Psalm 104 | Noua Traducere Românească

1 Suflete al meu, binecuvântează‑L pe DOMNUL! DOAMNE, Dumnezeul meu, Tu ești nemărginit de mare! Tu ești îmbrăcat cu splendoare și măreție! 2 Tu Te învelești cu lumina ca și cu o manta; Tu întinzi cerurile ca pe un cort, 3 și pui grinzile odăilor Tale de sus pe ape. Din nori Îți faci car și umbli pe aripile vântului. 4 El îi face pe îngerii Săi duhuri* și pe slujitorii Săi – un foc arzător. 5 Tu ai statornicit pământul pe temeliile lui, ca să nu se clatine niciodată. 6 L‑ai acoperit cu adâncul ca și cu o haină. Apele stăteau pe munți, 7 dar la mustrarea Ta au fugit, la bubuitul tunetului Tău au luat‑o la fugă. 8 S‑au scurs de pe munți, au coborât în văi, în locul pe care l‑ai hotărât pentru ele. 9 Le‑ai pus un hotar peste care nu au voie să treacă, ca să nu se întoarcă și să acopere pământul. 10 Tu faci să țâșnească izvoarele în albii uscate* și ele curg printre munți. 11 Toate vietățile câmpului se adapă din ele și măgarii sălbatici își potolesc setea acolo. 12 Pe malul lor își fac cuibul păsările cerului care‑și fac auzit glasul din frunziș. 13 Din odăile de sus, Tu uzi munții; pământul se satură de rodul lucrărilor Tale. 14 Tu faci să crească iarbă pentru vite și verdețuri pe care omul să le cultive. Faci să iasă hrană din pământ: 15 vin care înveselește inima omului, ulei care dă strălucire feței și pâine care întărește inima omului. 16 Copacii DOMNULUI sunt bine udați, cedrii Libanului pe care El i‑a sădit. 17 În ei își fac cuibul păsările; barza își are casa în chiparoși. 18 Munții cei înalți sunt ai țapilor sălbatici, iar stâncile sunt un adăpost pentru viezurii de stâncă.* 19 El a făcut luna să arate vremurile, iar soarele știe când să apună. 20 Tu aduci întunericul și se face noapte; atunci toate vietățile pădurii încep să mișune. 21 Puii de leu rag după pradă, cerându‑și hrana de la Dumnezeu. 22 Când răsare soarele, se adună și se culcă în vizuinile lor. 23 Atunci iese omul la lucrul lui, la munca lui – până seara. 24 Ce multe sunt lucrările Tale, DOAMNE! Pe toate le‑ai făcut cu înțelepciune; pământul este plin de vietățile* Tale. 25 Iată marea cât de încăpătoare și de întinsă este! Acolo mișună vietăți fără număr, viețuitoare mici și mari. 26 Corăbiile o străbat, în ea se joacă Leviatanul*, pe care l‑ai întocmit Tu. 27 Toate nădăjduiesc în Tine ca să le dai hrana la vreme. 28 Când Tu le‑o dai, ele o primesc; când Tu Îți deschizi mâna, ele se satură de bunătăți. 29 Când Îți ascunzi fața, ele se îngrozesc; când le iei suflarea, ele mor și se întorc în țărână. 30 Când Îți trimiți Duhul*, ele sunt create, înnoind astfel fața pământului. 31 Fie ca slava DOMNULUI să rămână pe vecie! DOMNUL să Se bucure de lucrările Sale, 32 El, Care atunci când privește pământul, acesta se cutremură, iar când atinge munții, aceștia fumegă. 33 Voi cânta DOMNULUI cât voi trăi! Voi cânta spre lauda Dumnezeului meu cât voi fi! 34 Fie‑I plăcută cugetarea mea! Eu mă voi bucura în DOMNUL. 35 Să piară păcătoșii de pe pământ, și cei răi să nu mai fie! Suflete al meu, binecuvântează‑L pe DOMNUL! Lăudați‑L pe DOMNUL!*

Einheitsübersetzung 2016

Loblied auf den Schöpfer

1 Preise den HERRN, meine Seele! / HERR, mein Gott, überaus groß bist du! Du bist mit Hoheit und Pracht bekleidet. 2 Du hüllst dich in Licht wie in einen Mantel, du spannst den Himmel aus gleich einem Zelt. 3 Du verankerst die Balken deiner Wohnung im Wasser. / Du nimmst dir die Wolken zum Wagen, du fährst einher auf den Flügeln des Windes. 4 Du machst die Winde zu deinen Boten, zu deinen Dienern Feuer und Flamme. 5 Du hast die Erde auf Pfeiler gegründet, in alle Ewigkeit wird sie nicht wanken. 6 Einst hat die Urflut sie bedeckt wie ein Kleid, die Wasser standen über den Bergen. 7 Sie wichen vor deinem Drohen zurück, sie flohen vor der Stimme deines Donners. 8 Sie stiegen die Berge hinauf, sie flossen hinab in die Täler an den Ort, den du für sie bestimmt hast. 9 Eine Grenze hast du gesetzt, die dürfen sie nicht überschreiten, nie wieder sollen sie die Erde bedecken. 10 Du lässt Quellen sprudeln in Bäche, sie eilen zwischen den Bergen dahin. 11 Sie tränken alle Tiere des Feldes, die Wildesel stillen ihren Durst. 12 Darüber wohnen die Vögel des Himmels, aus den Zweigen erklingt ihr Gesang. 13 Du tränkst die Berge aus deinen Kammern, von der Frucht deiner Werke wird die Erde satt. 14 Du lässt Gras wachsen für das Vieh und Pflanzen für den Ackerbau des Menschen, damit er Brot gewinnt von der Erde 15 und Wein, der das Herz des Menschen erfreut, damit er das Angesicht erglänzen lässt mit Öl und Brot das Herz des Menschen stärkt. 16 Die Bäume des HERRN trinken sich satt, die Zedern des Libanon, die er gepflanzt hat, 17 dort bauen die Vögel ihr Nest, auf den Zypressen nistet der Storch. 18 Die hohen Berge gehören dem Steinbock, dem Klippdachs bieten die Felsen Zuflucht. 19 Du machst den Mond zum Maß für die Zeiten, die Sonne weiß, wann sie untergeht. 20 Du sendest Finsternis und es wird Nacht, dann regen sich alle Tiere des Waldes. 21 Die jungen Löwen brüllen nach Beute, sie verlangen von Gott ihre Nahrung. 22 Strahlt die Sonne dann auf, so schleichen sie heim und lagern sich in ihren Verstecken. 23 Nun geht der Mensch hinaus an sein Tagwerk, an seine Arbeit bis zum Abend. 24 Wie zahlreich sind deine Werke, HERR, / sie alle hast du mit Weisheit gemacht, die Erde ist voll von deinen Geschöpfen. 25 Da ist das Meer, so groß und weit, / darin ein Gewimmel, nicht zu zählen: kleine und große Tiere.* 26 Dort ziehen die Schiffe dahin, der Levíatan, den du geformt, um mit ihm zu spielen. 27 Auf dich warten sie alle, dass du ihnen ihre Speise gibst zur rechten Zeit. 28 Gibst du ihnen, dann sammeln sie ein, öffnest du deine Hand, werden sie gesättigt mit Gutem. 29 Verbirgst du dein Angesicht, sind sie verstört, / nimmst du ihnen den Atem, so schwinden sie hin und kehren zurück zum Staub. 30 Du sendest deinen Geist aus: Sie werden erschaffen und du erneuerst das Angesicht der Erde. 31 Die Herrlichkeit des HERRN währe ewig, der HERR freue sich seiner Werke. 32 Er blickt herab auf die Erde und sie erbebt, er rührt die Berge an und sie rauchen. 33 Ich will dem HERRN singen in meinem Leben, meinem Gott singen und spielen, solange ich da bin. 34 Möge ihm mein Dichten gefallen. Ich will mich freuen am HERRN. 35 Die Sünder sollen von der Erde verschwinden / und Frevler sollen nicht mehr da sein. Preise den HERRN, meine Seele! Halleluja!

Psalm 104 | Noua Traducere Românească Einheitsübersetzung 2016

Loblied auf den Schöpfer