1.Könige 3 | Menge Bibel

1 verschwägerte sich Salomo mit dem Pharao, dem König von Ägypten; er heiratete nämlich eine Tochter des Pharaos und führte sie in die Davidsstadt, bis er mit dem Bau seines Palastes sowie mit dem Bau des Tempels des HERRN und der Ringmauer um Jerusalem fertig war.

2 Das Volk mußte damals leider noch auf den Höhen opfern, weil bis zu dieser Zeit dem Namen des HERRN noch kein eigenes Haus erbaut worden war.

3 Salomo hatte zwar den HERRN lieb, so daß er nach den Weisungen seines Vaters David wandelte, doch opferte und räucherte auch er noch auf den Höhen.

4 So begab sich denn der König nach Gibeon, um dort zu opfern; denn dort befand sich das vornehmste Höhenheiligtum; tausend Brandopfer(-tiere) brachte Salomo auf dem dortigen Altar dar.

5 Da erschien der HERR dem Salomo zu Gibeon nachts im Traum, und Gott sagte: »Bitte, was ich dir geben soll!«

6 Salomo antwortete: »Du hast deinem Knecht, meinem Vater David, große Huld erwiesen, weil er vor dir in Wahrheit* und Gerechtigkeit und mit aufrichtigem Herzen gegen dich gewandelt ist, und du hast ihm auch diese große Huld bewahrt und ihm einen Sohn gegeben, der auf seinem Throne sitzt, wie dieser Tag beweist.

7 Nun denn, HERR, mein Gott, weil du selbst deinen Knecht an meines Vaters David Statt zum König gemacht hast, ich aber noch ein junger Mann bin, der weder aus noch ein weiß,

8 und weil dein Knecht in der Mitte* deines Volkes steht, das du erwählt hast, eines so großen Volkes, daß man es vor Menge nicht zählen noch berechnen kann:

9 so wollest du deinem Knecht ein verständiges Herz geben, damit er dein Volk zu regieren versteht und zwischen gut und böse zu unterscheiden weiß; denn wer wäre sonst imstande, dieses dein so zahlreiches Volk zu regieren?«

10 Diese Rede gefiel dem HERRN wohl, daß Salomo nämlich eine solche Bitte ausgesprochen hatte;

11 darum antwortete Gott ihm: »Weil du diese Bitte ausgesprochen und dir nicht ein langes Leben oder Reichtum gewünscht oder auch um den Tod deiner Feinde gebeten, sondern dir Einsicht erbeten hast, um Verständnis für das Recht zu besitzen,

12 so will ich deine Bitte erfüllen: Siehe, ich will dir ein weises und einsichtsvolles Herz geben, so daß deinesgleichen nicht vor dir gewesen ist und deinesgleichen nach dir nicht erstehen wird.

13 Aber auch das will ich dir verleihen, was du dir nicht erbeten hast, sowohl Reichtum als auch Ehre*, so daß kein anderer König dir gleich sein soll, solange du lebst.

14 Und wenn du auf meinen Wegen wandelst, indem du meine Satzungen und Gebote beobachtest, wie dein Vater David gewandelt ist, so will ich dir auch ein langes Leben verleihen.«

15 Als nun Salomo erwachte, erkannte er, daß es ein bedeutungsvoller Traum gewesen war. Als er dann nach Jerusalem zurückgekehrt war, trat er vor die Bundeslade des HERRN, brachte Brandopfer dar und richtete Heilsopfer her und veranstaltete ein Festmahl für alle seine Diener*.

16 Damals kamen zwei Dirnen zum König und traten vor ihn;

17 und das eine Weib sagte: »Mit Vergunst, Herr! Ich und dieses Weib wohnen in demselben Hause, und ich gebar ein Kind in ihrer Gegenwart im Hause.

18 Da geschah es zwei Tage nach meiner Niederkunft, daß auch dieses Weib ein Kind gebar, und wir beide waren allein, kein Fremder war sonst bei uns im Hause, nur wir beide befanden uns im Hause.

19 Da starb das Kind dieses Weibes in der Nacht, weil sie es im Schlaf erdrückt hatte.

20 Sie aber stand mitten in der Nacht auf, nahm mein Kind von meiner Seite weg, während deine Magd schlief, und legte es an ihre Brust, dagegen ihr totes Kind legte sie mir in den Arm.

21 Als ich nun gegen Morgen aufstand, um meinem Kinde die Brust zu geben, sah ich, daß es tot war; als ich es aber bei Tagesanbruch genau betrachtete, sah ich, daß es gar nicht mein Kind war, das ich geboren hatte.«

22 Da sagte das andere Weib: »Nein, mein Kind ist das lebende, und dein Kind ist das tote!«, jene aber versicherte: »Nein, dein Kind ist das tote und mein Kind das lebende!« So stritten sie vor dem Könige.

23 Da sagte der König: »Die eine behauptet: ›Dieses, das lebende Kind, gehört mir, und dein Kind ist das tote‹; die andere behauptet: ›Nein, dein Kind ist das tote und mein Kind das lebende!‹«

24 Dann befahl der König: »Holt mir ein Schwert!« Als man nun das Schwert vor den König gebracht hatte,

25 befahl er: »Teilt das lebende Kind in zwei Teile und gebt dieser Frau die eine Hälfte und jener die andere Hälfte!«

26 Da rief die Frau, der das lebende Kind gehörte – denn die mütterliche Liebe zu ihrem Kinde kam bei ihr zum Durchbruch –, dem König die Worte zu: »Mit Vergunst, Herr! Gebt ihr das lebende Kind und tötet es ja nicht!« Die andere aber rief: »Es soll weder mir noch dir gehören: zerteilt es!«

27 Da entschied der König: »Die da, welche gerufen hat: ›Gebt ihr das lebende Kind und tötet es ja nicht!‹, die ist seine Mutter.«

28 Als nun ganz Israel den Richterspruch vernahm, den der König gefällt hatte, fühlte man Ehrfurcht vor dem König, denn man erkannte, daß eine göttliche Weisheit in ihm wohnte, um Recht zu sprechen.

Public Domain

Noua Traducere Românească

1 Solomon s‑a înrudit cu Faraon, regele Egiptului. El a luat‑o de soție pe fiica acestuia și a adus‑o în Cetatea lui David până când a terminat de zidit palatul, Casa DOMNULUI și zidul din jurul Ierusalimului.

Vedenia de la Ghivon: Solomon primește înțelepciune

2 Poporul încă mai aducea jertfe pe înălțimi, căci încă nu fusese zidită o Casă pentru Numele DOMNULUI.

3 Solomon Îl iubea pe DOMNUL, împlinind hotărârile tatălui său, David, însă aducea jertfe și ardea tămâie pe înălțimi.

4 Regele s‑a dus la Ghivon ca să aducă jertfe acolo, căci era cea mai importantă înălțime. El a adus pe altarul de acolo o mie de arderi‑de‑tot.

5 La Ghivon, DOMNUL i S‑a arătat lui Solomon noaptea într‑un vis și Dumnezeu i‑a zis: – Cere ce vrei să‑ți dau!

6 Solomon a răspuns: – Tu ai arătat o mare îndurare* față de robul Tău David, tatăl meu, căci a umblat înaintea Ta în credincioșie, în dreptate și în curăție de inimă. Tu ai păstrat această mare îndurare față de el și i‑ai dat un fiu care stă astăzi pe tronul său.

7 DOAMNE, Dumnezeul meu, Tu l‑ai făcut rege pe robul Tău în locul tatălui meu, David. Însă eu sunt tânăr și nu știu să conduc.*

8 Robul Tău se află în mijlocul poporului pe care l‑ai ales, un popor atât de numeros, încât nu poate fi calculat sau numărat.

9 Dă‑i robului Tău o inimă care ascultă, ca să judec poporul Tău și să pot deosebi între bine și rău. Căci cine este în stare să judece acest popor numeros al Tău?

10 Stăpânului I‑a plăcut lucrul pe care l‑a cerut Solomon.*

11 Dumnezeu i‑a zis: – Pentru că ai cerut acest lucru și nu ai cerut pentru tine nici viață lungă, nici bogății și nici moartea dușmanilor tăi, ci ai cerut pricepere, ca să asculți la judecată,

12 iată, voi face după cum ai cerut. Îți voi da o inimă înțeleaptă și pricepută cum n‑a avut nimeni înaintea ta și nici nu se va mai ridica după tine nimeni asemenea ție.

13 Mai mult, îți voi da și ceea ce nu ai cerut: atât bogății, cât și glorie, așa încât nu va fi niciun alt rege ca tine în toate zilele tale.

14 Și, dacă vei umbla pe căile Mele, păzind hotărârile și poruncile Mele, așa cum a făcut tatăl tău, David, îți voi lungi zilele.

15 Solomon s‑a trezit și iată că fusese un vis. El s‑a întors la Ierusalim, s‑a înfățișat înaintea Chivotului Legământului cu Stăpânul și a adus arderi‑de‑tot și jertfe de pace*. Apoi a dat un ospăț pentru toți slujitorii săi.

Înțelepciunea lui Solomon

16 Atunci au venit înaintea regelui două prostituate.

17 Prima femeie a zis: – Ah, stăpânul meu, eu și femeia aceasta locuim în aceeași casă. Eu am născut lângă ea în casă,

18 iar la trei zile după ce am născut eu, a născut și femeia aceasta. Eram împreună; nu mai era nimeni cu noi în casă; eram doar noi două în casă.

19 În timpul nopții, fiul acestei femei a murit, din cauză că se culcase peste el.

20 Ea s‑a sculat în miezul nopții, l‑a luat pe fiul meu de lângă mine, în timp ce slujitoarea ta dormea, și l‑a așezat la sânul ei; iar pe fiul ei mort l‑a așezat la sânul meu.

21 Când m‑am trezit dimineața ca să‑mi alăptez fiul, iată că el era mort. M‑am uitat la el cu atenție dimineața, și iată că nu era fiul meu, pe care‑l născusem.

22 Cealaltă femeie a zis: – Ba nu! Fiul meu este cel viu, iar fiul tău este cel mort! Dar aceasta a răspuns: – Ba nu! Fiul tău este cel mort, iar fiul meu este cel viu! Așa au vorbit ele înaintea regelui.

23 Atunci regele a zis: – Aceasta zice: „Fiul meu este cel viu, iar fiul tău este cel mort!“, iar cealaltă zice: „Ba nu! Fiul tău este cel mort, iar fiul meu este cel viu!“

24 Apoi regele a zis: „Aduceți‑mi o sabie!“ Ei au adus o sabie înaintea regelui.

25 Regele a zis: „Tăiați copilul cel viu în două și dați‑i o jumătate uneia și o jumătate celeilalte!“

26 Atunci femeia al cărei fiu era cel viu i‑a vorbit regelui, căci a cuprins‑o mila pentru fiul ei, și a zis: – Te rog, stăpânul meu, dă‑i ei nou‑născutul viu și să nu cumva să‑l omori! Cealaltă însă zicea: – Să nu fie nici al meu, nici al tău! Tăiați‑l în două!

27 Regele a răspuns și a zis: – Dați primei femei nou‑născutul cel viu și să nu cumva să‑l omorâți! Ea este mama lui.

28 Tot Israelul a auzit judecata pronunțată de rege. Ei s‑au temut de el, căci au văzut că înțelepciunea lui Dumnezeu era în lăuntrul lui, ca să facă dreptate.

Holy Bible, New Romanian Translation TM (Noua Traducere În Limba Română TM) Copyright © 2007, 2010, 2016 by Biblica, Inc. Used with permission. All rights reserved worldwide. “Biblica”, “International Bible Society” and the Biblica Logo are trademarks registered in the United States Patent and Trademark Office by Biblica, Inc. Used with permission.