1Am Abend trafen die beiden Gottesboten in Sodom ein. Lot saß gerade im Tor* der Stadt. Als er sie kommen sah, ging er ihnen entgegen und verneigte sich tief.2„Meine Herren“, sagte er, „ich bin euer Diener. Mein Haus steht euch offen. Ihr könnt eure Füße waschen und bei mir übernachten. Und morgen früh könnt ihr weiterziehen.“ – „Nein, auf keinen Fall!“, erwiderten sie. „Wir wollen hier auf dem Platz übernachten.“3Er redete ihnen aber so lange zu, bis sie in sein Haus mitkamen. Dann machte er ihnen etwas zu essen und backte ungesäuertes Fladenbrot für sie. Nach der Mahlzeit4wollten sie sich gerade niederlegen, da kamen die Männer von Sodom herbei und umstellten das Haus. Es waren alle Männer der Stadt, alte und junge.5Sie schrien nach Lot und riefen: „Wo sind die Männer, die heute Abend zu dir gekommen sind? Los, gib sie heraus! Wir wollen es ihnen besorgen!“*6Da trat Lot vor die Tür und schloss sie hinter sich zu.7„Ach, meine Brüder!“, rief er. „Tut doch nicht so etwas Böses!8Seht, ich habe zwei Töchter, die noch kein Mann berührt hat; die will ich zu euch herausbringen. Macht mit ihnen, was ihr wollt, aber tut diesen Männern nichts. Sie sind meine Gäste und stehen unter meinem Schutz.“9Doch sie schrien: „Weg mit dir! Da kommt dieser Fremde hierher und spielt sich schon als Richter auf! Pass mal auf, wir werden es mit dir noch schlimmer treiben als mit denen!“ Sie fielen über Lot her und versuchten, die Tür aufzubrechen.10Da zogen die beiden Männer Lot zurück ins Haus und verschlossen die Tür.11Und all die Männer draußen schlugen sie mit Blindheit, sodass diese es schließlich aufgaben, den Eingang zu suchen.12Die Männer sagten zu Lot: „Hast du noch andere Verwandte hier – einen Schwiegersohn, Söhne, Töchter? Wer auch immer zu dir gehört, schaff sie aus der Stadt hinaus!13Denn wir werden diesen Ort vernichten. Dazu hat Jahwe uns nämlich geschickt, denn er hat schwere Klagen über seine Bewohner gehört.“14Da ging Lot zu seinen künftigen Schwiegersöhnen* und sagte: „Schnell, ihr müsst diese Stadt verlassen! Jahwe wird den Ort vernichten!“ Aber sie nahmen ihn nicht ernst, sie dachten nur, er mache Spaß.15Im Morgengrauen drängten die Männer Lot zur Eile: „Schnell, nimm deine Frau und deine beiden Töchter hier, sonst wird die Schuld der Stadt auch euch umbringen!“16Als er immer noch zögerte, packten die Männer Lot bei der Hand, dazu seine Frau und seine Töchter, und führten ihn aus dem Ort. Erst draußen ließen sie ihn wieder los, weil Jahwe ihn verschonen wollte.17Als sie dann auf dem freien Feld waren, sagte er: „Lauf, so schnell du kannst! Es geht um dein Leben! Bleib nicht stehen und schaue dich nicht um! Rette dich aus dem ganzen Umkreis ‹des Jordan› auf die Berge hinauf, sonst bist du verloren!“18Aber Lot sagte: „Ach nein, mein Herr!19Du warst so gnädig zu deinem Diener, und du hast mir die Gunst erwiesen, dass ich am Leben bleiben kann. Aber ich kann nicht auf die Berge fliehen, sonst erreicht mich das Unheil doch noch und ich müsste sterben.20Sieh doch, diese Stadt da ist ganz in der Nähe. Bis dahin könnten wir es schaffen, und sie ist ja nur so klein. Dürfen wir uns nicht dorthin retten, um am Leben zu bleiben? Es ist doch nur eine kleine Stadt.“21„Gut“, sagte er, „auch das will ich dir gewähren. Ich vernichte diese Stadt nicht.22Schnell, rette dich dorthin! Denn ich kann nichts tun, bevor du da bist.“ Deshalb nennt man die Stadt Zoar, Winzig.23Die Sonne ging gerade auf, als Lot nach Zoar kam.24Da ließ Jahwe Feuer und Schwefel auf Sodom und Gomorra regnen. Es kam von Jahwe aus dem Himmel25und verwüstete die Städte und den ganzen Umkreis ‹des Jordan›. Alle Menschen dort kamen um, und alles, was auf den Feldern wuchs, wurde vernichtet.26Lots Frau aber hatte sich hinter seinem Rücken umgeschaut und war zu einer Salzsäule erstarrt.27Früh am nächsten Morgen ging Abraham wieder an die Stelle, wo er vor Jahwe gestanden hatte,28und schaute auf den ganzen Umkreis von Sodom und Gomorra herab. Da sah er eine Rauchwolke vom Land aufsteigen wie von einem Schmelzofen.29Aber Gott hatte an Abraham gedacht, als er die Städte im Umkreis ‹des Jordan› vernichtete. Er sorgte dafür, dass Lot, der mitten in diesen Städten gewohnt hatte, der Katastrophe entging.
Lot und seine Töchter
30Aber Lot hatte Angst, in Zoar zu bleiben. Deshalb zog er mit seinen beiden Töchtern ins Gebirge und wohnte in einer Höhle.31Eines Tages sagte die ältere Tochter zur jüngeren: „Unser Vater ist alt, und es gibt weit und breit keinen Mann, der mit uns schlafen könnte, wie es in aller Welt geschieht.32Komm, wir geben unserem Vater Wein zu trinken und legen uns dann zu ihm, damit wir von ihm Kinder bekommen.“33Noch am selben Abend machten sie ihren Vater betrunken. Dann legte sich die Ältere zu ihm. Doch ihr Vater merkte nichts davon, weder wie sie zu ihm kam noch wie sie von ihm aufstand.34Am Morgen sagte sie zu ihrer Schwester: „Siehst du, ich habe heute Nacht mit unserem Vater geschlafen. Wir wollen ihn auch heute Abend mit Wein betrunken machen, und dann legst du dich zu ihm, damit wir von ihm Kinder bekommen.“35Am Abend machten sie ihren Vater wieder betrunken. Dann legte sich die Jüngere zu ihm. Doch ihr Vater merkte wieder nichts davon, weder wie sie zu ihm kam noch wie sie von ihm aufstand.36So wurden die beiden Töchter Lots von ihrem eigenen Vater schwanger.37Die Ältere bekam einen Sohn und nannte ihn Moab, „Vom Vater“. Er gilt bis heute als der Stammvater der Moabiter.38Als auch die Jüngere einen Sohn bekam, nannte sie ihn Ben-Ammi, „Sohn meiner Leute“. Er gilt bis heute als der Stammvater der Ammoniter.
Noua Traducere Românească
Distrugerea Sodomei și Gomorei
1Cei doi mesageri* au ajuns seara la Sodoma. Lot stătea la poarta Sodomei, iar când i‑a văzut, s‑a ridicat să‑i întâmpine și s‑a plecat cu fața la pământ.2Apoi le‑a zis: – Stăpânii mei, iată, întoarceți‑vă, vă rog, la casa robului vostru, înnoptați aici și spălați‑vă picioarele. Mâine vă veți scula dis‑de‑dimineață și vă veți continua drumul. Ei i‑au răspuns: – Nu, ci vom înnopta în piață.3Dar Lot a insistat foarte mult, astfel încât ei s‑au întors la el și au intrat în casa lui. Lot le‑a pregătit masa, a copt azime, iar aceștia au mâncat.4Dar înainte să se culce ei, toți bărbații din toate colțurile cetății Sodoma, tineri și bătrâni, au înconjurat casa.5Ei l‑au strigat pe Lot și l‑au întrebat: – Unde sunt bărbații care au venit la tine în această seară? Scoate‑i afară la noi ca să‑i cunoaștem*.6Lot a ieșit la ei la intrare, a închis ușa după el7și a zis: – Vă rog, fraților, nu faceți răul acesta!8Iată‑le pe cele două fiice ale mele care n‑au cunoscut bărbat. Lăsați‑mă, vă rog, să vi le aduc afară, și faceți‑le așa cum credeți că este bine.* Dar să nu le faceți nimic acestor bărbați, căci ei au venit să se adăpostească la umbra acoperișului meu.9Însă ei au zis: – Dă‑te la o parte! Apoi au zis: – Omul acesta a venit aici ca străin, iar acum face pe judecătorul! Ei bine, ne vom purta cu tine mai rău decât cu ei. Ei l‑au împins cu putere pe Lot și s‑au apropiat să spargă ușa.10Dar bărbații dinăuntru și‑au întins mâinile, l‑au tras pe Lot la ei, în casă, și au încuiat ușa.11Iar pe bărbații care erau la ușa casei, atât pe cei tineri, cât și pe cei bătrâni, i‑au lovit cu orbire, astfel încât aceștia se chinuiau să găsească ușa.12Atunci acei bărbați i‑au zis lui Lot: „Cine mai este cu tine aici? Gineri, fii, fiice și pe oricine mai ai în cetate, scoate‑i din acest loc!13Căci urmează să‑l distrugem, deoarece plângerea împotriva acestui popor a ajuns atât de mare înaintea DOMNULUI, încât DOMNUL ne‑a trimis să‑l distrugem!“14Atunci Lot a ieșit și le‑a spus ginerilor săi, care erau căsătoriți* cu fiicele sale: „Ridicați‑vă și ieșiți din acest loc, pentru că DOMNUL urmează să distrugă cetatea.“ Dar el era, în ochii ginerilor săi, ca unul care glumește.15Când s‑au ivit zorii, mesagerii l‑au grăbit pe Lot, zicând: „Ridică‑te și ia‑ți soția și pe cele două fiice ale tale care se află aici, ca nu cumva să fii spulberat când cetatea va fi pedepsită“16Dar el întârzia. Atunci bărbații aceia i‑au apucat de mână pe el, pe soția lui și pe cele două fiice ale sale, i‑au scos și i‑au lăsat în afara cetății, pentru că DOMNULUI I‑a fost milă de el.17Imediat ce i‑au scos afară, unul dintre ei a zis: – Scapă‑ți viața! Nu te uita înapoi și nu te opri nicăieri în câmpie. Scapă la munte, ca nu cumva să fii spulberat.18Lot le‑a zis: – Nu, Stăpâne, Te rog!*19Iată, robul Tău a găsit bunăvoință înaintea Ta, și Tu ai arătat o mare îndurare* față de mine, salvându‑mi viața. Nu pot să fug însă la munte, pentru că dezastrul mă va ajunge din urmă și voi muri.20Iată, cetatea aceasta este aproape, ca să fug acolo, și este mică. Te rog, lasă‑mă să fug acolo! Nu‑i așa că este mică? Astfel, viața îmi va fi salvată.21El a zis: – Iată că‑ți împlinesc și această cerere și nu voi distruge cetatea despre care ai vorbit.22Grăbește‑te, fugi acolo, pentru că nu pot face nimic până când nu ajungi acolo. De aceea cetatea a fost numită Țoar*.23Răsărea soarele pe pământ când a intrat Lot în Țoar.24Atunci DOMNUL a făcut să plouă peste Sodoma și peste Gomora sulf și foc din ceruri de la DOMNUL.25Astfel, El a nimicit acele cetăți, toată câmpia, toți locuitorii cetăților, precum și ceea ce creștea pe pământ.26Soția lui Lot, care se afla în spatele lui, s‑a uitat înapoi și s‑a prefăcut într‑un stâlp de sare.27Avraam s‑a sculat dis‑de‑dimineață, s‑a dus la locul unde stătuse înaintea DOMNULUI28și a privit în jos spre suprafața Sodomei și Gomorei și spre toată suprafața acelui ținut.* S‑a uitat și iată că un fum gros ca fumul unui cuptor se ridica de pe pământ.
Lot și fiicele sale
29Atunci când Dumnezeu a distrus cetățile din câmpie, Și‑a adus aminte de Avraam și l‑a scos pe Lot din mijlocul nenorocirii, când a nimicit cetățile în care locuise Lot.30Apoi Lot s‑a suit din Țoar și a locuit pe munte împreună cu cele două fiice ale sale, pentru că se temea să rămână în Țoar. A locuit într‑o peșteră împreună cu cele două fiice ale sale.31Cea întâi născută i‑a zis celei mai tinere: „Tatăl nostru este bătrân și nu este niciun bărbat pe pământ care să intre la noi, după obiceiul* întregului pământ.32Vino să‑l facem pe tatăl nostru să bea vin și să ne culcăm cu el, ca să păstrăm sămânța prin tatăl nostru.“33Astfel, l‑au făcut pe tatăl să bea vin în noaptea aceea, iar cea întâi născută s‑a dus și s‑a culcat cu tatăl ei. El n‑a știut nici când s‑a culcat ea, nici când s‑a sculat.34În ziua următoare, cea întâi născută i‑a zis celei mai tinere: „Iată, noaptea trecută m‑am culcat eu cu tatăl meu. Haide să‑i dăm vin și în noaptea aceasta. Apoi te vei duce și te vei culca tu cu el, ca să păstrăm sămânța prin tatăl nostru.“35Ele l‑au făcut pe tatăl lor să bea vin și în seara aceea, apoi cea tânără s‑a ridicat și s‑a culcat cu el. El n‑a știut nici când s‑a culcat ea, nici când s‑a ridicat.36Astfel, cele două fiice ale lui Lot au rămas însărcinate prin tatăl lor.37Cea întâi născută a dat naștere unui fiu, căruia i‑a pus numele Moab*. El este tatăl moabiților de astăzi.38Cea tânără a născut și ea un fiu căruia i‑a pus numele Ben‑Ami*. El este tatăl fiilor lui Amon de astăzi.
Diese Website verwendet Cookies, um Ihnen die bestmögliche Nutzererfahrung bieten zu können.