1* Cum a acoperit‑o Stăpânul, cu norul mâniei Lui,* pe fiica Sionului! A aruncat măreția lui Israel din cer pe pământ. În ziua mâniei Lui nu Și‑a adus aminte de scăunașul* picioarelor Sale.2Stăpânul a spulberat fără milă toate locuințele lui Iacov. În furia Lui, a dărâmat fortărețele fiicei lui Iuda; a aruncat la pământ, în ocară, regatul și pe conducătorii lui.3În mânia Lui aprigă, a retezat fiecare corn* al lui Israel. La apropierea dușmanului, Și‑a retras dreapta de la el. El a ars în Iacov, ca o văpaie ce mistuie totul în jurul ei.4Asemenea unui dușman, Și‑a încordat arcul și Și‑a ridicat dreapta. Asemenea unui vrăjmaș, a distrus tot ce era plăcut privirilor. Și‑a revărsat mânia ca un foc peste cortul* fiicei Sionului.5Stăpânul a ajuns asemenea unui dușman. L‑a spulberat pe Israel; i‑a spulberat toate palatele, i‑a distrus fortărețele și a înmulțit în mijlocul fiicei lui Iuda bocetul și vaietul.6Și‑a devastat coliba* ca pe o grădină; a distrus locul Lui de întâlnire. DOMNUL a făcut să fie uitate în Sion sărbătorile și Sabatele. În indignarea Lui aprigă, i‑a îndepărtat pe rege și pe preot.7Stăpânul Și‑a respins Altarul; Și‑a abandonat Sfântul Lăcaș. A dat în mâna dușmanului zidurile palatelor lui. Ei au strigat în Casa DOMNULUI ca într‑o zi de sărbătoare.8DOMNUL a hotărât să distrugă zidul fiicei Sionului. El a întins o linie de măsurat și nu Și‑a retras mâna de la distrugere. El a făcut întăritura și zidul să bocească; ele suferă împreună.9Porțile ei au fost îngropate în pământ, iar zăvoarele i‑au fost rupte și distruse. Regele și conducătorii ei sunt exilați printre neamuri, Legea nu mai este, iar profeții ei nu mai primesc nicio vedenie de la DOMNUL.10Bătrânii fiicei Sionului stau pe pământ tăcuți; și‑au presărat țărână deasupra capului și s‑au îmbrăcat cu saci. Fecioarele Ierusalimului și‑au plecat capul în pământ.11Ochii mei s‑au sfârșit de atâta plâns, iar măruntaiele‑mi fierb. Ficatul mi se varsă pe pământ, din cauza zdrobirii fiicei poporului meu. Copiii și cei alăptați sunt leșinați pe străzile cetății.12Ei zic către mamele lor: „Unde este pâinea și vinul?“ și cad leșinați, asemenea răniților, pe străzile cetății, dându‑și ultima suflare la pieptul mamelor lor.13Ce să mărturisesc despre tine? Cu ce să te asemăn, fiică a Ierusalimului? Cu ce să te compar și cum să te alin, fiică fecioară a Sionului? Căci rana ta este mare, este asemenea mării! Cine te va vindeca?14Profeții tăi au avut pentru tine viziuni false și amăgitoare. Nu ți‑au scos la iveală nelegiuirea, ca să te scape astfel de captivitate. Ei ți‑au spus rostiri false și înșelătoare.15Toți trecătorii bat din palme înaintea ta. Ei fluieră și dau din cap în fața fiicei Ierusalimului, zicând: „Aceasta este cetatea care era numită întruchiparea perfectă a frumuseții și bucuria întregului pământ?!“16Toți dușmanii tăi își deschid larg gura împotriva ta. Fluieră, scrâșnesc din dinți și spun: „Am înghițit‑o! Da, aceasta este ziua pe care am așteptat‑o! Am ajuns s‑o vedem!“17DOMNUL a înfăptuit ceea ce plănuise; Și‑a împlinit cuvântul pe care îl poruncise încă din zilele din vechime. Te‑a distrus fără milă, a făcut din tine bucuria dușmanilor tăi și a înălțat cornul vrăjmașilor tăi.18Inima lor strigă către Stăpânul. O, zid al fiicei Sionului! Lasă* lacrimile să curgă ca un șuvoi* ziua și noaptea! Nu‑ți oferi niciun răgaz! Ochii tăi, fiică, să nu aibă odihnă!19Ridică‑te! Plângi în noapte, la începutul străjilor!* Varsă‑ți inima, asemenea apei, înaintea Stăpânului! Ridică‑ți mâinile spre El pentru viața copiilor tăi, care sunt leșinați de foame la capătul fiecărei străzi.20Privește, DOAMNE, și ia aminte! Cui i‑ai mai făcut Tu așa ceva? Să‑și mănânce femeile rodul lor, copiii pe care i‑au dezmierdat?! Să fie uciși preoții și profeții în Sfântul Lăcaș al Stăpânului?!21Tânărul și bătrânul zac întinși pe pământ, pe străzi. Fecioarele și tinerii mei au căzut loviți de sabie. I‑ai ucis în ziua mâniei Tale și i‑ai înjunghiat fără milă.22Ai chemat teroarea peste mine, din toate părțile, ca la o zi de sărbătoare! În ziua mâniei DOMNULUI nimeni n‑a scăpat, nici n‑a supraviețuit! Pe cei îngrijiți și crescuți de mine i‑a mistuit dușmanul meu.
Lutherbibel 2017
Klage über die Verwüstung Judas und Jerusalems
1Ach, wie hat der Herr die Tochter Zion mit seinem Zorn überschüttet! Er hat die Herrlichkeit Israels vom Himmel auf die Erde geworfen; er hat nicht gedacht an seinen Fußschemel am Tage seines Zorns.2Der Herr hat alle Wohnungen Jakobs ohne Erbarmen vertilgt, er hat die Burgen der Tochter Juda abgebrochen in seinem Grimm, er hat zu Boden gestreckt und entweiht ihr Königreich und ihre Fürsten.3Er hat alle Macht Israels in seinem grimmigen Zorn zerbrochen, er hat seine rechte Hand zurückgezogen, als der Feind kam, und hat in Jakob gewütet wie ein flammendes Feuer, das alles ringsum verzehrt.4Er hat seinen Bogen gespannt wie ein Feind; seine rechte Hand hat er geführt wie ein Widersacher und hat alles getötet, was lieblich anzusehen war; im Zelt der Tochter Zion hat er seinen Grimm wie Feuer ausgeschüttet.5Der Herr ist wie ein Feind geworden, er hat Israel vertilgt. Er hat zerstört alle Paläste und hat die Burgen vernichtet; er hat der Tochter Juda viel Jammer und Leid gebracht.6Er hat sein eigenes Zelt zerwühlt wie einen Garten und seine Wohnung vernichtet. Der HERR hat in Zion Feiertag und Sabbat vergessen lassen, und in seinem grimmigen Zorn ließ er König und Priester schänden.7Der Herr hat seinen Altar verworfen und sein Heiligtum entweiht. Er hat die Mauern ihrer Paläste in des Feindes Hände gegeben, dass sie im Hause des HERRN Geschrei erhoben haben wie an einem Feiertag.8Der HERR gedachte zu vernichten die Mauer der Tochter Zion; er hat die Messschnur über die Mauern gezogen und seine Hand nicht abgewendet, bis er sie vertilgte. Er ließ Mauer und Wall trauern und miteinander fallen.9Ihre Tore sind tief in die Erde gesunken; er hat ihre Riegel zerbrochen und zunichtegemacht. Ihr König und ihre Fürsten sind unter den Völkern, wo sie das Gesetz nicht üben können, und ihre Propheten haben keine Gesichte vom HERRN.10Die Ältesten der Tochter Zion sitzen auf der Erde und sind still, sie werfen Staub auf ihre Häupter und haben den Sack angezogen. Die Jungfrauen von Jerusalem senken ihre Köpfe zur Erde.11Ich habe mir fast die Augen ausgeweint, mein Leib tut mir weh, mein Herz ist auf die Erde ausgeschüttet über dem Jammer der Tochter meines Volks, weil die Säuglinge und Unmündigen auf den Gassen in der Stadt verschmachten.12Zu ihren Müttern sprechen sie: Wo ist Brot und Wein?, da sie auf den Gassen in der Stadt verschmachten wie die tödlich Verwundeten und in den Armen ihrer Mütter den Geist aufgeben.13Ach, du Tochter Jerusalem, wem soll ich dich vergleichen und wie soll ich dir zureden? Du Jungfrau, Tochter Zion, wem soll ich dich vergleichen, damit ich dich tröste? Denn dein Schaden ist groß wie das Meer. Wer kann dich heilen?14Deine Propheten haben dir trügerische und törichte Gesichte verkündet und dir deine Schuld nicht offenbart, wodurch sie dein Geschick abgewandt hätten, sondern sie haben dich Worte hören lassen, die Trug waren und dich verführten.15Alle, die vorübergehen, klatschen in die Hände, pfeifen und schütteln den Kopf über die Tochter Jerusalem: Ist das die Stadt, von der man sagte, sie sei die allerschönste, an der sich alles Land freut?16Alle deine Feinde reißen ihr Maul auf über dich, pfeifen und knirschen mit den Zähnen und sprechen: »Ha! Wir haben sie vertilgt! Das ist der Tag, den wir begehrt haben; wir haben’s erlangt, wir haben’s erlebt.«17Der HERR hat getan, was er vorhatte; er hat sein Wort erfüllt, das er längst zuvor geboten hat. Er hat ohne Erbarmen zerstört, er hat den Feind über dich frohlocken lassen und hat die Macht deiner Widersacher erhöht.18Ihr Herz schrie zum Herrn: »Ach, du Mauer der Tochter Zion!« Lass Tag und Nacht Tränen herabfließen wie einen Bach; höre nicht auf, und dein Augapfel lasse nicht ab!19Steh des Nachts auf und schreie zu Beginn jeder Nachtwache, schütte dein Herz aus vor dem Herrn wie Wasser. Hebe deine Hände zu ihm auf um des Lebens deiner jungen Kinder willen, die vor Hunger verschmachten an allen Straßenecken!20HERR, schaue und sieh doch, wen du so verderbt hast! Sollen denn die Frauen ihres Leibes Frucht essen, die Kindlein, die man auf Händen trägt? Sollen denn Propheten und Priester in dem Heiligtum des Herrn erschlagen werden?21Es lagen in den Gassen auf der Erde Knaben und Alte; meine Jungfrauen und Jünglinge sind durchs Schwert gefallen. Du hast getötet am Tage deines Zorns, du hast ohne Erbarmen geschlachtet.22Du hast von allen Seiten her meine Feinde gerufen wie zu einem Feiertag, sodass niemand am Tage des Zorns des HERRN entronnen und übrig geblieben ist. Die ich auf den Händen getragen und großgezogen habe, die hat der Feind umgebracht.
Diese Website verwendet Cookies, um Ihnen die bestmögliche Nutzererfahrung bieten zu können.