1Bald darauf verliebte sich Davids Sohn Amnon in Tamar, eine Schwester von Davids Sohn Abschalom. Tamar war eine sehr schöne Frau.2Amnon war so besessen von seiner Halbschwester, dass er vor Begierde krank wurde.* Denn als unverheiratete junge Frau ´wurde sie sehr behütet`, und er sah keine Möglichkeit, an sie heranzukommen.3Amnon hatte einen sehr klugen Freund. Er hieß Jonadab und war ein Sohn von Davids Bruder Schima.4Er fragte Amnon: »Warum bist du jeden Morgen so niederschlagen, Königssohn? Willst du mir nicht sagen, was los ist?« »Ich bin verliebt in Tamar, die Schwester meines Halbbruders Abschalom«, gestand Amnon.5Jonadab riet ihm: »Leg dich ins Bett und stell dich krank. Wenn dein Vater dich besucht, dann sag zu ihm: ›Meine Schwester Tamar soll kommen und mir etwas zu essen machen. Ich will ihr dabei zusehen und mir das Essen von ihr persönlich geben lassen.‹«6Amnon legte sich also ins Bett und stellte sich krank. Als der König ihn besuchte, bat er: »Lass meine Schwester Tamar hierherkommen. Sie soll vor meinen Augen ein paar kleine Kuchen* zubereiten und sie mir persönlich reichen.«7David schickte jemand zu Tamar und ließ ihr sagen: »Bitte komm ins Haus deines Bruders Amnon und mach ihm etwas zu essen.«8So ging Tamar zu Amnon ins Haus. Er lag auf seinem Bett und schaute ´durch die Tür seiner Kammer` zu, wie sie den Teig knetete, die Kuchen formte und alles ´in der Pfanne` backte.9Schließlich nahm sie die Kuchen aus der Pfanne und legte sie auf einen Teller.* Doch Amnon weigerte sich zu essen. »Die anderen sollen erst hinausgehen«, verlangte er. Als alle draußen waren,10bat er Tamar: »Bring mir das Essen in die Kammer. Ich will, dass du es mir mit eigener Hand gibst.« Tamar nahm die Kuchen, die sie gebacken hatte, und brachte sie ihrem Bruder Amnon ans Bett.11Doch als sie ihm davon geben wollte, packte er sie und sagte: »Komm, Schwester, schlaf mit mir!«12»Nein, mein Bruder«, rief sie. »Zwing mich nicht dazu! Das ist in Israel nicht erlaubt. Begeh nicht eine solche Schandtat!13Was würde dann aus mir? Ich könnte die Schande nicht ertragen. Und du würdest in ganz Israel als gewissenloser Schurke dastehen. Rede doch mit dem König. Er wird dir sicher erlauben, mich zu heiraten.«14Aber Amnon wollte nicht auf sie hören. Er überwältigte und vergewaltigte sie.15Danach schlug seine Liebe zu ihr in Hass um. Seine Abscheu war nun größer, als sein Verlangen gewesen war.* »Steh auf«, herrschte er sie an, »und mach, dass du verschwindest!«16»Nein, jag mich nicht weg«, flehte sie. »Das wäre noch schlimmer als das, was du mir gerade angetan hast.« Doch auch diesmal wollte Amnon nicht auf sie hören.17Er rief seinen Kammerdiener und befahl ihm: »Schaff mir diese Frau aus den Augen! Wirf sie hinaus und verriegle die Tür hinter ihr.«18Wie alle unverheirateten Töchter des Königs trug Tamar ein besonders prächtiges Gewand. Als der Diener sie hinausgeworfen und die Tür verriegelt hatte,19streute sie sich Staub aufs Haar und zerriss ihr Gewand. Sie legte sich die Hand auf den Kopf und lief laut schreiend davon.20´Als sie zu ihrem Bruder Abschalom kam`, fragte er sie: »Hat Amnon dir etwas angetan? Sag niemand etwas davon*, meine Schwester. Er ist doch dein Bruder. Nimm dir diese Sache nicht so zu Herzen.« Von da an lebte Tamar als gebrochene Frau einsam* im Haus ihres Bruders Abschalom.21Als David von diesem Vorfall erfuhr, wurde er sehr zornig. Trotzdem brachte er es nicht übers Herz, Amnon zu bestrafen, denn er war sein erstgeborener Sohn, und David liebte ihn sehr.*22Abschalom aber sprach kein Wort mehr mit Amnon.* Er hasste ihn zutiefst, weil er seine Schwester Tamar vergewaltigt hatte.
Abschaloms Rache an Amnon
23Zwei Jahre später feierte Abschalom Schafschur in Baal-Hazor bei der Stadt Efraim. Dazu wollte er alle Königssöhne einladen.24Er ging zum König und sagte: »Mein Herr und König, ich lasse gerade meine Schafe scheren. Darf ich dich und deine Hofleute zu meiner Feier einladen?*«25»Nein, mein Sohn«, antwortete der König, »wir kommen nicht. Wir sind so viele, dass wir dir nur zur Last fallen würden.« Abschalom drängte auf Davids Kommen, aber der König ließ sich nicht umstimmen, sondern segnete ihn ´zum Abschied`.26Da bat Abschalom: »Kann wenigstens mein Bruder Amnon mitkommen?« »Warum soll Amnon denn mitgehen?«, fragte der König.27Doch Abschalom ließ nicht locker, und so erlaubte David schließlich, dass Amnon und alle anderen Königssöhne mit ´nach Baal-Hazor` gingen. Dort veranstaltete Abschalom ein großes Festmahl und bewirtete seine Gäste wie ein König.*28Seinen Dienern befahl er: »Wenn bei Amnon der Wein zu wirken beginnt, gebe ich euch ein Zeichen, und dann bringt ihr ihn um. Habt keine Angst, denn ihr tut es auf meine Verantwortung. Seid mutig und erweist euch als tapfere Männer.«29Die Diener führten Abschaloms Befehl aus und töteten Amnon. Entsetzt sprangen die anderen Söhne des Königs auf, schwangen sich auf ihre Maultiere und flohen.30Während sie noch unterwegs waren, wurde David das Gerücht zugetragen, dass Abschalom alle Königssöhne erschlagen habe und keiner entkommen sei.31Da stand der König auf, zerriss seine Kleidung und warf sich auf den Boden. Auch die Hofleute, die bei ihm standen, zerrissen ihre Kleider.32Schließlich ergriff Jonadab, der Sohn von Davids Bruder Schima, das Wort: »Mein Herr und König«, sagte er, »bestimmt wurden nicht alle deine Söhne umgebracht. Ich bin sicher, dass nur Amnon tot ist. Denn seit er Abschaloms Schwester Tamar vergewaltigt hat, war Abschalom fest entschlossen, sich an ihm zu rächen.33Deshalb glaub dem Gerücht nicht, dass alle deine Söhne tot sind. Bestimmt wurde nur Amnon umgebracht.«34– Abschalom war ´nach seiner Tat` geflohen. –* In diesem Moment entdeckte der Wächter, der ´auf der Stadtmauer` Ausschau hielt, eine große Gruppe von Menschen. Sie kamen auf der Straße vom Westen her* den Berghang herunter.*35Da sagte Jonadab zu David: »Siehst du, mein Herr, da kommen deine Söhne! Es ist genau, wie ich gesagt habe.«36Er hatte kaum ausgeredet, da kamen die Söhne des Königs herein und brachen in lautes Weinen aus. Auch der König und seine Hofleute weinten heftig.37David trauerte sehr lange um seinen Sohn Amnon. Abschalom aber war nach Geschur zu König Talmai geflohen*.38Dort* blieb er drei Jahre lang.39Allmählich legte sich König ´Davids` Zorn auf Abschalom*, und er fand sich mit Amnons Tod ab.
Noua Traducere Românească
Amnon și Tamar
1După aceea, iată ce s‑a întâmplat. Absalom, fiul lui David, avea o soră frumoasă, pe nume Tamar, de care s‑a îndrăgostit Amnon, fiul lui David.2Amnon era atât de chinuit din această cauză, încât s‑a îmbolnăvit tânjind după sora sa Tamar. Căci ea era fecioară și‑i venea greu lui Amnon să‑i facă ceva.3Amnon avea un prieten, pe Ionadab, fiul lui Șimea, fratele lui David. Ionadab acesta era un om foarte șiret.4El l‑a întrebat pe Amnon: – De ce tu, fiul regelui, arăți tot mai slăbit cu fiecare dimineață ce trece? Nu vrei să‑mi spui? Amnon i‑a răspuns: – Sunt îndrăgostit de Tamar, sora fratelui meu Absalom.5Atunci Iehonadab i‑a zis: – Culcă‑te în patul tău și prefă‑te că ești bolnav. Când tatăl tău va veni să te vadă, să‑i spui: „Să vină, te rog, Tamar, sora mea, și să‑mi dea să mănânc ceva. Să‑mi prepare mâncarea înaintea ochilor mei, ca s‑o pot vedea și să pot mânca din mâna ei.“6Amnon s‑a culcat și s‑a prefăcut bolnav. Regele a venit să‑l vadă, iar Amnon i‑a zis: – Să vină, te rog, Tamar, sora mea, să‑mi coacă două turte înaintea ochilor mei și să mănânc din mâna ei.7David a trimis acasă la Tamar să i se spună: „Du‑te, te rog, acasă la fratele tău Amnon și gătește‑i ceva de mâncare.“8Tamar s‑a dus acasă la fratele său Amnon, pe care l‑a găsit culcat. A luat niște aluat, l‑a frământat, a făcut turtele înaintea ochilor lui și apoi le‑a copt.9După aceea, a luat tigaia și l‑a servit, însă el n‑a vrut să mănânce. Amnon a zis: – Scoateți afară toți oamenii! Și toți oamenii au ieșit din prezența lui.10Atunci Amnon i‑a zis lui Tamar: – Adu mâncarea în dormitor ca să pot mânca din mâna ta. Tamar a luat turtele pe care le făcuse și le‑a adus fratelui său Amnon în dormitor.11Când ea s‑a apropiat de el ca să‑i dea să mănânce, a apucat‑o strâns și i‑a zis: – Soro, vino și culcă‑te cu mine!12Tamar i‑a răspuns: – Nu, frate, nu mă necinsti! Nu săvârși nebunia aceasta, căci nu se face așa în Israel.13Unde mă voi duce cu rușinea mea? Iar tu vei fi considerat drept un nebun în Israel. Vorbește, te rog, cu regele și el nu mă va opri să fiu a ta.14El însă n‑a vrut s‑o asculte și, fiind mai puternic decât ea, a necinstit‑o culcându‑se cu ea.15După aceea, Amnon a urât‑o foarte tare pe Tamar, ura aceasta fiind chiar mai mare decât iubirea pe care o avusese pentru ea. Amnon i‑a zis: – Ridică‑te și pleacă!16Ea i‑a zis: – Nu, căci răul acesta de a mă alunga ar fi mai mare decât cel pe care mi l‑ai făcut deja. Amnon însă n‑a vrut s‑o asculte17și, chemându‑l pe tânărul care‑l slujea, a zis: – Scoateți‑o pe aceasta afară și închideți ușa după ea!18Ea purta o tunică decorată, căci cu astfel de veșminte se îmbrăcau fiicele regelui care erau fecioare. Slujitorul lui a scos‑o afară și a încuiat ușa după ea.19Tamar și‑a presărat cenușă pe cap, și‑a sfâșiat tunica decorată pe care o purta, și‑a pus mâinile pe cap și a plecat țipând.20Absalom, fratele ei, a întrebat‑o: „Fratele tău Amnon a fost cu tine? Acum, sora mea, taci, căci este fratele tău. Nu pune la inimă lucrul acesta.“ Și Tamar, devastată, a rămas în casa fratelui său Absalom.21Când regele David a auzit ce s‑a întâmplat, s‑a mâniat foarte tare.22Absalom nu i‑a spus nimic lui Amnon, nici rău, nici bine, dar Absalom îl ura pe Amnon pentru că acesta o necinstise pe Tamar, sora sa.
Absalom se răzbună pe Amnon
23Doi ani mai târziu, Absalom își tundea oile la Baal-Hațor, lângă Efraim. Și Absalom i‑a invitat la el pe toți fiii regelui.24El s‑a dus la rege și a zis: – Iată, cei ce tund oile se află la robul tău. Te rog, să vină regele cu slujitorii lui la robul tău!25Dar regele i‑a zis lui Absalom: – Nu, fiule, nu vom veni toți, ca să nu fim o povară pentru tine. Deși Absalom a stăruit de el, regele n‑a vrut să meargă, însă l‑a binecuvântat.26Atunci Absalom i‑a zis: – Dă‑i voie, te rog, măcar fratelui meu Amnon să vină cu noi. Regele i‑a zis: – De ce să vină Amnon cu tine?27Absalom însă a insistat, astfel că regele l‑a trimis pe Amnon, împreună cu toți ceilalți fii ai săi, să meargă cu el.28Absalom le‑a poruncit slujitorilor săi, zicând: „Așteptați până când inima lui Amnon se va înveseli de vin și când vă voi zice: «Loviți‑l pe Amnon!», atunci să‑l omorâți. Nu vă temeți. Oare nu eu v‑am poruncit acest lucru? Fiți tari și arătați‑vă vitejia!“29Slujitorii lui Absalom i‑au făcut lui Amnon întocmai cum le poruncise stăpânul lor. Atunci ceilalți fii ai regelui s‑au ridicat, au încălecat fiecare pe catârul lui și au fugit.30În timp ce veneau ei spre palat, regelui i‑a sosit vestea: „Absalom i‑a ucis pe toți fiii regelui, nelăsând în viață pe niciunul dintre ei.“31Auzind acestea, regele s‑a ridicat, și‑a sfâșiat hainele și s‑a culcat la pământ. Toți slujitorii săi stăteau în picioare, având și ei hainele sfâșiate.32Ionadab, fiul lui Șimea, fratele lui David, i‑a spus însă regelui: „Să nu se gândească stăpânul meu că toți tinerii, fiii regelui, au fost omorâți; numai Amnon a murit. Acest lucru a fost plănuit de către Absalom încă din ziua în care Amnon a necinstit‑o pe sora acestuia, pe Tamar.33De aceea să nu pună la inimă stăpânul meu, regele, zvonul că toți fiii regelui au murit, pentru că doar Amnon a murit.“34Între timp, Absalom a fugit. La un moment dat, străjerul și‑a ridicat ochii și a zărit venind pe drumul dinspre apus, coborând muntele, o ceată mare de oameni.35Atunci Ionadab i‑a zis regelui: „Iată că sosesc fiii regelui; s‑a întâmplat întocmai cum a spus robul tău.“36Nici n‑a terminat bine de vorbit că au și sosit fiii regelui. Ei și‑au ridicat glasul și au plâns, iar regele, împreună cu toți slujitorii săi, au plâns foarte tare.37Absalom a fugit și s‑a dus la Talmai, fiul lui Amihud, regele Gheșurului, iar regele David bocea pentru fiul său în fiecare zi.38După ce Absalom a fugit și a ajuns în Gheșur, a rămas acolo trei ani.39Regele David a încetat să‑l mai urmărească pe Absalom deoarece se împăcase cu gândul că Amnon a murit.
Diese Website verwendet Cookies, um Ihnen die bestmögliche Nutzererfahrung bieten zu können.