Esra 9 | Noua Traducere Românească

Criza spirituală a iudeilor repatriați și rugăciunea lui Ezra

1 După ce s‑au încheiat toate acestea, căpeteniile s‑au apropiat de mine, zicând: „Poporul lui Israel, inclusiv preoții și leviții, nu s‑au separat de popoarele țărilor din jur, ci s‑au dedat la urâciunile canaaniților, hitiților, periziților, iebusiților, amoniților, moabiților, egiptenilor și amoriților. 2 Ei și‑au luat soții dintre fetele acestora, atât pentru ei, cât și pentru fiii lor. Sămânța cea sfântă s‑a amestecat astfel cu popoarele acestor țări, iar cei dintâi care au fost necredincioși au fost chiar căpeteniile și dregătorii.“ 3 Când am auzit vestea aceasta, mi‑am sfâșiat hainele și mantaua. Mi‑am smuls păr din cap și din barbă și m‑am lăsat jos înmărmurit. 4 S‑au strâns la mine toți aceia care tremurau de frică la auzul cuvintelor Dumnezeului lui Israel cu privire la necredincioșia celor ce fuseseră în captivitate. Am rămas așa înmărmurit până la jertfa de seară. 5 Apoi, la jertfa de seară, m‑am ridicat din starea mea smerită, cu hainele și cu mantaua sfâșiate, m‑am plecat pe genunchi și, întinzând mâinile spre DOMNUL, Dumnezeul meu, 6 am zis: „Dumnezeul meu, sunt umilit și mi‑e rușine, Dumnezeul meu, să‑mi ridic fața spre Tine! Căci nelegiuirile noastre au ajuns deasupra capetelor noastre și vina noastră a crescut până la ceruri. 7 Din zilele părinților noștri și până în ziua aceasta am fost foarte vinovați și, din cauza nelegiuirilor noastre, noi, regii noștri și preoții noștri am fost dați pe mâna împăraților străini, a sabiei, a captivității, a jafului și a rușinii, așa cum se vede și astăzi. 8 Acum, pentru puțină vreme, am avut iarăși parte de bunăvoința DOMNULUI, Dumnezeul nostru, Care ne‑a lăsat o rămășiță și ne‑a dat un adăpost în Locul Său cel Sfânt, pentru ca Dumnezeul nostru să ne lumineze ochii și să ne aducă puțină înviorare în robia noastră. 9 Deși suntem robi, Dumnezeul nostru nu ne‑a părăsit în robia noastră, ci Și‑a arătat îndurarea față de noi înaintea împăraților Persiei și astfel ei ne‑au dat putere de viață ca să înălțăm Casa Dumnezeului nostru, să o ridicăm din ruine și să avem astfel un zid de apărare în Iuda și în Ierusalim. 10 Dumnezeul nostru, ce să mai zicem acum, după toate cele întâmplate? Căci am părăsit poruncile Tale, 11 pe care le‑ai poruncit prin robii Tăi, profeții, zicând: «Țara în care veți intra ca să o luați în stăpânire este o țară stricată din cauza depravării popoarelor care o locuiesc. Prin urâciunile lor au umplut țara de la un capăt la celălalt de necurățiile lor! 12 Să nu vă dați fetele fiilor lor și nici să nu le luați fetele pentru fiii voștri! Să nu umblați niciodată după fericirea sau bunăstarea lor, ca astfel să vă întăriți și să ajungeți să mâncați bunătățile țării și să le lăsați de moștenire pentru totdeauna fiilor voștri!» 13 După toate câte au venit asupra noastră din cauza faptelor noastre rele și a marii noastre vinovății, cu toate că Tu, Dumnezeul nostru, ne‑ai pedepsit mai puțin decât am fi meritat în urma nelegiuirilor noastre și ne‑ai lăsat rămășița aceasta, 14 să încălcăm iarăși poruncile Tale și să ne înrudim cu popoarele care se ocupă cu astfel de urâciuni? Nu Te‑ai mânia iarăși pe noi, până acolo încât ne‑ai mistui fără să ne mai lași vreo rămășiță sau vreun supraviețuitor? 15 DOAMNE, Dumnezeul lui Israel, Tu ești drept, căci totuși ne‑ai scăpat o rămășiță, așa cum se vede astăzi. Iată‑ne acum stând vinovați înaintea Ta, deși știm că din această cauză nu suntem vrednici să stăm înaintea Ta.“

Lutherbibel 2017

Esras Bußgebet

1 Als das alles ausgerichtet war, traten die Oberen zu mir und sprachen: Das Volk Israel und die Priester und Leviten haben sich nicht abgesondert von den Völkern der Länder mit ihren Gräueln, nämlich von den Kanaanitern, Hetitern, Perisitern, Jebusitern, Ammonitern, Moabitern, Ägyptern und Amoritern; 2 denn sie haben deren Töchter genommen für sich und für ihre Söhne, und der heilige Same hat sich vermischt mit den Völkern der Länder. Und die Oberen und Ratsherren waren die Ersten bei diesem Treubruch. 3 Als ich dies hörte, zerriss ich mein Kleid und meinen Mantel und raufte mir Haupthaar und Bart und setzte mich bestürzt hin. 4 Und es versammelten sich bei mir alle, die über die Worte des Gottes Israels erschrocken waren wegen des Treubruchs derer, die aus der Gefangenschaft gekommen waren; und ich saß bestürzt da bis zum Abendopfer. 5 Und um das Abendopfer stand ich auf von meiner Buße mit zerrissenem Gewand und Mantel und fiel auf meine Knie und breitete meine Hände aus zu dem HERRN, meinem Gott, 6 und sprach: Mein Gott, ich schäme mich und scheue mich, meine Augen aufzuheben zu dir, mein Gott; denn unsere Missetat ist über unser Haupt gewachsen, und unsere Schuld ist groß bis an den Himmel. 7 Von der Zeit unserer Väter an sind wir in großer Schuld bis auf diesen Tag, und um unserer Missetat willen sind wir und unsere Könige und Priester in die Hand der Könige der Länder gegeben worden, ins Schwert, in Gefangenschaft, zum Raub und zur Schmach, so wie es heute ist. 8 Nun aber ist uns einen kleinen Augenblick Gnade vor dem HERRN, unserm Gott, geschehen, dass er uns noch Errettete übrig gelassen und uns einen festen Halt an seiner heiligen Stätte gegeben hat, dass unser Gott unsere Augen aufleuchten und uns ein wenig aufleben ließ in unserer Knechtschaft. 9 Denn wir sind Knechte, aber unser Gott hat uns nicht verlassen in unserer Knechtschaft und hat uns die Gunst der Könige von Persien zugewandt, dass er uns wieder aufleben ließ, um das Haus unseres Gottes aufzubauen und es aus seinen Trümmern wieder aufzurichten, und uns eine Schutzwehr gebe in Juda und Jerusalem. 10 Und nun, unser Gott, was sollen wir nach alledem sagen? Wir haben deine Gebote verlassen, 11 die du durch deine Knechte, die Propheten, geboten hast, als sie sagten: Das Land, in das ihr kommt, um es in Besitz zu nehmen, ist ein beflecktes Land, denn die Völker der Länder haben es befleckt mit ihren Gräueln, mit denen sie es von einem Ende bis zum andern Ende in ihrer Unreinheit angefüllt haben. 12 So sollt ihr nun eure Töchter nicht ihren Söhnen geben, und ihre Töchter sollt ihr nicht für eure Söhne nehmen. Und sucht nicht ihren Frieden noch ihr Gutes ewiglich, damit ihr stark werdet und das Gute des Landes esst und es euren Kindern vererbt ewiglich. 13 Aber nach allem, was über uns gekommen ist um unserer bösen Werke und großen Schuld willen – doch du, unser Gott, hast unsere Missetat nicht bestraft, wie wir’s verdient hätten, und hast uns diese Schar von Erretteten gegeben –, 14 sollten wir wiederum deine Gebote übertreten, dass wir uns verschwägerten mit den Völkern, die diese Gräuel tun? Wirst du nicht über uns zürnen, bis es ganz aus ist, sodass es weder einen Rest noch Entronnene gibt? 15 HERR, Gott Israels, du bist gerecht; denn wir sind übrig geblieben als Errettete, wie es heute ist. Siehe, hier sind wir vor dir in unserer Schuld; denn darum kann niemand bestehen vor dir.

Esra 9 | Noua Traducere Românească Lutherbibel 2017

Criza spirituală a iudeilor repatriați și rugăciunea lui Ezra

Esras Bußgebet