1Zifiții au venit la Saul, la Ghiva și i‑au zis: – David se ascunde pe dealul Hachila, la sud de Ieșimon.2Saul s‑a ridicat și a coborât în pustia Zif împreună cu trei mii de bărbați aleși ai lui Israel, ca să‑l caute acolo pe David.3Și‑a așezat tabăra lângă drum, pe dealul Hachila, care se află la sud de Ieșimon. David era în pustie. Când a văzut că Saul a venit după el în pustie,4David a trimis cercetași și a aflat că într-adevăr Saul venise.5Atunci David s‑a ridicat și a venit la locul în care își așezase Saul tabăra. David a văzut astfel locul în care era culcat Saul și Abner, fiul lui Ner, conducătorul oștirii sale. Saul era culcat în mijlocul taberei, iar poporul era așezat în jurul său.6Atunci David i‑a întrebat pe hititul Ahimelek și pe Abișai, – fiul Țeruiei și fratele lui Ioab –, zicând: – Cine va coborî împreună cu mine în tabăra lui Saul? Abișai a zis: – Eu voi coborî cu tine.7Astfel, David și Abișai au plecat noaptea spre popor. Saul dormea înăuntrul taberei, cu sulița înfiptă în pământ, la capul său. Abner și poporul erau culcați în jurul lui.8Abișai i‑a zis lui David: – Dumnezeu l‑a dat astăzi pe dușmanul tău în mâna ta. Lasă‑mă, te rog, să‑l țintuiesc cu sulița de pământ, cu o singură lovitură, fără să mai fie nevoie de a doua.9David însă i‑a zis lui Abișai: – Nu‑l doborî. Căci cine ar putea să‑și întindă mâna împotriva unsului DOMNULUI și să fie fără vină?10Apoi David a zis: – Viu este DOMNUL, că DOMNUL îl va lovi. Fie îi va sosi timpul și va muri, fie va coborî în luptă și va pieri.11Să mă ferească DOMNUL să‑mi întind mâna împotriva unsului Său. Acum ia, te rog, sulița care se află la capul lui și urciorul cu apă și să plecăm.12David a luat sulița și urciorul cu apă de la capul lui Saul și au plecat. Nimeni n‑a văzut și n‑a știut nimic și nimeni nu s‑a trezit pentru că toți dormeau, căci un somn adânc de la DOMNUL căzuse peste ei.13David a trecut pe partea cealaltă și a stat pe vârful dealului, la distanță; între ei se afla o suprafață mare.14Apoi David a strigat către popor și l‑a chemat pe Abner, fiul lui Ner, zicând: – Abner, nu răspunzi? Abner a răspuns și a zis: – Cine ești tu, care strigi către rege?15David i‑a zis lui Abner: – Ce bărbat ești tu? Cine este ca tine în Israel? De ce nu ai vegheat asupra stăpânului tău, regele? Căci cineva din popor a venit să‑l doboare pe rege, stăpânul tău.16Nu este bine ce ai făcut. Viu este DOMNUL că meritați moartea, voi, cei care nu ați vegheat asupra stăpânului vostru, asupra unsului DOMNULUI. Vezi acum unde este sulița regelui și urciorul cu apă, care se afla lângă capul lui.17Saul a recunoscut vocea lui David și a zis: – Este aceasta vocea ta, fiul meu David? David a răspuns: – Da, rege, stăpânul meu, este vocea mea.18Apoi a zis: – De ce îl urmărește stăpânul meu pe robul său? Ce am făcut și de ce rău mă fac vinovat?19Acum, te rog, să asculte stăpânul meu, regele, cuvintele robului său: dacă DOMNUL este Cel Care te întărâtă împotriva mea, atunci să primească mirosul unui dar de mâncare de la noi. Însă dacă sunt oamenii, atunci să fie blestemați înaintea DOMNULUI, căci ei mă alungă astăzi ca să nu mai am parte în moștenirea DOMNULUI, zicând: „Du‑te, slujește altor dumnezei!“20Acum, să nu‑mi cadă sângele pe pământ, departe de fața DOMNULUI, căci regele a ieșit în căutarea unui singur purice, ca unul care urmărește o potârniche în munți.21Saul a zis: – Am păcătuit. Întoarce‑te, fiul meu David, căci nu‑ți voi mai face rău, fiindcă viața mea a fost prețioasă în ochii tăi în ziua aceasta. Iată, m‑am purtat ca un nebun și am greșit foarte mult.22David a răspuns și a zis: – Iată sulița regelui. Să vină unul dintre tineri și s‑o ia.23DOMNUL răsplătește fiecăruia după dreptatea și credincioșia lui. El te‑a dat astăzi în mâna mea, însă eu n‑am vrut să‑mi întind mâna împotriva unsului DOMNULUI.24Iată, după cum viața ta a fost prețioasă în ochii mei în ziua aceasta, tot așa să fie prețioasă și viața mea în ochii DOMNULUI, și El să mă scape din orice necaz.25Saul i‑a zis lui David: – Fii binecuvântat, fiul meu David. Cu siguranță, vei face lucruri mari și vei învinge. Apoi David și‑a continuat drumul, iar Saul s‑a întors acasă.
Lutherbibel 2017
David verschont Saul zum zweiten Mal
1Die Sifiter aber kamen zu Saul nach Gibea und sprachen: David hält sich verborgen auf dem Hügel Hachila, der Jeschimon gegenüberliegt.2Da machte sich Saul auf und zog hinab zur Wüste Sif und mit ihm dreitausend ausgewählte Männer aus Israel, um David in der Wüste Sif zu suchen.3Und Saul lagerte sich auf dem Hügel Hachila, der Jeschimon gegenüberliegt am Wege. David aber blieb in der Wüste. Und als er merkte, dass Saul ihm nachkam in die Wüste,4sandte er Kundschafter aus und erfuhr, dass Saul gewiss gekommen wäre.5Und David machte sich auf und kam an den Ort, wo Saul sein Lager hielt, und sah die Stätte, wo Saul lag mit seinem Feldhauptmann Abner, dem Sohn Ners. Saul aber lag in der Wagenburg und das Kriegsvolk um ihn her.6Da hob David an und sprach zu Ahimelech, dem Hetiter, und zu Abischai, dem Sohn der Zeruja, dem Bruder Joabs: Wer will mit mir hinab zu Saul ins Lager? Abischai sprach: Ich will mit dir hinab.7So kam David mit Abischai des Nachts zum Lager. Und siehe, Saul lag und schlief in der Wagenburg, und sein Spieß steckte in der Erde zu seinen Häupten. Abner aber und das Volk lagen um ihn her.8Da sprach Abischai zu David: Gott hat deinen Feind heute in deine Hand gegeben; so will ich ihn nun mit dem Spieß stechen, in die Erde mit einem Mal, dass es keines zweiten mehr bedarf.9David aber sprach zu Abischai: Bring ihn nicht um; denn wer könnte die Hand an den Gesalbten des HERRN legen und ungestraft bleiben?10Weiter sprach David: So wahr der HERR lebt: Der HERR wird ihn schlagen, oder es kommt sein Tag, dass er sterbe oder in den Krieg ziehe und umkomme.11Von mir lasse der HERR fern sein, dass ich meine Hand sollte an den Gesalbten des HERRN legen. Nimm nun den Spieß zu seinen Häupten und den Wasserkrug und lass uns gehen.12So nahm David den Spieß und den Wasserkrug zu Häupten Sauls, und sie gingen weg, und es war niemand, der es sah oder merkte oder der erwachte, sondern sie schliefen alle; denn es war ein tiefer Schlaf vom HERRN auf sie gefallen.13Als nun David auf die andere Seite hinübergekommen war, stellte er sich auf den Gipfel des Berges von ferne, sodass ein weiter Raum zwischen ihnen war.14Und David schrie zum Kriegsvolk und zu Abner, dem Sohn Ners, und sprach: Antwortest du nicht, Abner? Und Abner antwortete: Wer bist du, dass du so schreist zum König hin?15Und David sprach zu Abner: Bist du nicht ein Mann? Und wer ist dir gleich in Israel? Warum hast du denn deinen Herrn, den König, nicht bewacht? Denn es ist einer vom Volk hineingekommen, deinen Herrn, den König, umzubringen.16Das war nicht recht, was du getan hast. So wahr der HERR lebt: Ihr seid Kinder des Todes, weil ihr euren Herrn, den Gesalbten des HERRN, nicht bewacht habt! Nun sieh doch nach, wo der Spieß des Königs ist und der Wasserkrug, der zu seinen Häupten war.17Da erkannte Saul die Stimme Davids und sprach: Ist das nicht deine Stimme, mein Sohn David? David sprach: Es ist meine Stimme, mein Herr und König.18Und sprach weiter: Warum verfolgt denn mein Herr seinen Knecht? Was habe ich getan? Und was ist Böses in meiner Hand?19So höre doch nun mein Herr, der König, die Worte seines Knechts: Reizt dich der HERR gegen mich, so lasse man ihn ein Speisopfer riechen; tun’s aber Menschen, so seien sie verflucht vor dem HERRN, weil sie mich heute verstoßen und nicht an dem Erbteil des HERRN teilhaben lassen und sprechen: Geh hin, diene andern Göttern!20So fließe nun mein Blut nicht auf die Erde fern vom Angesicht des HERRN! Denn der König von Israel ist ja ausgezogen, zu suchen einen einzelnen Floh, wie man ein Rebhuhn jagt auf den Bergen.21Und Saul sprach: Ich habe gesündigt; komm wieder, mein Sohn David, ich will dir hinfort nichts Böses mehr tun, weil mein Leben heute teuer gewesen ist in deinen Augen. Siehe, ich habe töricht und sehr falsch gehandelt.22David antwortete und sprach: Siehe, hier ist der Spieß des Königs; es komme einer von den Männern herüber und hole ihn.23Der HERR aber wird einem jeden seine Gerechtigkeit und Treue vergelten. Denn der HERR hat dich heute in meine Hand gegeben, ich aber wollte meine Hand nicht an den Gesalbten des HERRN legen.24Und siehe, wie heute dein Leben in meinen Augen wert geachtet war, so werde mein Leben wert geachtet in den Augen des HERRN, und er errette mich aus aller Not!25Saul sprach zu David: Gesegnet seist du, mein Sohn David; du wirst’s ausführen und vollenden. Und David zog seine Straße; Saul aber kehrte zurück an seinen Ort.
Diese Website verwendet Cookies, um Ihnen die bestmögliche Nutzererfahrung bieten zu können.