1 Peter 5 | Noua traducere în limba românã

1 Peter 5 | Noua traducere în limba românã

Bătrâni şi tineri

1 Aşadar, eu, ca un bătrân*, martor al suferinţelor lui Cristos şi părtaş al slavei care urmează să fie descoperită, îi îndemn pe cei bătrâni dintre voi: 2 păstoriţi turma lui Dumnezeu care este printre voi, supraveghind-o nu din obligaţie, ci de bunăvoie, aşa cum vrea Dumnezeu, nu fiind lacomi de câştig, ci dornici să slujiţi, 3 nu ca unii care stăpâniţi peste cei ce v-au fost încredinţaţi, ci fiind exemple pentru turmă. 4 Iar, când Se va arăta Marele Păstor, veţi primi o cunună glorioasă care nu se veştejeşte. 5 La fel şi voi, tinerilor, fiţi supuşi celor bătrâni! Şi toţi îmbrăcaţi-vă cu smerenie unii faţă de alţii, pentru că „Dumnezeu este împotriva celor mândri, dar celor smeriţi El le dă har.“* 6 Smeriţi-vă deci sub mâna tare a lui Dumnezeu, pentru, ca la timpul potrivit, El să vă înalţe! 7 Aruncaţi toată îngrijorarea voastră asupra Lui, fiindcă Lui Îi pasă de voi! 8 Fiţi treji! Vegheaţi! Duşmanul vostru, diavolul*, dă târcoale ca un leu care rage, căutând pe cineva să înghită. 9 Împotriviţi-vă lui fermi în credinţă, ştiind că fraţii voştri din toată lumea trec prin aceleaşi suferinţe! 10 După ce veţi fi suferit pentru puţin timp, Dumnezeul oricărui har, Care v-a chemat la slava Lui veşnică, în Cristos, vă va echipa El Însuşi, vă va întări şi vă va da putere, vă va face de neclintit. 11 A Lui să fie puterea, în veci! Amin. 12 V-am scris pe scurt aceste lucruri, prin Silvan, pe care-l consider un frate credincios, pentru a vă încuraja şi pentru a depune mărturie că acesta* este adevăratul har al lui Dumnezeu. Rămâneţi în el! 13 Cea din Babilon,* aleasă împreună cu voi, vă salută şi, de asemenea, şi Marcu, fiul meu. 14 Salutaţi-vă unii pe alţii cu un sărut al dragostei. Pace vouă, tuturor celor care sunteţi în Cristos.