertfa de pace adusă ca mulțumire, să aducă drept ofrandă și turte de pâine dospită.
3Mo 8,26
Din coșul azimelor, care era înaintea DOMNULUI, a luat o turtă de pâine, o turtă de pâine făcută cu untdelemn și o turtă subțire și le‑a pus pe grăsime și pe spata dreaptă.
3Mo 8,32
iar ce va mai rămâne din carne și din pâine să fie ars în foc.
3Mo 23,14
Să nu mâncați nici pâine, nici spice prăjite, nici boabe, până în ziua aceasta, când veți aduce această ofrandă Dumnezeului vostru: aceasta este o hotărâre veșnică de‑a lungul generațiilor voastre în toate locuințele voastre.
3Mo 24,7
Să pui tămâie curată pe fiecare șir, iar aceasta să fie lângă pâine o aducere-aminte, o jertfă mistuită de foc pentru DOMNUL.
3Mo 24,8
În fiecare zi de Sabat să se aducă neîncetat această pâine înaintea DOMNULUI, fiind luată de la fiii lui Israel printr‑un legământ veșnic.
3Mo 26,5
Secerișul va ține până la culesul viei, și culesul viei va ține până la semănat. Veți mânca pâine din belșug și veți trăi în siguranță în țara voastră.
3Mo 26,26
Când voi aduce lipsă de pâine, zece femei vă vor coace pâine într‑un singur cuptor și vă vor da pâinea cu cântarul. Dar, cu toate că o veți mânca, tot nu vă veți sătura.
4Mo 21,5
și a vorbit împotriva lui Dumnezeu și împotriva lui Moise: „De ce ne‑ați scos din Egipt, ca să murim în pustie? Nu mai avem nici pâine, nici apă și sufletul nostru s‑a scârbit de această mâncare mizerabilă!“
5Mo 8,3
Astfel El te‑a smerit, te‑a lăsat înfometat și te‑a hrănit cu mana despre care nu știai nimic nici tu, nici părinții tăi, ca să te învețe că omul nu trăiește doar cu pâine, ci omul trăiește cu orice cuvânt care iese din gura DOMNULUI.
5Mo 8,9
o țară unde nu vei duce lipsă de pâine și nu vei duce lipsă de nimic, o țară unde stâncile sunt de fier și din munții căreia vei extrage cuprul.
5Mo 9,9
Când m‑am urcat pe munte ca să iau tablele de piatră, tablele Legământului pe care DOMNUL l‑a încheiat cu voi, am rămas pe munte timp de patruzeci de zile și patruzeci de nopți fără să mănânc pâine și fără să beau apă.
5Mo 9,18
M‑am aruncat cu fața la pământ înaintea DOMNULUI, ca mai înainte, timp de patruzeci de zile și patruzeci de nopți. Nu am mâncat pâine și nu am băut apă, din cauza tuturor păcatelor pe care le‑ați săvârșit, făcând ce este rău în ochii DOMNULUI, ca să‑L provocați la mânie.
5Mo 16,3
Să nu mănânci pâine dospită, ci, timp de șapte zile, să mănânci azime, pâinea întristării, fiindcă ai ieșit în grabă din țara Egiptului. Așa să faci ca să‑ți aduci aminte în toate zilele vieții tale de ziua ieșirii tale din țara Egiptului.
5Mo 23,4
fiindcă nu v‑au întâmpinat cu pâine și cu apă pe drum, la ieșirea voastră din Egipt și l‑au adus împotriva ta pe Balaam, fiul lui Beor, din Petorul Aram-Naharaimului*, ca să te blesteme.
5Mo 29,6Pâine n‑ați mâncat, și n‑ați băut nici vin, nici băutură tare, ca să cunoașteți că Eu sunt DOMNUL, Dumnezeul vostru.
Ri 8,5
El le‑a zis oamenilor din Sucot: – Dați‑le, vă rog, câteva bucăți de pâine oamenilor care sunt cu mine, căci sunt obosiți și suntem încă în urmărirea lui Zebah și Țalmuna, regii Midianului.
Ri 8,6
Căpeteniile din Sucot i‑au răspuns: – Sunt deja Zebah și Țalmuna în mâna ta, ca să dăm pâine oștirii tale?
Ri 8,15
S‑a dus la oamenii din Sucot și le‑a zis: „Iată‑i pe Zebah și Țalmuna din cauza cărora m‑ați batjocorit, zicând: «Sunt deja Zebah și Țalmuna în mâna ta, ca să dăm pâine oamenilor tăi obosiți?»“
Ri 19,5
În a patra zi, s‑au sculat dis‑de‑dimineață și s‑au pregătit să plece. Dar tatăl fetei i‑a zis ginerelui său: „Ia o bucată de pâine ca să prinzi putere, apoi veți pleca!“
Ri 19,19
deși avem paie și nutreț pentru măgarii noștri, avem pâine și vin pentru mine însumi, pentru slujitoarea ta și pentru tânărul care este cu robii tăi, așa că nu ne lipsește nimic.
Rut 2,14
La ora mesei, Boaz i‑a zis lui Rut: – Apropie‑te, mănâncă din pâine și înmoaie‑ți bucata în oțet. Ea s‑a așezat lângă secerători, iar el a servit‑o cu boabe prăjite. Ea a mâncat, s‑a săturat și i‑a mai și rămas.
1Sam 2,5
Cei care erau sătui se închiriază pentru pâine, iar cei care erau flămânzi încetează a mai flămânzi. Cea stearpă naște șapte fii, pe când cea care are mulți copii se ofilește.
1Sam 2,36
Oricine va mai rămâne din familia ta va veni să se plece înaintea lui pentru o bucățică de argint* și pentru o fărâmă de pâine și va zice: ‘Pune‑mă, te rog, într‑una din slujbele preoțești, ca să mănânc și eu o bucată de pâine.’»“
1Sam 14,24Viața lui Ionatan în pericol
Bărbații lui Israel au fost la strâmtoare în acea zi, deoarece Saul pusese un jurământ asupra poporului, zicând: „Blestemat să fie omul care va mânca pâine până seara, înainte de a mă răzbuna pe dușmanii mei.“ Astfel, niciunul dintre ei n‑a gustat mâncare.
1Sam 14,28
Atunci unul dintre bărbați i‑a zis: – Tatăl tău a pus poporul sub un jurământ sever, zicând: „Blestemat să fie omul care va mânca pâine astăzi.“ Poporul era epuizat.
1Sam 16,20
Ișai a luat un măgar încărcat cu pâine, un burduf de vin și un ied pe care le‑a trimis lui Saul prin fiul său David.
1Sam 21,4
Dar preotul i‑a răspuns lui David, zicând: – Nu am la îndemână pâine obișnuită. Pot doar să‑ți dau pâine sfințită, însă numai dacă oamenii tăi s‑au ferit de împreunarea cu femei.*
1Sam 21,6
Atunci preotul i‑a dat pâine sfințită pentru că nu se afla acolo alt fel de pâine decât pâinea prezentării, care fusese luată dinaintea DOMNULUI și înlocuită cu pâine caldă în ziua în care o luaseră pe cealaltă.*
1Sam 22,13
Saul i‑a zis: – De ce ați uneltit împotriva mea, tu și fiul lui Ișai, dându‑i pâine și o sabie și întrebând pe Dumnezeu pentru el? Ca să se răscoale împotriva mea și să mă pândească așa cum o face astăzi?
1Sam 28,22
Acum, te rog, ascultă și tu de glasul roabei tale și dă‑mi voie să‑ți pun înainte o bucată de pâine. Să mănânci ca să prinzi putere pe când vei porni la drum.
1Sam 30,11
Au găsit un egiptean pe câmp și l‑au adus la David. I‑au dat pâine și el a mâncat; apoi i‑au dat apă.
2Sam 3,29
Fie ca vina acestei morți să cadă asupra lui Ioab și asupra familiei tatălui său! Fie ca în familia lui Ioab să existe întotdeauna cineva care să aibă o scurgere* sau o infecție*, cineva care să se sprijine în cârjă, cineva care să cadă lovit de sabie și cineva care să ducă lipsă de pâine.“
2Sam 3,35
Tot poporul s‑a apropiat de David ca să‑l determine să mănânce cât mai era încă ziuă, însă David a jurat, zicând: „Dumnezeu să Se poarte cu mine cu toată asprimea* dacă voi gusta pâine sau orice altceva înainte de apusul soarelui.“
2Sam 6,19
și a împărțit la tot poporul, întregii adunări a lui Israel, fiecărui bărbat și fiecărei femei, câte o pâine, o turtă de curmale* și o turtă cu stafide. Apoi tot poporul a plecat, fiecare la casa lui.
2Sam 12,3
Cel sărac însă nu avea altceva decât o mielușea pe care o cumpărase. Avea grijă de ea, iar aceasta creștea împreună cu el și cu copiii săi. Mânca din aceeași bucată de pâine cu el, bea din cana lui și dormea la pieptul său; îi era ca o fiică.
1Kön 13,8
Omul lui Dumnezeu i‑a răspuns regelui: – Chiar dacă mi‑ai da jumătate din averea ta, nu voi veni cu tine, nu voi mânca pâine, nici nu voi bea apă în acest loc,
1Kön 13,9
pentru că mi s‑a poruncit prin Cuvântul DOMNULUI: „Să nu mănânci pâine, să nu bei apă și să nu te întorci pe același drum pe care te vei duce!“
1Kön 13,15
Atunci el i‑a zis: – Vino acasă cu mine și mănâncă pâine.
1Kön 13,16
Dar acesta a răspuns: – Nu pot să mă întorc și să merg cu tine, nici să mănânc pâine, nici să beau apă în acest loc,
1Kön 13,17
pentru că mi s‑a spus prin Cuvântul DOMNULUI: „Să nu mănânci pâine, nici să nu bei apă acolo și să nu te întorci pe același drum pe care te vei duce!“
1Kön 13,18
El i‑a zis: – Și eu sunt profet ca tine. Și un înger mi‑a vorbit prin Cuvântul DOMNULUI, zicând: „Adu‑l înapoi acasă cu tine ca să mănânce pâine și să bea apă!“ Îl mințea.
1Kön 13,19
Atunci omul lui Dumnezeu s‑a întors cu el, a mâncat pâine și a băut apă în casa lui.
1Kön 13,22
ci te‑ai întors și ai mâncat pâine și ai băut apă în locul despre care îți poruncise să nu mănânci pâine, nici să nu bei apă, cadavrul tău nu va fi înmormântat în mormântul părinților tăi.»“
1Kön 17,6
Corbii îi aduceau pâine și carne dimineața, și pâine și carne seara, iar el bea apă din ued.
1Kön 17,11
Ea a plecat să‑i aducă apă, dar Ilie a strigat‑o și a zis: – Te rog, adu‑mi și o bucată de pâine în mâna ta!
1Kön 17,12
Ea a răspuns: – Viu este DOMNUL, Dumnezeul tău, că nu am pâine, ci doar un pumn de făină într‑un urcior și puțin ulei într‑un vas. Dar iată, strâng acum două bucăți de lemne, apoi mă voi întoarce acasă și voi pregăti cu acestea pâine pentru mine și pentru fiul meu, ca să mâncăm; după aceea vom muri.
1Kön 18,4
iar când Izabela i‑a omorât pe profeții DOMNULUI, Obadia a luat o sută de profeți, a ascuns câte cincizeci în câte o peșteră și le‑a asigurat pâine și apă.
1Kön 18,13
Nu i s‑a spus stăpânului meu ce am făcut când Izabela îi omora pe profeții DOMNULUI? Am ascuns o sută dintre profeții DOMNULUI, câte cincizeci în câte o peșteră, și le‑am asigurat pâine și apă.
2Kön 4,44
Atunci le‑a pus pâine înainte, iar ei au mâncat și le‑a mai și rămas, după Cuvântul DOMNULUI.
2Kön 6,22
El a răspuns: – Nu‑i ucide! I‑ai ucide pe cei pe care‑i iei captivi cu sabia și cu arcul tău? Servește‑i cu pâine și cu apă ca să mănânce și să bea, iar după aceea să se întoarcă la stăpânul lor.
2Kön 18,32
până voi veni și vă voi lua într‑o țară ca a voastră, o țară cu belșug de grâne și de must, de pâine și de vii, de măsline și de miere. Astfel veți trăi și nu veți muri. Nu‑l ascultați pe Ezechia fiindcă el vă îndrumă greșit când zice: ‘DOMNUL ne va elibera!’
1Chr 16,3
și a împărțit întregului Israel, fiecărui bărbat și fiecărei femei, câte o pâine rotundă, o turtă de curmale* și o turtă cu stafide.
Esr 10,6
Ezra s‑a retras dinaintea Casei lui Dumnezeu și s‑a dus în odaia lui Iehohanan, fiul lui Eliașib. Când a intrat acolo, n‑a mâncat pâine și n‑a băut apă, căci bocea din cauza necredincioșiei celor ce fuseseră în captivitate.
Neh 5,15
Înainte de mine, cei dintâi guvernatori împovărau poporul, luând de la ei pâine și vin, în afară de cei patruzeci de șecheli* de argint. Chiar și slujitorii lor asupreau poporul. Eu însă nu am făcut așa, din teamă de Dumnezeu.
Neh 9,15
Le‑ai dat pâine din cer, atunci când le era foame, le‑ai scos apă din stâncă, atunci când le era sete și le‑ai spus să vină să ia în stăpânire țara pe care juraseși că le‑o vei da.
Neh 13,2
deoarece nu i‑au întâmpinat pe fiii lui Israel cu pâine și cu apă, ci l‑au tocmit pe Balaam împotriva lor, ca să‑i blesteme. Cu toate acestea, Dumnezeu a schimbat blestemul în binecuvântare.
Hi 15,23
Aleargă încoace și încolo după pâine, zicând: «Unde e?»* Știe că ziua întunericului este aproape.
Hi 22,7
N‑ai dat apă celui însetat și n‑ai vrut să dai pâine celui flămând,
Hi 27,14
Dacă i se înmulțesc fiii, ei sunt pentru sabie, și odraslele lui nu se vor sătura niciodată de pâine.
Hi 31,17
dacă mi‑am mâncat bucata de pâine de unul singur, iar cel orfan nu a mâncat din ea, –
Hi 33,20
așa că vieții lui îi este greață de pâine, iar sufletului lui îi este greață de mâncarea delicioasă.
Ps 78,20
Iată, El a lovit stânca din care a țâșnit apa și s‑au revărsat ueduri*, însă va putea El oare să ne dea și pâine, va putea El să dea carne poporului Său?“
Ps 102,9
Mănânc cenușă în loc de pâine și îmi amestec băutura cu lacrimi,
Ps 104,15
vin care înveselește inima omului, ulei care dă strălucire feței și pâine care întărește inima omului.
Ps 105,40
Au cerut, iar El le‑a trimis prepelițe și i‑a săturat cu pâine din cer.
Ps 127,2
Degeaba vă sculați dis‑de‑dimineață și vă culcați târziu, mâncând o pâine câștigată cu durere*. Preaiubitului Său însă El îi dă cu adevărat odihnă.*
Ps 132,15
Îi voi binecuvânta din belșug hrana și‑i voi sătura cu pâine pe cei nevoiași.
Ps 146,7
Cel Ce susține cauza celor asupriți, Cel Ce dă pâine celor flămânzi, DOMNUL, Cel Care eliberează prizonierii,
Spr 6,26
Căci prețul unei femei prostituate este doar o bucată de pâine, dar soția altuia vânează un suflet scump.
Spr 12,11
Cel ce‑și lucrează pământul se va sătura de pâine, dar cel ce umblă după deșertăciuni este fără minte.
Spr 17,1
Mai bine o coajă de pâine uscată, mâncată în liniște, decât o casă plină de cărnuri*, cu ceartă.
Spr 20,13
Nu iubi somnul, căci vei ajunge sărac! Deschide ochii și te vei sătura de pâine!