1Cuvântul DOMNULUI spus lui Ieremia cu prilejul secetei:2„Iuda bocește, iar porțile îi sunt slăbite. Ele sunt posomorâte din cauza țării. Strigătul Ierusalimului se înalță.3Cei măreți ai lor îi trimit după apă pe cei neînsemnați.* Ei se duc la fântâni, dar nu găsesc apă. Se întorc cu vasele goale. Rușinați și dezamăgiți își acoperă capul.4Din cauza pământului este spaimă, pentru că nu este ploaie în țară. Plugarii sunt dezamăgiți și își acoperă capul.5Chiar și cerboaica de pe câmp naște și își părăsește puii, pentru că nu găsește iarbă.6Măgarii sălbatici stau pe înălțimi pleșuve și gâfâie ca șacalii. Li se topesc ochii căci nu este iarbă.“7Chiar dacă nelegiuirile noastre mărturisesc împotriva noastră, lucrează, DOAMNE, pentru Numele Tău! Căci necredincioșiile noastre sunt multe; am păcătuit împotriva Ta.8O, Speranță a lui Israel, Salvatorul lui în vreme de necaz, de ce ești ca un străin în țară și ca un trecător care se oprește să înnopteze?9De ce ești ca un om înmărmurit, ca un viteaz care nu poate izbăvi? Tu ești în mijlocul nostru, DOAMNE, și Numele Tău este chemat peste noi! Nu ne părăsi!10Iată ce spune DOMNUL despre poporul acesta: „Pentru că le place să hoinărească și nu își țin în frâu picioarele, DOMNUL nu‑Și găsește plăcerea în ei; acum El Își aduce aminte de nelegiuirea lor și îi pedepsește pentru păcatele lor.“11DOMNUL mi‑a zis: – Nu mijloci pentru binele acestui popor,12căci, chiar dacă vor posti, tot nu le voi asculta strigătul. Chiar dacă vor aduce arderi‑de‑tot și daruri de mâncare, nu le voi primi. În schimb, îi voi mistui prin sabie, prin foamete și prin molimă.13Eu am răspuns: – Ah, Stăpâne DOAMNE! Iată, profeții lor le zic: „Nu veți vedea sabie și nu veți avea parte de foamete, ci Domnul vă va da în locul acesta o pace trainică.“14Dar DOMNUL mi‑a zis: – Profeții lor profețesc minciuni în Numele Meu. Nu Eu i‑am trimis, nu Eu i‑am împuternicit și nu Eu le‑am vorbit. Ei vă profețesc viziuni mincinoase, divinații*, lucruri de nimic* și înșelăciunea inimii lor.15De aceea, așa vorbește DOMNUL despre profeții care profețesc în Numele Meu: „Nu Eu i‑am trimis să vă spună că sabia și foametea nu vor fi în țara aceasta. Profeții aceștia vor pieri uciși de sabie și de foamete,16iar oamenii cărora ei le profețesc vor fi scoși afară și întinși pe străzile Ierusalimului din cauza foametei și a sabiei. Nu va fi nimeni să‑i înmormânteze, nici pe ei, nici pe soțiile lor, nici pe fiii lor, nici pe fiicele lor. Voi turna astfel răutatea lor asupra capetelor lor.17Spune‑le cuvântul acesta: «Ochii mei să verse lacrimi zi și noapte și să nu se oprească, căci fecioara – fiica poporului meu – a suferit o rană cumplită, o lovitură dureroasă.18Dacă ies pe câmp, iată‑i pe cei străpunși de sabie. Dacă intru în cetate, iată‑i pe cei bolnavi de foamete. Chiar și profetul și preotul cutreieră țara fără să știe încotro merg*.»“19– Ai lepădat Tu de tot pe Iuda și a detestat sufletul Tău atât de mult Sionul? De ce ne‑ai lovit în așa fel încât nu mai avem vindecare? Noi așteptam pacea, dar n‑a venit nimic bun; așteptam un timp de vindecare, dar iată că vine numai teroare!20DOAMNE, recunoaștem atât răutatea noastră, cât și nelegiuirea părinților noștri, căci am păcătuit împotriva Ta.21Pentru Numele Tău, nu disprețui și nu necinsti tronul slavei Tale! Amintește‑Ți de legământul pe care l‑ai făcut cu noi și nu‑l rupe!22Este oare printre idolii deșerți ai neamurilor vreunul care să aducă ploaie? Sau poate cerul să dea averse? Nu, ci Tu dai ploaie, DOAMNE, Dumnezeul nostru! De aceea, noi nădăjduim în Tine, căci Tu ești Cel Ce faci toate aceste lucruri.
Einheitsübersetzung 2016
Antwort Gottes auf die Klage des Volkes
1Ein Wort des HERRN, das an Jeremia erging wegen der großen Dürre:2Juda ist ausgedörrt; / seine Tore verfallen,
sie sinken trauernd zu Boden / und Jerusalems Klageschrei steigt empor.3Die Vornehmen schicken ihre Diener nach Wasser; / sie kommen zu den Zisternen, / finden aber kein Wasser;
sie kehren mit leeren Krügen zurück. / Sie sind bestürzt und enttäuscht / und verhüllen ihr Haupt.4Um den Ackerboden voller Risse sind die Bauern besorgt; / denn es fiel kein Regen im Land.
Sie sind bestürzt / und verhüllen ihr Haupt.5Die Hirschkuh gebiert auf dem Feld / und lässt ihr Junges im Stich, / weil kein Grün mehr da ist.6Die Wildesel stehen auf den kahlen Höhen; / sie schnappen nach Luft wie Schakale.
Ihre Augen erlöschen; / denn nirgends ist Gras.7Wenn unsre Sünden uns anklagen, / handle um deines Namens willen, o HERR!
Ja, groß ist unsere Abtrünnigkeit; / gegen dich haben wir gesündigt.8Du, Israels Hoffnung, / sein Retter zur Zeit der Not,
warum bist du wie ein Fremder im Land / und wie ein Wanderer, der nur über Nacht einkehrt?9Warum bist du wie ein ratloser Mann, / wie ein Held, der nicht zu retten vermag?
Du bist doch in unsrer Mitte, HERR, / und dein Name ist über uns ausgerufen. / Verlass uns nicht!10So spricht der HERR von diesem Volk: Hin und her zu schweifen, das lieben sie; ihren Füßen gönnen sie keine Ruhe. Doch der HERR hat kein Gefallen an ihnen. Jetzt denkt er an ihre Schuld und sucht ihre Sünden heim.11Und der HERR sprach zu mir: Bete nicht um das Wohlergehen dieses Volkes!12Auch wenn sie fasten, höre ich nicht auf ihr Flehen; wenn sie Brandopfer und Speiseopfer darbringen, habe ich kein Gefallen an ihnen. Durch Schwert, Hunger und Pest mache ich ihnen ein Ende.13Da sagte ich: Ach, Herr und GOTT, die Propheten sagen doch zu ihnen: Ihr werdet das Schwert nicht sehen, der Hunger wird nicht über euch kommen, sondern beständiges Heil gewähre ich euch an diesem Ort.14Aber der HERR erwiderte mir: Lüge prophezeien die Propheten in meinem Namen. Ich habe sie weder gesandt noch beauftragt, ich habe nicht zu ihnen gesprochen. Erlogene Visionen, nichtige Wahrsagerei und selbst erdachten Betrug prophezeien sie euch.15Darum spreche ich, der HERR, so gegen die Propheten, die in meinem Namen prophezeien, obwohl ich sie nicht gesandt habe, und die behaupten, Schwert und Hunger werde es nicht geben in diesem Land: Durch Schwert und Hunger werden diese Propheten ihr Ende finden.16Die Leute aber, denen sie prophezeien, werden auf den Straßen Jerusalems liegen, hingestreckt durch Hunger und Schwert. Niemand wird sie begraben, weder die Männer noch die Frauen, die Söhne oder die Töchter. So gieße ich ihre eigene Bosheit über sie aus.17Du sollst zu ihnen dieses Wort sagen:
Meine Augen fließen über von Tränen / bei Nacht und bei Tag / und finden keine Ruhe.
Denn einen großen Zusammenbruch / erlitt die Jungfrau, die Tochter, mein Volk, / eine unheilbare Wunde.18Gehe ich aufs Feld hinaus - / siehe: vom Schwert Durchbohrte!
Komme ich in die Stadt - / siehe: vom Hunger Gequälte!
Ja, auch Prophet und Priester / ziehen in ein Land, das sie nicht kennen.19Hast du denn Juda ganz verworfen, / wurde dir Zion zum Abscheu?
Warum hast du uns so geschlagen, / dass es für uns keine Heilung mehr gibt?
Wir hofften auf Heil, / doch kommt nichts Gutes,
auf die Zeit der Heilung, / doch siehe: nur Schrecken!20Wir erkennen, HERR, unser Unrecht, / die Schuld unsrer Väter: / Ja, wir haben gegen dich gesündigt.21Um deines Namens willen verschmäh nicht, / verstoß nicht den Thron deiner Herrlichkeit! / Gedenke! Brich nicht deinen Bund mit uns!22Gibt es etwa Regenspender / unter den Götzen der Völker?
Oder ist es der Himmel, der von selbst regnen lässt? / Bist nicht du es, HERR, unser Gott?
Wir setzen unsre Hoffnung auf dich; / denn du hast dies alles gemacht.
Diese Website verwendet Cookies, um Ihnen die bestmögliche Nutzererfahrung bieten zu können.