1.Könige 22 | Noua Traducere Românească

Micaia profețește împotriva lui Ahab

1 Timp de trei ani, n‑a mai fost niciun război între Aram și Israel. 2 După trei ani, Iehoșafat, regele lui Iuda, a coborât la regele lui Israel. 3 Regele lui Israel le spusese slujitorilor săi: „Știți că Ramotul Ghiladului este al nostru, iar noi nu facem nimic ca să‑l luăm din mâna regelui Aramului!“ 4 El l‑a întrebat pe Iehoșafat: – Vrei să mergi cu mine la război împotriva Ramotului Ghiladului? Iehoșafat i‑a zis regelui lui Israel: – Eu și cu tine vom fi una, poporul meu ca poporul tău și caii mei ca ai tăi. 5 Însă Iehoșafat i‑a zis regelui lui Israel: – Întreabă, te rog, mai întâi Cuvântul DOMNULUI. 6 Regele lui Israel i‑a adunat pe profeți, aproape patru sute de bărbați, și i‑a întrebat: – Să merg la război împotriva Ramotului Ghiladului sau să renunț? Ei au răspuns: – Suie‑te! Stăpânul îl va da în mâna regelui. 7 Dar Iehoșafat a zis: – Nu mai este aici niciun alt profet al DOMNULUI, ca să‑l putem întreba? 8 Regele lui Israel i‑a răspuns lui Iehoșafat: – Mai este un bărbat prin care putem să‑L întrebăm pe DOMNUL, dar îl urăsc, pentru că nu profețește nimic bun cu privire la mine, ci numai rău: este Micaia, fiul lui Imla. Iehoșafat a zis: – Să nu vorbească regele așa. 9 Atunci regele lui Israel a chemat un demnitar* și a zis: – Cheamă‑l repede pe Micaia, fiul lui Imla! 10 Regele lui Israel și Iehoșafat, regele lui Iuda, îmbrăcați în hainele regale, ședeau pe câte un tron în aria de treierat de la intrarea porții Samariei, și toți profeții profețeau înaintea lor. 11 Zedechia, fiul lui Chenaana, își făcuse niște coarne de fier și spunea: „Așa vorbește DOMNUL: «Cu acestea îi vei străpunge pe aramei până îi vei mistui!»“ 12 Și toți profeții profețeau la fel, zicând: „Suie‑te la Ramotul Ghiladului și învinge! DOMNUL îl va da în mâna regelui.“ 13 Mesagerul care s‑a dus să‑l cheme pe Micaia i‑a spus acestuia: – Iată, cuvintele profeților aduc regelui un singur mesaj de bine. Să fie și cuvântul tău, te rog, ca al fiecăruia dintre ei și să vorbești de bine! 14 Micaia i‑a răspuns: – Viu este DOMNUL că voi vorbi ceea ce‑mi va spune DOMNUL. 15 Când a ajuns la rege, acesta l‑a întrebat: – Micaia, să mergem la război împotriva Ramotului Ghiladului sau să renunțăm? El i‑a răspuns: – Suie‑te și învinge! DOMNUL îl va da în mâna regelui. 16 Regele i‑a zis: – De câte ori trebuie să te pun să juri că nu‑mi vei spune decât adevărul în Numele DOMNULUI? 17 Atunci el a zis: – Am văzut tot Israelul risipit pe munți ca niște oi care n‑au păstor, iar DOMNUL a zis: „Acestea nu au stăpân. Să se întoarcă fiecare în pace acasă.“ 18 Regele lui Israel i‑a zis lui Iehoșafat: – Nu ți‑am spus că nu profețește nimic bun cu privire la mine, ci numai de rău? 19 Micaia a zis: – Ascultă deci Cuvântul DOMNULUI! L‑am văzut pe DOMNUL șezând pe tronul Său și toată oștirea cerurilor am văzut‑o stând în picioare lângă El, la dreapta și la stânga Lui. 20 Și DOMNUL a întrebat: „Cine‑l va amăgi pe Ahab ca să se suie la Ramotul Ghiladului și să piară acolo?“ Unul a răspuns într‑un fel, altul a răspuns în alt fel. 21 Apoi a venit un duh, s‑a înfățișat înaintea DOMNULUI și I‑a zis: „Eu îl voi amăgi.“ „Cum?“ l‑a întrebat DOMNUL. 22 „Voi ieși, a răspuns el, și voi fi un duh de minciună în gura tuturor profeților lui.“ Și DOMNUL i‑a zis: „Îl vei amăgi și vei reuși! Du‑te și fă așa!“ 23 Și acum, iată, DOMNUL a pus un duh de minciună în gura tuturor acestor profeți ai tăi. DOMNUL a rostit nenorocirea împotriva ta. 24 Atunci Zedechia, fiul lui Chenaana, s‑a apropiat, l‑a lovit pe Micaia peste obraz și i‑a zis: – Pe unde a ieșit Duhul DOMNULUI* de la mine ca să‑ți vorbească? 25 Micaia a răspuns: – Iată, vei vedea în ziua în care vei fugi dintr‑o odaie în alta ca să te ascunzi! 26 După aceea, regele lui Israel a zis: – Ia‑l pe Micaia, du‑l înapoi la Amon, conducătorul cetății, și la Ioaș, fiul regelui, 27 și spune‑le: „Așa vorbește regele: «Puneți‑l pe acest om în temniță și hrăniți‑l cu pâinea întristării și cu apa întristării până mă voi întoarce în pace!»“ 28 Dar Micaia a zis: – Dacă te vei întoarce în pace, înseamnă că nu DOMNUL a vorbit prin mine. Apoi a zis: – Să auziți, toate popoarele!

Moartea lui Ahab

29 Regele lui Israel împreună cu Iehoșafat, regele lui Iuda, s‑au suit la Ramotul Ghiladului. 30 Regele lui Israel i‑a zis lui Iehoșafat: „Eu mă voi deghiza și voi intra în luptă îmbrăcat astfel. Tu însă îmbracă‑te cu hainele tale regale!“ Regele lui Israel s‑a deghizat și, îmbrăcat astfel, a intrat în luptă. 31 Regele Aramului le poruncise celor treizeci și două de căpetenii ale carelor sale, zicând: „Să nu vă luptați nici cu cel mic, nici cu cel mare, ci numai cu regele lui Israel!“ 32 Când căpeteniile carelor l‑au văzut pe Iehoșafat, și‑au zis: „Cu siguranță acesta este regele lui Israel!“ Și s‑au întors spre el ca să‑l atace, dar Iehoșafat a strigat după ajutor. 33 Căpeteniile carelor, văzând că nu este el regele lui Israel, s‑au întors de la el. 34 După aceea un arcaș a tras cu arcul la întâmplare și l‑a lovit pe regele lui Israel între armură și zale. Regele i‑a poruncit celui care mâna carul: „Întoarce‑ți mâna și scoate‑mă de pe câmpul de luptă, pentru că am fost rănit!“ 35 Lupta s‑a întețit în ziua aceea. Regele a rămas în picioare în car, împotriva arameilor, dar seara a murit. Sângele din rană i‑a curs în interiorul carului. 36 Când a apus soarele, s‑a strigat în tabără: „Fiecare să plece în cetatea lui! Fiecare să plece în țara lui!“ 37 Astfel, regele a murit și a fost dus la Samaria, unde l‑au înmormântat. 38 Când au spălat carul într‑un iaz din Samaria, câinii i‑au lins sângele, iar prostituatele s‑au scăldat acolo, potrivit cuvântului pe care‑l spusese DOMNUL. 39 Celelalte fapte ale lui Ahab, tot ce a făcut el, palatul de fildeș pe care l‑a construit și toate cetățile pe care le‑a zidit, nu sunt scrise oare în „Cartea cronicilor regilor lui Israel“? 40 Ahab a adormit alături de părinții săi, iar în locul său a domnit fiul său Ahazia.

Domnia lui Iehoșafat peste Iuda

41 Iehoșafat, fiul lui Asa, a început să domnească peste Iuda în al patrulea an al lui Ahab, regele lui Israel. 42 Iehoșafat avea treizeci și cinci de ani când a devenit rege și a domnit la Ierusalim timp de douăzeci și cinci de ani. Mama lui se numea Azuba și era fiica lui Șilhi. 43 El a umblat în toate căile tatălui său, Asa, și nu s‑a abătut de la ele, făcând ce este drept în ochii DOMNULUI. Totuși, înălțimile nu au fost îndepărtate, poporul încă aducând jertfe și tămâie pe înălțimi. 44 De asemenea, Iehoșafat a trăit în pace cu regele lui Israel. 45 Celelalte fapte ale lui Iehoșafat, puterea pe care a arătat‑o și războaiele pe care le‑a purtat, nu sunt scrise oare în „Cartea cronicilor regilor lui Iuda“? 46 El i‑a nimicit pe bărbații care se prostituau* și care rămăseseră în țară din zilele lui Asa, tatăl său. 47 În Edom nu era rege. În locul regelui era un guvernator. 48 Iehoșafat a făcut niște corăbii de Tarșiș*, care să meargă la Ofir după aur, dar n‑au mai plecat, pentru că au fost sfărâmate la Ețion-Gheber. 49 Atunci Ahazia, fiul lui Ahab, i‑a zis lui Iehoșafat: „Să meargă slujitorii mei împreună cu slujitorii tăi cu corăbiile!“ Dar Iehoșafat nu a vrut. 50 Iehoșafat a adormit alături de părinții săi și a fost înmormântat alături de părinții săi, în cetatea tatălui său David, iar în locul lui a domnit fiul său Iehoram.

Domnia lui Ahazia peste Israel

51 Ahazia, fiul lui Ahab, a început să domnească peste Israel în Samaria în al șaptesprezecelea an al lui Iehoșafat, regele lui Iuda, și a domnit timp de doi ani peste Israel. 52 El a făcut ce este rău în ochii DOMNULUI și a umblat pe calea tatălui său, pe calea mamei sale și pe calea lui Ieroboam, fiul lui Nebat, cel care l‑a făcut pe Israel să păcătuiască. 53 El i‑a slujit lui BAAL*, i s‑a închinat și l‑a provocat astfel la mânie pe DOMNUL, Dumnezeul lui Israel, așa cum făcuse și tatăl său.

Lutherbibel 2017

Ahabs Krieg und Michas Weissagung

1 Und es vergingen drei Jahre, dass kein Krieg war zwischen den Aramäern und Israel. 2 Im dritten Jahr aber zog Joschafat, der König von Juda, hinab zum König von Israel. 3 Und der König von Israel sprach zu seinen Großen: Wisst ihr nicht, dass Ramot in Gilead unser ist, und wir sitzen still und nehmen es nicht dem König von Aram ab? 4 Und er sprach zu Joschafat: Willst du mit mir ziehen in den Kampf nach Ramot in Gilead? Joschafat sprach zum König von Israel: Ich will sein wie du und mein Volk wie dein Volk und meine Rosse wie deine Rosse. 5 Und Joschafat sprach zum König von Israel: Frage doch zuerst nach dem Wort des HERRN! 6 Da versammelte der König von Israel die Propheten, etwa vierhundert Mann, und sprach zu ihnen: Soll ich gegen Ramot in Gilead in den Kampf ziehen oder soll ich’s lassen? Sie sprachen: Zieh hinauf! Der Herr wird’s in die Hand des Königs geben. 7 Joschafat aber sprach: Ist hier kein Prophet des HERRN mehr, dass wir ihn befragen? 8 Der König von Israel sprach zu Joschafat: Es ist noch einer hier, Micha, der Sohn Jimlas, durch den man den HERRN befragen kann. Aber ich bin ihm gram; denn er weissagt mir nichts Gutes, sondern nur Unheil. Joschafat sprach: Der König rede so nicht! 9 Da rief der König von Israel einen Kämmerer und sprach: Bringe eilends her Micha, den Sohn Jimlas! 10 Der König von Israel aber und Joschafat, der König von Juda, saßen jeder auf seinem Thron in ihren königlichen Kleidern auf der Tenne vor dem Tor Samarias, und alle Propheten weissagten vor ihnen. 11 Und Zidkija, der Sohn Kenaanas, hatte sich eiserne Hörner gemacht und sprach: So spricht der HERR: Hiermit wirst du die Aramäer niederstoßen, bis du sie vernichtest. 12 Und alle Propheten weissagten ebenso und sprachen: Zieh hin nach Ramot in Gilead; es wird dir gelingen! Der HERR wird’s in die Hand des Königs geben. 13 Und der Bote, der hingegangen war, Micha zu rufen, sprach zu ihm: Siehe, die Worte der Propheten sind einmütig gut für den König; so lass nun auch dein Wort wie ihr Wort sein und rede Gutes. 14 Micha sprach: So wahr der HERR lebt: Ich will reden, was der HERR mir sagen wird. 15 Und als er zum König kam, sprach der König zu ihm: Micha, sollen wir nach Ramot in Gilead in den Kampf ziehen oder sollen wir’s lassen? Er sprach zu ihm: Ja, zieh hinauf, es soll dir gelingen! Der HERR wird’s in die Hand des Königs geben. 16 Der König entgegnete ihm: Wie oft soll ich dich beschwören, dass du mir im Namen des HERRN nichts als die Wahrheit sagst! 17 Micha sprach: Ich sah ganz Israel zerstreut auf den Bergen wie Schafe, die keinen Hirten haben. Der HERR aber sprach: Diese haben keinen Herrn; ein jeder kehre wieder heim mit Frieden. 18 Da sprach der König von Israel zu Joschafat: Hab ich dir nicht gesagt, dass er mir nichts Gutes weissagt, sondern nur Unheil? 19 Micha sprach: Darum höre nun das Wort des HERRN! Ich sah den HERRN sitzen auf seinem Thron und das ganze himmlische Heer neben ihm stehen zu seiner Rechten und Linken. 20 Und der HERR sprach: Wer will Ahab betören, dass er hinaufziehe und falle vor Ramot in Gilead? Und einer sagte dies, der andere das. 21 Da trat ein Geist vor und stellte sich vor den HERRN und sprach: Ich will ihn betören. Der HERR sprach zu ihm: Womit? 22 Er sprach: Ich will ausgehen und will ein Lügengeist sein im Munde aller seiner Propheten. Er sprach: Du sollst ihn betören und sollst es ausrichten; geh aus und tu das! 23 Nun siehe, der HERR hat einen Lügengeist gegeben in den Mund aller deiner Propheten; und der HERR hat Unheil gegen dich geredet. 24 Da trat herzu Zidkija, der Sohn Kenaanas, und schlug Micha auf die Backe und sprach: Wie? Ist der Geist des HERRN von mir gewichen, dass er mit dir redet? 25 Micha sprach: Wahrlich, an dem Tage wirst du’s sehen, wenn du von einer Kammer in die andere gehst, um dich zu verkriechen. 26 Der König von Israel sprach: Nimm Micha und bring ihn zu Amon, dem Stadthauptmann, und zu Joasch, dem Sohn des Königs, 27 und sprich: So spricht der König: Diesen werft in den Kerker und speist ihn nur kärglich mit Brot und Wasser, bis ich mit Frieden wiederkomme. 28 Micha sprach: Kommst du mit Frieden wieder, so hat der HERR nicht durch mich geredet. Und er sprach: Höret, alle Völker!

Ahabs Tod

29 So zogen der König von Israel und Joschafat, der König von Juda, hinauf nach Ramot in Gilead. 30 Und der König von Israel sprach zu Joschafat: Ich will mich verkleiden und in den Kampf ziehen, du aber behalte deine königlichen Kleider an. Und der König von Israel verkleidete sich und zog in den Kampf. 31 Aber der König von Aram gebot den Obersten über seine Wagen – es waren zweiunddreißig – und sprach: Ihr sollt nicht kämpfen gegen Geringe und Hohe, sondern allein gegen den König von Israel. 32 Und als die Obersten der Wagen Joschafat sahen, meinten sie, er wäre der König von Israel, und wandten sich gegen ihn zum Kampf, aber Joschafat schrie. 33 Als aber die Obersten der Wagen merkten, dass er nicht der König von Israel war, wandten sie sich von ihm ab. 34 Ein Mann aber spannte den Bogen von ungefähr und schoss den König von Israel zwischen Panzer und Wehrgehänge. Da sprach er zu seinem Wagenlenker: Wende um und führe mich aus dem Kampf, denn ich bin verwundet! 35 Aber der Kampf nahm immer mehr zu an demselben Tage, und der König blieb im Wagen stehen gegenüber den Aramäern. Am Abend aber starb er, und das Blut floss von der Wunde mitten in den Wagen. 36 Und man ließ ausrufen im Heer, als die Sonne unterging: Ein jeder gehe in seine Stadt und in sein Land; 37 denn der König ist tot! Und sie gingen nach Samaria und begruben den König zu Samaria. 38 Und als sie den Wagen wuschen bei dem Teich Samarias, leckten die Hunde sein Blut – und die Huren wuschen sich darin – nach dem Wort des HERRN, das er geredet hatte. 39 Was mehr von Ahab zu sagen ist und alles, was er getan hat, und das Elfenbeinhaus, das er baute, und alle Städte, die er gebaut hat, siehe, das steht geschrieben in der Chronik der Könige von Israel. 40 Also legte sich Ahab zu seinen Vätern, und sein Sohn Ahasja wurde König an seiner statt.

Joschafat, König von Juda

41 Und Joschafat, der Sohn Asas, wurde König über Juda im vierten Jahr Ahabs, des Königs von Israel. 42 Joschafat war fünfunddreißig Jahre alt, als er König wurde; und er regierte fünfundzwanzig Jahre zu Jerusalem. Seine Mutter hieß Asuba, eine Tochter Schilhis. 43 Und er wandelte in allen Wegen seines Vaters Asa und wich nicht davon ab und tat, was dem HERRN wohlgefiel. 44 Doch entfernte er nicht die Höhen, und das Volk opferte und räucherte noch auf den Höhen. 45 Und er hatte Frieden mit dem König von Israel. 46 Was aber mehr von Joschafat zu sagen ist und seine tapferen Taten, die er getan hat, und wie er Kriege geführt hat, siehe, das steht geschrieben in der Chronik der Könige von Juda. 47 Auch tat er aus dem Lande, was noch übrig war an Tempelhurern, die zur Zeit seines Vaters Asa übrig geblieben waren. 48 Und es war kein König in Edom; ein Statthalter war im Lande. 49 Und Joschafat hatte Tarsisschiffe machen lassen, die nach Ofir fahren sollten, um Gold zu holen. Aber sie fuhren nicht, denn sie zerschellten bei Ezjon-Geber. 50 Damals sprach Ahasja, der Sohn Ahabs, zu Joschafat: Lass meine Leute mit deinen Leuten auf den Schiffen fahren! Joschafat aber wollte nicht. 51 Und Joschafat legte sich zu seinen Vätern und wurde begraben bei seinen Vätern in der Stadt Davids, seines Vaters. Und sein Sohn Joram wurde König an seiner statt.

Ahasja, König von Israel

52 Ahasja, der Sohn Ahabs, wurde König über Israel zu Samaria im siebzehnten Jahr Joschafats, des Königs von Juda, und regierte über Israel zwei Jahre. 53 Und er tat, was dem HERRN missfiel, und wandelte in den Wegen seines Vaters und seiner Mutter und in dem Wege Jerobeams, des Sohnes Nebats, der Israel sündigen machte, 54 und diente dem Baal und betete ihn an und erzürnte den HERRN, den Gott Israels, wie sein Vater getan hatte.

1.Könige 22 | Noua Traducere Românească Lutherbibel 2017