Noua Traducere Românească
(183 Treffer)
1Mo 1,3
Atunci Dumnezeu a zis: „Să fie lumină!“ Și a fost lumină.1Mo 1,4
Dumnezeu a văzut că lumina era bună și a separat lumina de întuneric.
1Mo 1,5
Dumnezeu a numit lumina „zi“, iar întunericul l‑a numit „noapte“. Astfel, a fost o seară și a fost o dimineață: ziua întâi.
1Mo 1,15
și să slujească drept luminători pe întinderea cerurilor, ca să dea lumină pe pământ!“ Și așa a fost.
1Mo 1,17
Dumnezeu i‑a așezat pe întinderea cerurilor, ca să dea lumină pe pământ,
1Mo 1,18
să stăpânească ziua și noaptea și să separe lumina de întuneric. Dumnezeu a văzut că lucrul acesta era bun.
2Mo 10,23
Nu se vedeau unii pe alții și timp de trei zile nu s‑a ridicat niciunul din locul în care era. Dar toți fiii lui Israel au avut lumină în locuințele lor.
2Mo 13,21
Ca să‑i conducă pe drum, DOMNUL a mers înaintea lor într‑un stâlp de nor ziua și într‑un stâlp de foc noaptea, ca să le dea lumină, astfel că puteau călători atât ziua, cât și noaptea.
2Mo 14,20
El a venit între tabăra egiptenilor și tabăra lui Israel. Astfel, acolo erau atât norul, cât și întunericul. Norul lumina noaptea. Cele două tabere nu s‑au apropiat una de cealaltă toată noaptea.
5Mo 32,10
El l‑a găsit într‑un ținut pustiu, într‑un pustiu, o pustietate plină de urlete. L‑a înconjurat și S‑a îngrijit de el. L‑a apărat ca pe lumina ochilor Lui,
Ri 16,2
Celor din Gaza li s‑a spus: „Samson a intrat aici“. Atunci ei au înconjurat locul unde era și l‑au pândit toată noaptea la poarta cetății. Toată noaptea au stat liniștiți, zicând: „Când se va lumina de ziuă îl vom ucide“.
2Sam 12,11
Așa vorbește DOMNUL: „Iată, voi ridica nenorocirea asupra ta din propria ta familie. Îți voi lua soțiile înaintea ochilor tăi și le voi da altuia, iar el se va culca cu ele la lumina zilei.
2Sam 12,12
Tu ai lucrat în ascuns, însă Eu voi împlini acest cuvânt la lumina zilei, înaintea întregului Israel.“
2Sam 21,17
În ajutorul lui David a venit însă Abișai, fiul Țeruiei, care l‑a lovit pe filistean și l‑a omorât. Atunci oamenii lui David i‑au jurat, zicând: „Nu vei mai ieși cu noi la război, ca să nu stingi lumina lui Israel.“
2Sam 23,4
este ca lumina dimineții, atunci când răsare soarele într‑o dimineață senină; el seamănă cu razele soarelui după ploaie, care fac să crească iarba din pământ.»
1Kön 11,36
Însă îi voi da o seminție fiului său, pentru ca robul Meu David să aibă întotdeauna o lumină înaintea Mea, la Ierusalim, cetatea pe care am ales‑o pentru a‑Mi pune Numele acolo.
1Kön 15,4
Totuși, DOMNUL, Dumnezeul său, i‑a dat o lumină în Ierusalim de dragul lui David, ridicându‑l la tron pe fiul său după el și consolidând Ierusalimul,
2Kön 8,19
Totuși, DOMNUL nu a dorit să distrugă Iuda, de dragul lui David, robul Său, fiindcă îi promisese că‑i va da, pentru totdeauna, o lumină lui și urmașilor lui.
2Chr 21,7
Totuși, DOMNUL nu a dorit să distrugă Casa lui David datorită legământului încheiat cu David, potrivit căruia El îi promisese că‑i va da pentru totdeauna o lumină lui și urmașilor lui.
Hi 3,4
Prefacă‑se în întuneric ziua aceea! Fie ca Dumnezeu să nu Se îngrijească de ea din ceruri, iar lumina să nu strălucească peste ea!
Hi 3,9
Stelele dimineții ei să fie întunecate, să nădăjduiască după lumină, dar în zadar. Să nu vadă pleoapele zorilor,
Hi 3,16
Sau de ce n‑am fost îngropat ca o stârpitură, ca un prunc care niciodată n‑a văzut lumina?
Hi 3,20
De ce i se dă lumină celui nenorocit și viață celui cu amărăciune în suflet,
Hi 9,7
El vorbește soarelui, iar acesta nu mai răsare; El pecetluiește lumina stelelor.
Hi 10,22
în țara nopții întunecate, a umbrei morții și a dezordinii, unde chiar și lumina este precum întunericul!»“
Hi 12,22
El descoperă adâncimile întunericului și aduce la lumină umbra morții.*
Hi 12,25
Bâjbâie în întuneric fără lumină, se clatină ca un om beat.
Hi 17,12
Oamenii aceștia fac din noapte zi și în prezența întunericului zic: «Lumina este aproape!»
Hi 18,5
Cu siguranță, lumina celui rău se va stinge și flacăra focului său nu va mai străluci.
Hi 18,6
În cortul lui lumina devine întuneric, se stinge candela deasupra lui.
Hi 18,18
Este tras de la lumină în întuneric și este alungat din lume.
Hi 22,28
Ce vei hotărî se va împlini, lumina va străluci pe căile tale.
Hi 24,14
Ucigașul se scoală când se ivește lumina și omoară pe cel sărac și nevoiaș, iar în timpul nopții este ca un hoț.
Hi 24,16
Ei sparg case pe întuneric, iar în timpul zilei stau închiși. Ei nu cunosc lumina.
Hi 25,3
Cine‑I poate număra oștirile? Peste cine nu răsare lumina Sa?
Hi 26,10
El a trasat o boltă peste fața apelor, până la marginea dintre lumină și întuneric.
Hi 28,11
El stăvilește izvoarele râurilor și aduce la lumină lucruri ascunse.
Hi 28,26
când a stabilit o hotărâre pentru ploaie și o cărare pentru lumina trăsnetelor,
Hi 29,3
când candela Lui strălucea peste capul meu, și, prin lumina Lui, umblam în întuneric,
Hi 30,26
Dar când nădăjduiam după bine, a venit răul și când așteptam lumina, a venit întunericul.
Hi 33,28
ci El mi‑a răscumpărat sufletul ca să nu se ducă în groapă, iar viața mea va vedea lumina.»
Hi 33,30
pentru a‑i aduce înapoi sufletul din groapă, ca să fie luminat cu lumina vieții.
Hi 36,30
Iată, El Își răspândește lumina în jurul Lui și acoperă adâncurile mării.
Hi 38,15Lumina este retrasă de la cei răi, și brațul cel ridicat este zdrobit.
Hi 38,24
Pe ce cale este împărțită* lumina sau este împrăștiat vântul de răsărit pe pământ?
Hi 38,25
Cine croiește o cale pentru șuvoiul de apă și o cărare pentru lumina trăsnetelor,
Hi 41,18
Strănuturile lui fac să strălucească lumina, ochii lui sunt ca pleoapele zorilor.
Ps 4,6
Mulți zic: „Cine ne va arăta ce este bine?“ DOAMNE, fă să răsară peste noi lumina feței Tale!
Ps 17,8
Păzește‑mă ca pe lumina ochilor, ascunde‑mă la umbra aripilor Tale
Ps 27,1Al lui David
DOMNUL este lumina și mântuirea mea; de cine să mă tem? DOMNUL este refugiul vieții mele; de cine să‑mi fie frică?
Ps 36,9
Căci la Tine este izvorul vieții și, prin lumina Ta, vedem lumina.
Ps 38,10
Mi se zbate inima, puterile mă părăsesc, nici chiar lumina ochilor mei nu o mai am!
Ps 43,3
Trimite‑Ți lumina și adevărul, ca să mă călăuzească, să mă conducă la muntele Tău cel sfânt și la locuințele Tale!
Ps 44,3
Căci nu prin sabia lor au luat în stăpânire țara și nu brațul lor i‑a izbăvit, ci dreapta Ta, brațul Tău, lumina feței Tale, fiindcă Îți găseai plăcerea în ei.
Ps 49,19
tot va merge la generația părinților lui, și nu vor mai vedea lumina vreodată.
Ps 56,13
căci mi‑ai salvat sufletul de la moarte, și picioarele de poticnire, ca să pot umbla înaintea lui Dumnezeu în lumina vieții.
Ps 78,14
I‑a călăuzit printr‑un nor ziua, și toată noaptea – prin lumina focului.
Ps 89,15
Ferice de poporul care cunoaște strigătul de bucurie! DOAMNE, ei vor umbla în lumina feței Tale!
Ps 90,8
Ai pus nelegiuirile noastre înaintea Ta și ai adus păcatele noastre ascunse la lumina feței Tale.
Ps 97,11Lumina este semănată pentru cel drept, și bucuria – pentru cel cu inima dreaptă.
Ps 104,2
Tu Te învelești cu lumina ca și cu o manta; Tu întinzi cerurile ca pe un cort,
Ps 112,4
O lumină strălucește în întuneric pentru cei drepți, pentru cel ce este plin de har, milostiv și drept.*
Ps 119,105
Cuvântul Tău este o candelă pentru picioarele mele și o lumină pe cărarea mea.
Ps 119,130
Dezvăluirea cuvintelor Tale aduce lumină, dă pricepere celor neștiutori*.
Ps 139,11
Dacă aș spune: „Sigur întunericul mă va ascunde, iar lumina dimprejurul meu se va preface în noapte“,
Ps 139,12
nici chiar întunericul nu este întunecos pentru Tine; noaptea luminează ca ziua, iar întunericul este ca lumina.
Spr 4,18
Dar cărarea celor drepți este ca lumina zorilor, a cărei strălucire crește până ajunge la lumina zilei.
Spr 6,23
Căci porunca este o candelă, învățătura este o lumină, iar mustrările disciplinării sunt calea vieții,
Spr 7,2
Păzește poruncile mele și vei trăi; păzește învățătura mea ca pe lumina ochilor tăi!
Spr 13,9Lumina celor drepți strălucește veselă, dar candela celor răi se stinge.
Pred 2,13
Am înțeles că înțelepciunea este cu atât mai de folos decât nebunia, cu cât este lumina mai de folos decât întunericul.
Pred 11,7Adu‑ți aminte, la tinerețe, de Creatorul tău!Lumina este plăcută și este bine pentru ochi să vadă soarele.
Pred 12,2
până nu se întunecă soarele și lumina, luna și stelele și până nu se întorc norii de ploaie.
Hl 2,17
Când se va lumina de ziuă, iar umbrele vor zbura, întoarce‑te, iubitul meu, și fii ca o gazelă, sau ca un pui de cerb peste munții stâncoși!*
Jes 2,5
Veniți, voi cei din Casa lui Iacov, veniți să umblăm în lumina DOMNULUI!
Jes 5,20
Vai de cei ce numesc răul bine, și binele rău, întunericul lumină, și lumina întuneric, amărăciunea dulceață, și dulceața amărăciune!
Jes 5,30
În ziua aceea, neamurile vor răcni asupra lui, ca răcnetul mării. Dacă cineva se va uita către țară, va vedea numai întuneric și necaz; chiar și lumina va fi ascunsă între nori.
Jes 8,20
La lege și la mărturie!“ Dacă nu veți vorbi potrivit acestui cuvânt, nu veți avea parte de lumina zorilor.
Jes 9,2
Poporul care umbla în întuneric a văzut o mare lumină! Peste cei ce locuiau în țara umbrei morții*, a strălucit o lumină!
Jes 10,17Lumina lui Israel va deveni un foc, iar Sfântul său, o flacără; într‑o singură zi ea va arde și va mistui toți spinii și mărăcinii lui.
Jes 13,10
Stelele cerurilor și constelațiile lor nu‑și vor mai arăta lumina; soarele va fi întunecat la răsăritul lui, iar luna nu‑și va mai trimite lumina.
Jes 18,4
Căci DOMNUL mi‑a vorbit astfel: „Eu voi sta liniștit și voi privi din locul șederii Mele; voi fi ca o adiere fierbinte în lumina soarelui și ca un nor de rouă în căldura secerișului.“
Jes 30,26
Luna va străluci ca soarele, iar lumina soarelui va fi de șapte ori mai puternică, așa cum este lumina a șapte zile, în ziua când DOMNUL va lega rana poporului Său, va vindeca vânătaia loviturii Lui.
Jes 42,6
„Eu, DOMNUL, Te‑am chemat prin dreptate. Te voi ține de mână; Te voi păzi și Te voi face un legământ pentru popor și o lumină pentru neamuri,
Jes 42,16
Îi voi duce pe orbi pe un drum necunoscut de ei, pe cărări neștiute de ei îi voi conduce. Voi preface întunericul dinaintea lor în lumină, iar povârnișurile în loc neted. Acestea sunt lucrurile pe care le voi face pentru ei; nu‑i voi părăsi!
Jes 45,7
Eu întocmesc lumina și creez întunericul; Eu fac pacea și creez dezastrul; Eu, DOMNUL, fac toate acestea!»
Jes 49,6
El zice: «Este prea puțin pentru Tine să fii Robul Meu ca să ridici semințiile lui Iacov și să‑i aduci înapoi pe supraviețuitorii lui Israel. Te‑am pus o lumină pentru neamuri, ca să fii mântuirea Mea până la marginea pământului!»“
Jes 50,10
Care dintre voi se teme de DOMNUL și ascultă de glasul Robului Său? Cel ce umblă în întuneric și nu are lumină, să se încreadă în Numele DOMNULUI și să se sprijine pe Dumnezeul său!
Jes 50,11
Iată, voi toți care aprindeți un foc și purtați torțe aprinse, umblați, dar în lumina focului vostru și a torțelor pe care le‑ați aprins! Aceasta veți primi din mâna Mea: veți zăcea într‑un loc al durerii.
Jes 51,4
Ia aminte la Mine, poporul Meu! Pleacă‑ți urechea la Mine, neamul Meu! Căci Legea va ieși de la Mine, iar dreptatea Mea o voi face dintr-odată o lumină pentru popoare!
Jes 53,11
După truda sufletului Său, va vedea lumina* și va fi mulțumit. Prin cunoștința Sa, Robul Meu cel drept va îndreptăți pe mulți și le va purta nelegiuirile.
Jes 58,8
Atunci lumina ta va răsări ca zorii și vindecarea ta va apărea repede; atunci dreptatea* ta va merge înaintea ta, iar slava DOMNULUI îți va fi ariergarda.
Jes 58,10
dacă te vei lipsi pe tine în folosul celui flămând și dacă vei sătura nevoile celui sărman, atunci lumina ta va răsări în întuneric, iar bezna ta va fi ca amiaza.
Jes 59,9
De aceea judecata dreaptă se află departe de noi și dreptatea nu ajunge până la noi. Așteptăm lumina, dar iată că nu este decât întuneric; așteptăm strălucirea, dar umblăm în beznă.
Jes 60,1Gloria Sionului
Ridică‑te! Strălucește! Căci lumina ta a venit și slava DOMNULUI a răsărit peste tine.
Jes 60,3
Neamurile vor veni la lumina ta și împărații vor lua parte la strălucirea zorilor tale.
Jes 60,5
Când vei vedea acestea, te vei lumina; inima ta va înmărmuri și se va lărgi. Căci belșugul mării se va întoarce la tine; bogăția neamurilor va veni la tine.
Jes 60,19
Nu soarele îți va mai fi lumină ziua, nu luna îți va mai da lumină noaptea, ci DOMNUL va fi lumina ta veșnică, și Dumnezeul tău va fi măreția ta.
Jes 60,20
Soarele tău nu va mai apune, iar luna ta nu se va mai întuneca, pentru că DOMNUL va fi lumina ta veșnică și zilele tale de bocet se vor sfârși.
Jer 4,23
Mă uit la pământ și iată că este pustiu și gol. Mă uit la ceruri și iată că lumina lor nu mai este.