Markus 11 | Noua Traducere Românească

Intrarea triumfală în Ierusalim

1 Când s‑au apropiat de Ierusalim și au ajuns la Betfaghe și Betania, înspre Muntele Măslinilor, Isus i‑a trimis pe doi dintre ucenicii Săi, 2 zicându‑le: „Duceți‑vă în satul dinaintea voastră. De îndată ce intrați în el, veți găsi un măgăruș legat, pe care n‑a încălecat încă niciun om. Dezlegați‑l și aduceți‑l! 3 Dacă vă va spune cineva: «De ce faceți aceasta?», să‑i ziceți: «Domnul are nevoie de el.» Și imediat îl va trimite înapoi aici.“ 4 Ei s‑au dus, au găsit măgărușul legat lângă ușă, afară în stradă, și l‑au dezlegat. 5 Unii dintre cei care stăteau acolo i‑au întrebat: „Ce faceți? De ce dezlegați măgărușul?“ 6 Ei le‑au zis așa cum le spusese Isus și aceștia i‑au lăsat să plece. 7 Au adus măgărușul la Isus, și‑au pus hainele peste el, iar Isus a șezut pe el. 8 Mulți își așterneau hainele pe drum,* iar alții împrăștiau ramuri pe care le tăiaseră de pe câmpuri. 9 Cei care mergeau înainte și cei care‑L urmau strigau: „Osana!* Binecuvântat este Cel Ce vine în Numele Domnului!* 10 Binecuvântată este Împărăția care vine, Împărăția strămoșului* nostru David!* Osana în locurile preaînalte!“

Blestemarea smochinului neroditor

11 A intrat în Ierusalim, în Templu, S‑a uitat de jur‑împrejur la toate lucrurile și, pentru că era deja seara târziu, S‑a dus la Betania împreună cu cei doisprezece. 12 În ziua următoare, după ce au ieșit din Betania, lui Isus I s‑a făcut foame. 13 A văzut de departe un smochin care avea frunze și S‑a dus să vadă dacă va găsi ceva în el. Dar, când a ajuns la el, n‑a găsit nimic în el, în afară de frunze, pentru că nu era vremea smochinelor. 14 Atunci i‑a zis: „În veci să nu mai mănânce nimeni rod din tine!“ Ucenicii Lui au auzit aceste cuvinte.

Isus alungă comercianții din Templu

15 Au ajuns în Ierusalim. El a intrat în Templu și a început să‑i scoată afară pe cei ce vindeau și cumpărau în Templu. A răsturnat mesele schimbătorilor de bani și scaunele celor ce vindeau porumbei 16 și nu lăsa pe nimeni să ducă vreun vas* prin Templu. 17 El îi învăța și le zicea: „Oare nu este scris: «Casa Mea va fi numită o casă de rugăciune pentru toate neamurile.»*? Dar voi ați făcut din ea o peșteră de tâlhari!“* 18 Conducătorii preoților și cărturarii au auzit lucrul acesta și căutau cum să‑L omoare, pentru că se temeau de El, deoarece întreaga mulțime era uimită de învățătura Lui. 19 Și ori de câte ori se făcea târziu, Isus și ucenicii Lui* ieșeau afară din cetate.

Puterea credinței

20 Dimineața, când au trecut pe lângă smochin, au văzut că era uscat din rădăcini. 21 Petru și‑a amintit ce se întâmplase și i‑a zis: – Rabbi*, iată că smochinul pe care l‑ai blestemat s‑a uscat! 22 Isus, răspunzând, le‑a zis: – Aveți credință în Dumnezeu! 23 Adevărat vă spun că*, dacă cineva ar zice acestui munte: „Ridică‑te și aruncă‑te în mare!“ și nu s‑ar îndoi în inima lui, ci ar crede că se va întâmpla ceea ce spune, i se va da întocmai. 24 De aceea vă spun ca toate lucrurile pe care le cereți atunci când vă rugați, să credeți că le‑ați și primit, și ele vi se vor da. 25 Și când stați în picioare rugându‑vă, să iertați dacă aveți ceva împotriva cuiva, pentru ca și Tatăl vostru Care este în ceruri să vă ierte vouă nelegiuirile*. 26 Dar dacă nu iertați, nici Tatăl vostru Care este în ceruri nu vă va ierta nelegiuirile.

Autoritatea lui Isus

27 Au intrat apoi din nou în Ierusalim. În timp ce se plimba prin Templu, au venit la El conducătorii preoților, cărturarii și bătrânii 28 și L‑au întrebat: – Cu ce autoritate faci aceste lucruri? Și cine Ți‑a dat această autoritate ca să le faci? 29 Isus le‑a zis: – Vă voi întreba un singur lucru. Răspundeți‑Mi și vă voi spune cu ce autoritate fac aceste lucruri. 30 Botezul lui Ioan era din cer sau de la oameni? Răspundeți‑Mi! 31 Ei însă vorbeau între ei, zicând: „Dacă vom răspunde: «Din cer!», va întreba: «Atunci de ce nu l‑ați crezut?» 32 Sau să răspundem: «De la oameni!»?“ Ei se temeau de mulțime, fiindcă toți considerau că Ioan a fost într-adevăr un profet. 33 Așa că, răspunzându‑I lui Isus, au zis: – Nu știm! Atunci Isus le‑a zis: – Nici Eu nu vă spun cu ce autoritate fac aceste lucruri.

Einheitsübersetzung 2016

DAS WIRKEN JESU IN JERUSALEM

Der Einzug in Jerusalem

1 Als sie in die Nähe von Jerusalem kamen, nach Betfage und Betanien am Ölberg, schickte er zwei seiner Jünger aus. 2 Er sagte zu ihnen: Geht in das Dorf, das vor euch liegt; gleich wenn ihr hineinkommt, werdet ihr ein Fohlen angebunden finden, auf dem noch nie ein Mensch gesessen hat. Bindet es los und bringt es her! 3 Und wenn jemand zu euch sagt: Was tut ihr da?, dann antwortet: Der Herr braucht es; er lässt es bald wieder zurückbringen. 4 Da machten sie sich auf den Weg und fanden außen an einer Tür an der Straße ein Fohlen angebunden und sie banden es los. 5 Einige, die dabeistanden, sagten zu ihnen: Wie kommt ihr dazu, das Fohlen loszubinden? 6 Sie gaben ihnen zur Antwort, was Jesus gesagt hatte, und man ließ sie gewähren. 7 Sie brachten das Fohlen zu Jesus, legten ihre Kleider auf das Tier und er setzte sich darauf. 8 Und viele breiteten ihre Kleider auf den Weg aus, andere aber Büschel, die sie von den Feldern abgerissen hatten. 9 Die Leute, die vor ihm hergingen und die ihm nachfolgten, riefen: Hosanna! Gesegnet sei er, der kommt im Namen des Herrn! 10 Gesegnet sei das Reich unseres Vaters David, das nun kommt. Hosanna in der Höhe! 11 Und er zog nach Jerusalem hinein, in den Tempel; nachdem er sich alles angesehen hatte, ging er spät am Abend mit den Zwölf nach Betanien hinaus.

Die Verfluchung des Feigenbaums

12 Als sie am nächsten Tag Betanien verließen, hatte er Hunger. 13 Da sah er von Weitem einen Feigenbaum mit Blättern und ging hin, um nach Früchten zu suchen. Aber er fand nichts als Blätter; denn es war nicht die Zeit der Feigenernte. 14 Da sagte er zu ihm: In Ewigkeit soll niemand mehr eine Frucht von dir essen. Und seine Jünger hörten es.

Die Reinigung des Tempels

15 Dann kamen sie nach Jerusalem. Jesus ging in den Tempel und begann, die Händler und Käufer aus dem Tempel hinauszutreiben; er stieß die Tische der Geldwechsler und die Stände der Taubenhändler um 16 und ließ nicht zu, dass jemand irgendetwas durch den Tempelbezirk trug. 17 Er belehrte sie und sagte: Heißt es nicht in der Schrift: Mein Haus soll ein Haus des Gebetes für alle Völker genannt werden? Ihr aber habt daraus eine Räuberhöhle gemacht. 18 Die Hohepriester und die Schriftgelehrten hörten davon und suchten nach einer Möglichkeit, ihn umzubringen. Denn sie fürchteten ihn, weil das Volk außer sich war vor Staunen über seine Lehre. 19 Als es Abend wurde, verließ Jesus mit seinen Jüngern die Stadt.

Der verdorrte Feigenbaum und der Glaube

20 Als sie am nächsten Morgen an dem Feigenbaum vorbeikamen, sahen sie, dass er bis zu den Wurzeln verdorrt war. 21 Da erinnerte sich Petrus und sagte zu Jesus: Rabbi, sieh doch, der Feigenbaum, den du verflucht hast, ist verdorrt. 22 Jesus sagte zu ihnen: Habt Glauben an Gott! 23 Amen, ich sage euch: Wenn jemand zu diesem Berg sagt: Heb dich empor und stürz dich ins Meer! und wenn er in seinem Herzen nicht zweifelt, sondern glaubt, dass geschieht, was er sagt, dann wird es geschehen. 24 Darum sage ich euch: Alles, worum ihr betet und bittet - glaubt nur, dass ihr es schon erhalten habt, dann wird es euch zuteil. 25 Und wenn ihr beten wollt und ihr habt einem anderen etwas vorzuwerfen, dann vergebt ihm, damit auch euer Vater im Himmel euch eure Verfehlungen vergibt.*

Die Frage nach der Vollmacht Jesu

27 Sie kamen wieder nach Jerusalem. Als er im Tempel umherging, kamen die Hohepriester, die Schriftgelehrten und die Ältesten zu ihm 28 und fragten ihn: In welcher Vollmacht tust du das? Wer hat dir diese Vollmacht gegeben, das zu tun? 29 Jesus sagte zu ihnen: Ich will euch eine Frage stellen. Antwortet mir, dann werde ich euch sagen, in welcher Vollmacht ich das tue. 30 Stammte die Taufe des Johannes vom Himmel oder von den Menschen? Antwortet mir! 31 Da überlegten sie und sagten zueinander: Wenn wir antworten: Vom Himmel, so wird er sagen: Warum habt ihr ihm dann nicht geglaubt? 32 Sollen wir also antworten: Von den Menschen? Sie fürchteten sich aber vor den Leuten; denn alle hielten Johannes wirklich für einen Propheten. 33 Darum antworteten sie Jesus: Wir wissen es nicht. Jesus erwiderte: Dann sage auch ich euch nicht, in welcher Vollmacht ich das tue.

Markus 11 | Noua Traducere Românească Einheitsübersetzung 2016