1Iată ce s‑a întâmplat după aceste evenimente: Izreelitul Nabot avea o vie în Izreel, aproape de palatul lui Ahab, regele Samariei.2Ahab i‑a zis lui Nabot: – Dă‑mi mie via ta, ca să‑mi slujească drept grădină de legume, căci este aproape de palatul meu. Îți voi da în schimb o vie mai bună decât aceasta sau, dacă este mai bine pentru tine*, îți voi da prețul ei în argint.3Dar Nabot i‑a răspuns lui Ahab: – Să mă ferească DOMNUL să‑ți dau moștenirea părinților mei.4Ahab a intrat în palatul său supărat și mâniat din cauza cuvintelor pe care i le spusese izreelitul Nabot: „Nu‑ți voi da moștenirea părinților mei!“ S‑a așezat pe pat, și‑a întors fața și n‑a mâncat nimic.5Izabela, soția sa, a venit la el și l‑a întrebat: – De ce îți este supărat duhul și nu mănânci nimic?6El i‑a răspuns: – Am vorbit cu izreelitul Nabot și i‑am zis: „Dă‑mi via ta pe argint sau, dacă vrei, îți voi da în schimb altă vie.“ Dar el mi‑a răspuns: „Nu‑ți dau via mea!“7Atunci Izabela, soția sa, i‑a spus: – Nu‑ți exerciți tu domnia acum peste Israel? Ridică‑te, mănâncă ceva* și fii cu inima veselă! Eu îți voi da via izreelitului Nabot.8Ea a scris niște scrisori în numele lui Ahab, a pus sigiliul lui pe ele și le‑a trimis bătrânilor și nobililor care locuiau în aceeași cetate cu Nabot.9Iată ce a scris în acele scrisori: „Vestiți un post și puneți‑l pe Nabot în fruntea poporului.10Puneți înaintea lui doi oameni de nimic*, care să mărturisească împotriva lui și să zică: «Tu L‑ai blestemat pe Dumnezeu și l‑ai blestemat și pe rege!» Apoi scoateți‑l afară din cetate și omorâți‑l cu pietre.“11Oamenii din cetatea lui Nabot, bătrânii și nobilii care locuiau în cetatea lui, au făcut așa cum le‑a transmis Izabela, așa cum era scris în scrisorile pe care li le trimisese ea.12Au vestit un post și l‑au pus pe Nabot în fruntea poporului.13Cei doi oameni de nimic au venit și s‑au așezat în fața lui. Și oamenii de nimic au mărturisit împotriva lui Nabot, în prezența poporului, zicând: „Nabot a blestemat pe Dumnezeu și pe rege!“ Apoi l‑au scos afară din cetate, l‑au lovit cu pietre, și el a murit.14După aceea au trimis să‑i spună Izabelei: „Nabot a fost lovit cu pietre și a murit!“15Când Izabela a auzit că Nabot fusese lovit cu pietre și a murit, i‑a zis lui Ahab: „Ridică‑te și ia în stăpânire via izreelitului Nabot, cel care a refuzat să ți‑o dea pe argint, căci Nabot nu mai trăiește, ci a murit.“16Auzind că Nabot a murit, Ahab s‑a ridicat să se coboare la via izreelitului Nabot ca s‑o ia în stăpânire.17Atunci Cuvântul DOMNULUI i‑a vorbit lui Ilie tișbitul, zicând:18„Ridică‑te, coboară să‑l întâlnești pe Ahab, regele lui Israel, care este în Samaria! Iată că se află în via lui Nabot, unde a coborât ca s‑o ia în stăpânire.19Să‑i spui astfel: «Așa vorbește DOMNUL: ‘N‑ai ucis tu un om și n‑ai luat tu în stăpânire și proprietatea lui?’» Apoi să‑i spui astfel: «Așa vorbește DOMNUL: ‘Chiar în locul în care câinii au lins sângele lui Nabot, vor linge câinii și sângele tău!’»“20Ahab i‑a zis lui Ilie: – M‑ai găsit, dușmanule? El i‑a răspuns: – Te‑am găsit, pentru că te‑ai vândut ca să faci ce este rău în ochii DOMNULUI.21Iată ce zice Domnul: „Voi aduce nenorocirea asupra ta, îți voi nimici urmașii și voi omorî fiecare bărbat care ți‑a mai rămas în Israel, fie rob, fie liber.22Îi voi face familiei tale așa cum i‑am făcut familiei lui Ieroboam, fiul lui Nebat, și familiei lui Bașa, fiul lui Ahia, pentru că M‑ai mâniat și pentru că l‑ai făcut și pe Israel să păcătuiască.“23DOMNUL a vorbit și despre Izabela, zicând: „Câinii o vor devora pe Izabela lângă zidul Izreelului!24Câinii îi vor devora pe cei ai lui Ahab, care vor muri în cetate, iar păsările cerului îi vor devora pe cei care vor muri pe câmp.“25(N‑a mai fost nimeni care să se fi vândut pe sine însuși ca să facă ce este rău în ochii DOMNULUI ca Ahab, pe care Izabela, soția sa, îl stârnea la aceasta.26El a săvârșit lucruri dezgustătoare, mergând după idoli, așa cum făceau amoriții pe care DOMNUL îi alungase dinaintea fiilor lui Israel.)27Când Ahab a auzit aceste cuvinte, și‑a sfâșiat hainele, și‑a pus un sac pe trup și a postit. Se culca înfășurat în acest sac și mergea încet.28Atunci Cuvântul DOMNULUI i‑a vorbit lui Ilie tișbitul, zicând:29„Ai văzut cum s‑a smerit Ahab înaintea Mea? Pentru că s‑a smerit înaintea Mea, nu voi aduce nenorocirea peste familia lui în timpul vieții sale, ci în timpul vieții fiului său.“
Einheitsübersetzung 2016
Nabots Weinberg
1Danach trug sich Folgendes zu. Nabot aus Jesreel hatte einen Weinberg in Jesreel neben dem Palast Ahabs, des Königs von Samarien.2Ahab verhandelte mit Nabot und schlug ihm vor: Gib mir deinen Weinberg! Er soll mir als Gemüsegarten dienen; denn er liegt nahe bei meinem Haus. Ich will dir dafür einen besseren Weinberg geben. Wenn es dir aber lieber ist, bezahle ich dir den Kaufpreis in Geld.3Doch Nabot erwiderte: Der HERR bewahre mich davor, dass ich dir das Erbe meiner Väter überlasse.4Darauf kehrte Ahab in sein Haus zurück. Er war missmutig und verdrossen, weil Nabot aus Jesreel zu ihm gesagt hatte: Ich werde dir das Erbe meiner Väter nicht überlassen. Er legte sich auf sein Bett, wandte das Gesicht ab und aß nichts.5Seine Frau Isebel kam zu ihm herein und fragte: Warum bist du missmutig und isst nichts?6Er erzählte ihr: Ich habe mit Nabot aus Jesreel verhandelt und ihm gesagt: Verkauf mir deinen Weinberg für Geld, oder wenn es dir lieber ist, gebe ich dir einen anderen dafür. Doch er hat geantwortet: Ich werde dir meinen Weinberg nicht geben.7Da sagte seine Frau Isebel zu ihm: Du bist doch jetzt König in Israel. Steh auf, iss und sei guter Dinge! Ich werde dir den Weinberg Nabots aus Jesreel verschaffen.8Sie schrieb Briefe im Namen Ahabs, versah sie mit seinem Siegel und schickte sie an die Ältesten und Vornehmen, die mit Nabot zusammen in der Stadt wohnten.9In den Briefen schrieb sie: Ruft ein Fasten aus und lasst Nabot oben vor allem Volk Platz nehmen!10Setzt ihm aber zwei nichtswürdige Männer gegenüber! Sie sollen gegen ihn als Zeugen auftreten und sagen: Du hast Gott und den König gelästert. Führt ihn dann hinaus und steinigt ihn zu Tode!11Die Männer der Stadt, die Ältesten und Vornehmen, die mit ihm zusammen in der Stadt wohnten, taten, was Isebel ihnen geboten hatte, was in den Briefen stand, die sie ihnen gesandt hatte.12Sie riefen ein Fasten aus und ließen Nabot oben vor allem Volk Platz nehmen.13Es kamen aber auch die beiden nichtswürdigen Männer und setzten sich ihm gegenüber. Sie standen vor dem Volk als Zeugen gegen Nabot auf und sagten: Nabot hat Gott und den König gelästert. Sogleich führte man ihn aus der Stadt hinaus und steinigte ihn zu Tode.14Darauf ließen sie Isebel melden: Nabot wurde gesteinigt und ist tot.15Sobald sie hörte, dass Nabot gesteinigt wurde und tot war, sagte sie zu Ahab: Auf, nimm den Weinberg Nabots aus Jesreel in Besitz, den er dir für Geld nicht verkaufen wollte; denn Nabot lebt nicht mehr; er ist tot.16Als Ahab hörte, dass Nabot tot war, stand er auf und ging zum Weinberg Nabots aus Jesreel hinab, um von ihm Besitz zu ergreifen.17Da erging das Wort des HERRN an Elija aus Tischbe:18Mach dich auf und geh Ahab, dem König von Israel, entgegen, der in Samaria seinen Wohnsitz hat! Er ist zum Weinberg Nabots hinabgegangen, um von ihm Besitz zu ergreifen.19Sag ihm: So spricht der HERR: Hast du gemordet und auch in Besitz genommen? Weiter sag ihm: So spricht der HERR: An der Stelle, wo die Hunde das Blut Nabots geleckt haben, werden Hunde auch dein Blut lecken.20Ahab sagte zu Elija: Hast du mich gefunden, mein Feind? Er erwiderte: Ich habe dich gefunden. Weil du dich hergabst, das zu tun, was dem HERRN missfällt,21werde ich Unheil über dich bringen. Ich werde dich entfernen und von Ahabs Geschlecht alles, was männlich ist, ob unmündig oder mündig, in Israel ausrotten.22Weil du mich zum Zorn gereizt und Israel zur Sünde verführt hast, werde ich mit deinem Haus verfahren wie mit dem Haus Jerobeams, des Sohnes Nebats, und mit dem Haus Baschas, des Sohnes Ahijas.23Und über Isebel verkündet der HERR: Die Hunde werden Isebel an der Mauer von Jesreel auffressen.24Wer von der Familie Ahabs in der Stadt stirbt, den werden die Hunde fressen, und wer auf dem freien Feld stirbt, den werden die Vögel des Himmels fressen.25Es gab in der Tat niemand, der sich wie Ahab hergab zu tun, was böse war in den Augen des HERRN, da seine Frau Isebel ihn verführte.26Sein Tun war überaus verwerflich; er lief den Götzen nach, ganz so, wie es die Amoriter getan hatten, die der HERR vor den Israeliten vertrieben hatte.27Als Ahab diese Drohungen hörte, zerriss er seine Kleider, trug ein Bußgewand auf dem bloßen Leib, fastete, schlief im Bußgewand und ging bedrückt umher.28Da erging das Wort des HERRN an Elija aus Tischbe:29Hast du gesehen, wie Ahab sich vor mir gedemütigt hat? Weil er sich vor mir gedemütigt hat, will ich das Unglück nicht schon in seinen Tagen kommen lassen. Erst in den Tagen seines Sohnes werde ich das Unheil über sein Haus bringen.
Diese Website verwendet Cookies, um Ihnen die bestmögliche Nutzererfahrung bieten zu können.