1Ein Gebet Moses, des Mannes Gottes. O Allherr, eine Zuflucht bist du uns gewesen von Geschlecht zu Geschlecht.2Ehe die Berge geboren waren und die Erde und die Welt von dir geschaffen wurden, ja von Ewigkeit zu Ewigkeit bist du, o Gott.3Du läßt die Menschen zum Staub zurückkehren und sprichst: »Kommt wieder*, ihr Menschenkinder!«4Denn tausend Jahre sind in deinen Augen wie der gestrige Tag, wenn er vergangen, und wie eine Wache in der Nacht.5Du schwemmst sie hinweg; sie sind wie ein Schlaf am Morgen, dem sprossenden Grase gleich:6am Morgen grünt es und sprießt, am Abend welkt es* ab, und es verdorrt.7Denn wir vergehen durch deinen Zorn und werden hinweggerafft durch deinen Grimm.8Du hast unsre Sünden vor dich hingestellt, unser geheimstes Denken ins Licht vor deinem Angesicht.9Ach, alle unsre Tage fahren dahin durch deinen Grimm; wir lassen unsre Jahre entschwinden wie einen Gedanken.10Unsre Lebenszeit – sie währt nur siebzig Jahre, und, wenn’s hoch kommt, sind’s achtzig Jahre, und ihr Stolz ist Mühsal und Nichtigkeit*; denn schnell ist sie enteilt, und wir fliegen davon.11Doch wer bedenkt die Stärke deines Zorns und deinen Grimm trotz deines furchtbaren Waltens?12Unsre Tage zählen, das lehre uns, damit ein weises Herz wir gewinnen!13Kehre dich wieder zu uns, o HERR! Wie lange noch (willst du zürnen)? Erbarm dich deiner Knechte!14Sättige früh uns am Morgen mit deiner Gnade*, daß wir jubeln und uns freun unser Leben lang!15Erfreue uns so viele Tage, wie du uns gebeugt hast, so viele Jahre, wie Unglück wir erlebten!16Laß deinen Knechten dein Walten sichtbar werden und ihren Kindern deine Herrlichkeit!17Und es ruhe auf uns die Huld des Allherrn, unsres Gottes, und das Werk unsrer Hände segne bei uns! Ja, das Werk unsrer Hände wollest du segnen!
Noua Traducere Românească
O rugăciune a lui Moise, omul lui Dumnezeu.
1Stăpâne, Tu ai fost un adăpost pentru noi din generație în generație.2Înainte ca să se fi născut munții, înainte ca Tu să fi plăsmuit pământul și lumea, din veșnicie în vecie, Tu ești Dumnezeu.3Tu întorci pe oameni în țărână, spunându‑le: „Întoarceți‑vă, fii ai omului!“4Căci o mie de ani, în ochii Tăi, sunt ca ziua de ieri care a trecut, ca o strajă a nopții*.5Tu îi mături pe oameni ca prin somn; ei sunt ca iarba care răsare dimineața.6Deși răsare dimineața, ea trece repede, așa încât seara este veștejită și se usucă.7Suntem mistuiți de mânia Ta și îngroziți de furia Ta.8Ai pus nelegiuirile noastre înaintea Ta și ai adus păcatele noastre ascunse la lumina feței Tale.9Toate zilele noastre trec sub apăsarea mâniei Tale; anii noștri se sfârșesc repede, ca un oftat.10Zilele anilor noștri ajung la șaptezeci, iar dacă avem putere – chiar până la optzeci, cei mai mulți dintre ei sunt* numai necaz și trudă, căci trec repede, iar noi zburăm.11Cine cunoaște tăria mâniei Tale și furia Ta, care este precum teama de Tine?12Învață‑ne să ne numărăm bine zilele, ca să avem parte de o inimă înțeleaptă!13Întoarce‑Te, DOAMNE! Până când? Ai milă de robii Tăi!14Satură‑ne dimineața cu îndurarea Ta, iar noi vom striga de bucurie și ne vom veseli în toate zilele noastre.15Înveselește‑ne pentru tot atâtea zile în care ne‑ai asuprit și pentru tot atâția ani în care am văzut nenorocirea!16Să se arate robilor Tăi lucrarea Ta și măreția Ta – fiilor lor!17Fie peste noi bunăvoința* Stăpânului, Dumnezeul nostru. Statornicește pentru noi lucrarea mâinilor noastre! Da, statornicește lucrarea mâinilor noastre!
Diese Website verwendet Cookies, um Ihnen die bestmögliche Nutzererfahrung bieten zu können.