Noua Traducere Românească
(458 Treffer)
1Mo 2,18
Apoi DOMNUL Dumnezeu a zis: „Nu este bine ca Adam să fie singur. Îi voi face un ajutor potrivit.“
1Mo 4,7
Dacă faci ce este bine, oare nu vei fi primit?* Dar dacă nu faci ce este bine, păcatul pândește la ușă. Dorința lui este împotriva ta, dar tu să‑l stăpânești*.“
1Mo 11,3
Atunci fiecare i‑a zis semenului său: „Haideți să facem cărămizi și să le ardem bine.“ Ei foloseau cărămizi în loc de pietre și smoală în loc de mortar.
1Mo 12,13
Prin urmare, spune, te rog, că ești sora mea, ca să‑mi meargă bine din pricina ta și sufletul meu să trăiască datorită ție.“
1Mo 12,16
Faraon i‑a făcut bine lui Avram din pricina ei și i‑a dat oi, vite, măgari, robi, roabe, măgărițe și cămile.
1Mo 13,10
Lot și‑a ridicat ochii și a văzut că toată Câmpia Iordanului până la Țoar era bine udată în întregime, precum grădina DOMNULUI, precum țara Egiptului. Aceasta s‑a întâmplat înainte ca DOMNUL să fi distrus Sodoma și Gomora.
1Mo 15,13
Atunci El i‑a zis lui Avram: „Să știi bine că sămânța ta va fi străină într‑o țară care nu este a ei. Ei vor fi înrobiți și asupriți timp de patru sute de ani*.
1Mo 16,6
Avram i‑a răspuns lui Sarai: – Iată, roaba ta este în mâinile tale. Fă‑i ce este bine în ochii tăi! Sarai a asuprit‑o pe Agar, iar aceasta a fugit de la ea.
1Mo 19,8
Iată‑le pe cele două fiice ale mele care n‑au cunoscut bărbat. Lăsați‑mă, vă rog, să vi le aduc afară, și faceți‑le așa cum credeți că este bine.* Dar să nu le faceți nimic acestor bărbați, căci ei au venit să se adăpostească la umbra acoperișului meu.
1Mo 19,9
Însă ei au zis: – Dă‑te la o parte! Apoi au zis: – Omul acesta a venit aici ca străin, iar acum face pe judecătorul! Ei bine, ne vom purta cu tine mai rău decât cu ei. Ei l‑au împins cu putere pe Lot și s‑au apropiat să spargă ușa.
1Mo 24,50
Atunci Laban și Betuel i‑au răspuns, zicând: – Acest lucru vine de la DOMNUL. Nu‑ți putem spune nici rău, nici bine.
1Mo 26,29
potrivit căruia nu ne vei face niciun rău, așa cum nici noi nu ne‑am atins de tine, ci ți‑am făcut numai bine, lăsându‑te să pleci în pace. Acum tu ești binecuvântat de DOMNUL.
1Mo 29,19
Laban a zis: – Mai bine să ți‑o dau ție, decât s‑o dau altui bărbat. Rămâi la mine.
1Mo 30,15
Dar ea i‑a răspuns: – Nu‑ți ajunge că mi‑ai luat bărbatul? Vrei acum să iei și mandragorele fiului meu? Rahela a zis: – Bine, se poate culca cu tine la noapte pentru mandragorele fiului tău.
1Mo 30,26
Dă‑mi soțiile și copiii, pentru care ți‑am slujit, și voi pleca; căci știi bine slujba pe care am făcut‑o pentru tine.
1Mo 30,34
Laban a zis: – Bine. Fie precum ai spus.
1Mo 32,9
Apoi Iacov a zis: „DOAMNE, Dumnezeul tatălui meu, Avraam, și Dumnezeul tatălui meu, Isaac, Cel Care mi‑ai spus: «Întoarce‑te în țara ta, la rudele tale și‑ți voi face bine»,1Mo 32,12
Totuși, Tu ai zis: «Cu siguranță îți voi face bine și‑ți voi face sămânța* la fel de numeroasă precum nisipul mării, care nu poate fi numărat.»“
1Mo 37,14
Israel i‑a zis: – Du‑te, vezi dacă frații tăi și turma sunt bine și adu‑mi vești. Apoi l‑a trimis din valea Hebron. Când a ajuns la Șehem,
1Mo 40,14
Dar când îți va merge bine, te rog, adu‑ți aminte de mine și arată‑ți îndurarea față de mine. Amintește‑i lui Faraon de mine și scoate‑mă din această temniță,
1Mo 44,4
Ei au ieșit din cetate, dar nici nu s‑au depărtat bine că Iosif i‑a spus administratorului casei sale: „Ridică‑te, urmărește‑i pe acei oameni, iar când îi vei ajunge, întreabă‑i: «De ce ați răsplătit binele cu rău?
1Mo 48,10
Ochii lui Israel erau îngreunați de bătrânețe; nu mai putea să vadă bine. Iosif i‑a apropiat de Israel pe cei doi fii ai săi, iar acesta i‑a sărutat și i‑a îmbrățișat.
1Mo 50,20
Voi ați plănuit împotriva mea ce este rău, dar Dumnezeu a plănuit aceasta spre bine, ca să țină în viață un popor numeros, așa cum face astăzi.
2Mo 1,20
Dumnezeu le‑a făcut bine moașelor, iar poporul s‑a înmulțit și a ajuns foarte puternic.
2Mo 4,14
Atunci mânia DOMNULUI s‑a aprins împotriva lui Moise și El a zis: – Nu este levitul* Aaron fratele tău? Știu că el vorbește bine. Iată că vine să te întâlnească, iar când te va vedea, se va bucura în inima lui.
2Mo 8,26
Dar Moise a răspuns: – Nu este bine să facem astfel, căci pentru egipteni este o urâciune să aducem jertfe DOMNULUI, Dumnezeul nostru. Dacă aducem înaintea ochilor egiptenilor jertfe care pentru ei sunt o urâciune, nu ne vor omorî ei cu pietre?
2Mo 14,12
Nu tocmai aceasta îți spuneam noi în Egipt, când ziceam: „Lasă‑ne să slujim egiptenilor, căci este mai bine pentru noi să slujim egiptenilor decât să murim în pustie“?
2Mo 18,17
Socrul lui Moise i‑a zis: – Ceea ce faci tu nu este bine.
3Mo 5,4
Sau dacă cineva va jura, vorbind pripit cu buzele lui că va face bine sau rău cu privire la orice lucru despre care omul poate vorbi pripit într‑un jurământ, și lucrul acesta a fost ascuns de el, iar apoi își va da seama și se face astfel vinovat de una din aceste fapte,
3Mo 6,21
Să fie făcută cu untdelemn pe un grătar; s‑o aduci frământată bine. Apoi s‑o aduci coaptă și tăiată în bucăți, ca dar de mâncare de o aromă plăcută DOMNULUI.
3Mo 7,12
dacă o va aduce drept mulțumire, să aducă alături de jertfa de mulțumire niște turte nedospite, amestecate cu untdelemn, plăcinte nedospite, stropite cu untdelemn, și turte din făină aleasă, bine frământată, amestecate cu untdelemn.
3Mo 10,19
Aaron i‑a zis lui Moise: „Iată, ei au adus astăzi jertfa pentru păcatul lor, precum și arderea‑de‑tot înaintea DOMNULUI și totuși aceste lucruri au venit peste mine. Dacă aș fi mâncat azi jertfa pentru păcat, ar fi fost oare bine în ochii DOMNULUI?“
4Mo 10,29
Moise i‑a zis lui Hobab, fiul midianitului Reuel, socrul lui Moise: – Pornim către locul despre care DOMNUL a zis: „Vi‑l voi da vouă!“ Vino cu noi și‑ți vom face bine, căci DOMNUL i‑a promis binele lui Israel.
4Mo 10,32
Dacă vei merge cu noi, te vom face părtaș la orice bine pe care ni‑l va face DOMNUL.
4Mo 11,15
Dacă așa Te porți cu mine, Te rog, mai bine omoară‑mă! Omoară‑mă, dacă am găsit bunăvoință înaintea Ta, și nu mă mai lăsa să‑mi văd nenorocirea!
4Mo 11,18
Să spui poporului: „Sfințiți‑vă pentru ziua de mâine. Veți mânca și carne, pentru că v‑ați plâns în auzul DOMNULUI, zicând: «Cine ne va da carne să mâncăm? Ne era mai bine în Egipt.» De aceea DOMNUL vă va da carne și veți mânca.
4Mo 14,3
De ce ne aduce DOMNUL în țara aceasta? Ca să cădem loviți de sabie? Soțiile noastre și copilașii noștri vor ajunge pradă. N‑ar fi mai bine să ne întoarcem în Egipt?
4Mo 20,3
Poporul s‑a certat cu Moise și a zis: – Mai bine am fi murit când au murit frații noștri înaintea DOMNULUI!
4Mo 24,13
„Chiar dacă Balak mi‑ar da palatul lui plin cu argint și aur, eu tot n‑aș putea să fac nimic de la mine însumi, fie bine, fie rău, dincolo de porunca DOMNULUI, ci voi spune doar ce‑mi va zice DOMNUL“?
5Mo 2,4
Poruncește poporului, zicând: ‘Acum veți traversa teritoriul fraților voștri, urmașii lui Esau, care locuiesc în Seir. Ei se vor teme de voi, dar voi să vă păziți bine.
5Mo 4,15Idolatria este interzisă
În ziua când DOMNUL, Dumnezeul vostru, v‑a vorbit la Horeb, din mijlocul focului, n‑ați văzut nicio înfățișare. De aceea, vegheați bine asupra sufletelor voastre,
5Mo 4,40
Păzește deci hotărârile și judecățile Lui, pe care ți le dau astăzi, ca să‑ți meargă bine atât ție, cât și urmașilor tăi, și astfel să trăiești multe zile în țara pe care DOMNUL, Dumnezeul tău, ți‑o dă pentru totdeauna.“
5Mo 5,16
Cinstește‑i pe tatăl tău și pe mama ta, așa cum ți‑a poruncit DOMNUL, Dumnezeul tău, pentru ca să ți se lungească zilele și să‑ți meargă bine în țara pe care ți‑o dă DOMNUL, Dumnezeul tău!
5Mo 5,28
DOMNUL a auzit cuvintele pe care mi le‑ați spus.* Atunci DOMNUL mi‑a zis: «Am auzit cuvintele pe care ți le‑a spus poporul acesta. Tot ce au vorbit este bine.
5Mo 5,29
O, dacă inimile lor ar fi gata să se teamă de Mine și să păzească toate poruncile Mele în toate zilele, ca să le fie bine pe vecie, lor și fiilor lor!
5Mo 6,3
Ascultă, Israel, și veghează să le împlinești, ca să‑ți meargă bine și să vă înmulțiți mult, așa cum ți‑a promis DOMNUL, Dumnezeul părinților tăi, în țara în care curge lapte și miere.
5Mo 6,18
Să faci ce este drept și bine în ochii DOMNULUI, ca să‑ți meargă bine și să intri în stăpânirea acelei țări bune pe care El a promis‑o, prin jurământ, părinților tăi
5Mo 6,24
DOMNUL ne‑a poruncit să împlinim toate aceste hotărâri și să ne temem de DOMNUL, Dumnezeul nostru, ca să ne fie bine în toate zilele și să ne țină în viață, așa cum se vede în ziua aceasta.
5Mo 7,18
Să nu te temi de ele. Adu‑ți aminte bine ceea ce DOMNUL, Dumnezeul tău, i‑a făcut lui Faraon și întregului Egipt,
5Mo 8,16
El ți‑a dat să mănânci în pustie mana pe care n‑au cunoscut‑o părinții tăi, ca să te smerească și să te pună la încercare, iar la urmă să‑ți facă bine.
5Mo 9,21
Am luat vițelul, păcatul pe care‑l făcuserăți, și l‑am ars în foc. L‑am sfărâmat, măcinându‑l bine până s‑a făcut praf, și am aruncat praful în pârâul care curgea din munte.
5Mo 12,28
Să păzești și să asculți toate aceste cuvinte pe care ți le poruncesc, ca să‑ți fie bine pentru totdeauna, atât ție, cât și copiilor tăi după tine, înfăptuind ceea ce este bine și drept în ochii DOMNULUI, Dumnezeul tău.
5Mo 15,16
Dar dacă el îți va zice: «Nu doresc să plec de la tine», pentru că te iubește pe tine și familia ta și pentru că o duce bine la tine,
5Mo 17,4
dacă ai fost înștiințat și ai auzit de lucrul acesta, să cercetezi bine. Iar dacă este adevărat și se confirmă zvonul că a fost săvârșită această urâciune în Israel,
5Mo 18,17
Atunci DOMNUL mi‑a zis: «Ceea ce au spus ei este bine.5Mo 19,13
Ochiului tău să nu‑i fie milă de el, ci să ștergi astfel vina pentru sângele celui nevinovat din Israel, ca să‑ți meargă bine.
5Mo 19,18
Judecătorii să cerceteze bine, iar dacă martorul este un martor mincinos și a depus o mărturie falsă împotriva fratelui său,
5Mo 22,7
Ci să dai drumul mamei și să nu iei decât puii, ca să‑ți fie bine și să ai viață lungă.
5Mo 24,8
Vegheați cu privire la plaga infecțioasă, păzindu‑vă bine și făcând tot ce v‑au învățat preoții, leviții! Aveți grijă să faceți ce le‑am poruncit.
5Mo 27,8
Să scrii toate cuvintele acestei Legi pe pietrele acestea, gravându‑le clar și bine!“
5Mo 28,63
Așa cum DOMNUL S‑a bucurat să‑ți facă bine și să te înmulțească, tot așa DOMNUL Se va bucura să te ruineze și să te nimicească. Și vei fi smuls din țara în care vei intra ca s‑o stăpânești.
5Mo 30,5
El te va aduce în țara pe care o stăpâneau părinții tăi și o vei lua în stăpânire. El îți va face bine și te va înmulți mai mult decât pe părinții tăi.
Jos 7,7
Iosua a zis: – Ah, Stăpâne DOAMNE, de ce a trebuit să‑l faci pe poporul acesta să traverseze Iordanul? Ca să ne dai în mâinile amoriților și să fim distruși? N‑ar fi fost mai bine să fi rămas pe malul celălalt al Iordanului?
Jos 9,25
Și acum, iată‑ne în mâinile tale. Fă‑ne potrivit cu ceea ce consideri că este bine și drept să faci.*
Jos 24,20
Căci dacă Îl veți părăsi pe DOMNUL și veți sluji dumnezeilor străini, El Se va întoarce împotriva voastră, vă va face rău și vă va mistui, după ce v‑a făcut bine.
Ri 3,29
Au ucis atunci în jur de zece mii de moabiți, toți bărbați robuști și bine antrenați. Niciun om nu a scăpat.
Ri 8,7
Ghedeon le‑a zis: – Ei bine, după ce DOMNUL îi va da pe Zebah și pe Țalmuna în mâinile mele, vă voi treiera carnea cu spinii pustiei și cu mărăcini.
Ri 9,2
„Spuneți, vă rog, în auzul tuturor locuitorilor Șehemului: «Ce este mai bine pentru voi: să stăpânească peste voi șaptezeci de bărbați, toți fii ai lui Ierub-Baal, sau să stăpânească peste voi un singur bărbat? Aduceți‑vă aminte că sunt os din oasele voastre și carne din carnea voastră!»“
Ri 9,16
Oare cu credincioșie și integritate ați lucrat voi când l‑ați făcut pe Abimelek rege? V‑ați purtat voi bine cu Ierub-Baal și familia lui? Și oare i‑ați făcut voi după cum merita?
Ri 9,28
Gaal, fiul lui Ebed, zicea: „Cine este Abimelek și cine este Șehem ca să‑i slujim? Nu este el fiul lui Ierub-Baal și nu este Zebul reprezentantul lui? Este mai bine să slujiți oamenilor lui Hamor, tatăl lui Șehem. De ce să‑i slujim lui Abimelek?
Ri 10,15
Fiii lui Israel I‑au zis DOMNULUI: – Am păcătuit! Fă‑ne tot ceea ce consideri că este bine*, numai eliberează‑ne astăzi, Te rugăm!
Ri 17,13
Mica a zis: „Acum știu că DOMNUL îmi va face bine, fiindcă am ca preot un levit!“
Ri 18,19
Ei i‑au răspuns: – Taci, pune‑ți mâna la gură și vino cu noi, pentru că dorim să ne fii părinte și preot! E mai bine să fii preot în casa unui singur om sau să fii preotul unei seminții și al unui clan din Israel?
Ri 19,24
Iată, am o fiică fecioară, iar el are o țiitoare. Vi le voi aduce afară pe ele. Înjosiți‑le și faceți‑le ce credeți că este bine*, dar nu săvârșiți un lucru atât de spurcat cu acest om!
Ri 19,26
La ivirea zorilor, femeia a venit și a căzut la ușa casei bătrânului, unde se afla și stăpânul ei, rămânând acolo până când s‑a luminat bine de ziuă.
Rut 2,22
Naomi i‑a răspuns nurorii sale Rut: – Este bine, fiica mea, să lucrezi cu slujnicele lui și să nu dea alții peste tine pe un alt ogor.
Rut 3,1Strategia lui Naomi
După o vreme Naomi, soacra ei, i‑a zis: – Fiica mea, aș vrea să‑ți găsesc un loc de odihnă, unde să‑ți fie bine.
Rut 3,13
Rămâi în noaptea aceasta aici, iar dimineața, dacă el va dori să te răscumpere, bine, să te răscumpere! Dar dacă nu va dori să te răscumpere, viu este DOMNUL că te voi răscumpăra eu! Deci culcă‑te aici până dimineață.
Rut 3,15
Apoi Boaz a zis: – Adu mantaua de pe tine și ține‑o bine. Ea a ținut‑o, iar Boaz i‑a măsurat șase măsuri de orz și le‑a pus în ea. Apoi el s‑a dus în cetate.
1Sam 1,23
Elkana, soțul ei, i‑a zis: – Fă ce consideri că este bine!* Rămâi până îl vei înțărca. Fie numai ca DOMNUL să‑Și împlinească cuvântul! Femeia a rămas și a alăptat copilul până l‑a înțărcat.
1Sam 2,24
Nu, fiii mei! Nu este bine ceea ce aud zicându‑se despre voi în poporul DOMNULUI.
1Sam 3,18
Samuel i‑a istorisit tot și n‑a ascuns nimic de el. Atunci Eli a zis: – Acesta este DOMNUL. El să facă ceea ce este bine în ochii Lui!
1Sam 9,10
Saul i‑a răspuns slujitorului său: – Bine ai spus! Hai să mergem! Astfel au intrat în cetatea în care se afla omul lui Dumnezeu.
1Sam 11,10
Bărbații din Iabeș au zis: „Mâine vom ieși la voi și ne veți face tot ceea ce credeți că este bine.*“
1Sam 14,30
Cât de bine ar fi fost dacă poporul ar fi mâncat astăzi din prada pe care a luat‑o de la dușmanii lui! N‑ar fi fost înfrângerea filistenilor mai mare?
1Sam 14,36
Apoi a zis: – Haideți să coborâm după filisteni în timpul nopții, să‑i prădăm până în zori și să nu lăsăm viu pe niciunul dintre ei. Ei au răspuns: – Fă tot ceea ce consideri că este bine.* Dar preotul a zis: – Să ne apropiem aici de Dumnezeu.
1Sam 14,40
Saul a zis întregului Israel: – Voi veți sta într‑o parte, iar eu împreună cu fiul meu Ionatan vom sta în partea cealaltă. Poporul i‑a răspuns lui Saul: – Fă ceea ce consideri că este bine.
1Sam 16,16
Să poruncească stăpânul nostru slujitorilor tăi, care stau înaintea ta, să caute un om care știe să cânte la liră. Atunci când duhul cel rău de la Dumnezeu va veni peste tine, el va cânta cu mâna lui și te vei simți mai bine.
1Sam 16,17
Saul le‑a zis slujitorilor săi: – Găsiți‑mi un om care știe să cânte bine și aduceți‑l la mine.
1Sam 16,23
Ori de câte ori venea duhul de la Dumnezeu asupra lui Saul, David lua lira și cânta. Atunci Saul avea parte de alinare, se simțea mai bine, iar duhul cel rău pleca de la el.
1Sam 19,4
Ionatan l‑a vorbit de bine pe David tatălui său Saul, zicându‑i: – Să nu păcătuiască regele împotriva robului său David, pentru că el n‑a păcătuit împotriva ta, ci dimpotrivă, faptele sale ți‑au slujit foarte bine.
1Sam 20,3
Dar David a jurat din nou și a zis: – Tatăl tău știe foarte bine că am găsit bunăvoință înaintea ta* și trebuie să‑și fi zis: „Să nu știe Ionatan lucrul acesta, căci s‑ar întrista.“ Cu adevărat, viu este DOMNUL și viu este sufletul tău că între mine și moarte nu este decât un pas.
1Sam 20,7
Dacă va zice: „Bine!“, atunci va fi pace pentru robul tău. Însă dacă se va aprinde de mânie atunci să știi că a hotărât să‑mi facă rău.
1Sam 21,14
Atunci Achiș le‑a zis slujitorilor săi: – Iată, vedeți bine că omul este nebun. Pentru ce mi l‑ați adus?
1Sam 24,4
Oamenii lui David i‑au zis: – Iată ziua despre care ți‑a spus DOMNUL: „Iată, îl dau pe dușmanul tău în mâinile tale, iar tu să‑i faci ce consideri că este bine.*“ David s‑a ridicat și a tăiat pe furiș colțul mantiei lui Saul.
1Sam 24,17
zicându‑i lui David: – Tu ești mai drept decât mine, pentru că tu m‑ai tratat bine, chiar dacă eu te‑am tratat rău.
1Sam 24,19
Dacă un om își întâlnește dușmanul, oare îi dă drumul cu bine? DOMNUL să‑ți răsplătească astăzi cu bine ceea ce ai făcut pentru mine!
1Sam 25,21
David zisese: „Degeaba am păzit în pustie tot ceea ce avea acest om, astfel încât nu i s‑a pierdut nimic. El mi‑a întors rău pentru bine.1Sam 25,30
Când DOMNUL îi va face stăpânului meu tot ceea ce a spus de bine cu privire la el și îl va pune conducător peste Israel,
1Sam 25,31
să nu fie vărsarea de sânge și răzbunarea o remușcare sau o poticnire a inimii pentru stăpânul meu. Când DOMNUL îi va face bine stăpânului meu, atunci să‑ți aduci aminte de slujitoarea ta.