1Damals sangen Mose und die Israeliten ein Lied zur Ehre Jahwes:
Jahwe will ich singen, / denn hoch ist er und unerreicht. / Ross und Reiter warf er ins Meer.2Jah* ist meine Stärke und mein Lied, / denn er ist mein Retter geworden. / Er ist mein Gott, / ihn will ich preisen. / Er war schon der Gott meines Vaters, / er, den ich lobe.3Jahwe ist ein Kämpfer, / Jahwe ist sein Name!4Pharaos Wagen und seine ganze Macht, / die warf er ins Meer. / Die Elite seiner Wagenkämpfer / ist im Schilfmeer versunken.5Die Fluten haben sie bedeckt. / Sie fuhren in die Tiefe wie ein Stein.6Jahwe, deine Rechte ist mit Kraft geschmückt, / deine Hand zerschmettert den Feind!7In deiner unerreichten Majestät / wirfst du die Rebellen zu Boden. / Du schickst deinen glühenden Zorn; / er frisst sie wie Feuer das Stroh.8Du schnaubtest vor Zorn, / da türmten sich die Wasser, / da standen die Wogen als Wall. / Die Fluten erstarrten mitten im Meer.9Es prahlte der Feind: „Ich will sie jagen, ich hole sie ein, / verteile die Beute, stille die Gier! / Ich zücke mein Schwert und lösche sie aus!“10Doch als dein Atem blies, verschlang sie das Meer. / Sie versanken wie Blei in den mächtigen Wogen.11Wer von allen Göttern ist dir gleich, Jahwe? / Wer ist so herrlich und heilig wie du, / der Furcht erregt und Lobgesänge weckt, / der Wunderbares tut?12Du strecktest die Hand aus, / und schon verschlang sie die Erde.13Du lenkst mit Liebe das gerettete Volk, / führst es in Kraft zu deiner heiligen Wohnung.14Als die Völker das hörten, erzitterten sie; / ein Schütteln packte die Philister.15Da erschraken die Anführer Edoms, / die Mächtigen Moabs begannen zu zittern, / Kanaans Bewohner verloren den Mut.16Furcht und Schrecken packte sie. / Vor deinem mächtigen Arm / wurden sie starr wie Stein, / bis dein Volk hindurchzog, Jahwe, / bis hindurchzog das Volk, das dir gehört.17Du bringst sie hin, du pflanzt sie ein / auf dem Berg, der dir gehört, / am Ort, wo du wohnst, Jahwe, / beim Heiligtum, das du errichtet hast.18Jahwe ist König für immer und ewig!19Denn als die Pferde und Streitwagen des Pharao mit den Reitern durchs Meer zogen, hatte Jahwe das Wasser über sie zurückfluten lassen. Die Israeliten aber waren auf dem Trockenen mitten durchs Meer gegangen.
Das Lied der Mirjam
20Dann nahm die Prophetin Mirjam, Aarons Schwester, ihr Tamburin zur Hand. Alle Frauen schlossen sich ihr an. Sie schlugen ihre Handpauken und zogen im Reigentanz hinter ihr her.21Mirjam sang ihnen zu:
Singt Jahwe, denn hoch ist er und unerreicht! / Pferd und Reiter warf er ins Meer.
Das Wasser von Mara und von Elim
22Mose ließ Israel vom Schilfmeer aufbrechen. Sie zogen los und kamen in die Wüste Schur.* Drei Tage waren sie in der Wüste unterwegs und fanden kein Wasser.23Dann kamen sie nach Mara.* Dort gab es Wasser, aber man konnte es nicht trinken, weil es bitter war. Deshalb hatte der Ort auch den Namen Mara, Bitterwasser.24Da stellte sich das Volk gegen Mose und murrte: „Was sollen wir nun trinken?“25Mose schrie zu Jahwe, und Jahwe zeigte ihm ein Stück Holz. Das warf Mose ins Wasser. Da wurde es zu Süßwasser.
Dort stellte Gott sein Volk auf die Probe und richtete es auf Recht und Ordnung aus.26Er sagte: „Wenn du auf Jahwe, deinen Gott, hörst und tust, was ihm gefällt, wenn du seinen Geboten folgst und dich an seine Vorschriften hältst, dann werde ich dir keine von den Krankheiten schicken, die ich den Ägyptern auferlegt habe. Denn ich bin Jahwe, dein Arzt.“27Dann kamen sie nach Elim.* Dort am Wasser schlugen sie ihr Lager auf. In Elim gab es nämlich zwölf Quellen und siebzig Palmen.
Noua Traducere Românească
Cântarea de laudă a lui Moise și a lui Miriam
1Atunci Moise și fiii lui Israel au cântat această cântare DOMNULUI. Ei au zis: „Voi cânta DOMNULUI, căci S‑a înălțat cu multă slavă. I‑a năpustit în mare pe cal și pe călăreț.2DOMNUL* este puterea și cântarea mea, El a devenit izbăvirea mea; Acesta este Dumnezeul meu și Îl voi lăuda, este Dumnezeul tatălui meu și Îl voi înălța.3DOMNUL este un războinic; Numele Lui este DOMNUL.4El a aruncat în mare carele lui Faraon și armata lui. Căpeteniile lui alese s‑au înecat în Marea Roșie*.5Ape adânci i‑au acoperit; au coborât în adâncuri ca o piatră.6Dreapta Ta, DOAMNE, este măreață în putere, dreapta Ta, DOAMNE, l‑a zdrobit pe dușman.7Cu măreția maiestății Tale i‑ai doborât pe cei ce s‑au ridicat împotriva Ta, Ți‑ai dezlănțuit mânia care i‑a mistuit ca pe o miriște.8La suflarea nărilor Tale apele s‑au adunat, puhoaiele de ape s‑au ridicat ca un zid, adâncurile s‑au închegat în inima mării.9Dușmanul își zicea: «Îi voi urmări, îi voi ajunge. Voi împărți prada; îmi voi împlini dorința cu privire la ei. Îmi voi scoate sabia și mâna mea va pune stăpânire pe ei.»10Însă când Tu ai suflat cu suflarea Ta, marea i‑a acoperit. S‑au afundat ca plumbul în apele mărețe.11Cine este ca Tine dintre dumnezei, DOAMNE? Cine este ca Tine, glorios în sfințenie, de temut în cântări de laudă și înfăptuitor de minuni?12Ți‑ai întins mâna dreaptă, și pământul i‑a înghițit.13Prin îndurarea* Ta ai condus poporul pe care l‑ai răscumpărat; prin puterea Ta l‑ai călăuzit spre Locuința Ta cea sfântă*.14Popoarele vor auzi și vor tremura; îi va apuca groaza pe locuitorii Filistiei.15Atunci căpeteniile Edomului se vor îngrozi; un cutremur îi va cuprinde pe conducătorii Moabului. Toți locuitorii Canaanului se vor topi de spaimă.16Spaima și groaza vor cădea peste ei. Din cauza măreției brațului Tău, vor amuți ca o piatră, până va trece poporul Tău, DOAMNE, până va trece poporul pe care l‑ai câștigat.*17Tu îi vei aduce și‑i vei sădi pe muntele moștenirii Tale, Locul șederii Tale pe care Tu, DOAMNE, l‑ai făcut, Sfântul Lăcaș, Stăpâne, pe care mâinile Tale l‑au întemeiat.18DOMNUL va domni în veci de veci!“19Când caii, carele și călăreții* lui Faraon au intrat în mare, DOMNUL a adus înapoi apele mării peste ei. Însă fiii lui Israel au mers pe pământ uscat prin mijlocul mării.20Apoi Miriam, profetesa, sora lui Aaron, a luat o tamburină în mână și toate femeile au ieșit după ea având tamburine și dansând.21Miriam le cânta: „Cântați DOMNULUI, căci S‑a înălțat cu multă slavă. I‑a năpustit în mare pe cal și pe călăreț.“
Apele de la Mara și Elim
22După aceea, Moise l‑a condus pe Israel în călătorie de la Marea Roșie și au ieșit înspre pustia Șur. Ei au mers trei zile prin pustie, fără să găsească apă.23Au ajuns la Mara, dar n‑au putut să bea apă din Mara pentru că era amară. De aceea i s‑a pus numele Mara*.24Poporul a cârtit împotriva lui Moise, zicând: „Ce vom bea?“25El a strigat către DOMNUL, și DOMNUL i‑a arătat un copac. Moise a aruncat copacul în apă, și apa s‑a făcut dulce. Acolo i‑a dat DOMNUL hotărâri și porunci și acolo l‑a pus la încercare*.26El a zis: „Dacă vei asculta cu atenție glasul DOMNULUI, Dumnezeul tău, dacă vei face ce este drept în ochii Lui, dacă vei lua aminte la poruncile Lui și vei păzi toate hotărârile Lui, nu voi aduce peste tine niciuna din bolile pe care le‑am adus peste egipteni. Căci Eu sunt DOMNUL, Care te vindecă.“27Au ajuns la Elim, unde se găseau douăsprezece izvoare de apă și șaptezeci de palmieri. Ei și‑au așezat tabăra acolo, lângă ape.
Diese Website verwendet Cookies, um Ihnen die bestmögliche Nutzererfahrung bieten zu können.