1In Mizpa hatten die Israeliten geschworen: »Keiner von uns wird seine Tochter einem Benjaminiter zur Frau geben!«2Nun kamen sie nach Bet-El und versammelten sich beim Heiligtum Gottes. Sie blieben bis zum Abend dort* und weinten laut.3»Warum, o HERR, du Gott Israels, musste das geschehen?«, klagten sie. »Jetzt fehlt deinem Volk* ein ganzer Stamm.«4Am nächsten Morgen standen sie früh auf, bauten einen Altar und brachten darauf Brandopfer und Gemeinschaftsopfer dar.5Dann fragten sie: »Wer ist dem Aufruf an alle Stämme Israels, sich vor dem HERRN in Mizpa zu versammeln, nicht gefolgt?« Sie hatten nämlich feierlich geschworen: »Wer nicht zur Versammlung in Mizpa kommt, wird mit dem Tod bestraft!«6Die Israeliten betrauerten das Schicksal ihres Bruderstammes Benjamin und sagten: »Heute wurde in Israel ein ganzer Stamm ausgetilgt.7Was können wir tun, damit die Überlebenden Frauen finden? Unsere Töchter können wir ihnen nicht geben, denn wir haben beim HERRN geschworen, ´das nicht zu tun`.«8Deshalb kamen sie auf die Idee zu fragen:* »Vielleicht ist eine Sippe* dem Aufruf, sich vor dem HERRN in Mizpa zu versammeln, nicht gefolgt.« Sie erinnerten sich, das aus ´der Stadt` Jabesch in Gilead niemand gekommen war:9Als man ´in Mizpa` die Truppen gemustert hatte, war kein einziger Mann aus Jabesch dabei gewesen.*10So sandte die Versammlung 12.000 Kämpfer nach Jabesch in Gilead mit dem Auftrag: »Tötet alle Bewohner der Stadt mit dem Schwert, auch die Frauen und Kinder.11Sie alle sind dem Bann verfallen und müssen getötet werden. Nur die Mädchen, die noch mit keinem Mann geschlafen haben, lasst am Leben.*«12Die Männer von Israel fanden in Jabesch vierhundert junge Frauen, die noch mit keinem Mann geschlafen hatten, und brachten sie ins Land Kanaan zum Lager von Schilo.13Von dort schickte die ganze Versammlung Boten zu den Benjaminitern, die sich am Felsen Rimmon versteckt hielten, und schlossen Frieden mit ihnen*.14Die sechshundert Männer* kehrten zurück in ihr Stammesgebiet, und die Israeliten gaben ihnen die jungen Frauen aus Jabesch in Gilead, die sie am Leben gelassen hatten. Aber es waren nicht genug.15Das Volk war noch immer traurig über das Schicksal der Benjaminiter ´und beklagte`, dass der HERR einen Stamm aus ihrer Mitte gerissen hatte*.16Die führenden Männer der Versammlung fragten sich: »Was sollen wir tun, damit auch die restlichen Benjaminiter Frauen bekommen? Alle Frauen ihres Stammes sind tot.«17Sie überlegten hin und her:* »Die Überlebenden ´müssen Nachkommen haben, denn` ihr Erbbesitz muss dem Stamm Benjamin erhalten bleiben und es darf in Israel nicht ein ganzer Stamm aussterben.18Aber wir können ihnen keine Frauen geben. Wir haben feierlich geschworen, dass jeder verflucht ist, der seine Tochter einem Benjaminiter zur Frau gibt.«19Schließlich kam ihnen eine Idee:* »Jedes Jahr findet doch in Schilo ein Fest zu Ehren des HERRN statt. Der Ort liegt ´günstig`: nördlich von Bet-El, östlich der Straße zwischen Bet-El und Sichem und südlich von Lebona.«20So gaben sie den Benjaminitern folgende Anweisung: »Legt euch in den Weinbergen ´bei Schilo` in den Hinterhalt.21Wenn ihr seht, dass die jungen Frauen zum Reigentanz aus der Stadt kommen, dann brecht aus eurem Versteck hervor. Jeder von euch raubt ein Mädchen und nimmt es als seine Frau mit in euer Stammesgebiet.22Wenn ihre Väter oder Brüder zu uns kommen und sich beschweren, dann werden wir ihnen sagen: ›Uns zuliebe lasst ihnen die jungen Frauen*, denn wir konnten beim Feldzug ´gegen Jabesch` nicht jedem Überlebenden eine Frau verschaffen. Ihr macht euch dadurch nicht schuldig, denn ihr habt sie ihnen ja nicht freiwillig gegeben.‹«23Die Benjaminiter befolgten diese Anweisung. Aus der Menge der tanzenden jungen Frauen raubten sie so viele, wie ihnen fehlten. Sie nahmen sie mit in ihr Stammesgebiet, bauten die ´zerstörten` Städte wieder auf und wohnten darin.24Nun endlich löste sich auch die Versammlung der Israeliten auf. Jeder kehrte zu seinem Stamm und zu seiner Sippe zurück, zu dem Erbbesitz, der ihm zugewiesen worden war.25Damals gab es in Israel keinen König, und jeder handelte so, wie es ihm richtig erschien.
Noua Traducere Românească
Israeliții salvează seminția lui Beniamin
1Bărbații lui Israel juraseră la Mițpa, zicând: „Niciunul din noi să nu‑și dea fata de soție celor din Beniamin!“2Poporul s‑a dus la Betel și a rămas acolo, în prezența lui Dumnezeu, până seara. Și‑au ridicat glasul, s‑au jelit3și au zis: „DOAMNE, Dumnezeul lui Israel, de ce s‑a întâmplat așa ceva în Israel? Să lipsească astăzi o seminție întreagă din Israel?“4A doua zi poporul s‑a sculat dis‑de‑dimineață, a zidit acolo un altar și a adus arderi‑de‑tot și jertfe de pace*.5Apoi fiii lui Israel au zis: „Care dintre semințiile lui Israel nu s‑a suit la adunare, înaintea DOMNULUI?“ Făcuseră un jurământ ferm ca oricine nu se va sui înaintea DOMNULUI, la Mițpa, să fie pedepsit cu moartea.6Fiilor lui Israel le părea rău de fratele lor Beniamin și ziceau: „Astăzi a fost nimicită o seminție din Israel!7Ce să facem pentru aceia care au rămas fără soții, fiindcă am jurat pe DOMNUL că nu le vom da de soții pe fetele noastre?“8Apoi au zis: „Este vreuna dintre semințiile lui Israel care nu s‑a suit înaintea DOMNULUI, la Mițpa?“ Și iată că niciun bărbat din Iabeșul Ghiladului nu venise la adunare.9Au numărat poporul și iată că acolo nu era niciun bărbat dintre locuitorii Iabeșului Ghiladului.10Atunci comunitatea a trimis împotriva lor douăsprezece mii de războinici și le‑a poruncit, zicând: „Duceți‑vă și treceți prin ascuțișul sabiei pe locuitorii din Iabeșul Ghiladului, cu tot cu femei și copii!11Iată ce să faceți: să dați spre nimicire* orice bărbat și orice femeie care a cunoscut împreunarea cu un bărbat!“12Au găsit printre locuitorii din Iabeșul Ghiladului patru sute de fete fecioare și le‑au adus în tabără la Șilo, în țara Canaan.13Toată comunitatea a trimis mesageri ca să le vorbească fiilor lui Beniamin care se aflau la Stânca lui Rimon și să le vestească pacea.14În acea vreme, cei din Beniamin s‑au întors și li s‑au dat de soții dintre acelea care au fost lăsate în viață – dintre femeile din Iabeșul Ghiladului. Totuși, nu erau destule pentru ei.15Poporului îi părea rău de Beniamin, căci DOMNUL făcuse o ruptură în semințiile lui Israel.16Atunci bătrânii comunității au zis: „Cum să facem rost de soții pentru cei rămași, căci femeile au fost nimicite din Beniamin?“17Apoi au zis: „Să fie o moștenire pentru supraviețuitorii lui Beniamin, ca să nu fie ștearsă o seminție din Israel!18Dar noi nu putem să le dăm de soții pe fiicele noastre, căci toți fiii lui Israel au jurat, zicând: «Blestemat este cel ce va da vreo femeie lui Beniamin!»“19După aceea au zis: „Iată că în fiecare an este o sărbătoare a DOMNULUI la Șilo, la nord de Betel, în partea de răsărit a drumului care duce de la Betel la Șehem și la sud de Lebona!“20Apoi le‑au poruncit fiilor lui Beniamin, zicând: „Duceți‑vă și stați la pândă în vii!21Urmăriți ce se întâmplă și când le veți vedea pe fetele din Șilo că vor ieși să danseze, să ieșiți din vii și să vă răpiți fiecare câte o soție dintre fetele din Șilo. Apoi să vă duceți în teritoriul lui Beniamin.22Dacă părinții sau frații lor vor veni să se plângă la noi, le vom spune: «Arătați bunăvoință față de noi și dați‑ni‑le nouă, căci în luptă n‑am reușit să luăm pradă câte o femeie pentru fiecare om. Dacă ni le dați acum, nu veți fi vinovați de încălcarea jurământului!»“23Fiii lui Beniamin au făcut întocmai: și‑au luat soții după numărul lor dintre dansatoarele pe care le‑au răpit. Apoi au plecat și s‑au întors la moștenirea lor; au zidit din nou cetăți și au locuit în ele.24Tot atunci, fiii lui Israel au plecat de acolo, fiecare la seminția și la clanul lui. Și astfel, fiecare om s‑a dus la proprietatea lui.25În zilele acelea nu era rege în Israel și fiecare făcea ce era drept în ochii săi.
Diese Website verwendet Cookies, um Ihnen die bestmögliche Nutzererfahrung bieten zu können.