1Josef ging zum Pharao und berichtete ihm: »Mein Vater und meine Brüder sind mit ihren Schafen, Rindern und ihrem gesamten Besitz aus Kanaan gekommen. Sie halten sich im Gebiet Goschen auf.«2Josef hatte fünf von seinen Brüdern mitgebracht und stellte sie nun dem Pharao vor.3Der Pharao fragte sie: »Was ist euer Beruf?« »Wir* sind Viehhirten wie schon unsere Vorfahren«, antworteten sie.4»Wir sind gekommen, weil wir gerne eine Zeitlang in deinem Land Zuflucht suchen würden. Denn in Kanaan finden wir aufgrund der Dürre keine Weideflächen mehr für unser Vieh. Erlaube uns bitte, in Goschen zu wohnen.«5Der Pharao wandte sich an Josef und sagte: »Dein Vater und deine Brüder brauchen ein neues Zuhause*.6Ganz Ägypten steht dir offen. Siedle sie im fruchtbarsten Teil des Landes an, ´am besten` im Gebiet von Goschen. Wenn du weißt, dass es unter ihnen tüchtige Männer gibt, dann vertrau ihnen die Aufsicht über meine eigenen Herden an.«7Josef brachte auch seinen Vater Jakob ´zum Königshof` und stellte ihn dem Pharao vor. Jakob begrüßte den Pharao mit einem Segenswunsch.8»Wie alt bist du?«, fragte ihn der Pharao.9»Ich bin 130 Jahre alt und bin wie meine Vorfahren die ganze Zeit ohne feste Heimat umhergezogen«, antwortete Jakob. »Mein Leben war mühevoll und kurz, und ich habe noch nicht annähernd das Alter meiner Vorfahren erreicht.«10Dann verabschiedete Jakob sich mit einem Segenswunsch und verließ den Palast.11Wie der Pharao angeordnet hatte, wies Josef seinem Vater und seinen Brüdern im fruchtbarsten Teil Ägyptens, in der Gegend um Ramses, ihren Wohnsitz zu und gab ihnen dort Grundbesitz.12´Während der gesamten Hungerjahre` versorgte er sie mit Lebensmitteln. Jede Familie bekam so viel, wie sie nach der Zahl ihrer Kinder brauchte.
Josefs Maßnahmen während der Hungersnot
13Weil die Hungersnot sehr schwer war, gab es im ganzen Land kaum noch etwas zu essen. ´Die Menschen in` Ägypten und in Kanaan waren völlig ausgezehrt vor Hunger.14Sie konnten zwar bei Josef Getreide kaufen, mussten aber dafür bezahlen. So nahm Josef nach und nach das gesamte Geld ein, das in Ägypten und Kanaan im Umlauf war, und übergab es dem Pharao.15Als alles Geld aufgebraucht war, kamen die Ägypter aus dem ganzen Land zu Josef und flehten ihn an: »Bitte gib uns Brot! Oder willst du mit ansehen, wie wir verhungern, nur weil uns das Geld ausgegangen ist?«16»Wenn ihr kein Geld mehr habt, dann bringt mir euer Vieh*«, antwortete Josef.17Da brachten die Ägypter ihm ihr ganzes Vieh, ihre Pferde, Schafe, Ziegen, Rinder und Esel, und Josef versorgte sie dafür das ganze Jahr über mit Nahrungsmitteln.18Im nächsten Jahr kamen sie wieder zu Josef und sagten: »Herr, du kennst unsere Lage:* Unser Geld ist aus, und unser Vieh befindet sich auch schon in deinem Besitz. Wir haben nichts mehr als uns selbst und unser Land.19Bitte sieh nicht zu, wie wir verhungern und wie unsere Felder veröden. Kauf uns und unsere Felder für den Pharao. Das Land soll ihm gehören, und wir wollen seine Leibeigenen sein. Aber gib uns Getreide, damit wir am Leben bleiben, ´und Saatgut`, damit die Felder nicht veröden.«20So kaufte Josef das ganze Ackerland Ägyptens für den Pharao. Die Hungersnot war so drückend geworden, dass jeder in Ägypten gezwungen war, seine Felder zu verkaufen. Das gesamte Land ging in den königlichen Besitz über,21und Josef machte die Menschen in ganz Ägypten zu Leibeigenen des Pharaos*.22Lediglich die Ländereien der Priester kaufte er nicht auf. Sie bekamen vom Pharao ein festes Einkommen, von dem sie leben konnten. Deshalb brauchten sie ihr Ackerland nicht zu veräußern.23Damals sagte Josef zu den Ägyptern: »Ihr und euer Ackerland gehört jetzt dem Pharao. Dafür bekommt ihr nun Saatgut, um eure Felder zu bestellen.24Wenn die Ernte eingebracht wird, müsst ihr ein Fünftel an den Pharao abgeben. Von den anderen vier Fünfteln könnt ihr eure Familien ernähren und neues Saatgut zurücklegen.«25»Du hast uns das Leben gerettet«, antworteten sie. »Dafür sind wir gern bereit, die Leibeigenen des Pharaos zu werden.*«26Josef legte gesetzlich fest, dass ein Fünftel der Ernte dem Pharao gehören sollte. Dieses Gesetz gilt bis heute. Nur der Grundbesitz der Priester wurde nicht Eigentum des Pharaos.
Jakob will in Kanaan begraben werden
27Jakob und seine Familie siedelten sich* in der Landschaft Goschen in Ägypten an. Ihre Nachkommen vermehrten sich rasch und wurden zu einem großen Volk.28Jakob lebte noch siebzehn Jahre in Ägypten und erreichte ein Alter von 147 Jahren.29Als er merkte, dass sein Ende nahte, rief er seinen Sohn Josef zu sich und sagte: »Ich habe noch eine große Bitte:* Leg deine Hand zwischen meine Beine* ´und schwöre`, dass du mir einen letzten Liebesdienst erweist* und mich nicht in Ägypten begräbst.30Wenn ich ´sterbe und im Tod` mit meinen Vorfahren vereint bin, dann überführe meinen Leichnam nach Kanaan* und bestatte mich in unserem Familiengrab!« »Ich werde deinen Wunsch erfüllen«, versprach Josef.31»Schwöre es mir!«, verlangte Jakob, und Josef leistete den verlangten Schwur. Da verneigte sich Jakob auf seinem Bett und betete Gott an.*
Noua Traducere Românească
1Iosif s‑a dus și l‑a înștiințat pe Faraon, zicând: „Tatăl meu și frații mei au venit din țara Canaan cu turmele, cirezile și cu tot ce au. Iată, sunt în ținutul Goșen.“2Iosif i‑a luat pe cinci dintre frații săi și i‑a adus înaintea lui Faraon.3Faraon i‑a întrebat pe frații acestuia: – Ce ocupație aveți? Ei i‑au răspuns lui Faraon: – Robii tăi pasc turmele, așa cum făceau și părinții noștri.4Apoi i‑au zis lui Faraon: – Noi am venit să locuim ca străini în țară, pentru că foametea este mare în țara Canaan și nu mai este pășune pentru turmele robilor tăi. Acum deci, te rugăm, dă‑le voie robilor tăi să locuiască în ținutul Goșen.5Atunci Faraon i‑a vorbit lui Iosif, zicând: – Tatăl tău și frații tăi au venit la tine.6Țara Egiptului este înaintea ta. Așază‑i pe tatăl tău și pe frații tăi în cea mai bună parte a țării. Să locuiască în ținutul Goșen. Iar dacă tu știi că între ei sunt oameni destoinici, pune‑i responsabili peste turmele mele.7Iosif l‑a adus pe tatăl său, Iacov, l‑a înfățișat înaintea lui Faraon, iar Iacov l‑a binecuvântat* pe Faraon.8Faraon l‑a întrebat pe Iacov: – Câți ani ai?9Iacov i‑a răspuns lui Faraon: – Anii pribegiei mele sunt o sută treizeci. Zilele anilor vieții mele au fost puține și grele. Ele n‑au ajuns zilele anilor vieții părinților mei în timpul pribegiei lor.10Apoi Iacov l‑a binecuvântat pe Faraon și a plecat dinaintea lui Faraon.11Iosif i‑a așezat pe tatăl său și pe frații săi în țara Egiptului și le‑a dat o moșie în cea mai bună parte a țării, în ținutul Ramses*, așa cum poruncise Faraon.12Iosif a asigurat hrana tatălui său, a fraților săi și a întregii familii a tatălui său, după numărul copiilor lor.
Iosif și foametea din Egipt
13În toată țara nu mai era hrană, pentru că foametea era foarte mare. Țara Egiptului și țara Canaan lâncezeau din cauza foametei.14Iosif a adunat tot argintul care se găsea în țara Egiptului și în țara Canaan, ca plată pentru grânele cumpărate de oameni, și l‑a adus în palatul lui Faraon.15Când s‑a terminat argintul din țara Egiptului și din țara Canaan, toți egiptenii au venit la Iosif, zicând: – Dă‑ne hrană! De ce să murim înaintea ta din cauză că nu mai avem argint?16Iosif a răspuns: – Dați‑mi vitele voastre, iar eu vă voi da hrană în schimbul vitelor voastre, dacă vi s‑a terminat argintul.17Ei și‑au adus vitele la Iosif, iar Iosif le‑a dat hrană în schimbul cailor, turmelor de oi, cirezilor de vite și măgarilor. În acel an s‑a îngrijit de hrana lor în schimbul tuturor vitelor lor.18După ce s‑a terminat acel an, au venit la el în anul următor și i‑au zis: „Nu putem ascunde stăpânului nostru că nu mai avem argint și că cirezile de vite sunt ale stăpânului nostru. Nu ne‑a mai rămas nimic pentru stăpânul nostru decât trupurile și pământurile noastre.19De ce să pierim înaintea ochilor tăi, atât noi, cât și pământurile noastre? Cumpără‑ne pe noi și pământurile noastre în schimbul hranei, iar noi, cu tot cu pământurile noastre, vom deveni robi ai lui Faraon. Dă‑ne sămânță ca să trăim și să nu murim, iar țara să nu rămână pustie.“20Astfel, Iosif a cumpărat toate pământurile din Egipt pentru Faraon. Toți egiptenii și‑au vândut pământurile, deoarece foametea era prea mare pentru ei. Și țara a ajuns a lui Faraon.21După aceea, a mutat în cetăți poporul de la o margine a Egiptului până la cealaltă.22Totuși, el n‑a cumpărat pământurile preoților, pentru că preoții aveau venit dat de Faraon și trăiau din venitul pe care li‑l dădea Faraon. De aceea ei nu și‑au vândut pământurile.23Apoi Iosif a zis poporului: – Iată, v‑am cumpărat astăzi împreună cu pământurile voastre pentru Faraon, iar acum vă dau sămânță să semănați pământul.24La vremea roadelor îi veți da lui Faraon a cincea parte. Celelalte patru părți vor fi ale voastre ca sămânță pentru ogor și ca hrană pentru voi, pentru familiile voastre și pentru copiii voștri.25Ei au răspuns: – Tu ne‑ai ținut în viață. Să găsim bunăvoință înaintea* stăpânului nostru și vom fi robi ai lui Faraon.26Astfel, Iosif a făcut din aceasta o hotărâre cu privire la pământul Egiptului, care a rămas până în ziua aceasta: a cincea parte este a lui Faraon. Doar pământul preoților n‑a devenit a lui Faraon.
Ultimele zile ale lui Iacov
27Israel a locuit în țara Egiptului, în ținutul Goșen. Ei au dobândit proprietăți acolo, au fost roditori și s‑au înmulțit foarte mult.28Iacov a trăit în țara Egiptului șaptesprezece ani; anii vieții sale au fost o sută patruzeci și șapte.29Cu puțin înainte să moară, Iacov l‑a chemat pe fiul său Iosif și i‑a zis: – Dacă am găsit bunăvoință înaintea ta, te rog, pune‑ți mâna sub coapsa mea și poartă‑te cu mine cu îndurare și credincioșie. Te rog să nu mă înmormântezi în Egipt,30ci, atunci când mă voi culca alături de părinții mei, să mă iei din Egipt și să mă înmormântezi în mormântul lor. El a răspuns: – Voi face așa cum ai spus.31Iacov i‑a zis: – Jură‑mi! Iosif i‑a jurat. Apoi Israel s‑a închinat* pe căpătâiul patului său.
Diese Website verwendet Cookies, um Ihnen die bestmögliche Nutzererfahrung bieten zu können.