1Abraham war inzwischen sehr alt geworden, und Jahwe hatte ihn in jeder Hinsicht gesegnet.2Da sagte Abraham zu seinem ältesten Diener, der alles verwaltete, was er besaß: „Du musst deine Hand ‹zum Schwur› zwischen meine Schenkel legen!*3Ich werde dich schwören lassen bei Jahwe, dem Gott des Himmels und der Erde, dass du meinem Sohn keine Frau auswählst, die hier aus dem Land Kanaan stammt.4Du sollst in meine Heimat gehen und dort unter meiner Verwandtschaft eine Frau für meinen Sohn Isaak suchen!“5Der Diener erwiderte: „Was soll ich aber tun, wenn die Frau mir nicht in dieses Land hier folgen will? Soll ich dann deinen Sohn in deine Heimat zurückbringen?“6„Auf keinen Fall!“, sagte Abraham. „Mein Sohn soll niemals dorthin zurück!7Jahwe, der Gott des Himmels, der mich aus meiner Sippe und Heimat geholt, der mir geschworen hat, meinen Nachkommen* dieses Land hier zu geben, der wird seinen Engel vor dir herschicken, dass du eine Frau für meinen Sohn von dort holen kannst.8Wenn die Frau dir nicht folgen will, bist du von dem Schwur frei. Aber meinen Sohn darfst du nicht dorthin zurückbringen!“9Da legte der Diener seine Hand zwischen die Schenkel seines Herrn Abraham und bekräftigte damit den Schwur.10Dann nahm er zehn von den Kamelen seines Herrn und machte sich mit allerlei kostbaren Geschenken aus dem Besitz seines Herrn auf den Weg. Er reiste nach Mesopotamien* in die Stadt Nahors.11In der Nähe des Brunnens vor der Stadt ließ er die Kamele niederknien. Es war gegen Abend um die Zeit, wenn die Frauen zum Wasserholen herauskommen.12Dann betete er: „Jahwe, Gott meines Herrn Abraham, lass es mir doch heute gelingen und erfülle den Wunsch meines Herrn!13Du siehst, ich stehe hier an der Quelle und gleich kommen die jungen Frauen aus der Stadt, um Wasser zu holen.14Dann will ich eine von ihnen bitten: 'Neige doch deinen Krug, dass ich trinken kann!' Wenn sie dann sagt: 'Trink nur! Ich will auch deine Kamele tränken!', dann lass es die sein, die du für deinen Diener Isaak bestimmt hast. Daran werde ich erkennen, dass du meinem Herrn gnädig bist.“15Er hatte noch nicht zu Ende gebetet, als Rebekka mit einem Wasserkrug auf der Schulter aus der Stadt kam. Sie war die Tochter von Betuël und Enkelin von Milka, der Frau von Abrahams Bruder Nahor.16Rebekka war sehr schön, eine unberührte junge Frau; noch hatte kein Mann mit ihr geschlafen. Sie stieg die Stufen zur Quelle hinunter, füllte ihren Krug und kam wieder herauf.17Da lief der Diener ihr entgegen und sagte: „Lass mich doch ein wenig Wasser aus deinem Krug schlürfen!“18„Trink nur, Herr!“, sagte sie, nahm den Krug von der Schulter in die Hand und ließ ihn trinken.19Als er genug getrunken hatte, sagte sie: „Ich will auch für deine Kamele schöpfen, bis sie ausreichend getränkt sind.“20Schnell goss sie ihren Krug in die Tränkrinne aus und eilte zur Quelle zurück. Sie schöpfte so lange, bis alle Kamele genug hatten.21Der Mann beobachtete sie, schwieg aber, um zu sehen, ob Jahwe seine Reise gelingen lassen würde.22Als alle Kamele genug hatten, holte er einen kostbaren* goldenen Nasenring heraus sowie zwei schwere* goldene Armreifen23und fragte sie: „Wessen Tochter bist du? Und gibt es vielleicht im Haus deines Vaters einen Platz zum Übernachten für uns?“24„Ich bin die Tochter von Betuël“, erwiderte sie, „den Milka dem Nahor geboren hat.25Wir haben jede Menge Stroh und Futter und auch Platz zum Übernachten.“26Da kniete sich der Mann hin, verbeugte sich vor Jahwe27und betete: „Gepriesen sei Jahwe, der Gott meines Herrn Abraham! Er hat ihm seine Güte und Treue nicht entzogen, denn er hat mich zum Haus der Verwandten meines Herrn geführt.“28Das Mädchen war inzwischen ins Haus ihrer Mutter gelaufen und hatte alles erzählt.29Nun hatte Rebekka einen Bruder namens Laban. Der lief gleich zu dem Mann an die Quelle hinaus,30denn er hatte den Nasenring und die Armreifen an seiner Schwester gesehen und gehört, was sie über den Mann erzählt hatte. Als er hinauskam, stand dieser tatsächlich noch bei den Kamelen an der Quelle.31„Komm herein zu uns!“, rief Laban. „Du bist von Jahwe gesegnet. Warum bleibst du draußen? Ich habe schon alles herrichten lassen, und auch für die Kamele ist Platz!“32Da ging der Mann mit ins Haus. Man sattelte die Kamele ab, gab ihnen Stroh und Futter und brachte ihm und seinen Männern Wasser, damit sie sich die Füße waschen konnten.33Dann wurde ihm zu essen vorgesetzt. Doch er sagte: „Ich will nicht essen, bevor ich meine Botschaft ausgerichtet habe.“ – „Sprich!“, sagte Laban.34Er begann: „Ich bin Abrahams Diener.35Jahwe hat meinen Herrn reich gesegnet und ihm ein großes Vermögen geschenkt. Er gab ihm Kleinvieh und Rinder, Silber und Gold, Sklaven und Sklavinnen, Kamele und Esel.36Dazu hat Sara, die Frau meines Herrn, ihm noch im Alter einen Sohn geschenkt. Ihm hat er seinen ganzen Besitz vermacht.37Nun hat mein Herr mich schwören lassen und mir aufgetragen: 'Du darfst meinem Sohn keine Frau auswählen, die hier aus dem Land Kanaan stammt,38sondern du sollst zur Familie meines Vaters gehen und dort unter meiner Verwandtschaft eine Frau für meinen Sohn suchen!'39Als ich einwandte, dass die Frau mir vielleicht nicht folgen will,40sagte er zu mir: 'Jahwe, vor dem ich lebe, wird seinen Engel mit dir schicken und deine Reise gelingen lassen, dass du eine Frau für meinen Sohn aus meiner Verwandtschaft, der Familie meines Vaters, holen kannst.41Wenn meine Verwandten dir die Frau nicht geben, bist du von dem Schwur frei.'42So kam ich heute zu der Quelle und betete: 'Jahwe, Gott meines Herrn Abraham, lass doch meine Reise gelingen!43Du siehst, ich stehe hier an der Quelle: Wenn jetzt eine junge Frau herauskommt, um Wasser zu holen, werde ich sie um einen Schluck Wasser aus ihrem Krug bitten.44Wenn sie dann sagt: „Trink nur! Ich will auch deine Kamele tränken!“, dann lass es die sein, die du für deinen Diener Isaak bestimmt hast.'45Ich hatte in meinem Herzen noch nicht zu Ende gebetet, als Rebekka mit einem Wasserkrug auf der Schulter herauskam, zur Quelle hinunterstieg und Wasser schöpfte. Da sagte ich zu ihr: 'Gib mir doch etwas zu trinken!'46Da nahm sie gleich den Krug von der Schulter und sagte: 'Trink nur, ich werde auch deine Kamele tränken!' Ich trank, und sie tränkte auch die Kamele.47Als ich sie fragte, wessen Tochter sie sei, sagte sie: 'Ich bin die Tochter von Betuël, den Milka dem Nahor geboren hat.' Da legte ich den Ring an ihre Nase und die Reifen an ihre Arme.48Dann kniete ich mich hin und verbeugte mich vor Jahwe. Ich dankte Jahwe, dem Gott meines Herrn Abraham, dass er mich in Treue den Weg geführt hat, dass ich die Tochter vom Bruder meines Herrn als Frau für seinen Sohn erbitten kann.49Wenn ihr nun meinem Herrn Gunst und Vertrauen schenken wollt, sagt es mir! Und wenn nicht, sagt es mir auch! Dann werde ich anderswo suchen.“50Da antworteten Laban und Betuël: „Das hat Jahwe gefügt! Wir können weder Ja noch Nein dazu sagen.51Hier ist Rebekka, nimm sie mit! Sie soll den Sohn deines Herrn heiraten, wie es Jahwe gefügt hat.“52Als Abrahams Diener das hörte, warf er sich auf die Erde und huldigte Jahwe.53Dann packte er Silber- und Goldschmuck aus, holte festliche Kleider hervor und schenkte alles Rebekka. Auch ihrem Bruder und ihrer Mutter gab er kostbare Geschenke.54Dann aß und trank er zusammen mit seinen Männern, und sie legten sich schlafen.
Am nächsten Morgen sagte Abrahams Diener: „Lasst mich nun zu meinem Herrn zurückkehren!“55Doch Rebekkas Bruder und ihre Mutter sagten: „Lass das Mädchen doch noch zehn Tage oder so bei uns bleiben, dann mag sie mit dir gehen!“56Doch er erwiderte: „Haltet mich nicht auf, nachdem Jahwe meine Reise hat gelingen lassen. Lasst mich zu meinem Herrn zurückkehren!“57Da sagten sie: „Wir rufen das Mädchen und fragen sie selbst!“58Sie riefen Rebekka und fragten: „Willst du mit diesem Mann reisen?“ – „Ja, das will ich“, erwiderte sie.59So verabschiedeten sie ihre Schwester Rebekka mit ihrer Amme und den Diener Abrahams mit seinen Männern.60Sie segneten Rebekka mit den Worten:
„Du, unsere Schwester, werde zur Mutter von Zehntausenden! Deine Nachkommen sollen siegreich sein und das Tor ihrer Feinde besetzen!“61So brach Rebekka mit ihren Dienerinnen auf. Sie bestiegen die Kamele und folgten dem Mann. Der Diener nahm Rebekka mit und trat die Rückreise an.62Isaak kam gerade von einem Gang zum Brunnen Beër-Lahai-Roï, denn er wohnte zu dieser Zeit im Negev.63Am späten Nachmittag war er hinausgegangen, um mit seinen Gedanken allein zu sein. Da sah er auf einmal Kamele kommen.64Auch Rebekka hatte Isaak erblickt. Sie glitt vom Kamel herab und fragte den Diener:65„Wer ist der Mann, der uns dort über die Felder entgegenkommt?“ – „Das ist mein Herr“, erwiderte dieser. Da nahm sie den Schleier und verhüllte sich.66Der Diener erzählte Isaak, wie alles gegangen war,67und Isaak führte Rebekka ins Zelt seiner Mutter Sara. Er nahm sie zur Frau und gewann sie lieb und tröstete sich über den Verlust seiner Mutter.
Noua Traducere Românească
Căsătoria lui Isaac cu Rebeca
1Avraam era acum bătrân, înaintat în vârstă, iar DOMNUL îl binecuvântase în toate lucrurile.2El i‑a zis celui mai bătrân rob din casa sa, cel care stăpânea peste tot ce era al său: – Pune‑ți, te rog, mâna sub coapsa mea3și jură‑mi pe DOMNUL, Dumnezeul cerurilor și al pământului, că nu vei lua o soție pentru fiul meu dintre fiicele canaaniților, în mijlocul cărora locuiesc,4ci te vei duce în țara mea, la rudeniile mele, și de acolo vei lua o soție pentru fiul meu, pentru Isaac.5Robul i‑a răspuns: – Poate că femeia nu va vrea să mă urmeze în această țară. Trebuie atunci să‑l duc înapoi pe fiul tău în țara din care ai ieșit?6Avraam i‑a zis: – Ai grijă să nu cumva să‑l duci înapoi pe fiul meu acolo!7DOMNUL, Dumnezeul cerurilor, Cel Care m‑a scos din casa tatălui meu și dintre rudeniile mele, Care mi‑a vorbit și mi‑a jurat, zicând: „Seminței* tale îi voi da această țară!“, îl va trimite pe Îngerul Său înaintea ta, iar tu vei lua de acolo o soție pentru fiul meu.8Dar dacă femeia nu va dori să te urmeze, vei fi dezlegat de acest jurământ al meu. Numai să nu‑l duci pe fiul meu acolo!9Robul și‑a pus mâna sub coapsa stăpânului său, Avraam, și i‑a jurat în legătură cu acest lucru.10Robul a luat zece dintre cămilele stăpânului său și a plecat, având la el* tot felul de bunuri ale stăpânului său. El s‑a ridicat și a plecat în Aram-Naharaim*, în cetatea lui Nahor.11În timpul serii, timpul când femeile ieșeau să scoată apă, a pus cămilele să se așeze în genunchi, în afara cetății, lângă fântâna cu apă.12Apoi a zis: „DOAMNE, Dumnezeul stăpânului meu Avraam, Te rog, împlinește‑mi astăzi dorința și arată‑Ți îndurarea față de stăpânul meu, Avraam.13Iată, stau lângă acest izvor de apă, iar fiicele oamenilor din cetate ies să scoată apă.14Fie ca fata căreia îi voi spune: «Te rog, dă‑mi să beau din urciorul tău!» și care îmi va răspunde: «Bea și‑ți voi adăpa și cămilele!», să fie cea pe care ai rânduit‑o pentru robul Tău, Isaac. Prin aceasta voi cunoaște că ai arătat îndurare față de stăpânul meu.“15Nu terminase el încă de vorbit și iată că a ieșit cu urciorul ei pe umăr Rebeca, fata care i se născuse lui Betuel, fiul Milcăi, soția lui Nahor, fratele lui Avraam.16Fata era foarte plăcută la înfățișare. Era fecioară și niciun bărbat n‑o cunoscuse. Ea a coborât la izvor, și‑a umplut urciorul și apoi s‑a suit înapoi.17Robul a alergat s‑o întâlnească și i‑a zis: – Te rog, dă‑mi să beau puțină apă din urciorul tău!18Ea a răspuns: – Bea, stăpâne. Și‑a coborât repede urciorul pe mână și i‑a dat să bea.19După ce a terminat să‑i dea de băut, ea a zis: – Voi scoate apă și pentru cămilele tale, până vor termina de băut.20A golit repede urciorul în adăpătoare, a alergat din nou la fântână ca să scoată apă și a scos apă pentru toate cămilele lui.21Bărbatul o privea fără să spună nimic, pentru ca să înțeleagă dacă DOMNUL i‑a făcut reușită călătoria sau nu.22După ce cămilele au terminat de băut, bărbatul a luat un inel* de aur, cântărind o jumătate de șechel* și două brățări de aur, cântărind zece șecheli*,23și a zis: – A cui fiică ești? Spune‑mi, te rog, este loc în locuința tatălui tău pentru noi, ca să înnoptăm acolo?24Ea i‑a răspuns: – Sunt fiica lui Betuel, fiul Milcăi, pe care aceasta i l‑a născut lui Nahor.25Apoi ea i‑a zis: – Avem paie și nutreț din belșug, precum și loc de înnoptat.26Atunci bărbatul s‑a plecat, s‑a închinat DOMNULUI27și a zis: „Binecuvântat să fie DOMNUL, Dumnezeul stăpânului meu, Avraam, Care nu Și‑a îndepărtat îndurarea și credincioșia de la stăpânul meu. În ce mă privește, DOMNUL m‑a condus pe cale până la casa fraților* stăpânului meu.“28Fata a alergat și a spus aceste lucruri celor din familia mamei ei.29Rebeca avea un frate al cărui nume era Laban; acesta a alergat la acel bărbat, la izvor.30De îndată ce a văzut inelul și brățările pe mâinile surorii sale și a auzit‑o pe sora sa, Rebeca, zicând: „Așa mi‑a vorbit bărbatul acela“, s‑a dus la acel bărbat și iată că el stătea lângă cămile, la izvor.31El i‑a zis: „Vino, binecuvântatul DOMNULUI! De ce stai afară când eu am pregătit casa și un loc pentru cămile?“32Bărbatul a intrat în casă, iar el a descărcat cămilele. Apoi le‑a dat cămilelor paie și nutreț și a adus apă pentru spălarea picioarelor bărbatului aceluia și ale oamenilor care erau cu el.33I s‑a dat să mănânce, dar el a zis: – Nu voi mânca până nu voi spune ce am de spus. Laban i‑a zis: – Spune!34El a zis: – Eu sunt robul lui Avraam.35DOMNUL l‑a binecuvântat mult pe stăpânul meu, iar el a ajuns un om bogat. I‑a dat oi și vite, aur și argint, robi și roabe, cămile și măgari.36Sara, soția stăpânului meu, i‑a născut acestuia un fiu la bătrânețe, iar el i‑a dat lui tot ceea ce are.37Stăpânul meu m‑a pus să jur, zicând: „Să nu iei pentru fiul meu o soție dintre fiicele canaaniților, în a căror țară locuiesc,38ci să te duci la familia tatălui meu, la clanul meu, și de acolo să iei o soție pentru fiul meu!“39Eu i‑am zis stăpânului meu: „Poate că femeia nu mă va urma.“40Dar el mi‑a răspuns: „DOMNUL, înaintea Căruia am umblat, Își va trimite Îngerul cu tine și‑ți va face reușită călătoria, iar tu vei lua o soție pentru fiul meu din clanul meu, din familia tatălui meu.41Dar dacă vei merge la clanul meu, iar ei nu ți‑o vor da, vei fi dezlegat de jurământul meu.“42Când am ajuns astăzi la izvor, am zis: „DOAMNE, Dumnezeul stăpânului meu, Avraam, te rog, dacă mă vei ajuta să reușesc în călătoria pe care o fac,43iată, stau lângă acest izvor de apă. Fie ca fecioara care va ieși să scoată apă, căreia îi voi spune: «Te rog, dă‑mi să beau puțină apă din urciorul tău»44și care îmi va răspunde: «Bea și voi scoate apă și pentru cămilele tale», să fie soția pe care DOMNUL a rânduit‑o pentru fiul stăpânului meu.“45Nu terminasem eu încă de vorbit în inima mea și iată că a ieșit Rebeca cu urciorul ei pe umăr. Ea a coborât la izvor și a scos apă. Atunci, eu i‑am zis: „Te rog, dă‑mi să beau!“46Ea și‑a coborât repede urciorul de pe umăr și mi‑a răspuns: „Bea și‑ți voi adăpa și cămilele.“ Eu am băut, iar ea a adăpat și cămilele.47După aceea am întrebat‑o: „A cui fiică ești?“ Ea mi‑a răspuns: „Sunt fiica lui Betuel, fiul lui Nahor, pe care Milca i l‑a născut acestuia.“ Eu i‑am pus inelul în nas și brățările pe mâini.48Apoi m‑am plecat, m‑am închinat DOMNULUI și L‑am binecuvântat pe DOMNUL, Dumnezeul stăpânului meu, Avraam, Care m‑a condus pe calea cea dreaptă, ca s‑o iau pe fiica fratelui stăpânului meu pentru fiul său.49Așadar, dacă vreți să arătați îndurare și credincioșie față de stăpânul meu, spuneți‑mi. Dacă nu, spuneți‑mi, ca să mă pot îndrepta fie la dreapta, fie la stânga.50Atunci Laban și Betuel i‑au răspuns, zicând: – Acest lucru vine de la DOMNUL. Nu‑ți putem spune nici rău, nici bine.51Iată, Rebeca este înaintea ta! Ia‑o și du‑te! Ea să fie soția fiului stăpânului tău, așa cum a spus DOMNUL.52Când robul lui Avraam a auzit cuvintele lor, s‑a plecat la pământ înaintea DOMNULUI.53Apoi a scos bijuterii de argint și de aur, precum și îmbrăcăminte și i le‑a dat Rebecăi. De asemenea, le‑a dăruit lucruri prețioase și fratelui, și mamei ei.54După aceea, el și bărbații care erau cu el au mâncat, au băut și au înnoptat acolo. Când s‑au trezit dimineața, el a zis: – Lăsați‑mă să mă întorc la stăpânul meu.55Fratele și mama fetei i‑au răspuns: – Fata să mai rămână cu noi măcar zece zile. După aceea va putea pleca.56Dar el le‑a zis: – Nu mă opriți acum, căci DOMNUL mi‑a făcut reușită călătoria. Lăsați‑mă să plec, ca să mă întorc la stăpânul meu.57Ei au răspuns: – Să chemăm fata și s‑o întrebăm.58Au chemat‑o pe Rebeca și au întrebat‑o: – Vrei să mergi cu acest bărbat? Ea a răspuns: – Da! Voi merge.59Și astfel au lăsat‑o pe sora lor, Rebeca, precum și pe doica ei, să plece împreună cu robul lui Avraam și cu oamenii săi.60Ei au binecuvântat‑o pe Rebeca și i‑au zis: „Sora noastră, fie ca tu să ajungi mama a mii de zeci de mii și fie ca sămânța* ta să stăpânească poarta dușmanilor ei.“61Apoi Rebeca și servitoarele ei s‑au ridicat, au încălecat pe cămile și au plecat după acel bărbat. Astfel, robul a luat‑o pe Rebeca și a plecat.62Isaac se întorsese de la Beer Lahai‑Roi*, pentru că locuia în Neghev*.63La lăsarea serii, Isaac a ieșit pe câmp ca să mediteze*. El și‑a ridicat ochii, s‑a uitat și iată că veneau niște cămile.64Rebeca și‑a ridicat și ea ochii, iar când l‑a văzut pe Isaac, s‑a dat jos de pe cămilă.65Ea l‑a întrebat pe rob: – Cine este bărbatul acesta care vine pe câmp să ne întâlnească? Robul a răspuns: – Este stăpânul meu. Ea și‑a luat vălul și s‑a acoperit.66Robul i‑a istorisit lui Isaac toate lucrurile pe care le făcuse.67Apoi Isaac a adus‑o pe Rebeca în cortul mamei sale, Sara, și s‑a căsătorit cu ea. Ea a devenit soția lui, iar el a iubit‑o. Astfel a fost mângâiat Isaac după moartea mamei sale.
Diese Website verwendet Cookies, um Ihnen die bestmögliche Nutzererfahrung bieten zu können.