Markus 7 | Noua Traducere Românească

Isus și tradiția bătrânilor

1 Fariseii și unii dintre cărturarii care veniseră de la Ierusalim s‑au adunat la El 2 și i‑au văzut pe câțiva dintre ucenicii Lui că mănâncă pâine cu mâinile întinate, adică nespălate. 3 (Căci fariseii și toți iudeii nu mănâncă dacă nu‑și spală cu atenție mâinile,* ținând astfel tradiția bătrânilor*. 4 Iar când se întorc de la piață, nu mănâncă dacă nu s‑au spălat*. Și mai sunt multe alte lucruri pe care le‑au primit ei să le țină, cum ar fi: spălarea paharelor, a urcioarelor, a vaselor de bronz și a paturilor.) 5 Atunci fariseii și cărturarii L‑au întrebat pe Isus: – De ce ucenicii Tăi nu umblă potrivit cu tradiția bătrânilor, ci mănâncă cu mâinile întinate? 6 El le‑a răspuns: – Ipocriților! Bine a profețit Isaia despre voi, așa cum este scris: „Poporul acesta Mă cinstește cu buzele, dar inima lui este departe de Mine! 7 Degeaba însă Mi se închină ei, dând* ca învățături niște porunci de‑ale oamenilor!“* 8 Voi, lăsând porunca lui Dumnezeu, țineți strâns tradiția oamenilor: spălarea urcioarelor și a cănilor și multe alte lucruri de felul acesta pe care le faceți. 9 Apoi le‑a zis: – Și ați respins frumos porunca lui Dumnezeu ca să păstrați* tradiția voastră! 10 Căci Moise a zis: „Cinstește‑i pe tatăl tău și pe mama ta*“ și „Cel ce își vorbește de rău tatăl sau mama să fie pedepsit cu moartea.“* 11 Însă voi ziceți: „Dacă un om spune tatălui său sau mamei sale: «Orice ajutor ai putea primi de la mine este korban*, – adică este deja închinat ca dar lui Dumnezeu»“ –, 12 pe acela nu‑l mai lăsați să facă nimic pentru tatăl sau mama lui!* 13 Și desființați astfel Cuvântul lui Dumnezeu prin tradiția* voastră pe care o răspândiți. Și faceți multe alte lucruri de felul acesta.

Lucrurile care îl întinează pe om

14 Isus a chemat din nou mulțimea și a zis: „Ascultați‑Mă cu toții și înțelegeți! 15 Nu există nimic din afara omului, care, intrând în el, să‑l poată întina, ci lucrurile care ies din om, acelea îl întinează!“ 16 Dacă are cineva urechi de auzit, să audă! 17 După ce a lăsat mulțimea și a intrat în casă, ucenicii Lui L‑au întrebat despre pildă. 18 El le‑a zis: „Și voi sunteți tot fără pricepere? Nu înțelegeți că orice intră în om din afară nu‑l poate întina, 19 fiindcă nu intră în inima lui, ci în stomac, iar apoi iese în latrină, el dând afară astfel toată mâncarea?“* 20 Apoi a zis: „Ceea ce iese din om, aceea îl întinează pe om. 21 Căci dinăuntru, din inima omului, ies gândurile rele, curviile*, furturile, crimele, 22 adulterele, lăcomiile, răutățile, viclenia, depravarea, ochiul rău*, blasfemia, mândria și nesăbuința. 23 Toate aceste rele ies dinăuntru și îl întinează pe om.“

Credința femeii siro-feniciene

24 Isus a plecat de acolo și S‑a dus în hotarele Tyrului și ale Sidonului. Dorind să nu știe nimeni că Se află acolo, a intrat într‑o casă, dar n‑a putut rămâne neobservat, 25 ci imediat, o femeie care auzise despre El și a cărei fetiță avea un duh necurat, a venit la El și I‑a căzut la picioare. 26 Femeia era o grecoaică, originară din Siro-Fenicia*. Ea L‑a rugat să alunge demonul din fiica ei, 27 dar Isus i‑a zis: – Lasă să se sature mai întâi copiii, căci nu este bine să iei pâinea copiilor și s‑o arunci la căței. 28 Însă ea a răspuns și i‑a zis: – Da, Doamne, dar și cățeii de sub masă mănâncă din firimiturile copiilor. 29 Atunci El i‑a zis: – Pentru răspunsul acesta, du‑te. Demonul a ieșit din fiica ta. 30 Ea a plecat acasă și a găsit copilul culcat pe pat, iar demonul ieșise.

Isus vindecă un surdo‑mut

31 Atunci Isus a ieșit iarăși din hotarele Tyrului și S‑a dus, prin Sidon, la Marea Galileei, în mijlocul hotarelor Decapolisului*. 32 Au adus la El un surd, care totodată vorbea greu, și L‑au rugat să‑Și pună mâna peste el. 33 Isus l‑a luat deoparte din mulțime, Și‑a pus degetele în urechile lui și i‑a atins limba cu scuipatul Lui. 34 Apoi a privit spre cer, a oftat și i‑a zis: „Efata!“, care înseamnă: „Deschide‑te!“ 35 Și imediat i s‑au deschis urechile, i s‑a descleștat limba* și a început să vorbească corect. 36 Isus le‑a poruncit să nu spună nimănui, dar cu cât le poruncea să nu spună, cu atât ei proclamau aceasta mai mult. 37 Ei erau uimiți peste măsură și ziceau: „El pe toate le face bine. Chiar și pe surzi îi face să audă, iar pe muți să vorbească!“

Lutherbibel 2017

Von unreinen Händen und Herzen

1 Und es versammelten sich bei ihm die Pharisäer und einige von den Schriftgelehrten, die aus Jerusalem gekommen waren. 2 Und sie sahen, dass einige seiner Jünger mit unreinen, das heißt ungewaschenen Händen das Brot aßen. 3 Denn die Pharisäer und alle Juden essen nicht, wenn sie nicht die Hände mit einer Handvoll Wasser gewaschen haben, und halten so an der Überlieferung der Ältesten fest; 4 und wenn sie vom Markt kommen, essen sie nicht, bevor sie sich gewaschen haben. Und es gibt viele andre Dinge, die sie zu halten angenommen haben, wie: Becher und Krüge und Kessel und Bänke zu waschen. 5 Da fragten ihn die Pharisäer und die Schriftgelehrten: Warum wandeln deine Jünger nicht nach der Überlieferung der Ältesten, sondern essen das Brot mit unreinen Händen? 6 Er aber sprach zu ihnen: Richtig hat von euch Heuchlern Jesaja geweissagt, wie geschrieben steht: »Dies Volk ehrt mich mit den Lippen, aber ihr Herz ist fern von mir. 7 Vergeblich dienen sie mir, weil sie lehren solche Lehren, die nichts sind als Menschengebote.« 8 Ihr verlasst Gottes Gebot und haltet an der Überlieferung der Menschen fest. 9 Und er sprach zu ihnen: Trefflich hebt ihr Gottes Gebot auf, damit ihr eure Überlieferung aufrichtet! 10 Denn Mose hat gesagt: »Du sollst deinen Vater und deine Mutter ehren«, und: »Wer Vater oder Mutter schmäht, der soll des Todes sterben.« 11 Ihr aber lehrt: Wenn einer zu Vater oder Mutter sagt: Korban*, das heißt: Opfergabe, soll sein, was dir von mir zusteht, 12 so lasst ihr ihn nichts mehr tun für seinen Vater oder seine Mutter 13 und hebt so Gottes Wort auf durch eure Überlieferung, die ihr weitergegeben habt; und dergleichen tut ihr viel. 14 Und er rief das Volk wieder zu sich und sprach zu ihnen: Hört mir alle zu und begreift’s! 15 Es gibt nichts, was von außen in den Menschen hineingeht, das ihn unrein machen könnte; sondern was aus dem Menschen herauskommt, das ist’s, was den Menschen unrein macht.* 17 Und als er von dem Volk ins Haus ging, fragten ihn seine Jünger nach diesem Gleichnis. 18 Und er sprach zu ihnen: Seid denn auch ihr so unverständig? Versteht ihr nicht, dass alles, was von außen in den Menschen hineingeht, ihn nicht unrein machen kann? 19 Denn es geht nicht in sein Herz, sondern in den Bauch und kommt heraus in die Grube. Damit erklärte er alle Speisen für rein. 20 Und er sprach: Was aus dem Menschen herauskommt, das macht den Menschen unrein. 21 Denn von innen, aus dem Herzen der Menschen, kommen heraus die bösen Gedanken, Unzucht, Diebstahl, Mord, 22 Ehebruch, Habgier, Bosheit, Arglist, Ausschweifung, Missgunst, Lästerung, Hochmut, Unvernunft. 23 All dies Böse kommt von innen heraus und macht den Menschen unrein.

Die syrophönizische Frau

24 Und er stand auf und ging von dort in das Gebiet von Tyrus. Und er ging in ein Haus und wollte es niemanden wissen lassen und konnte doch nicht verborgen bleiben; 25 sondern alsbald hörte eine Frau von ihm, deren Töchterlein einen unreinen Geist hatte. Und sie kam und fiel nieder zu seinen Füßen – 26 die Frau war aber eine Griechin aus Syrophönizien – und bat ihn, dass er den Dämon aus ihrer Tochter austreibe. 27 Jesus aber sprach zu ihr: Lass zuvor die Kinder satt werden; denn es ist nicht recht, dass man den Kindern das Brot nehme und werfe es vor die Hunde. 28 Sie antwortete aber und sprach zu ihm: Herr, aber doch essen die Hunde unter dem Tisch von den Brosamen der Kinder. 29 Und er sprach zu ihr: Um dieses Wortes willen geh hin, der Dämon ist aus deiner Tochter ausgefahren. 30 Und sie ging hin in ihr Haus und fand das Kind auf dem Bett liegen, und der Dämon war ausgefahren.

Die Heilung eines Tauben

31 Und als er wieder fortging aus dem Gebiet von Tyrus, kam er durch Sidon an das Galiläische Meer, mitten in das Gebiet der Zehn Städte. 32 Und sie brachten zu ihm einen, der taub war und stammelte, und baten ihn, dass er ihm die Hand auflege. 33 Und er nahm ihn aus der Menge beiseite und legte ihm die Finger in die Ohren und spuckte aus und berührte seine Zunge 34 und sah auf zum Himmel und seufzte und sprach zu ihm: Hefata!, das heißt: Tu dich auf! 35 Und sogleich taten sich seine Ohren auf, und die Fessel seiner Zunge wurde gelöst, und er redete richtig. 36 Und er gebot ihnen, sie sollten’s niemandem sagen. Je mehr er’s ihnen aber verbot, desto mehr breiteten sie es aus. 37 Und sie wunderten sich über die Maßen und sprachen: Er hat alles wohl gemacht; die Tauben macht er hören und die Sprachlosen reden.

Markus 7 | Noua Traducere Românească Lutherbibel 2017