Apostelgeschichte 26 | Menge Bibel

1 Darauf sagte Agrippa zu Paulus: »Es ist dir gestattet, zu deiner Rechtfertigung zu reden.« Da streckte Paulus die Hand aus und hielt folgende Verteidigungsrede: 2 »Ich schätze mich glücklich, König Agrippa, daß ich mich heute wegen aller Beschuldigungen, welche die Juden gegen mich erheben, hier vor dir verantworten darf, 3 weil du ja ein ausgezeichneter Kenner aller Gebräuche und Streitfragen der Juden bist. Deshalb bitte ich dich, mir geduldiges* Gehör zu schenken. 4 Wie sich meine Lebensführung von Jugend auf inmitten meines Volkes, und zwar in Jerusalem, von Anfang an gestaltet hat, das wissen alle Juden, 5 die mich von früher her kennen; sie müssen, wenn sie nur wollen, mir das Zeugnis ausstellen, daß ich nach der strengsten Richtung unserer Gottesverehrung gelebt habe, nämlich als Pharisäer. 6 Und jetzt stehe ich hier als Angeklagter, um mich richten zu lassen wegen der Hoffnung auf die (Erfüllung der) Verheißung, die von Gott an unsere Väter ergangen ist 7 und zu der unser Zwölfstämmevolk durch anhaltenden Gottesdienst bei Tag und Nacht zu gelangen hofft: wegen dieser Hoffnung, o König, werde ich von Juden angeklagt! 8 Warum gilt es denn bei euch für unglaublich, wenn Gott Tote auferweckt? 9 Was mich freilich betrifft, so habe ich es (einst) für meine Pflicht gehalten, den Namen Jesu von Nazareth als erklärter Feind zu bekämpfen, 10 und das habe ich denn auch in Jerusalem getan. Ich verschaffte mir nämlich Vollmacht von den Hohenpriestern und ließ viele von den Heiligen* in die Gefängnisse einschließen; und wenn sie hingerichtet werden sollten, erklärte ich mich damit einverstanden. 11 In allen Synagogen zwang ich sie oftmals durch Strafen zur Lästerung* und verfolgte sie in maßloser Wut sogar bis in die auswärtigen Städte. 12 Als ich hierbei mit der Vollmacht und im Auftrag der Hohenpriester nach Damaskus reiste, 13 sah ich unterwegs, o König, zur Mittagszeit vom Himmel her ein Licht, das heller als der Glanz der Sonne mich und meine Reisebegleiter umstrahlte. 14 Als wir nun alle zu Boden niedergestürzt waren, hörte ich eine Stimme, die mir in der hebräischen Volkssprache zurief: ›Saul, Saul! Was verfolgst du mich? Es ist schwer für dich, gegen den Stachel auszuschlagen!‹ 15 Ich antwortete: ›Wer bist du, Herr?‹ Da erwiderte der Herr: ›Ich bin Jesus, den du verfolgst. 16 Doch stehe auf und tritt auf deine Füße! Denn dazu bin ich dir erschienen, dich zum Diener und Zeugen für das zu machen, was du von mir (als Auferstandenem) gesehen hast, und für das, was ich dich noch sehen lassen werde; 17 und ich werde dich retten vor dem Volk (Israel) und vor den Heiden, zu denen ich dich senden will: 18 du sollst ihnen die Augen öffnen, damit sie sich von der Finsternis zum Licht und von der Gewalt des Satans zu Gott bekehren, auf daß sie Vergebung der Sünden und ein Erbteil unter denen erhalten, die durch den Glauben an mich geheiligt worden sind.‹ 19 Infolgedessen bin ich, o König Agrippa, der himmlischen Erscheinung nicht ungehorsam gewesen, 20 sondern habe zuerst den Einwohnern von Damaskus und Jerusalem, dann denen im ganzen jüdischen Lande und weiterhin den Heiden gepredigt, sie möchten Buße tun, sich zu Gott bekehren und Werke vollbringen, die der Buße würdig sind. 21 Das ist der Grund, weshalb die Juden mich im Tempel festgenommen und mich ums Leben zu bringen versucht haben. 22 Weil ich nun Gottes Beistand bis auf den heutigen Tag gefunden habe, stehe ich da und lege Zeugnis vor hoch und niedrig ab; dabei sage ich nichts anderes als das, wovon schon die Propheten und Mose geweissagt haben, daß es geschehen werde, 23 nämlich ob* Christus* zum Leiden bestimmt sei und ob* er als Erstling unter den vom Tode Auferstandenen sowohl dem Volk (Israel) als auch den Heiden das Licht verkünden solle.« 24 Als Paulus in dieser Weise zu seiner Verteidigung redete, rief Festus mit lauter Stimme aus: »Paulus, du bist von Sinnen! Die große Gelehrsamkeit* bringt dich um den Verstand!« 25 Da erwiderte Paulus: »Ich bin nicht von Sinnen, hochedler Festus, sondern ich rede wahre und wohlüberlegte Worte! 26 Denn der König versteht sich auf diese Dinge; an ihn wende ich mich darum auch mit meiner freimütigen Rede; denn ich bin überzeugt, daß ihm nichts von diesen Dingen verborgen geblieben ist; dies alles hat sich ja nicht in einem Winkel abgespielt. 27 Glaubst du den Propheten, König Agrippa? Ich weiß, daß du ihnen glaubst.« 28 Da antwortete Agrippa dem Paulus: »Beinahe bringst du es fertig, mich zu einem Christen zu machen!« 29 Paulus erwiderte: »Ich möchte zu Gott beten, daß über kurz oder lang nicht allein du, sondern alle, die mich heute hier hören, ebenso werden möchten wie ich es bin, abgesehen allerdings von diesen meinen Fesseln.« 30 Darauf erhoben sich der König und der Statthalter sowie Bernice und die übrigen neben ihnen Sitzenden. 31 Nachdem sie sich zurückgezogen hatten, unterhielten sie sich noch miteinander und erklärten: »Dieser Mann tut nichts, was Todesstrafe oder Gefängnis verdient.« 32 Agrippa aber erklärte dem Festus: »Dieser Mann könnte freigelassen werden, wenn er nicht Berufung an den Kaiser eingelegt hätte.«

Noua Traducere Românească

1 Agrippa i‑a zis lui Pavel: – Ți se dă voie să vorbești despre tine! Atunci Pavel a întins mâna și a început să se apere astfel: 2 – Rege Agrippa, mă consider fericit că urmează să mă apăr astăzi înaintea ta, cu privire la toate lucrurile de care sunt acuzat de iudei, 3 mai ales pentru că tu ești cunoscător al tuturor obiceiurilor și controverselor iudeilor. De aceea, te rog fierbinte să mă asculți cu răbdare. 4 Toți iudeii cunosc felul în care mi‑am trăit viața încă din tinerețe – viață pe care mi‑am petrecut‑o de la început în mijlocul neamului meu și în Ierusalim. 5 Dacă doresc să mărturisească, ei mă cunosc de mult timp și știu că am trăit ca fariseu, după cea mai strictă partidă a religiei noastre. 6 Iar acum, stau aici ca să fiu judecat din cauza speranței în promisiunea făcută de Dumnezeu strămoșilor* noștri, 7 promisiune pe care cele douăsprezece seminții ale noastre, slujindu‑I lui Dumnezeu cu seriozitate zi și noapte, speră s‑o primească. Pentru această speranță, rege, sunt acuzat eu de către iudei! 8 Ce, vi se pare de necrezut că Dumnezeu învie morții?! 9 Într-adevăr, eu însumi credeam că trebuie să fac multe lucruri împotriva Numelui lui Isus nazarineanul, 10 și așa am și făcut în Ierusalim: cu autoritatea primită de la conducătorii preoților i‑am aruncat în închisori pe mulți sfinți, iar când erau condamnați la moarte îmi dădeam și eu votul împotriva lor. 11 De asemenea, pedepsindu‑i adesea prin toate sinagogile, m‑am străduit să‑i fac să blasfemieze. Și fiindcă eram deosebit de furios pe ei, i‑am persecutat chiar și în cetățile străine! 12 Cu acestea în gând, m‑am dus în Damasc, având autoritate și putere deplină de la conducătorii preoților. 13 Pe la mijlocul zilei, rege, în timp ce eram pe drum, am văzut strălucind împrejurul meu – și împrejurul celor ce călătoreau împreună cu mine – o lumină din cer, a cărei strălucire o întrecea pe cea a soarelui. 14 Toți am căzut la pământ, iar eu am auzit un glas care‑mi zicea în limba ebraică: „Saul, Saul, de ce Mă persecuți? Îți este greu să lovești cu călcâiul în pinteni!*“ 15 Eu am întrebat: „Cine ești, Doamne*?“ Domnul mi‑a răspuns: „Eu sunt Isus, Cel pe Care tu Îl persecuți! 16 Dar ridică‑te și stai în picioare! Căci M‑am arătat ție ca să te numesc slujitor și martor atât al lucrurilor în care M‑ai văzut pe Mine, cât și al lucrurilor în care Mă voi arăta ție. 17 Te voi elibera* de poporul tău și de neamurile la care te trimit 18 să le deschizi ochii ca să se întoarcă de la întuneric la lumină și de sub autoritatea lui Satan* la Dumnezeu, astfel încât să primească, prin credința în Mine, iertare de păcate și moștenire* alături de cei sfințiți.“ 19 De aceea, rege Agrippa, n‑am fost neascultător față de viziunea cerească, 20 ci le‑am vestit – mai întâi celor din Damasc, apoi celor din Ierusalim și din întreaga regiune a Iudeei, iar apoi neamurilor – să se pocăiască și să se întoarcă la Dumnezeu, făcând fapte vrednice de pocăință. 21 Din cauza acestor lucruri m‑au prins iudeii în Templu și au încercat să mă omoare! 22 Însă până în ziua de azi am primit ajutor de la Dumnezeu și stau aici, depunând mărturie atât înaintea celor mici, cât și înaintea celor mari, fără să spun nimic în afară de ceea ce Profeții și Moise* au zis că urmează să se întâmple, 23 și anume că El, Cristosul, va trebui să sufere și, prin faptul că va fi primul înviat dintre cei morți, va vesti lumină atât poporului Său, cât și neamurilor. 24 În timp ce Pavel se apăra astfel, Festus a zis cu glas tare: – Ți‑ai ieșit din minți, Pavel! Învățătura ta cea multă te face să dai în nebunie! 25 Însă Pavel a răspuns: – Nu mi‑am ieșit din minți, preaalesule Festus, ci rostesc cuvinte care țin de adevăr și de o judecată sănătoasă. 26 Deoarece regele cunoaște aceste lucruri, eu pot să‑i vorbesc cu îndrăzneală, întrucât sunt convins că nimic din acestea n‑a putut trece neobservat de el, deoarece nu s‑au întâmplat într‑un colț. 27 Crezi tu în Profeți, rege Agrippa? Știu că tu crezi! 28 Însă Agrippa i‑a zis lui Pavel: – În curând, mă vei convinge să mă fac creștin! 29 Pavel i‑a răspuns: – Fie în curând, fie mai târziu, mă rog lui Dumnezeu ca nu doar tu, ci toți cei ce mă ascultă astăzi să devină așa cum sunt eu, în afară de lanțurile acestea. 30 Regele, guvernatorul, Berenice și toți cei ce ședeau împreună cu ei s‑au ridicat 31 și, în timp ce plecau, își spuneau unii altora: „Omul acesta nu face nimic vrednic de moarte sau de lanțuri.“ 32 Agrippa i‑a zis lui Festus: – Omul acesta ar fi putut fi eliberat dacă n‑ar fi făcut apel la Cezar.

Apostelgeschichte 26 | Menge Bibel Noua Traducere Românească