Matthäus 22 | Noua Traducere Românească

Pilda nunții fiului de împărat

1 Isus, răspunzând din nou, le‑a vorbit în pilde și a zis: 2 – Împărăția Cerurilor se aseamănă cu un împărat care i‑a făcut nuntă fiului său. 3 El și‑a trimis sclavii să‑i cheme pe cei invitați la nuntă, dar aceștia n‑au vrut să vină. 4 A trimis din nou alți sclavi, zicând: „Spuneți‑le celor invitați: «Iată, am pregătit masa! Boii și animalele îngrășate au fost tăiate și toate sunt pregătite! Veniți deci la nuntă!»“ 5 Dar ei, nepăsători, au plecat, unul la ogorul lui, iar altul la afacerea lui. 6 Ceilalți i‑au înșfăcat pe sclavi, i‑au chinuit și i‑au omorât. 7 Atunci împăratul s‑a mâniat și, trimițându‑și armatele, i‑a nimicit pe ucigașii aceia și le‑a ars cetatea. 8 Apoi le‑a zis sclavilor săi: „Nunta este pregătită, dar cei invitați n‑au fost vrednici de ea. 9 Mergeți, așadar, la răspântiile drumurilor și chemați‑i la nuntă pe toți aceia pe care îi găsiți!“ 10 Sclavii aceia au ieșit pe drumuri și i‑au adunat pe toți aceia pe care i‑au găsit, și răi, și buni, așa că sala de nuntă s‑a umplut de oaspeți. 11 Când împăratul a venit să‑și vadă oaspeții, a observat acolo un om care nu se îmbrăcase în haină de nuntă 12 și l‑a întrebat: „Prietene, cum ai intrat aici fără să ai haină de nuntă?“ Acesta a amuțit. 13 Atunci împăratul le‑a zis slujitorilor: „Legați‑l de mâini și de picioare și alungați‑l în întunericul de afară. Acolo va fi plânsul și scrâșnirea dinților!“ 14 Căci mulți sunt chemați, dar puțini sunt aleși.

Tributul datorat Cezarului

15 Atunci fariseii s‑au dus și s‑au sfătuit cum să‑L prindă în cursă cu vorba. 16 I‑au trimis la El pe ucenicii lor împreună cu irodienii*, care I‑au zis: – Învățătorule, știm că ești adevărat* și‑i înveți pe oameni calea lui Dumnezeu în adevăr și că nu‑Ți pasă de nimeni, căci nu Te uiți la fața oamenilor*. 17 Așadar, spune‑ne ce crezi: se cuvine să‑i plătim tribut Cezarului* sau nu? 18 Isus însă, cunoscând răutatea lor, le‑a zis: – De ce Mă puneți la încercare, ipocriților? 19 Arătați‑Mi moneda pentru tribut! Ei I‑au adus un denar*. 20 El le‑a zis: – Chipul acesta și inscripția ale cui sunt? 21 Ei I‑au zis: – Ale Cezarului. Atunci El le‑a zis: – Așadar, dați înapoi Cezarului ce este al Cezarului, iar lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu!* 22 Ei au rămas uimiți când au auzit aceste cuvinte. Și astfel, L‑au lăsat și au plecat.

Despre înviere

23 În aceeași zi, s‑au apropiat de El saducheii, care zic că nu există înviere, și L‑au întrebat, 24 zicând: – Învățătorule, Moise a zis: „Dacă cineva moare fără să aibă copii, fratele lui să se căsătorească cu văduva și să‑i ridice un urmaș fratelui său.“* 25 Erau deci printre noi șapte frați. Primul, după ce s‑a căsătorit, a murit. Și, neavând niciun urmaș, i‑a lăsat‑o pe soția sa fratelui său. 26 Așa s‑a întâmplat și cu al doilea, și cu al treilea, până la al șaptelea. 27 La urmă, după ei toți, a murit și femeia. 28 Așadar, la înviere, soția căruia dintre cei șapte va fi ea? Căci toți au avut‑o de soție! 29 Isus, răspunzând, le‑a zis: – Sunteți rătăciți, pentru că nu cunoașteți nici Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu. 30 Căci la înviere, nici nu se însoară, nici nu se mărită, ci sunt ca îngerii din cer. 31 Iar cu privire la învierea celor morți, n‑ați citit ce v‑a spus Dumnezeu, când zice: 32 „Eu sunt Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul lui Iacov“?* El nu este un Dumnezeu al celor morți, ci al celor vii! 33 Auzind aceste lucruri, mulțimile au rămas uimite de învățătura Lui.

Cea mai mare poruncă

34 Când fariseii au auzit că Isus le închisese gura saducheilor, s‑au strâns la un loc. 35 Unul dintre ei, un învățător al Legii, ca să‑L pună la încercare, a întrebat: 36 – Învățătorule, care este cea mai mare poruncă din Lege? 37 Isus i‑a spus: – „Să‑L iubești pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău și cu toată mintea* ta“*. 38 Aceasta este cea dintâi și cea mai mare poruncă. 39 Iar a doua, asemenea ei, este: „Să‑l iubești pe semenul tău ca pe tine însuți“*. 40 Toată Legea și Profeții* atârnă de* aceste două porunci.

Al cui fiu este Cristos?

41 În timp ce fariseii erau strânși la un loc, Isus i‑a întrebat: 42 – Ce credeți voi despre Cristos? Al cui Fiu este El? Ei I‑au răspuns: – Al lui David. 43 El le‑a zis: – Cum atunci David, prin* Duhul, Îl numește „Domn“, când spune: 44 „Domnul I‑a zis Domnului meu:* «Șezi la dreapta Mea, până‑i voi pune pe dușmanii Tăi sub picioarele Tale!»“?* 45 Deci, dacă David Îl numește „Domn“, cum este El fiul lui? 46 Nimeni n‑a putut să‑I răspundă nici măcar un cuvânt și, din ziua aceea, nimeni n‑a mai îndrăznit să‑L întrebe nimic.

Библия, синодално издание

1 Иисус продължаваше да им говори с притчи, като казваше: 2 царството небесно прилича на човек цар, който направи сватба на сина си 3 и разпрати слугите си да повикат поканените на сватбата; а те не искаха да дойдат. 4 Пак изпрати други слуги, като рече: кажете на поканените: ето, приготвих моя обяд; юнците ми и каквото е угоено са заклани, и всичко е готово; дойдете на сватбата. 5 Но те пренебрегнаха и отидоха, кой на нива, кой по търговия; 6 други пък хванаха слугите му, поругаха ги и убиха. 7 Като чу за това царят, разгневи се, изпрати войските си, та погуби ония убийци и изгори града им. 8 Тогава казва на слугите си: сватбата е готова, ала поканените не бяха достойни. 9 Затова идете по кръстопътищата и, колкото души намерите, поканете ги на сватбата. 10 И като излязоха тия слуги по пътищата, събраха всички, колкото намериха и лоши, и добри; и напълни се сватбеният дом с много сътрапезници. 11 Царят, като влезе да види насядалите, съгледа там едного, който не бе облечен в сватбарска премяна, 12 и каза му: приятелю, как влезе тук, като не си в сватбарска премяна? А той мълчеше. 13 Тогава царят рече на слугите: вържете му ръцете и нозете, вземете и го хвърлете във външната тъмнина; там ще бъде плач и скърцане със зъби; 14 защото мнозина са звани, а малцина избрани. 15 Тогава фарисеите отидоха и се наговориха, как да Го уловят на дума. 16 И изпращат при Него учениците си с някои иродиани, казвайки: Учителю, знаем, че си справедлив и истински поучаваш на път Божий, и немариш за никого, понеже не гледаш на ничие лице; 17 затова кажи ни: как Ти се струва: позволено ли е да се дава данък кесарю, или не? 18 Но Иисус, като разбра лукавството им, рече: що Ме изкушавате, лицемерци? 19 покажете Ми една данъчна монета. Те Му донесоха един динарий. 20 И казва им: чий е този образ и надпис? 21 Отговарят Му: на кесаря. Тогава им казва: отдайте, прочее, кесаревото кесарю, а Божието Богу. 22 И като чуха това, те се почудиха, оставиха Го и си отидоха. 23 В оня ден дойдоха при Него садукеи, които казват, че няма възкресение, и Го попитаха, като думаха: 24 Учителю, Моисей е казал: ако някой умре бездетен, нека брат му вземе жена му и въздигне потомство на брата си; 25 у нас имаше седем братя: първият се ожени и умря и, понеже нямаше потомство, остави жена си на брата си; 26 също и вторият, третият, дори до седмия; 27 а след всички умря и жената; 28 и тъй, при възкресението, кому от седемте ще бъде тя жена? понеже всички я имаха. 29 Иисус им отговори и рече: заблуждавате се, като не знаете Писанията, ни силата Божия; 30 защото при възкресението нито се женят, нито се мъжат, но пребъдват като Ангели Божии на небесата. 31 А за възкресението на мъртвите не сте ли чели реченото вам от Бога, Който казва: 32 „Аз съм Бог Авраамов, и Бог Исааков, и Бог Иаковов“. Бог не е Бог на мъртви, а на живи. 33 И народът, като слушаше, чудеше се на учението Му. 34 А фарисеите, като чуха, че Той затвори устата на садукеите, събраха се наедно. 35 И един от тях, законник, изкушавайки Го, попита и рече: 36 Учителю, коя заповед е най-голяма в закона? 37 А Иисус му отговори: възлюби Господа, Бога твоего, с всичкото си сърце, и с всичката си душа, и с всичкия си разум: 38 тази е първа и най-голяма заповед; 39 а втора, подобна ней, е: възлюби ближния си като себе си; 40 на тия две заповеди се крепи целият закон и пророците. 41 И когато фарисеите бяха събрани, Иисус ги попита и рече: 42 какво мислите за Христа? Чий син е? Отговарят Му: Давидов. 43 Казва им: как тогава Давид по вдъхновение Го нарича Господ, казвайки: 44 „рече Господ Господу моему: седи от дясната Ми страна, докле туря Твоите врагове подножие на нозете Ти“? 45 И тъй, ако Давид Го нарича Господ, как тогава Той му е син? 46 И никой не можеше да Му отговори ни дума; и от тоя ден никой вече не дръзна да Го попита.

Matthäus 22 | Noua Traducere Românească Библия, синодално издание

Pilda nunții fiului de împărat

Tributul datorat Cezarului

Despre înviere

Cea mai mare poruncă

Al cui fiu este Cristos?