Die Beratung der israelitischen Stämme in Mizpa; ihr Aufgebot zum Kriege
1Da zogen alle Israeliten aus, und die Volksgemeinde versammelte sich wie ein Mann von Dan bis Beerseba, auch das Land Gilead, vor dem HERRN in Mizpa;2und die Häupter des ganzen Volkes, der sämtlichen Stämme Israels, stellten sich in der Versammlung des Volkes Gottes ein, 400000 Mann Fußvolk, mit Schwertern bewaffnet.3Und die Benjaminiten hörten, daß die Israeliten nach Mizpa hinaufgezogen seien. Nun fragten die Israeliten: »Sagt an, wie diese Untat vor sich gegangen ist.«4Da nahm der Levit, der Mann des ermordeten Weibes, das Wort und berichtete: »Ich war mit meinem Nebenweibe nach Gibea im Stamme Benjamin gekommen, um dort zu übernachten.5Da erhoben sich die Bürger von Gibea gegen mich und umringten nachts das Haus in feindseliger Absicht gegen mich: mich gedachten sie umzubringen, meinem Nebenweibe aber haben sie Gewalt angetan, so daß sie gestorben ist.6Da habe ich mein Nebenweib genommen, habe sie zerstückt und die Stücke in alle Teile des israelitischen Erbbesitzes gesandt; denn man hat ein Verbrechen und eine ruchlose Tat in Israel verübt.7Ihr seid jetzt hier alle versammelt, ihr Israeliten: so beratet denn allhier die Sache und faßt einen Beschluß!«8Da erhob sich das ganze Volk wie ein Mann und rief: »Keiner von uns darf in seinen Wohnort zurückkehren und keiner sich nach seinem Hause begeben!9Nein, so wollen wir jetzt mit Gibea verfahren: Wir wollen gegen die Stadt nach dem Lose vorgehen!10und zwar wollen wir von allen Stämmen Israels je zehn Männer von hundert und je hundert von tausend und je tausend von zehntausend nehmen, die sollen Lebensmittel für das Kriegsvolk holen, damit wir dann nach ihrer Rückkehr mit Gibea im Stamme Benjamin ganz so verfahren, wie die Schandtat es verdient, die es in* Israel verübt hat.«11So versammelte sich denn die gesamte Mannschaft der Israeliten gegen die Stadt, wie ein Mann verbündet.
Die Benjaminiten, anstatt die Missetäter auszuliefern, rüsten auch ihrerseits zum Kampf
12Hierauf sandten die israelitischen Stämme Männer durch den ganzen Stamm Benjamin* mit der Botschaft: »Was ist das für eine Untat, die bei euch verübt worden ist!13So gebt nun jetzt die Männer, die ruchlosen Buben, die sich in Gibea befinden, heraus, damit wir sie töten und das Böse aus Israel wegschaffen!« Aber die Benjaminiten wollten der Forderung ihrer Brüder*, der Israeliten, nicht nachkommen,14sie versammelten sich vielmehr aus ihren Ortschaften in Gibea, um zum Kampf mit den Israeliten auszurücken.15Als man damals die Benjaminiten aus den Ortschaften musterte, belief sich ihre Zahl auf 26000 schwertbewaffnete Männer, abgesehen von den Bewohnern Gibeas selbst, die bei der Musterung 700 auserlesene Krieger stellten.16Unter all diesen Leuten waren 700 auserlesene Männer linkshändig: ein jeder von ihnen schleuderte mit Steinen haarscharf, ohne zu fehlen.17Als man dann auch die Mannschaft der Israeliten außer dem Stamme Benjamin musterte, ergab sich bei ihnen die Zahl von 400000 schwertbewaffneten Männern, lauter kampffähige Krieger.
Blutige Niederlage der Israeliten an den ersten beiden Schlachttagen; ihre Anfrage in Bethel
18Hierauf machten die Israeliten sich auf den Weg und zogen nach Bethel hinauf, um Gott zu befragen, wer von ihnen zuerst zum Kampf mit den Benjaminiten ausziehen solle. Der HERR antwortete ihnen: »Juda soll den Anfang machen!«19So brachen denn die Israeliten am folgenden Morgen früh auf und lagerten sich vor* Gibea;20dann zogen die Männer von Israel zum Kampf mit den Benjaminiten aus und stellten sich gegen sie in Schlachtordnung vor Gibea auf.21Die Benjaminiten aber brachen aus Gibea hervor und streckten an diesem Tage 22000 Mann von Israel zu Boden.22Doch das Kriegsvolk, die israelitische Mannschaft, ließ sich dadurch nicht entmutigen, sondern stellte sich noch einmal in Schlachtordnung auf an derselben Stelle, wo sie sich am ersten Tage aufgestellt hatten.23Zuvor aber zogen die Israeliten (nach Bethel) hinauf und weinten vor dem HERRN bis zum Abend und befragten dann den HERRN, ob sie noch einmal zum Kampfe mit ihren Brüdern*, den Benjaminiten, ausrücken sollten. Der HERR gab ihnen die Antwort: »Zieht gegen sie aus!«24Als nun die Israeliten an diesem zweiten Tage wieder gegen die Benjaminiten anrückten,25zogen diese ihnen auch an diesem zweiten Tage aus Gibea entgegen und streckten von den Israeliten abermals 18000 Mann zu Boden, lauter Männer, die das Schwert führten.26Da zogen die Israeliten allesamt, das ganze Kriegsvolk, nach Bethel hinauf, weinten dort ununterbrochen vor dem HERRN, fasteten während jenes Tages bis zum Abend und brachten Brand- und Heilsopfer vor dem HERRN dar.27Als die Israeliten dann den HERRN befragten – dort befand sich nämlich zu jener Zeit die Bundeslade Gottes,28und Pinehas, der Sohn Eleasars, des Sohnes Aarons, versah damals den Dienst vor ihm – und die Anfrage stellten: »Soll ich noch einmal zum Kampf gegen meine Brüder, die Benjaminiten, ausziehen oder davon abstehen?«, gab der HERR die Antwort: »Zieht hin, denn morgen will ich sie in eure Gewalt geben!«
Die Vernichtung Gibeas und die fast völlige Ausrottung des Stammes Benjamin
29Darauf legte Israel ringsum gegen Gibea Leute in den Hinterhalt.30Als dann die Israeliten am dritten Tage wieder gegen die Benjaminiten heranzogen und sich wie die beiden vorigen Male in Schlachtordnung vor* Gibea aufstellten,31rückten die Benjaminiten heraus dem (feindlichen) Heere entgegen, ließen sich von der Stadt weglocken und begannen, wie die beiden vorigen Male, einige von dem Heere zu erschlagen auf den Landstraßen – von denen die eine nach Bethel hinaufgeht, die andere durch die Felder nach Gibeon führt –, etwa dreißig Mann von den Israeliten.32Da dachten die Benjaminiten: »Sie sind von uns geschlagen wie früher«; die Israeliten dagegen hatten verabredet: »Wir wollen fliehen, um sie noch weiter von der Stadt wegzulocken nach den Landstraßen hin!«33Daher verließen sie, die gesamte Mannschaft der Israeliten, ihren Standort und stellten sich erst wieder bei Baal-Thamar auf, während die im Hinterhalt liegenden Israeliten aus ihrem Standort westlich von Gibea hervorbrachen.34So rückten denn 10000 Mann, eine aus ganz Israel erlesene Mannschaft, gegen Gibea heran, und ein wütender Kampf entstand; jene aber hatten keine Ahnung davon, daß das Verderben daran war, über sie hereinzubrechen.35Da ließ der HERR den Stamm Benjamin von Israel besiegt werden, so daß die Israeliten von den Benjaminiten 25100 Mann an diesem Tage niedermachten, lauter Männer, die das Schwert führten.36Da sahen die Benjaminiten, daß sie geschlagen waren; die Israeliten hatten sich nämlich vor den Benjaminiten zurückgezogen, weil sie sich auf den Hinterhalt verließen, den sie gegen Gibea gelegt hatten.37Die im Hinterhalt Liegenden warfen sich dann auch eiligst auf Gibea, drangen in die Stadt ein und machten die ganze Bevölkerung mit dem Schwerte nieder.38Die Israeliten hatten aber mit den im Hinterhalt Liegenden verabredet, daß sie eine große Rauchwolke aus der Stadt aufsteigen lassen sollten.39Als sich nun das israelitische Heer in der Schlacht zur Flucht gewandt und die Benjaminiten schon angefangen hatten, unter den Israeliten einige, etwa dreißig Mann, zu erschlagen, weil sie dachten, jene seien völlig von ihnen geschlagen wie beim früheren Kampf –40da begann das verabredete Zeichen aus der Stadt aufzusteigen, die Rauchsäule; und als die Benjaminiten sich umwandten, sahen sie die Flammen der ganzen Stadt zum Himmel aufsteigen.41Nun machte das israelitische Heer kehrt, die Benjaminiten aber gerieten in Bestürzung, denn sie erkannten, daß das Unheil sie erreicht hatte.42Sie zogen sich dann vor den Israeliten in der Richtung nach der Steppe hin zurück; aber das feindliche Heer folgte ihnen auf dem Fuße nach, und die aus der Stadt Kommenden vernichteten sie in ihrer Mitte.43Sie umzingelten die Benjaminiten, verfolgten sie, holten sie ein, wo sie ausruhen wollten, bis in die Gegend östlich von Gibea (?);44dabei fielen von den Benjaminiten 18000 Mann, lauter tapfere Krieger.45Die anderen wandten sich zur Flucht gegen die Wüste, nach dem Felsen Rimmon hin, jene aber erschlugen von ihnen auf den Landstraßen nachträglich noch 5000 Mann und verfolgten sie weiter bis Gideom* und machten von ihnen noch 2000 Mann nieder.46So betrug die Gesamtzahl der an jenem Tage gefallenen Benjaminiten 25000 Mann, lauter schwertbewaffnete, tapfere Krieger.47600 Mann aber, die sich zur Flucht gewandt hatten, waren in die Wüste nach dem Felsen Rimmon entkommen und blieben dort am Felsen Rimmon vier Monate lang.48Die israelitische Mannschaft aber kehrte ins Land der noch übrigen Benjaminiten zurück und machte mit dem Schwert alles nieder, was sich vorfand, die Menschen in den Ortschaften bis zum Vieh; auch alle Ortschaften, die sich da vorfanden, steckten sie in Brand.
Noua Traducere Românească
Lupta dintre israeliți și beniamiți
1Toți fiii lui Israel au ieșit de la Dan până la Beer-Șeba* și până la ținutul Ghiladului. Comunitatea s‑a strâns astfel ca un singur om înaintea DOMNULUI, la Mițpa.2Conducătorii întregului popor, ai tuturor semințiilor lui Israel, s‑au înfățișat în adunarea poporului lui Dumnezeu: erau patru sute de mii de pedestrași în stare să scoată sabia.3Fiii lui Beniamin au auzit că fiii lui Israel s‑au suit la Mițpa. Fiii lui Israel au zis: – Spuneți, cum s‑a întâmplat răul acesta?4Atunci, levitul, bărbatul femeii care fusese ucisă, a luat cuvântul și le‑a zis: – Eu și țiitoarea mea intrasem în Ghiva, care aparține de Beniamin, ca să înnoptăm acolo.5Dar locuitorii Ghivei s‑au ridicat împotriva mea, au înconjurat pe timp de noapte casa în care eram și au vrut să mă ucidă. Mi‑au necinstit țiitoarea până când a murit.6Atunci mi‑am apucat țiitoarea, am tăiat‑o în bucăți și le‑am trimis prin toată țara moștenită de Israel, căci au săvârșit o desfrânare și o spurcăciune în Israel.7Iată‑vă pe toți, fii ai lui Israel: vorbiți între voi și sfătuiți‑vă aici!8Tot poporul s‑a ridicat ca un singur om, zicând: – Niciunul din noi nu va pleca la cortul lui. Nimeni nu se va întoarce acasă.9Iată acum ce‑i vom face Ghivei: o vom lua cu asalt după cum vom ieși la sorți!10Din toate semințiile lui Israel vom lua zece bărbați dintr‑o sută, o sută dintr‑o mie și o mie din zece mii. Aceștia vor aduce provizii pentru popor. Apoi, când ei se vor întoarce, vom pedepsi Ghiva lui Beniamin potrivit cu toată spurcăciunea pe care a săvârșit‑o în Israel.11Toți bărbații lui Israel s‑au strâns împotriva cetății, uniți ca un singur om.12Semințiile lui Israel au trimis niște bărbați prin toată seminția lui Beniamin ca să spună: „Ce înseamnă răul acesta care a avut loc printre voi?13Acum, predați‑i pe oamenii aceia, pe acei fii ai lui Belial* care sunt în Ghiva, ca să‑i omorâm și să nimicim astfel răul din Israel!“ Dar fiii lui Beniamin n‑au vrut să asculte de glasul fraților lor, fiii lui Israel.14Fiii lui Beniamin s‑au strâns din cetățile lor la Ghiva ca să iasă la luptă împotriva fiilor lui Israel.15În ziua aceea, s‑au mobilizat din cetăți douăzeci și șase de mii de fii ai lui Beniamin în stare să scoată sabia, în afară de locuitorii Ghivei, care s‑au strâns în număr de șapte sute de bărbați aleși.16Din tot poporul aceasta, șapte sute de bărbați aleși erau stângaci. Toți aceștia, trăgând cu praștia, puteau ținti chiar și un fir de păr și nu greșeau.17În afară de Beniamin, oamenii lui Israel care se adunaseră erau patru sute de mii de bărbați în stare să scoată sabia. Toți aceștia erau războinici.18Ei s‑au ridicat, s‑au suit la Betel și L‑au întrebat pe Dumnezeu. Fiii lui Israel au zis: – Care dintre noi să se suie primul la război împotriva fiilor lui Beniamin? DOMNUL le‑a răspuns: – Iuda să se suie primul!19Fiii lui Israel s‑au sculat dimineața și și‑au așezat tabăra lângă Ghiva.20Apoi au ieșit la luptă împotriva celor din Beniamin și s‑au așezat în linie de bătaie, înaintea Ghivei.21Fiii lui Beniamin au ieșit din Ghiva și au doborât la pământ în ziua aceea douăzeci și două de mii de bărbați din Israel.22Poporul, bărbații lui Israel, s‑a îmbărbătat și s‑a așezat din nou în linie de bătaie în locul în care se așezase în prima zi.23Între timp, fiii lui Israel s‑au suit și au plâns înaintea DOMNULUI până seara. Ei L‑au întrebat pe DOMNUL, zicând: – Să pornim din nou la luptă împotriva fiilor lui Beniamin, frații noștri? DOMNUL le‑a răspuns: – Suiți‑vă împotriva lor!24Astfel, fiii lui Israel au înaintat a doua zi împotriva fiilor lui Beniamin.25Dar și a doua zi cei din Beniamin au ieșit din Ghiva ca să‑i înfrunte și iarăși au doborât la pământ optsprezece mii de bărbați din fiii lui Israel, toți în stare să scoată sabia.26Atunci, toți fiii lui Israel, deci tot poporul, s‑au suit la Betel și au plâns. În ziua aceea, au rămas acolo, în prezența DOMNULUI, au postit până seara și au adus înaintea DOMNULUI arderi‑de‑tot și jertfe de pace*.27Fiii lui Israel L‑au întrebat pe DOMNUL – în zilele acelea, Chivotul Legământului cu Dumnezeu era acolo,28iar Fineas, fiul lui Elazar, fiul lui Aaron, slujea înaintea lui în zilele acelea – și I‑au zis: – Să ies din nou la luptă împotriva fiilor lui Beniamin, fratele meu, sau să încetez? DOMNUL a răspuns: – Suiți‑vă, căci mâine îi voi da în mâna ta!29Atunci, Israel a pus la pândă niște oameni împrejurul cetății Ghiva.30A treia zi, fiii lui Israel s‑au suit împotriva fiilor lui Beniamin și s‑au așezat înaintea Ghivei ca și în celelalte ocazii.31Fiii lui Beniamin au ieșit să întâlnească poporul, fiind astfel îndepărtați de lângă cetate. Au început să lovească în popor și să ucidă ca în celelalte ocazii, pe drumurile cele mari – unul care duce la Betel și altul la Ghiva – și în câmpie. Au ucis aproape treizeci de bărbați din Israel.32Fiii lui Beniamin ziceau: „Iată‑i învinși înaintea noastră ca și mai înainte!“ Dar fiii lui Israel ziceau: „Să fugim și să‑i îndepărtăm de cetate spre drumurile cele mari!“33Toți bărbații lui Israel s‑au ridicat din locurile lor și s‑au regrupat la Baal-Tamar, iar Israelul care stătea la pândă s‑a năpustit din locul în care era, la apus* de Ghiva.34Zece mii de oameni aleși din tot Israelul au înaintat împotriva Ghivei. Bătălia a fost aprigă, iar beniamiții nici nu‑și imaginau că va veni asupra lor un asemenea dezastru.35DOMNUL i‑a învins pe cei din Beniamin înaintea lui Israel și astfel fiii lui Israel au doborât în acea zi, în Beniamin, douăzeci și cinci de mii o sută de bărbați, toți aceștia în stare să scoată sabia.36Fiii lui Beniamin au văzut că au fost învinși. Atunci când bărbații lui Israel s‑au lăsat urmăriți de cei din Beniamin, ei s‑au bazat pe oamenii care fuseseră puși la pândă în apropierea Ghivei.37Cei ce stăteau la pândă au înaintat repede împotriva Ghivei, s‑au năpustit asupra ei și au trecut cetatea prin ascuțișul sabiei.38Semnalul pe care bărbații lui Israel îl hotărâseră cu cei ce stăteau la pândă era acela că ei trebuiau să înalțe în cetate un nor mare de fum.39Doar atunci bărbații lui Israel ar fi trebuit să se întoarcă în luptă. Dar cei din Beniamin începuseră să lovească, iar pentru că numărul celor uciși din Israel era aproape de treizeci de oameni, ei își ziceau: „Cu siguranță sunt pe deplin învinși înaintea noastră ca în prima luptă!“40Când coloana de fum a început să se înalțe din cetate, cei din Beniamin au privit înapoi și au observat‑o cum se înălța din întreaga cetate înspre cer.41Atunci bărbații lui Israel s‑au întors. Când au văzut dezastrul care‑i aștepta, bărbații lui Beniamin s‑au îngrozit.42Au fugit dinaintea bărbaților lui Israel spre drumul pustiei, dar n‑au putut scăpa de luptă, iar cei din cetăți i‑au doborât în mijlocul lor.43Ei i‑au înconjurat pe cei din Beniamin, i‑au urmărit fără încetare* și i‑au nimicit până în fața Ghivei, spre răsărit.44Optsprezece mii de bărbați din Beniamin au căzut, toți aceștia fiind bărbați viteji.45Unii au fugit și au scăpat în pustie, la Stânca lui Rimon. Israeliții au ucis la drumurile cele mari cinci mii dintre ei. Pe alții i‑au urmărit până la Ghidom* și au ucis dintre aceștia două mii de bărbați.46Astfel, toți cei din Beniamin care au căzut în ziua aceea au fost douăzeci și cinci de mii de bărbați în stare să scoată sabia, toți bărbați viteji.47Dintre cei care au fugit și au scăpat în pustie, la Stânca lui Rimon, au mai rămas șase sute de bărbați. Ei au locuit la Stânca lui Rimon timp de patru luni.48Bărbații lui Israel s‑au întors la fiii lui Beniamin și au trecut prin ascuțișul sabiei toate cetățile cu tot ce au găsit în ele: oameni și animale. Ei au dat foc tuturor acestor cetăți pe care le‑au găsit în cale.
Diese Website verwendet Cookies, um Ihnen die bestmögliche Nutzererfahrung bieten zu können.