1Da sagte Jahwe zu Mose: „Geh zum Pharao und sag ihm: 'So spricht Jahwe, der Gott der Hebräer: Lass mein Volk ziehen, damit es mir dient!2Denn wenn du dich weigerst und es weiter festhältst,3dann pass auf! Jahwe wird eine schwere Seuche über deine Viehherden auf den Weiden bringen, über Pferde, Esel, Kamele, Rinder* und das Kleinvieh.4Außerdem wird Jahwe einen Unterschied zwischen dem Vieh Israels und dem Vieh der Ägypter machen. Vom Vieh, das den Israeliten gehört, wird auch nicht ein Stück verenden.5Jahwe hat eine bestimmte Zeit dafür festgesetzt, und zwar morgen!'“6Am nächsten Tag schickte Jahwe die Seuche. Da verendete das ganze Herdenvieh der Ägypter, aber vom Vieh der Israeliten kam kein einziges Tier um.7Der Pharao ließ es nachprüfen, und tatsächlich war bei den Israeliten nicht ein einziges Stück Vieh eingegangen. Dennoch blieb der Pharao starrsinnig und ließ das Volk nicht ziehen.
6. Plage: Geschwüre
8Da sagte Jahwe zu Mose und Aaron: „Nehmt beide Hände voll Ofenruß. Mose soll ihn vor den Augen des Pharao hochwerfen!9Er wird dann als feiner Staub auf ganz Ägypten niedergehen und an Menschen und Tieren Geschwüre hervorrufen, die in Blasen aufbrechen.“10Da nahmen sie Ruß und traten vor den Pharao. Mose warf ihn in die Luft. Schon nach kurzer Zeit litten Menschen und Tiere an aufbrechenden Geschwüren.*11Wegen ihrer Geschwüre konnten die Magier Mose nicht entgegentreten, denn sie waren genauso davon befallen wie alle Ägypter.12Doch Jahwe machte den Pharao starrsinnig, dass er auch diesmal nicht auf Mose und Aaron hörte, wie Jahwe es gesagt hatte.
7. Plage: Hagel
13Jahwe sagte zu Mose: „Geh morgen früh zum Pharao und sag zu ihm: 'So spricht Jahwe, der Gott der Hebräer: Lass mein Volk ziehen, damit es mir dient!14Diesmal werde ich dich mit meinen Plagen ins Herz treffen, dich, deine Hofbeamten und dein Volk. Du sollst erkennen, dass niemand auf der ganzen Erde mir gleichkommt.15Denn schon jetzt hätte ich dich mit der Pest schlagen können. Dann wärst du vom Erdboden verschwunden.16Aber ich habe dich deshalb am Leben gelassen, um meine Macht an dir zu beweisen, damit mein Name in der ganzen Welt bekannt gemacht wird.*17Du stellst dich immer noch gegen mein Volk und lässt es nicht ziehen.18Morgen um diese Zeit werde ich einen so schweren Hagel kommen lassen, wie es ihn noch nie gegeben hat, solange Ägypten besteht.19Lass dein Vieh in Sicherheit bringen und alles, was du noch im Freien hast! Alle Menschen und Tiere, die im Freien bleiben und nicht ins Haus kommen, wird der Hagel erschlagen.'“20Die Minister des Pharao, die das Wort Jahwes fürchteten, ließen ihre Sklaven und ihr Vieh in die Häuser flüchten.21Wer das Wort Jahwes aber nicht ernst nahm, ließ seine Sklaven und sein Vieh draußen.22Jahwe sagte zu Mose: „Streck deine Hand zum Himmel aus! Dann wird in ganz Ägypten ein Hagel auf Menschen, Tiere und Pflanzen niedergehen.“23Mose hob seinen Stab zum Himmel hoch. Da ließ Jahwe es donnern und hageln. Blitze fuhren auf die Erde herab. So ließ Jahwe den Hagel auf Ägypten niedergehen.24Mitten im Hagel zuckten die Blitze. Einen so schweren Hagel hatte es noch nie gegeben, solange Ägypten eine Nation war.25Überall im Land tötete der Hagel die Menschen und Tiere, die sich im Freien befanden. Er zerschlug alles, was auf den Feldern wuchs, und brach die Äste von den Bäumen.26Nur im Gebiet von Goschen, wo die Israeliten lebten, fiel kein Hagel.27Da ließ der Pharao Mose und Aaron rufen und sagte ihnen: „Diesmal habe ich mich schuldig gemacht. Jahwe ist im Recht, ich und mein Volk sind im Unrecht.28Betet zu Jahwe! Die Donnerstimme Gottes und der Hagel, das ist zu viel.* Ich will euch ziehen lassen. Niemand wird euch zurückhalten.“29Da sagte Mose zu ihm: „Sobald ich die Stadt verlassen habe, werde ich meine Hände zu Jahwe ausbreiten. Dann wird der Donner aufhören und kein neuer Hagel mehr entstehen. Daran wirst du erkennen, dass die ganze Erde Jahwe gehört.30Aber ich weiß: Du und deine Hofbeamten, ihr fürchtet euch immer noch nicht vor Jahwe-Gott!“31Flachs und Gerste ‹in Ägypten› waren zerschlagen worden, denn die Gerste hatte schon Ähren angesetzt und der Flachs stand in Blüte.32Weizen und Dinkel jedoch blieben verschont, weil sie später reif werden.33Mose verließ den Pharao und ging aus der Stadt hinaus. Dort breitete er seine Hände zu Jahwe aus. Da hörten Donner und Hagel auf, und es regnete auch nicht mehr.34Als der Pharao sah, dass das Unwetter aufgehört hatte, blieb er bei seiner Sünde. Er und seine Hofbeamten verschlossen ihr Herz.35So blieb der Pharao hart und ließ die Israeliten nicht ziehen, wie Jahwe es durch Mose angekündigt hatte.
Noua Traducere Românească
A cincea urgie: molimă peste animale
1Apoi DOMNUL i‑a zis lui Moise: „Du‑te la Faraon și spune‑i: «Așa vorbește DOMNUL, Dumnezeul evreilor: ‘Lasă‑Mi poporul să plece ca să‑Mi slujească.2Căci, dacă refuzi să‑l lași să plece și continui să‑l oprești,3iată, mâna DOMNULUI va aduce o molimă foarte grea peste vitele tale care sunt pe câmp: peste cai, peste măgari, peste cămile, peste cirezi și peste turme.4Dar DOMNUL va face deosebire între vitele lui Israel și vitele Egiptului pentru ca nimic să nu moară din ce este al fiilor lui Israel.’»“5DOMNUL a hotărât o vreme, zicând: „Mâine DOMNUL va face acest lucru în țară.“6În ziua următoare, DOMNUL a făcut întocmai: toate vitele egiptenilor au murit, dar dintre vitele fiilor lui Israel n‑a murit niciuna.7Faraon a trimis pe cineva să cerceteze și iată că niciuna dintre vitele fiilor lui Israel n‑a murit. Inima lui Faraon însă a rămas împietrită* și tot nu a lăsat poporul să plece.
A șasea urgie: bubele
8DOMNUL le‑a zis din nou lui Moise și Aaron: „Umpleți‑vă mâinile cu cenușă din cuptor și Moise s‑o arunce spre cer, sub privirea lui Faraon.9Ea se va preface într‑un praf fin peste toată țara Egiptului și va cauza bube cu puroi pe oameni și pe animale, în toată țara Egiptului.“10Ei au luat cenușă din cuptor și s‑au înfățișat înaintea lui Faraon. Moise a aruncat‑o spre cer și ea a cauzat bube cu puroi pe oameni și pe animale.11Magicienii* n‑au putut să stea înaintea lui Moise din cauza bubelor, pentru că bubele erau și pe magicieni, ca pe toți egiptenii.12Dar DOMNUL i‑a împietrit* inima lui Faraon, și acesta nu i‑a ascultat, așa cum DOMNUL îi spusese lui Moise.
A șaptea urgie: grindina
13După aceea, DOMNUL i‑a zis lui Moise: „Scoală‑te dis‑de‑dimineață, du‑te înaintea lui Faraon și spune‑i: «Așa vorbește DOMNUL, Dumnezeul evreilor: ‘Lasă‑Mi poporul să plece ca să‑Mi slujească,14căci de data aceasta Îmi voi trimite toate urgiile împotriva inimii tale, împotriva slujitorilor tăi și împotriva poporului tău, ca să știi că nu este nimeni ca Mine pe întreg pământul.15Căci, dacă Mi‑aș fi întins mâna și te‑aș fi lovit pe tine și poporul tău cu molimă, ai fi pierit de pe pământ.16Dar te‑am făcut să stai în picioare tocmai pentru scopul acesta: ca să‑ți arăt puterea Mea și astfel Numele Meu să fie vestit pe întreg pământul.17Încă mai continui să te ridici împotriva poporului Meu ca să nu‑l lași să plece?18Iată, mâine, pe vremea aceasta, voi face să plouă cu o grindină așa de grea, cum n‑a mai fost vreodată în Egipt, din ziua când a fost întemeiat și până acum.19De aceea, trimite oamenii ca să adăpostească, la loc sigur, vitele tale și tot ce ai pe câmp. Orice om și orice animal care va fi pe câmp și nu la adăpost va muri atunci când grindina va cădea peste el.’»“20Aceia dintre slujitorii lui Faraon care s‑au temut de Cuvântul DOMNULUI și‑au adăpostit robii și vitele în case,21dar cei care n‑au pus la inimă Cuvântul DOMNULUI și‑au lăsat robii și vitele pe câmp.22DOMNUL i‑a zis lui Moise: „Întinde‑ți mâna spre cer ca să cadă grindină peste toată țara Egiptului: peste oameni, peste animale și peste plantele câmpului din țara Egiptului.“23Când Moise și‑a întins toiagul spre cer, DOMNUL a trimis tunete și grindină, și a căzut foc pe pământ. DOMNUL a făcut să plouă cu grindină peste țara Egiptului:24era grindină și foc scânteind în mijlocul grindinii, o grindină atât de grea, cum n‑a mai fost vreodată în toată țara Egiptului de când a devenit ea o națiune.25Grindina a distrus tot ce era pe câmp în toată țara Egiptului, atât oameni, cât și animale; grindina a distrus toate plantele câmpului și orice copac de pe câmp.26Singurul loc în care n‑a căzut grindină a fost ținutul Goșen, unde locuiau fiii lui Israel.27Faraon a trimis slujitorii să‑i cheme pe Moise și pe Aaron și le‑a zis: – De data aceasta am păcătuit. DOMNUL este drept; eu și poporul meu suntem răi.28Rugați‑vă DOMNULUI, căci ne sunt de ajuns tunetele lui Dumnezeu și grindina! Vă las să plecați; nu mai trebuie să stați.29Moise i‑a răspuns: – Cum voi ieși din cetate, îmi voi ridica mâinile spre DOMNUL. Tunetele vor înceta și nu va mai cădea grindină, ca să recunoști că pământul este al DOMNULUI.30Cât despre tine și slujitorii tăi, știu că nu vă temeți încă de DOMNUL Dumnezeu.31Inul și orzul au fost distruse, pentru că orzul dăduse în spic și inul înflorise,32însă grâul și secara albă n‑au fost distruse, pentru că erau recolte târzii.33Moise a ieșit de la Faraon și din cetate și și‑a ridicat mâinile spre DOMNUL. Atunci tunetele și grindina au încetat, iar ploaia nu s‑a mai revărsat pe pământ.34Când Faraon a văzut că ploaia, grindina și tunetele au încetat, a păcătuit din nou și și‑a împietrit* inima atât el, cât și slujitorii săi.35Astfel inima lui Faraon s‑a împietrit* și nu i‑a lăsat pe fiii lui Israel să plece, după cum spusese DOMNUL prin Moise.
Diese Website verwendet Cookies, um Ihnen die bestmögliche Nutzererfahrung bieten zu können.