2.Mose 32 | Noua Traducere Românească

Vițelul de aur

1 Când poporul a văzut că Moise întârzie să coboare de pe munte, s‑a strâns în jurul lui Aaron și i‑a zis: – Ridică‑te! Fă‑ne niște dumnezei* care să meargă înaintea noastră, căci nu știm ce s‑a întâmplat cu acest Moise, bărbatul care ne‑a scos din țara Egiptului. 2 Aaron le‑a răspuns: – Scoateți cerceii de aur din urechile soțiilor voastre, ale fiilor voștri și ale fiicelor voastre și aduceți‑i la mine! 3 Și toți și‑au scos cerceii de aur din urechi și i‑au adus la Aaron. 4 El a luat aurul din mâna lor, l‑a bătut cu o unealtă și a făcut din el un vițel turnat*. Ei au zis: „Israel, aceștia sunt dumnezeii tăi care te‑au scos din țara Egiptului!“ 5 Când a văzut Aaron lucrul acesta, a zidit un altar înaintea lui și a zis: „Mâine va fi o sărbătoare în cinstea DOMNULUI!“ 6 A doua zi s‑au sculat dis‑de‑dimineață și au adus arderi‑de‑tot și jertfe de pace*. Poporul s‑a așezat să mănânce și să bea, apoi s‑a ridicat să se distreze. 7 DOMNUL i‑a zis lui Moise: – Du‑te, coboară de pe munte, căci poporul tău, pe care l‑ai scos din țara Egiptului, s‑a pervertit. 8 S‑au abătut repede de la calea pe care le‑am poruncit‑o. Și‑au făcut un vițel turnat, s‑au închinat înaintea lui, i‑au adus jertfe și au zis: „Israel, aceștia sunt dumnezeii tăi care te‑au scos din țara Egiptului!“ 9 DOMNUL i‑a zis lui Moise: – M‑am uitat la acest popor și iată că este un popor cu ceafa tare*. 10 Acum, lasă‑Mă! Mânia Mea are să se aprindă împotriva lor și‑i voi mistui, iar din tine voi face un neam mare. 11 Dar Moise a căutat fața DOMNULUI, Dumnezeul său, zicând: – DOAMNE, de ce să se aprindă mânia Ta împotriva poporului Tău, pe care l‑ai scos din țara Egiptului cu mare putere și cu mână puternică? 12 De ce să zică egiptenii: „Spre nenorocirea lor i‑a scos, ca să‑i ucidă prin munți și să‑i șteargă de pe fața pământului!“ Întoarce‑Ți mânia Ta cea aprigă de la ei și lasă‑Te de răul pe care vrei să‑l faci poporului Tău. 13 Adu‑Ți aminte de robii Tăi: Avraam, Isaac și Israel, cărora le‑ai jurat pe Tine Însuți, zicându‑le: „Vă voi înmulți sămânța* ca stelele cerurilor și toată această țară, pe care v‑am promis‑o, o voi da seminței voastre, iar ei o vor moșteni pentru totdeauna.“ 14 Atunci DOMNUL a renunțat la răul pe care avea de gând să‑l facă poporului Său. 15 Apoi Moise s‑a întors și a coborât de pe munte cu cele două table ale Mărturiei în mâini, table care erau scrise pe ambele părți, scrise pe față și pe spate. 16 Tablele erau lucrarea lui Dumnezeu și scrisul era scrisul lui Dumnezeu săpat pe table. 17 Când Iosua a auzit zgomotul făcut de poporul care striga, i‑a zis lui Moise: – Este zgomot de război în tabără. 18 Moise a răspuns: – Nu este nici strigăt de victorie, nu este nici vaiet de înfrângere, ci zgomot de petrecere este ceea ce eu aud. 19 În timp ce se apropia de tabără, Moise a văzut vițelul și dansul. Atunci s‑a aprins de mânie, a aruncat tablele din mâini și le‑a sfărâmat de poalele muntelui. 20 A luat vițelul pe care l‑au făcut și l‑a ars în foc. L‑a măcinat până s‑a făcut cenușă, după care a împrăștiat cenușa pe apă și a dat‑o fiilor lui Israel s‑o bea. 21 Moise i‑a zis lui Aaron: – Ce ți‑a făcut acest popor de ai adus asupra lui un păcat atât de mare? 22 Aaron a răspuns: – Să nu se aprindă mânia stăpânului meu. Tu cunoști poporul acesta și știi că este pornit la rău. 23 Ei mi‑au zis: „Fă‑ne niște dumnezei care să meargă înaintea noastră, căci nu știm ce s‑a întâmplat cu acest Moise, bărbatul care ne‑a scos din țara Egiptului.“ 24 Atunci eu le‑am răspuns: „Oricine are aur să‑l scoată!“ Ei mi l‑au dat, iar eu l‑am aruncat în foc și din el a ieșit vițelul acesta. 25 Când a văzut Moise că poporul era fără frâu – căci Aaron îl făcuse să fie fără frâu și de batjocură înaintea dușmanilor lui – 26 a stat la intrarea în tabără și a zis: „Cine este de partea DOMNULUI să vină la mine!“ Toți leviții s‑au adunat în jurul lui. 27 El le‑a zis: „Așa vorbește DOMNUL, Dumnezeul lui Israel: «Fiecare să‑și încingă sabia la mijloc! Întoarceți‑vă și străbateți tabăra din poartă în poartă, și fiecare să‑și omoare fratele, prietenul și vecinul.»“ 28 Leviții au făcut așa cum le‑a poruncit Moise și aproape trei mii de oameni au căzut în ziua aceea. 29 Apoi Moise le‑a zis: „Astăzi v‑ați predat DOMNULUI, fiecare cu prețul fiului și al fratelui său, aducând binecuvântare peste voi.“

Mijlocirea lui Moise

30 În ziua următoare, Moise a zis poporului: „Ați făcut un mare păcat. Acum mă voi sui la DOMNUL; poate voi reuși să fac ispășire pentru păcatul vostru.“ 31 Moise s‑a întors la DOMNUL și a zis: – Oh, poporul acesta a săvârșit un mare păcat, făurindu‑și dumnezei din aur. 32 Dar acum, dacă dorești, iartă‑i păcatul! Dacă nu, șterge‑mă, Te rog, din Cartea Ta pe care ai scris‑o. 33 DOMNUL i‑a zis lui Moise: – Pe acela care a păcătuit împotriva Mea îl voi șterge din Cartea Mea. 34 Acum du‑te și condu poporul spre locul despre care ți‑am spus. Iată că Îngerul Meu va merge înaintea ta. Totuși, atunci când va veni ziua pedepsei, îi voi pedepsi pentru păcatul lor. 35 DOMNUL a lovit poporul pentru ceea ce făcuseră cu vițelul făurit de Aaron.

Lutherbibel 2017

Das goldene Kalb

1 Als aber das Volk sah, dass Mose ausblieb und nicht wieder von dem Berge herabkam, sammelte es sich gegen Aaron und sprach zu ihm: Auf, mache uns Götter, die vor uns hergehen! Denn wir wissen nicht, was diesem Mann Mose widerfahren ist, der uns aus Ägyptenland geführt hat. 2 Aaron sprach zu ihnen: Reißt ab die goldenen Ohrringe an den Ohren eurer Frauen, eurer Söhne und eurer Töchter und bringt sie zu mir. 3 Da riss alles Volk sich die goldenen Ohrringe von den Ohren und brachte sie zu Aaron. 4 Und er nahm sie von ihren Händen und formte das Gold und machte ein gegossenes Kalb. Und sie sprachen: Das sind deine Götter, Israel, die dich aus Ägyptenland geführt haben! 5 Als das Aaron sah, baute er einen Altar vor ihm und ließ ausrufen und sprach: Morgen ist des HERRN Fest. 6 Und sie standen früh am Morgen auf und opferten Brandopfer und brachten dazu Dankopfer dar. Danach setzte sich das Volk, um zu essen und zu trinken, und sie standen auf, um ihre Lust zu treiben.

Moses Fürbitte

7 Der HERR sprach aber zu Mose: Geh, steig hinab; denn dein Volk, das du aus Ägyptenland geführt hast, hat schändlich gehandelt. 8 Sie sind schnell von dem Wege gewichen, den ich ihnen geboten habe. Sie haben sich ein gegossenes Kalb gemacht und haben’s angebetet und ihm geopfert und gesagt: Dies sind deine Götter, Israel, die dich aus Ägyptenland geführt haben. 9 Und der HERR sprach zu Mose: Ich habe dies Volk gesehen. Und siehe, es ist ein halsstarriges Volk. 10 Und nun lass mich, dass mein Zorn über sie entbrenne und sie verzehre; dafür will ich dich zum großen Volk machen. 11 Mose wollte den HERRN, seinen Gott, besänftigen und sprach: Ach, HERR, warum will dein Zorn entbrennen über dein Volk, das du mit großer Kraft und starker Hand aus Ägyptenland geführt hast? 12 Warum sollen die Ägypter sagen: Er hat sie zu ihrem Unglück herausgeführt, dass er sie umbrächte im Gebirge und vertilgte sie von dem Erdboden? Kehre dich ab von deinem glühenden Zorn und lass dich des Unheils gereuen, das du über dein Volk bringen willst. 13 Gedenke an deine Knechte Abraham, Isaak und Israel, denen du bei dir selbst geschworen und verheißen hast: Ich will eure Nachkommen mehren wie die Sterne am Himmel, und dies ganze Land, das ich verheißen habe, will ich euren Nachkommen geben, und sie sollen es besitzen für ewig. 14 Da gereute den HERRN das Unheil, das er seinem Volk angedroht hatte.

Mose kehrt zurück

15 Mose wandte sich und stieg vom Berge und hatte die zwei Tafeln des Gesetzes in seiner Hand; die waren beschrieben auf beiden Seiten, vorn und hinten waren sie beschrieben. 16 Und Gott hatte sie selbst gemacht, und die Schrift war Gottes Schrift, eingegraben in die Tafeln. 17 Als nun Josua das Geschrei des Volks hörte, sprach er zu Mose: Es ist ein Kriegsgeschrei im Lager. 18 Er antwortete: Es ist kein Geschrei wie bei einem Sieg, und es ist kein Geschrei wie bei einer Niederlage, ich höre Geschrei wie beim Tanz. 19 Als Mose aber nahe zum Lager kam und das Kalb und das Tanzen sah, entbrannte sein Zorn, und er warf die Tafeln aus der Hand und zerbrach sie unten am Berge 20 und nahm das Kalb, das sie gemacht hatten, und verbrannte es im Feuer und zermalmte es zu Pulver und streute es aufs Wasser und gab’s den Israeliten zu trinken. 21 Und er sprach zu Aaron: Was hat dir dies Volk getan, dass du eine so große Sünde über sie gebracht hast? 22 Aaron sprach: Mein Herr lasse seinen Zorn nicht entbrennen. Du weißt, dass dies Volk böse ist. 23 Sie sprachen zu mir: Mache uns Götter, die vor uns hergehen; denn wir wissen nicht, was mit diesem Mann Mose geschehen ist, der uns aus Ägyptenland geführt hat. 24 Ich sprach zu ihnen: Wer Gold hat, der reiße es ab und gebe es mir. Und ich warf es ins Feuer, und daraus ist dieses Kalb geworden. 25 Als nun Mose sah, dass das Volk zuchtlos geworden war – denn Aaron hatte sie zuchtlos werden lassen zum Gespött ihrer Widersacher –, 26 trat Mose in das Tor des Lagers und rief: Her zu mir, wer dem HERRN angehört! Da sammelten sich zu ihm alle Söhne Levi. 27 Und er sprach zu ihnen: So spricht der HERR, der Gott Israels: Ein jeder gürte sein Schwert um die Lenden und gehe durch das Lager hin und her von einem Tor zum andern und erschlage seinen Bruder, Freund und Nächsten. 28 Die Söhne Levi taten, wie ihnen Mose gesagt hatte; und es fielen an jenem Tage vom Volk dreitausend Mann. 29 Da sprach Mose: Füllt heute eure Hände zum Dienst für den HERRN – denn ein jeder ist wider seinen Sohn und Bruder gewesen –, damit euch heute Segen gegeben werde.

Die Demütigung des Volkes

30 Am nächsten Morgen sprach Mose zum Volk: Ihr habt eine große Sünde getan; nun will ich hinaufsteigen zu dem HERRN, ob ich vielleicht Sühne erwirken kann für eure Sünde. 31 Als nun Mose wieder zu dem HERRN kam, sprach er: Ach, das Volk hat eine große Sünde getan, und sie haben sich Götter von Gold gemacht. 32 Vergib ihnen doch ihre Sünde; wenn nicht, dann tilge mich aus deinem Buch, das du geschrieben hast. 33 Der HERR sprach zu Mose: Ich will den aus meinem Buch tilgen, der an mir gesündigt hat. 34 So geh nun hin und führe das Volk, wohin ich dir gesagt habe. Siehe, mein Engel soll vor dir hergehen. Ich werde aber ihre Sünde heimsuchen, wenn meine Zeit heimzusuchen gekommen ist. 35 Und der HERR schlug das Volk, weil sie sich das Kalb gemacht hatten, das Aaron angefertigt hatte.

2.Mose 32 | Noua Traducere Românească Lutherbibel 2017