Hesekiel 5 | Noua Traducere Românească
1„Tu, fiul omului, ia‑ți o sabie ascuțită și folosește‑o ca pe un brici de ras! Trece‑o peste cap și peste barbă, și apoi ia niște talere de cântărit și împarte părul!2Când se vor împlini zilele asediului, să arzi o treime din el în mijlocul cetății. Apoi să iei o altă treime și s‑o tai cu sabia, mergând de jur împrejurul cetății, iar o treime s‑o arunci în vânt. Căci voi da drumul la o sabie după ei.3Totuși, să iei un mic număr de fire de păr, pe care să le păstrezi în poalele hainei tale.4Dintre acestea să iei câteva și să le arunci în mijlocul focului, ca să ardă în el. Din ele va ieși un foc împotriva întregii Case a lui Israel.“5Așa vorbește Stăpânul DOMN: „Acesta este Ierusalimul pe care Eu l‑am pus în mijlocul neamurilor și împrejurul căruia am așezat țări.6El s‑a răzvrătit față de judecățile Mele, devenind chiar mai rău decât neamurile, și față de hotărârile Mele, devenind chiar mai rău decât țările din jurul lui. Într-adevăr, el a respins judecățile Mele și nu a urmat hotărârile Mele.7De aceea, așa vorbește Stăpânul DOMN: «Ați fost mai nesupuși până și decât neamurile care vă înconjoară, neurmând hotărârile Mele și neîmplinind judecățile Mele. Nu ați făcut nici măcar după rânduielile neamurilor care vă înconjoară!8Din cauza aceasta, așa zice Stăpânul DOMN: ‘Iată, Eu Însumi sunt împotriva ta și Îmi voi împlini în mijlocul tău judecățile, înaintea ochilor neamurilor.9Îți voi face ceea ce n‑am mai făcut și nici nu voi mai face, și aceasta se va întâmpla din cauza tuturor urâciunilor tale.10De aceea, în mijlocul tău, părinții își vor mânca copiii, iar copiii își vor mânca părinții. Voi face în tine judecată și voi împrăștia întreaga ta rămășiță în toate vânturile.11De aceea, viu sunt Eu, zice Stăpânul DOMN, pentru că ai întinat Sfântul Meu Lăcaș cu toate spurcăciunile tale și cu toate urâciunile tale, Îmi voi întoarce și Eu ochii de la tine! Nu te voi mai privi cu îndurare și nu te voi cruța!12O treime din poporul tău va muri de molimă și va fi mistuită de foamete chiar în mijlocul tău, o altă treime va cădea ucisă de sabie împrejurul tău și o altă treime va fi împrăștiată în toate vânturile, iar Eu o voi urmări cu sabia.13Și astfel mânia Mea se va potoli și Îmi voi domoli furia față de ei. Mă voi liniști și vor ști că Eu, DOMNUL, am vorbit în gelozia Mea, când Îmi voi potoli furia față de ei.14Te voi da pradă ruinei și disprețului printre neamurile care te înconjoară, înaintea ochilor tuturor trecătorilor.15Vei ajunge de dispreț și de batjocură, vei fi o pildă și o pricină de groază pentru neamurile din jurul tău atunci când voi aduce împotriva ta judecățile, cu mânie, cu furie și cu pedepse aspre. Eu, DOMNUL, am vorbit.16Când voi trimite împotriva voastră săgețile ucigătoare ale foametei, – care vor fi pentru distrugere și pe care Eu le voi trimite să vă distrugă –, voi înăspri foametea în mijlocul vostru și vă voi zdrobi toiagul pâinii.17Voi trimite peste voi foametea și fiarele sălbatice și veți fi lăsați fără copii. Molima și vărsarea de sânge vor trece pe la voi și voi aduce sabia împotriva voastră. Eu, DOMNUL, am vorbit.’»“
Lutherbibel 2017
1Und du, Menschenkind, nimm ein scharfes Schwert und brauche es als Schermesser und fahr damit über dein Haupt und deinen Bart und nimm eine Waage und teile das Haar:2Ein Drittel sollst du mit Feuer verbrennen mitten in der Stadt, wenn die Tage der Belagerung um sind; ein anderes Drittel nimm und schlag’s mit dem Schwert ringsumher; das letzte Drittel streue in den Wind, und ich will hinter ihnen her das Schwert ziehen.3Nimm aber ein klein wenig davon und binde es in deinen Mantelzipfel.4Und nimm noch einmal etwas davon und wirf’s ins Feuer und verbrenne es; davon soll ein Feuer ausbrechen über das ganze Haus Israel.
Deutung der Zeichen
5So spricht Gott der HERR: Das ist Jerusalem, das ich mitten unter die Völker gesetzt habe und unter die Länder ringsumher!6Aber es widersprach meinen Ordnungen und trieb es schlimmer als die Völker und war gegen meine Gebote ungehorsamer als die Länder, die ringsumher liegen. Denn sie verwarfen meine Ordnungen und wollten nicht nach meinen Geboten leben.7Darum, so spricht Gott der HERR: Weil ihr es schlimmer getrieben habt als die Völker, die um euch her sind, und nach meinen Geboten nicht gelebt und meine Ordnungen nicht gehalten habt und nicht einmal nach den Ordnungen der Völker gelebt habt, die um euch her sind,8darum, so spricht Gott der HERR: Siehe, auch ich will an dich und Gericht über dich ergehen lassen vor den Augen der Völker,9und will so mit dir umgehen, wie ich es nie getan habe und auch nicht mehr tun werde, um aller deiner Gräuel willen.10Darum sollen in deiner Mitte Väter ihre Kinder und Kinder ihre Väter fressen; und ich will solches Gericht über dich ergehen lassen, dass alle, die von dir übrig geblieben sind, in alle Winde zerstreut werden.11Darum, so wahr ich lebe, spricht Gott der HERR: Weil du mein Heiligtum mit all deinen Götzen und Gräueln unrein gemacht hast, will auch ich dich zerschlagen, und mein Auge soll ohne Mitleid auf dich blicken, und ich will nicht gnädig sein.12Es soll ein Drittel von dir an der Pest sterben und durch Hunger vernichtet werden in deiner Mitte, und das zweite Drittel soll durchs Schwert fallen rings um dich her, und das letzte Drittel will ich in alle Winde zerstreuen und will hinter ihnen her das Schwert ziehen.13So soll mein Zorn vollendet werden und mein Grimm über sie zum Ziel kommen, dass ich meinen Mut kühle, und sie sollen erfahren, dass ich, der HERR, es in meinem Eifer geredet habe, wenn ich meinen Grimm an ihnen vollende.14Ich will dich zur Wüste und zur Schmach machen unter den Völkern, die um dich her sind, vor den Augen aller, die vorübergehen.15Und du sollst zur Schmach, zum Hohn, zur Warnung und zum Entsetzen werden für alle Völker, die um dich her sind, wenn ich über dich Gericht ergehen lasse mit Zorn, Grimm und zornigem Schelten – das sage ich, der HERR –16und wenn ich die bösen Pfeile des Hungers unter euch schießen werde, die Verderben bringen und die ich schießen werde, um euch zu verderben, und wenn ich den Hunger bei euch immer größer werden lasse und euch den Vorrat an Brot wegnehme.17Ja, Hunger und wilde Tiere will ich unter euch schicken, die sollen euch kinderlos machen, und es soll Pest und Blutvergießen bei dir umgehen, und ich will das Schwert über dich bringen. Ich, der HERR, habe es gesagt.
Diese Website verwendet Cookies, um Ihnen die bestmögliche Nutzererfahrung bieten zu können.