1.Samuel 14 | Noua Traducere Românească
1Într‑o zi, Ionatan, fiul lui Saul, i‑a zis tânărului care‑i ducea armele: „Vino să pătrundem până la garnizoana filistenilor, care se află de cealaltă parte!“ Tatălui său însă nu i‑a spus nimic.2În acest timp, Saul se afla la marginea cetății Ghiva, sub rodiul din Migron, iar cei care se aflau cu el erau în număr de aproape șase sute de bărbați.3Se afla acolo și Ahia, care purta un efod. El era fiul lui Ahitub și fratele lui I‑Kabod, fiul lui Fineas, nepotul lui Eli, preotul DOMNULUI de la Șilo. Poporul nu știa însă că Ionatan plecase.4Între trecătorile prin care căuta Ionatan să treacă la garnizoana filistenilor se afla un colț de stâncă de o parte și un colț de stâncă de cealaltă parte. Numele unuia era Boțeț, iar al celuilalt era Seneh.5Unul dintre ele se afla în partea de nord, spre Micmaș, iar celălalt în partea de sud, spre Gheva.6Ionatan i‑a zis tânărului care‑i ducea armele: – Vino să pătrundem până la garnizoana acestor necircumciși! Poate că DOMNUL va lucra pentru noi, căci nimic nu‑L împiedică pe DOMNUL să izbăvească fie prin mulți, fie prin puțini.7Cel ce‑i ducea armele i‑a răspuns: – Fă tot ceea ce ai pe inimă. Iată că sunt alături de tine în ceea ce ai de gând să faci.8Ionatan a zis: – Ne vom îndrepta spre bărbații aceia și ne vom arăta lor.9Dacă ne vor zice: „Așteptați până vom ajunge noi la voi!“, atunci vom rămâne acolo unde suntem și nu vom urca la ei.10Dar dacă ne vor zice: „Suiți‑vă la noi!“, atunci ne vom sui, fiindcă DOMNUL îi dă în mâinile noastre. Acesta să ne fie semnul.11Așadar, s‑au arătat amândoi garnizoanei filistene, iar filistenii au zis: „Iată! Evreii ies din vizuinile în care s‑au ascuns!“12Bărbații din garnizoană au strigat către Ionatan și către cel ce‑i ducea armele, zicând: „Suiți‑vă la noi ca să vă arătăm ceva!*“ Atunci Ionatan i‑a spus celui ce‑i ducea armele: „Urcă‑te după mine pentru că DOMNUL i‑a dat în mâna lui Israel.“13Ionatan s‑a cățărat, folosindu‑se de mâini și de picioare, iar cel ce‑i ducea armele îl urma. Filistenii cădeau înaintea lui Ionatan, iar cel ce‑i ducea armele venea în urma lui și‑i omora.14În acest prim atac, Ionatan și cel ce‑i ducea armele au ucis aproape douăzeci de bărbați pe o întindere de o jumătate de iugăr* de pământ.15Și era un tremur în tabără, pe câmpie și în tot poporul. Garnizoana și distrugătorii au tremurat și ei, iar pământul s‑a cutremurat. Era un tremur de la Dumnezeu.16Străjerii lui Saul, care se aflau în Ghiva lui Beniamin, s‑au uitat și iată că mulțimea se împrăștia și alerga încoace și încolo.17Atunci Saul le‑a zis oamenilor care erau cu el: „Numărați și vedeți cine a plecat din mijlocul nostru.“ Ei au numărat și iată că Ionatan și cel ce‑i ducea armele lipseau.18Saul i‑a zis lui Ahia: „Adu încoace Chivotul lui Dumnezeu!“ – pe atunci Chivotul lui Dumnezeu se afla la fiii lui Israel.19În timp ce Saul îi vorbea preotului, învălmășeala din tabăra filistenilor a început să fie din ce în ce mai mare. Atunci Saul i‑a zis preotului: „Retrage‑ți mâna!“20Apoi Saul și oamenii lui s‑au adunat și au intrat în luptă unde au găsit o mare învălmășeală deoarece filistenii au întors sabia, unii împotriva altora.21Evreii care fuseseră înainte cu filistenii și se suiseră împreună cu aceștia în tabăra lor s‑au întors și s‑au unit cu israeliții care erau cu Saul și cu Ionatan.22De asemenea, când toți bărbații lui Israel care se ascunseseră pe muntele lui Efraim au auzit că filistenii au fugit, au intrat și ei în luptă, urmărindu‑i.23În acea zi, DOMNUL l‑a izbăvit pe Israel, iar lupta s‑a întins până dincolo de Bet‑Aven.
Viața lui Ionatan în pericol
24Bărbații lui Israel au fost la strâmtoare în acea zi, deoarece Saul pusese un jurământ asupra poporului, zicând: „Blestemat să fie omul care va mânca pâine până seara, înainte de a mă răzbuna pe dușmanii mei.“ Astfel, niciunul dintre ei n‑a gustat mâncare.25Tot poporul* a intrat într‑o pădure unde, pe suprafața pământului, se afla miere.26Când a intrat poporul în pădure, iată că mierea curgea din faguri, însă nimeni nu și‑a dus miere la gură cu mâna* deoarece poporul se temea din cauza jurământului.27Ionatan însă nu auzise jurământul cu care tatăl său legase poporul. De aceea el a întins vârful toiagului care se afla în mâna lui și l‑a înmuiat în mierea din fagure. Și‑a dus miere cu mâna la gură și ochii i s‑au luminat.28Atunci unul dintre bărbați i‑a zis: – Tatăl tău a pus poporul sub un jurământ sever, zicând: „Blestemat să fie omul care va mânca pâine astăzi.“ Poporul era epuizat.29Atunci Ionatan a zis: – Tatăl meu a tulburat țara. Priviți cum mi s‑au luminat ochii pentru că am gustat puțin din mierea aceasta!30Cât de bine ar fi fost dacă poporul ar fi mâncat astăzi din prada pe care a luat‑o de la dușmanii lui! N‑ar fi fost înfrângerea filistenilor mai mare?31În ziua aceea i‑au ucis pe filisteni de la Micmaș până la Aialon. Poporul era epuizat.32Prin urmare, poporul s‑a năpustit asupra prăzii, au luat oi, vite și viței, le‑au înjunghiat pe pământ și le‑au mâncat cu sânge cu tot.33Unii i‑au spus însă lui Saul: – Iată, poporul păcătuiește împotriva DOMNULUI, mâncând carnea cu sânge cu tot.* Saul a spus: – V‑ați purtat cu necredincioșie! Acum, rostogoliți până aici o piatră mare.34Dați de veste printre oameni să‑și aducă fiecare boul sau oaia, să le taie aici și apoi să le mănânce, ca să nu mai păcătuiască împotriva DOMNULUI, mâncând carne cu sânge. Astfel, în acea noapte, fiecare și‑a adus cu el boul și l‑a tăiat acolo.35Saul a zidit un altar DOMNULUI; era prima dată când zidea un altar DOMNULUI.36Apoi a zis: – Haideți să coborâm după filisteni în timpul nopții, să‑i prădăm până în zori și să nu lăsăm viu pe niciunul dintre ei. Ei au răspuns: – Fă tot ceea ce consideri că este bine.* Dar preotul a zis: – Să ne apropiem aici de Dumnezeu.37Saul L‑a întrebat pe Dumnezeu: – Să cobor după filisteni? Îi vei da în mâinile lui Israel? Însă, în acea zi, El nu i‑a răspuns.38Atunci Saul a zis: – Să vină aici toți conducătorii poporului ca să descoperim ce păcat a fost săvârșit astăzi.39Viu este DOMNUL, Care îl izbăvește pe Israel, că și dacă ar fi vorba despre fiul meu Ionatan, chiar și el va trebui să moară. Însă nimeni din popor nu i‑a răspuns.40Saul a zis întregului Israel: – Voi veți sta într‑o parte, iar eu împreună cu fiul meu Ionatan vom sta în partea cealaltă. Poporul i‑a răspuns lui Saul: – Fă ceea ce consideri că este bine.41Saul a zis DOMNULUI, Dumnezeul lui Israel: – Arată‑ne adevărul! Sorțul a căzut pe Ionatan și Saul, iar poporul a scăpat.42Atunci Saul a zis: – Aruncați sorțul între mine și fiul meu Ionatan. Și sorțul a căzut pe Ionatan.43Saul i‑a zis lui Ionatan: – Spune‑mi ce ai făcut. Ionatan i‑a răspuns și a zis: – Am gustat puțină miere cu vârful toiagului pe care‑l aveam în mână. Iată‑mă, voi muri!44Saul a zis: – Dumnezeu să Se poarte cu toată asprimea față de mine* dacă nu vei muri, Ionatane!45Dar poporul i‑a zis lui Saul: – Chiar trebuie să moară Ionatan, cel care a adus această mare izbăvire pentru Israel? Nicidecum! Viu este DOMNUL că nici măcar un fir de păr nu va cădea la pământ din capul lui, deoarece el a lucrat cu Dumnezeu în această zi. Poporul l‑a salvat astfel pe Ionatan și n‑a fost omorât.46Saul a încetat să‑i mai urmărească pe filisteni, și filistenii s‑au retras în teritoriul lor.
Realizările și familia lui Saul
47După ce Saul a început să domnească peste Israel, el a luptat împotriva tuturor dușmanilor săi din toate părțile: împotriva moabiților, împotriva fiilor lui Amon, împotriva edomiților, împotriva regilor din Țoba și împotriva filistenilor. În orice parte se ducea, era necruțător.48El a luptat vitejește și i‑a învins pe amalekiți, eliberând Israelul din mâna jefuitorilor săi.49Fiii lui Saul erau Ionatan, Ișvi și Malchi‑Șua. Fiica sa cea întâi născută se numea Merab, cea mică se numea Mihal,50iar soția lui se numea Ahinoam, fiica lui Ahimaaț. Numele conducătorului oștirii lui era Abner, fiul lui Ner, unchiul lui Saul.51Chiș, tatăl lui Saul, și Ner, tatăl lui Abner, erau fiii lui Abiel.52Cât timp a trăit Saul, a existat un război înverșunat cu filistenii și ori de câte ori Saul vedea un bărbat puternic sau curajos, îl lua cu el.
Einheitsübersetzung 2016
1Eines Tages sagte Jonatan, der Sohn Sauls, zu seinem Waffenträger: Komm, wir wollen zu dem Posten der Philister hinübergehen, der da drüben steht. Seinem Vater sagte er aber nichts davon.2Saul saß an der Flurgrenze von Gibea unter dem Granatapfelbaum, der bei Migron steht. Das Volk, das er bei sich hatte, zählte etwa sechshundert Mann.3Damals trug Ahija, der Sohn Ahitubs, des Bruders Ikabods, des Sohnes des Pinhas, des Sohnes Elis, des Priesters des HERRN in Schilo, das Efod. Das Volk wusste nicht, dass Jonatan weggegangen war.4An den Übergängen, wo Jonatan zu dem Posten der Philister hinüberzukommen versuchte, war hüben und drüben eine Felszacke; die eine nannte man Bozez, die andere Senne.5Die eine Felszacke erhebt sich wie eine Säule auf der Nordseite, gegenüber von Michmas, die andere auf der Südseite, gegenüber von Geba.6Jonatan sagte also zu seinem Waffenträger: Komm, wir wollen hinübergehen zu dem Posten dieser Unbeschnittenen. Vielleicht wird der HERR für uns handeln; für den HERRN ist es ja keine Schwierigkeit zu helfen, sei es durch viele oder durch wenige.7Sein Waffenträger erwiderte ihm: Tu nur, was du im Sinn hast! Geh, ich bin mit dabei; ganz wie du willst.8Jonatan sagte: Hör zu! Wir wollen zu den Männern hinübergehen und uns ihnen offen zeigen.9Und wenn sie dann zu uns sagen: Bleibt stehen, bis wir zu euch kommen!, dann bleiben wir stehen, wo wir sind, und gehen nicht zu ihnen hinauf.10Wenn sie aber sagen: Kommt zu uns herauf!, dann wollen wir zu ihnen hinaufsteigen; denn der HERR hat sie in unsere Hand gegeben. Das soll für uns das Zeichen sein.11Die beiden zeigten sich also dem Posten der Philister. Die Philister sagten: Seht nur, die Hebräer sind aus ihren Löchern hervorgekommen, in denen sie sich versteckt hatten.12Die Wachtposten riefen zu Jonatan und seinem Waffenträger hinüber und sagten: Kommt nur herauf zu uns, wir werden euch etwas erzählen. Da sagte Jonatan zu seinem Waffenträger: Geh hinter mir hinauf; denn der HERR hat sie in die Hand Israels gegeben.13Jonatan kletterte auf Händen und Füßen hinauf und sein Waffenträger folgte ihm. Sie fielen vor Jonatan und sein Waffenträger, der ihm folgte, gab ihnen den Todesstoß.14Das war der erste Schlag, den Jonatan und sein Waffenträger führten. Sie erschlugen etwa zwanzig Mann, auf einer Fläche, die ungefähr einen halben Morgen groß war.15Großer Schrecken entstand im Lager, auf dem Feld und im ganzen Volk; auch der Vorposten und die plündernden Abteilungen erschraken. Dazu bebte die Erde und es entstand ein Gottesschrecken.
Sieg über die Philister
16Die Späher Sauls in Gibea-Benjamin sahen ein Getümmel, das wogte und hin und her lief.17Da sagte Saul zu den Leuten, die bei ihm waren: Prüft und seht nach, wer von unseren Leuten weggegangen ist! Sie prüften und tatsächlich fehlten Jonatan und sein Waffenträger.18Saul sagte zu Ahija: Bring die Lade Gottes her! Denn die Lade war an jenem Tag bei den Israeliten.19Während Saul mit dem Priester redete, wurde das Getümmel im Lager der Philister immer größer. Da sagte Saul zu dem Priester: Halt ein!20Saul aber und alle Leute, die bei ihm waren, wurden aufgeboten und zogen bis zum Ort des Kampfes. Und siehe, jeder hatte sein Schwert gegen den anderen gerichtet und eine große Verwirrung war entstanden.21Auch die Hebräer, die bis zu diesem Zeitpunkt auf Seiten der Philister gestanden und mit ihnen in den Krieg gezogen waren, wandten sich ab, um auf Seiten Israels zu sein, das zu Saul und Jonatan hielt.22Als die Israeliten, die sich im Gebirge Efraim versteckt hatten, hörten, dass die Philister auf der Flucht waren, setzten auch sie ihnen im Kampf nach23und der HERR rettete an jenem Tag Israel. Der Kampf hatte sich bis Bet-Awen ausgedehnt.
Sauls Schwur und Jonatans Rettung
24Die Israeliten gerieten an jenem Tag in Bedrängnis. Darum stellte Saul das Volk unter einen Fluch und sagte: Verflucht sei jeder, der vor dem Abend etwas isst, bevor ich mich an meinen Feinden gerächt habe. Das Volk nahm also bis zum Abend keine Nahrung zu sich.25Das ganze Volk ging in den Wald. Da gab es Honig auf dem Boden des Feldes.26Als das Volk in den Wald kam, siehe, da lief Honig dahin, aber niemand streckte seine Hand aus, um etwas davon zu nehmen. Denn das Volk fürchtete den Schwur.27Jonatan aber hatte nicht gehört, wie sein Vater das Volk beschwor. Er tauchte den Stock, den er in der Hand hielt, mit der Spitze in eine Honigwabe und führte den Honig mit der Hand zum Mund. Da leuchteten seine Augen wieder.28Einer aus dem Volk aber sagte: Dein Vater hat das Volk mit einem Eid beschworen und gesagt: Verflucht sei jeder, der heute etwas isst. Das Volk war aber erschöpft.29Jonatan erwiderte: Mein Vater stürzt das Land ins Unglück. Seht nur, meine Augen leuchten, weil ich ein bisschen von diesem Honig gegessen habe.30Ja, hätte das Volk heute von der Beute, die es gemacht hat, ordentlich gegessen! Dann wäre die Niederlage der Philister noch größer geworden.31Die Israeliten schlugen an diesem Tag die Philister zwischen Michmas und Ajalon, das Volk aber war sehr erschöpft.32Deshalb stürzte sich das Volk auf die Beute, nahm Schafe, Rinder und Kälber, schlachtete sie am Boden und das Volk aß davon samt dem Blut.33Da meldete man Saul: Sieh nur, das Volk versündigt sich gegen den HERRN, es isst Fleisch samt dem Blut. Er sagte: Ihr habt ein Unrecht begangen. Wälzt sofort einen großen Stein her!34Und er befahl: Geht unter die Leute und sagt ihnen: Jeder soll sein Rind und sein Lamm zu mir bringen und es hier schlachten und essen. Versündigt euch nicht gegen den HERRN, indem ihr es samt dem Blut esst! Da brachten die Leute noch in der Nacht alles, was sie in der Hand hatten, herbei und schlachteten es dort.*35Und Saul erbaute dem HERRN einen Altar. Es war der erste Altar, den er dem HERRN erbaute.36Saul sagte: Wir wollen in der Nacht hinter den Philistern herziehen und unter ihnen plündern, bis der Tag anbricht. Keinen von ihnen wollen wir übrig lassen. Die Leute antworteten: Tu nur, was du für richtig hältst! Der Priester aber sagte: Wir wollen hier vor Gott hintreten.37Saul fragte also Gott: Soll ich hinter den Philistern herziehen? Wirst du sie in die Hand Israels geben? Gott aber gab an jenem Tag keine Antwort.38Darauf sagte Saul: Alle Anführer des Volkes, kommt her und forscht nach, wodurch diese Sünde heute zustande gekommen ist!39So wahr der HERR, der Retter Israels, lebt: Selbst wenn es sich um meinen Sohn Jonatan handeln würde - er muss sterben. Doch niemand aus dem Volk antwortete.40Saul aber sagte zu allen Israeliten: Ihr sollt auf der einen Seite stehen, ich und mein Sohn Jonatan wollen auf der anderen Seite stehen. Das Volk antwortete Saul: Tu, was du für richtig hältst!41Darauf sagte Saul zum HERRN: Gott Israels, gib uns volle Klarheit! Da fiel das Los auf Jonatan und Saul, das Volk aber ging frei aus.42Saul sagte: Werft nun das Los zwischen mir und meinem Sohn Jonatan! Das Los fiel auf Jonatan.43Da sagte Saul zu Jonatan: Sag mir, was hast du getan? Jonatan bekannte es ihm und sagte: Ich habe mit der Spitze des Stockes, den ich in der Hand hatte, ein wenig Honig genommen und davon versucht. Ich bin bereit zu sterben.44Saul erwiderte: Gott möge mir dies und das antun - Jonatan, du musst sterben.45Aber das Volk sagte zu Saul: Soll Jonatan sterben, der so viel für die Rettung Israels getan hat? Das darf nicht sein! So wahr der HERR lebt: Ihm soll kein Haar gekrümmt werden. Denn nur mit Gottes Hilfe hat er heute diese Tat vollbracht. So befreite das Volk Jonatan und er brauchte nicht zu sterben.46Saul aber gab die Verfolgung der Philister auf und zog wieder hinauf und die Philister kehrten in ihre Städte zurück.
Sauls Kriege. Seine Familie
47Als Saul die Königswürde über Israel erlangt hatte, führte er ringsum mit all seinen Feinden Krieg: mit Moab und den Ammonitern, mit Edom und den Königen von Zoba und mit den Philistern. Wohin er sich auch wandte, war er siegreich.*48Er vollbrachte tapfere Taten, schlug Amalek und befreite Israel aus der Hand derer, die es ausraubten.49Die Söhne Sauls waren Jonatan, Jischwi und Malkischua. Die ältere seiner beiden Töchter hieß Merab, die jüngere Michal.50Sauls Frau hieß Ahinoam; sie war eine Tochter des Ahimaaz. Sein Heerführer hieß Abner; er war ein Sohn Ners, des Onkels Sauls;51Kisch, der Vater Sauls, und Ner, der Vater Abners, waren Söhne Abiëls.52Der harte Krieg gegen die Philister hörte nicht auf, solange Saul lebte. Jeden starken und kriegstüchtigen Mann, den Saul sah, nahm er in seinen Dienst.
Diese Website verwendet Cookies, um Ihnen die bestmögliche Nutzererfahrung bieten zu können.