Noua Traducere Românească
(393 Treffer)
1Mo 19,24
Atunci DOMNUL a făcut să plouă peste Sodoma și peste Gomora sulf și foc din ceruri de la DOMNUL.
2Mo 3,2
Acolo, Îngerul DOMNULUI i S‑a arătat într‑o flacără de foc care ieșea din mijlocul unui rug. Moise s‑a uitat și iată că, deși rugul ardea, totuși nu se mistuia.
2Mo 9,23
Când Moise și‑a întins toiagul spre cer, DOMNUL a trimis tunete și grindină, și a căzut foc pe pământ. DOMNUL a făcut să plouă cu grindină peste țara Egiptului:
2Mo 9,24
era grindină și foc scânteind în mijlocul grindinii, o grindină atât de grea, cum n‑a mai fost vreodată în toată țara Egiptului de când a devenit ea o națiune.
2Mo 12,8
Să mănânce carnea în noaptea aceea; s‑o mănânce friptă la foc cu azime și cu ierburi amare.
2Mo 12,9
Să nu mâncați nimic crud din el, nici fiert în apă, ci fript la foc – capul, picioarele și măruntaiele.
2Mo 13,21
Ca să‑i conducă pe drum, DOMNUL a mers înaintea lor într‑un stâlp de nor ziua și într‑un stâlp de foc noaptea, ca să le dea lumină, astfel că puteau călători atât ziua, cât și noaptea.
2Mo 13,22
Nici stâlpul de nor din timpul zilei, nici stâlpul de foc din timpul nopții nu se depărta dinaintea poporului.
2Mo 14,24
Spre dimineață, DOMNUL S‑a uitat la tabăra egiptenilor din stâlpul de foc și de nor și a adus panică în tabăra egiptenilor.
2Mo 19,18
Muntele Sinai era acoperit în întregime cu fum, pentru că DOMNUL S‑a coborât pe el în foc. Fumul se înălța ca fumul unui cuptor și tot muntele* se cutremura cu putere.
2Mo 22,6
Dacă izbucnește un foc care cuprinde spinii și arde grânele adunate în snopi, grânele aflate încă în picioare sau întreg ogorul, cel ce a aprins focul să plătească întreaga despăgubire.
2Mo 24,17
Înfățișarea slavei DOMNULUI era ca un foc mistuitor pe vârful muntelui, sub privirea fiilor lui Israel.
2Mo 29,14
Iar carnea taurului, pielea și balega să le arzi în foc, în afara taberei; este o jertfă pentru păcat.
2Mo 29,18
Să arzi berbecul în întregime pe altar; este o ardere‑de‑tot pentru DOMNUL, de o aromă plăcută, o jertfă mistuită de foc pentru DOMNUL.
2Mo 29,25
Apoi să le iei din mâinile lor și să le arzi pe altar, deasupra arderii‑de‑tot ca o aromă plăcută înaintea DOMNULUI; aceasta este o jertfă mistuită de foc pentru DOMNUL.
2Mo 29,34
Dacă, până dimineața, va mai rămâne ceva din carnea pentru învestirea în slujire sau din pâine, să arzi totul în foc. Să nu fie mâncată, căci este carne sfântă.
2Mo 29,41
Al doilea miel să‑l jertfești între cele două seri și să aduci împreună cu el un dar de mâncare și o jertfă de băutură ca și dimineața. Aceasta este o jertfă mistuită de foc de o aromă plăcută DOMNULUI.
2Mo 30,20
Când vor intra în Cortul Întâlnirii sau când se vor apropia de altar ca să slujească și să aducă DOMNULUI jertfe mistuite de foc, se vor spăla cu apa aceasta ca să nu moară.
2Mo 32,20
A luat vițelul pe care l‑au făcut și l‑a ars în foc. L‑a măcinat până s‑a făcut cenușă, după care a împrăștiat cenușa pe apă și a dat‑o fiilor lui Israel s‑o bea.
2Mo 32,24
Atunci eu le‑am răspuns: „Oricine are aur să‑l scoată!“ Ei mi l‑au dat, iar eu l‑am aruncat în foc și din el a ieșit vițelul acesta.
2Mo 40,38
Ziua, norul DOMNULUI era deasupra Tabernaculului, iar noaptea, în nor apărea un foc sub privirea întregii Case a lui Israel, în timpul tuturor călătoriilor lor.
3Mo 1,7
Fiii preotului Aaron vor face foc pe altar și vor pune lemne în foc.
3Mo 1,9
iar măruntaiele și picioarele lui să le spele cu apă. Și preotul să le ardă pe altar ca o ardere‑de‑tot, o jertfă mistuită de foc de o aromă plăcută DOMNULUI.
3Mo 1,13
iar măruntaiele și picioarele să le spele cu apă. Apoi preotul să le aducă pe toate și să le ardă pe altar. Aceasta este o ardere‑de‑tot, o jertfă mistuită de foc de o aromă plăcută DOMNULUI.
3Mo 1,17
Să‑i rupă aripile, fără să le desprindă. După aceea, preotul să ardă pasărea pe altar, pe lemnele de pe foc. Aceasta este o ardere‑de‑tot, o jertfă mistuită de foc de o aromă plăcută DOMNULUI.
3Mo 2,2
și s‑o aducă preoților, fiilor lui Aaron. Preotul să ia un pumn din făina aleasă și din untdelemn, precum și toată tămâia și să le ardă pe altar ca o jertfă de aducere-aminte. Aceasta este o jertfă mistuită de foc de o aromă plăcută DOMNULUI.
3Mo 2,3
Ce va rămâne din darul de mâncare să fie a lui Aaron și a fiilor săi, ca parte preasfântă a jertfelor mistuite de foc pentru DOMNUL.
3Mo 2,9
Preotul să ia o parte din darul de mâncare și să o ardă pe altar ca jertfă de aducere-aminte, o jertfă mistuită de foc de o aromă plăcută DOMNULUI.
3Mo 2,10
Ceea ce rămâne din darul de mâncare să fie a lui Aaron și a fiilor săi. Ea este o parte preasfântă a jertfelor mistuite de foc pentru DOMNUL.
3Mo 2,11
Niciunul din darurile de mâncare pe care le aduceți DOMNULUI să nu fie făcute din aluat dospit, pentru că nu trebuie să ardeți nimic făcut din aluat dospit* sau care conține miere*, ca jertfă mistuită de foc pentru DOMNUL.
3Mo 2,14
Dacă aduci un dar de mâncare DOMNULUI din primele tale roade, să aduci un dar de mâncare din spice proaspete, prăjite la foc și din boabe noi, pisate.
3Mo 2,16
Preotul să ardă boabele pisate și untdelemnul împreună cu toată tămâia ca jertfă de aducere-aminte. Aceasta este o jertfă mistuită de foc în cinstea DOMNULUI.
3Mo 3,3
Apoi, din această jertfă de pace, să aducă o jertfă mistuită de foc pentru DOMNUL. S‑o aducă din grăsimea care acoperă măruntaiele și din toată grăsimea din jurul măruntaielor,
3Mo 3,5
Fiii lui Aaron să le ardă pe altar, deasupra arderii‑de‑tot care va fi pe lemnele de pe foc, ca o jertfă mistuită de foc de o aromă plăcută DOMNULUI.
3Mo 3,9
Apoi, din jertfa de pace, să aducă o jertfă mistuită de foc pentru DOMNUL. S‑o aducă din grăsime – și anume toată grăsimea cozii care va fi desprinsă de la șira spinării, grăsimea de pe măruntaie și toată grăsimea din jurul măruntaielor –
3Mo 3,11
Apoi preotul să le ardă pe altar. Aceasta este o mâncare adusă ca jertfă mistuită de foc pentru DOMNUL.
3Mo 3,14
Apoi să aducă din ofranda sa o jertfă mistuită de foc pentru DOMNUL. S‑o aducă din grăsimea de pe măruntaie, din toată grăsimea din jurul măruntaielor,
3Mo 3,16
Apoi preotul să le ardă pe altar ca o jertfă de mâncare mistuită de foc, de o aromă plăcută. Toată grăsimea este a DOMNULUI.
3Mo 4,12
adică ce a rămas din taur, să le ducă într‑un loc curat în afara taberei, acolo unde se aruncă cenușa de la grăsime, și să le ardă într‑un foc făcut din lemne. Trebuie să fie arse acolo unde se aruncă cenușă.
3Mo 4,35
Să ia apoi toată grăsimea, la fel cum se ia grăsimea de la jertfa de pace și s‑o ardă pe altar, deasupra jertfelor mistuite de foc pentru DOMNUL. Așa să facă preotul ispășire pentru păcatul pe care acela l‑a săvârșit și i se va ierta.
3Mo 5,12
S‑o ducă la preot și preotul să ia un pumn de făină ca jertfă de aducere-aminte și s‑o ardă pe altar deasupra jertfelor mistuite de foc pentru DOMNUL. Aceasta este o jertfă pentru păcat.
3Mo 6,17
Să nu fie coapte cu aluat dospit. Aceasta este partea pe care Eu le‑am dat‑o din jertfele Mele mistuite de foc. Ea este preasfântă, la fel ca jertfa pentru păcat și jertfa pentru vină.
3Mo 6,18
S‑o mănânce fiecare bărbat dintre urmașii lui Aaron. Aceasta este o hotărâre veșnică de‑a lungul generațiilor voastre, cu privire la jertfele mistuite de foc pentru DOMNUL. Oricine se va atinge de ele va fi sfânt*.»“
3Mo 6,30
Dar să nu se mănânce nicio jertfă pentru păcat din al cărei sânge se va aduce în Cortul Întâlnirii pentru facerea ispășirii în Locul Sfânt, ci aceea să fie mistuită în foc.
3Mo 7,5
Preotul să le ardă pe altar, ca jertfă mistuită de foc pentru DOMNUL. Aceasta este o jertfă pentru vină.
3Mo 7,17
Ceea ce va mai rămâne din carnea jertfei până a treia zi să fie ars în foc.
3Mo 7,19
Carnea care a fost atinsă de ceva necurat să nu fie mâncată, ci să fie arsă în foc. Însă carnea curată poate fi mâncată de oricine este curat.
3Mo 7,25
Dacă cineva dintre voi va mânca grăsimea unui animal din care a fost adusă o jertfă mistuită de foc pentru DOMNUL, cel care o va mânca să fie nimicit din poporul său.
3Mo 7,30
Cu mâinile lui să aducă jertfele mistuite de foc. Să aducă grăsimea împreună cu pieptul, iar pieptul să fie legănat înaintea DOMNULUI ca o jertfă legănată.
3Mo 7,35
Aceasta este partea lui Aaron și partea fiilor săi din jertfele mistuite de foc pentru DOMNUL, din ziua în care El i‑a adus ca să slujească DOMNULUI ca preoți.
3Mo 8,17
Resturile taurului, adică pielea, carnea și balega, le‑a ars în foc în afara taberei, așa cum îi poruncise DOMNUL.
3Mo 8,21
După ce a spălat cu apă măruntaiele și picioarele, Moise a ars tot berbecul pe altar ca o ardere‑de‑tot de o aromă plăcută, o jertfă mistuită de foc pentru DOMNUL, așa cum îi poruncise El.
3Mo 8,28
Apoi Moise le‑a luat din mâinile lor și le‑a ars pe altar, deasupra arderii‑de‑tot, ca o jertfă în vederea învestirii în slujire de o aromă plăcută; aceasta este o jertfă mistuită de foc pentru DOMNUL.
3Mo 8,32
iar ce va mai rămâne din carne și din pâine să fie ars în foc.
3Mo 9,24
Un foc a ieșit dinaintea DOMNULUI și a mistuit arderea‑de‑tot și grăsimea de pe altar. Tot poporul a văzut lucrul acesta, a strigat de bucurie și s‑a aruncat cu fața la pământ.
3Mo 10,1Moartea lui Nadab și Abihu
Nadab și Abihu, fiii lui Aaron, și‑au luat fiecare fărașul pentru cărbuni, au pus foc în el și au pus tămâie pe foc. Astfel, ei au adus foc străin înaintea DOMNULUI, lucru pe care El nu li‑l poruncise.
3Mo 10,2
Atunci a ieșit un foc dinaintea DOMNULUI, i‑a mistuit și au murit înaintea DOMNULUI.
3Mo 10,12Părțile cuvenite preoților
Moise le‑a zis lui Aaron și fiilor care i‑au mai rămas acestuia, Elazar și Itamar: „Luați darul de mâncare rămas de la jertfele mistuite de foc pentru DOMNUL și mâncați‑l nedospit lângă altar, căci este preasfânt.
3Mo 10,13
Să‑l mâncați într‑un loc sfânt. El este dreptul cuvenit ție și dreptul cuvenit fiilor tăi din jertfele mistuite de foc pentru DOMNUL, căci așa mi s‑a poruncit.
3Mo 10,15
Spata adusă drept contribuție și pieptul jertfei legănate să fie aduse împreună cu grăsimea jertfelor mistuite de foc și să fie legănate înaintea DOMNULUI ca jertfă legănată; ele vor fi ale tale și ale fiilor tăi pentru totdeauna, așa cum a poruncit DOMNUL.“
3Mo 13,52
Să ardă haina, țesătura sau bătătura de lână ori de in sau orice altceva din piele, pentru că este o infecție permanentă; materialul să fie ars în foc.
3Mo 13,55
Preotul să se uite la materialul cu pata după ce acesta a fost spălat. Dacă pata nu și‑a schimbat culoarea, chiar dacă pata nu s‑a întins, materialul este necurat. Să‑l ardeți în foc, căci pata continuă să roadă, fie înăuntru, fie în afară.
3Mo 13,57
Dacă apare din nou pe haină sau pe țesătură sau pe bătătură sau pe vreun lucru din piele, înseamnă că se întinde. Să ardeți în foc lucrul pe care este pata.
3Mo 16,13
și să pună tămâia pe foc înaintea DOMNULUI, pentru ca norul de tămâie să acopere Capacul Ispășirii, care este deasupra Mărturiei* și astfel să nu moară.
3Mo 16,27
Taurul jertfei pentru păcat și țapul jertfei pentru păcat, al căror sânge a fost adus pentru a se face ispășire în Locul Sfânt, să fie scoși în afara taberei. Pielea, carnea și balega să le fie arse în foc.
3Mo 19,6
Să fie mâncată în ziua când o veți jertfi sau în ziua următoare; ce va mai rămâne până a treia zi să fie ars în foc.
3Mo 20,14
Dacă un bărbat va lua de soție atât pe fată, cât și pe mama ei, lucrul acesta este o desfrânare. Să fie arși în foc atât el, cât și ele, pentru ca desfrânarea aceasta să nu rămână în mijlocul vostru.
3Mo 21,6
Să fie sfinți pentru Dumnezeul lor și să nu batjocorească Numele Dumnezeului lor, căci ei aduc DOMNULUI jertfele mistuite de foc, pâinea Dumnezeului lor; de aceea să fie sfinți.
3Mo 21,9
Dacă fiica unui preot se pângărește prostituându‑se, ea își necinstește tatăl. Să fie arsă în foc.
3Mo 21,21
Niciun bărbat din sămânța preotului Aaron, care va avea vreun cusur, să nu se apropie ca să aducă DOMNULUI jertfe mistuite de foc. Are un cusur; prin urmare, să nu se apropie ca să aducă pâinea Dumnezeului său.
3Mo 22,22
Cele oarbe, lovite, mutilate, cele care au vreo scurgere, eczeme sau râie să nu le jertfiți DOMNULUI și să nu le puneți pe altar ca jertfe mistuite de foc pentru DOMNUL.
3Mo 22,27
„Când se naște un vițel, un miel sau un ied, aceștia trebuie să rămână șapte zile cu mama lor, după care, începând cu ziua a opta, pot fi primiți ca jertfă mistuită de foc pentru DOMNUL.
3Mo 23,8
Apoi, timp de șapte zile să aduceți DOMNULUI jertfe mistuite de foc, iar în ziua a șaptea să aveți o adunare sfântă; să nu faceți nicio muncă obișnuită.»“
3Mo 23,13
Să adăugați la el un dar de mâncare din două zecimi dintr‑o efă* de făină aleasă, amestecată cu untdelemn, ca jertfă mistuită de foc de o aromă plăcută DOMNULUI și o jertfă de băutură de un sfert de hin* de vin.
3Mo 23,18
Împreună cu pâinile să aduceți, ca ardere‑de‑tot pentru DOMNUL, șapte miei de un an, fără meteahnă, un taur din turmă și doi berbeci. La acestea să adăugați darul de mâncare și jertfele de băutură ca jertfă mistuită de foc de o aromă plăcută DOMNULUI.
3Mo 23,25
Să nu faceți nicio muncă obișnuită în timpul ei și să aduceți DOMNULUI jertfe mistuite de foc.»“
3Mo 23,27
„În a zecea zi a lunii a șaptea să fie Ziua Ispășirii. Atunci să aveți o adunare sfântă, să vă smeriți sufletele* și să aduceți DOMNULUI jertfe mistuite de foc.
3Mo 23,36
Timp de șapte zile să aduceți DOMNULUI jertfe mistuite de foc. În ziua a opta să aveți o adunare sfântă și să aduceți DOMNULUI jertfe mistuite de foc. Este o adunare solemnă*; să nu faceți nicio muncă obișnuită.
3Mo 23,37
Acestea sunt sărbătorile DOMNULUI, cu ocazia cărora veți vesti adunări sfinte, pentru a aduce DOMNULUI o jertfă mistuită de foc – o ardere‑de‑tot și un dar de mâncare, o jertfă și jertfe de băutură, fiecare la vremea hotărâtă
3Mo 24,7
Să pui tămâie curată pe fiecare șir, iar aceasta să fie lângă pâine o aducere-aminte, o jertfă mistuită de foc pentru DOMNUL.
3Mo 24,9
Ea să fie a lui Aaron și a fiilor săi, iar aceștia o vor mânca într‑un loc sfânt, căci ea este pentru Aaron o parte preasfântă din jertfele mistuite de foc pentru DOMNUL. Aceasta este o hotărâre veșnică.“
4Mo 3,4
Nadab și Abihu au murit înaintea DOMNULUI în pustia Sinai, atunci când au adus foc străin înaintea DOMNULUI. Ei n‑au avut copii. Elazar și Itamar au slujit ca preoți în prezența lui Aaron, tatăl lor.
4Mo 9,15Norul de deasupra Tabernaculului
În ziua când a fost înălțat Tabernaculul, norul a acoperit Tabernaculul, Cortul Mărturiei. De seara până dimineața era deasupra Tabernaculului, arătând ca un foc.
4Mo 9,16
Așa era tot timpul: ziua, norul acoperea Tabernaculul, iar noaptea arăta ca un foc.
4Mo 14,14
și‑l vor spune locuitorilor acestei țări. Ei au auzit că Tu, DOAMNE, ești în mijlocul acestui popor, că Tu, DOAMNE, ești văzut de ei față în față, că norul Tău stă deasupra lor și că mergi înaintea lor în timpul zilei într‑un stâlp de nor, iar noaptea într‑un stâlp de foc.
4Mo 15,3
și veți aduce DOMNULUI o jertfă mistuită de foc – fie o ardere‑de‑tot, fie o jertfă pentru împlinirea unui jurământ deosebit sau un dar de bunăvoie sau o jertfă cu ocazia sărbătorilor periodice – ca să faceți din cirezile sau turmele voastre o aromă plăcută DOMNULUI,
4Mo 15,10
și o jertfă de băutură din jumătate de hin de vin ca jertfă mistuită de foc de o aromă plăcută DOMNULUI.
4Mo 15,13
Așa să facă orice băștinaș care își va aduce jertfa mistuită de foc de o aromă plăcută DOMNULUI.
4Mo 15,14
Dacă vreun străin care locuiește cu voi sau care se naște printre voi de‑a lungul generațiilor voastre, va dori să aducă o jertfă mistuită de foc de o aromă plăcută DOMNULUI, el va trebui să facă așa cum faceți voi.
4Mo 15,25
Preotul să facă ispășire pentru toată comunitatea fiilor lui Israel și ei vor fi iertați, căci au păcătuit fără voie și și‑au adus atât ofranda, adică jertfa mistuită de foc pentru DOMNUL, cât și jertfa pentru păcat înaintea DOMNULUI, pentru păcatul pe care l‑au săvârșit fără voie.
4Mo 16,7
și mâine puneți în ele foc și tămâie înaintea DOMNULUI. Omul pe care DOMNUL îl alege va fi cel sfânt. Voi, leviții, ați mers prea departe!
4Mo 16,18
Și‑au luat fiecare fărașele pentru cărbuni, au pus foc și tămâie în ele și au stat la intrarea în Cortul Întâlnirii împreună cu Moise și Aaron.
4Mo 16,35
Și a ieșit un foc de la DOMNUL și i‑a mistuit pe cei două sute cincizeci de bărbați care au adus tămâie.
4Mo 16,37
„Spune‑i lui Elazar, fiul preotului Aaron, să ia din foc fărașele pentru cărbuni, pentru că sunt sfinte, și să împrăștie focul* la distanță.
4Mo 16,46
Moise i‑a zis lui Aaron: „Ia‑ți fărașul pentru cărbuni, pune în el foc de pe altar, pune tămâie în el și du‑te repede la popor ca să faci ispășire pentru el, pentru că a izbucnit mânia dinaintea DOMNULUI; urgia a început.“
4Mo 18,9
Iată ce va fi al tău din darurile preasfinte, care nu sunt mistuite de foc: orice ofrandă a lor, pe care ei Mi‑o aduc din fiecare dar de mâncare, din fiecare jertfă pentru păcat sau din fiecare jertfă pentru vină. Darurile acestea preasfinte să fie ale tale și ale fiilor tăi.
4Mo 18,17
Dar pe întâiul născut al vacii, al oii sau al caprei să nu‑l răscumperi; ei sunt sfinți. Să le stropești sângele pe altar și să le arzi grăsimea ca pe o jertfă mistuită de foc de o aromă plăcută DOMNULUI.
4Mo 21,28
Un foc a ieșit din Heșbon, o flacără din cetatea lui Sihon; ea a mistuit Arul Moabului și pe conducătorii înălțimilor Arnonului.
4Mo 26,61
Dar Nadab și Abihu au murit când au adus foc străin înaintea DOMNULUI.)
4Mo 28,2
„Poruncește‑le fiilor lui Israel și spune‑le: «Aveți grijă să‑Mi aduceți la vremea hotărâtă mâncarea – tot ce este folosit la jertfele mistuite de foc pentru Mine, de o aromă plăcută Mie.»