Apostelgeschichte 4 | Noua Traducere Românească

Petru și Ioan înaintea Sinedriului

1 În timp ce Petru și Ioan vorbeau poporului, au venit la ei preoții, comandantul gărzii Templului și saducheii*, 2 foarte supărați din cauză că dădeau învățătură poporului și vesteau în Numele lui Isus învierea dintre cei morți. 3 Au pus mâna pe ei și i‑au aruncat în închisoare până în ziua următoare, căci era deja seară. 4 Însă mulți dintre cei ce auziseră cuvântarea au crezut, și numărul bărbaților a ajuns la aproape cinci mii. 5 În ziua următoare s‑au adunat în Ierusalim conducătorii lor, bătrânii* și cărturarii*, 6 marele preot Ana*, Caiafa*, Ioan, Alexandru și toți cei care erau din neamul marilor preoți. 7 I‑au pus pe apostoli să stea în mijloc și i‑au întrebat: – Prin ce putere sau în numele cui ați făcut aceasta? 8 Atunci Petru, plin de Duhul Sfânt, le‑a răspuns: – Conducători și bătrâni ai poporului, 9 dacă suntem cercetați astăzi pentru o faptă bună făcută unui om neputincios și pentru felul în care a fost el vindecat, 10 să vă fie cunoscut vouă tuturor și întregului popor Israel că acest om stă sănătos înaintea voastră în Numele lui Isus Cristos nazarineanul, Cel pe Care voi L‑ați răstignit, dar pe Care Dumnezeu L‑a înviat dintre cei morți! 11 Acesta este: „Piatra, care a fost disprețuită de voi*, zidarii, care a devenit Piatra din capul unghiului.*“ 12 În nimeni altul nu este mântuire, căci nu este sub cer niciun alt nume dat oamenilor, în care trebuie să fim mântuiți! 13 Când au văzut ei îndrăzneala lui Petru și a lui Ioan și când au înțeles că erau oameni neinstruiți* și de rând, au rămas uimiți și au înțeles că fuseseră cu Isus. 14 Însă, văzându‑l stând lângă ei pe omul care fusese vindecat, n‑au avut ce să zică. 15 Prin urmare, le‑au poruncit să iasă afară din Sinedriu* și s‑au sfătuit între ei, zicând: 16 „Ce să le facem oamenilor acestora? Căci este știut de către toți locuitorii Ierusalimului că prin ei s‑a făcut un semn clar, și nu‑l putem nega. 17 În schimb, pentru ca acest lucru să nu se răspândească și mai departe în popor, să‑i amenințăm, ca să nu mai vorbească niciunui om în Numele acesta!“ 18 I‑au chemat și le‑au poruncit să nu mai vorbească deloc și să nu mai dea învățătură în Numele lui Isus. 19 Însă Petru și Ioan, răspunzând, le‑au zis: „Judecați voi înșivă dacă este drept înaintea lui Dumnezeu să ascultăm mai mult de voi decât de Dumnezeu! 20 Căci nu putem să nu vorbim despre ceea ce am văzut și am auzit!“ 21 După ce i‑au amenințat din nou, le‑au dat drumul, neștiind cum să‑i pedepsească, din cauza poporului, deoarece toți Îl slăveau pe Dumnezeu pentru cele întâmplate. 22 Căci omul asupra căruia se înfăptuise semnul acesta de vindecare avea mai mult de patruzeci de ani.

Credincioșii se roagă pentru a primi îndrăzneală

23 După ce li s‑a dat drumul, s‑au dus la ai lor și le‑au istorisit tot ce le spuseseră conducătorii preoților și bătrânii. 24 Când au auzit ei aceste lucruri, și‑au ridicat glasul în același gând către Dumnezeu și au zis: „Stăpâne, Tu, Cel Care ai făcut cerul, pământul, marea și tot ce este în ele, 25 Tu ai vorbit, prin Duhul Sfânt, prin gura strămoșului* nostru David, robul Tău, astfel: «De ce se întărâtă neamurile și cugetă popoarele lucruri fără folos? 26 Regii pământului stau adunați și conducătorii se strâng laolaltă împotriva Domnului și împotriva Unsului* Său.»* 27 Căci într-adevăr, împotriva Robului* Tău cel sfânt, Isus, pe Care L‑ai uns Tu, s‑au adunat în această cetate Irod*, Ponțiu Pilat*, neamurile și popoarele* lui Israel, 28 ca să facă tot ceea ce mâna Ta și planul Tău au hotărât mai dinainte să se întâmple. 29 Și acum, Doamne, uită‑te la amenințările lor și dă‑le robilor Tăi toată îndrăzneala ca să vorbească despre Cuvântul Tău! 30 Întinde‑Ți mâna ca să se facă vindecări, semne și minuni prin Numele Robului Tău cel sfânt, Isus!“ 31 După ce s‑au rugat fierbinte, locul unde erau adunați s‑a cutremurat, și toți au fost umpluți de Duhul Sfânt și au început să vorbească despre Cuvântul lui Dumnezeu cu îndrăzneală.

Credincioșii își împart între ei averile

32 Mulțimea celor ce crezuseră era una în inimă și‑n gând și niciunul nu spunea că vreunul din bunurile lui este al lui, ci aveau toate în comun. 33 Apostolii depuneau mărturie cu mare putere despre învierea Domnului Isus și un mare har era peste ei toți. 34 Căci nu era nimeni printre ei în nevoie, pentru că toți cei ce erau proprietari de ogoare sau case le vindeau, iar prețul lucrurilor vândute îl aduceau 35 și‑l puneau la picioarele apostolilor; apoi se împărțea fiecăruia după cum avea nevoie. 36 Iosif, numit de apostoli și Barnabas, care tradus înseamnă „Fiul mângâierii“, un levit originar din Cipru, 37 a vândut un ogor care‑i aparținea și apoi a adus banii și i‑a pus la picioarele apostolilor.

Библия, синодално издание

1 Когато те говореха към народа, изстъпиха се пред тях свещениците, воеводата при храма и садукеите, 2 които се ядосваха, задето ония поучаваха народа и проповядваха в Иисусово име възкресение от мъртвите; 3 и туриха ръка на тях и ги задържаха до сутринта; защото вече се беше свечерило. 4 А мнозина от ония, които слушаха словото, повярваха; и броят на мъжете стигна до пет хиляди. 5 На другия ден се събраха в Иерусалим техните началници, стареи и книжници, 6 първосвещеник Ана и Каиафа, Иоан и Александър и колкото бяха от първосвещенишки род; 7 и, като ги изправиха насред, питаха ги: с каква сила, или в чие име сторихте вие това? 8 Тогава Петър, като се изпълни с Дух Светии, им рече: началници народни и стареи израилски! 9 ако ние сме днес под разпит за едно благодеяние към немощен човек, как е той изцерен, 10 то нека бъде знайно на всички вас и на целия народ израилски, че чрез името на Иисуса Христа Назорея, Когото вие разпнахте, Когото Бог възкреси от мъртвите, чрез Него тоя стои пред вас здрав. 11 Този е камъкът, който, пренебрегнат от вас зидарите, стана глава на ъгъла; и в никого другиго няма спасение; 12 защото под небето няма друго име, на човеци дадено, чрез което трябва да се спасим. 13 А като виждаха смелостта на Петра и Иоана и като разбраха, че са безкнижни и прости човеци, чудеха се; пък и добре знаеха, че те бяха с Иисуса; 14 но като виждаха изцерения човек да стои с тях, нямаха какво да възразят. 15 И, като им заповядаха да излязат из синедриона, съвещаваха се помежду си 16 и думаха: какво да правим с тия човеци? Защото на всички, които живеят в Иерусалим, е известно, че бележито чудо стана чрез тях, и ние не можем да отречем това; 17 но, за да се не разгласи това още повече между народа, нека строго да ги заплашим да не говорят вече за това име на никой човек. 18 И като ги повикаха, заповядаха им никак да не говорят, нито да поучават в името Иисусово. 19 Но Петър и Иоан им отговориха и рекоха: съдете, дали е справедливо пред Бога – вас да слушаме повече, нежели Бога; 20 защото ние не можем да не говорим за това, що сме видели и чули. 21 А те, като ги заплашиха, пуснаха ги, понеже поради народа не намираха как да ги накажат; защото всички прославяха Бога за станалото. 22 А човекът, с когото стана това чудо на изцеление, имаше повече от четирийсет години. 23 Когато ги пуснаха, те дойдоха при своите и разказаха, какво им бяха говорили първосвещениците и стареите. 24 А те, като ги изслушаха, единодушно дигнаха глас към Бога и казаха: Владико, Ти си Бог, Който си сътворил небето и земята и морето и всичко, що е в тях; 25 Ти си, Който чрез Духа Светаго с устата на отца ни Давида, Твоя раб, си казал: „защо се развълнуваха народите, и людете замислиха суетни неща? 26 Въстанаха царете земни, и събраха се князете ведно против Господа и против Неговия Помазаник“. 27 Защото наистина се събраха в тоя град против Светия Твой Син Иисуса, Когото си Ти помазал, Ирод и Понтий Пилат с езичниците и с народа израилски, 28 за да сторят това, което Твоята ръка и Твоята воля бе предопределила да стане. 29 И сега, Господи, погледни на техните заплахи и дай на Твоите раби с пълно дръзновение да говорят Твоето слово, 30 като простираш Ти ръката Си за изцеление, и да стават чудеса и личби в името на Светия Твой Син Иисуса. 31 И след като се те помолиха, потресе се мястото, дето бяха събрани, и всички се изпълниха с Дух Светий и с дръзновение говореха словото Божие. 32 А множеството повярвали имаха едно сърце и една душа; и никой нищо от имота си не наричаше свое, но всичко им беше общо. 33 Апостолите пък свидетелствуваха с голяма сила за възкресението на Господа Иисуса Христа, и голяма благодат беше върху тях всички. 34 Помежду им нямаше ни един, който да се нуждае; защото, които притежаваха земи или къщи, продаваха ги и донасяха цената на продаденото 35 и слагаха пред нозете на апостолите; и се раздаваше всекиму според нуждата. 36 Така, Иосия, наречен от апостолите Варнава, което значи син на утеха, левит, родом от Кипър, 37 който си имаше нива, продаде я, донесе парите и ги сложи пред нозете на апостолите.

Apostelgeschichte 4 | Noua Traducere Românească Библия, синодално издание

Petru și Ioan înaintea Sinedriului

Credincioșii se roagă pentru a primi îndrăzneală

Credincioșii își împart între ei averile